Euharistie în pandemie - Puncte de vedere

Pr. Patriciu Vlaicu, Facultatea de Teologie ortodoxă, Cluj-Napoca

 

M-am întors în România pentru câteva zile și trăiesc un sentiment de mâhnire profundă. Oamenii de toate rangurile cred că pot face lucrurile pe jumătate și în ceea ce privește criza în care ne aflăm. În mintea românului „se poate și așa!” devine normalitate. 

Văd cum unii oameni din Biserică, preoți și stareți de mănăstiri, sunt în fruntea unor mișcări care relativizează pericolul acestui virus, ce ne-a luat prin surprindere, și-i derutează pe mulți oameni care au încredere în ei. 

 

Noi creștinii, preoți, monahi sau mireni, dacă suntem responsabili în trăirea credinței, nu ne putem permite ca, prin exemplul propriu, să punem în pericol sănătatea sau viața cuiva. 

Cunosc persoane care au decedat, fiind bolnave de covid-19, am prieteni care au fost infectați  și care, după luni de zile de tratament, sunt încă în suferință. Cum să negăm aceste evidențe pe care le constatăm nemijlocit? 

 

Dacă suntem coerenți cu propria noastră credință și avem conștiință, chiar dacă un singur om ar ajunge să sufere din cauza unui lanț de neglijențe la care și noi am participa, trebuie să ne asumăm vinovăția. Consider că în aceste condiții nu putem fi nepăsători și nu avem motive să ignorăm regulile sanitare firești: masca, igiena mâinilor și distanțarea fizică. Este minimul pe care-l putem face pentru cei din jurul nostru. 

 

În același timp, dacă sunt creștin responsabil, nu se poate să nu-mi pese cum mă apropii de Cele Sfinte. În Sfintele canoane și în rugăciuni se arată că omul care intră în Biserică trebuie să se apropie curat și sufletește și trupește (canonul 2 Dionisie al Alexandriei). Dacă există o prezumție că aș putea fi murdar, chiar dacă acea murdărie nu se vede cu ochiul liber, nu este oare firesc să fiu precaut și să respect regulile de igienă în biserică mai strict decât oriunde? 

 

Sunt de asemenea mâhnit să văd că oprirea tuturor mirenilor de la împărtășire riscă să fie privită ca o normalitate în perioadă de criză, chiar și în condițiile în care au trecut câteva luni bune de la începutul acesteia și sunt semne că va mai dura o vreme destul de îndelungată.  

 

Oare chiar nu ne doare că Sfânta Liturghie este denaturată, fiind lipsită de finalitatea firească, aceea de a zidi Trupul lui Hristos (Efeseni 4, 7), de hrănirea cu Trupul și Sângele Mântuitorului? 

Dacă toată comunitatea e oprită de la împărtășire, atunci și preotul este oprit de la slujire, deoarece împărtășirea comună și din Trupul și Sângele Mântuitorului este scopul principal al Sfintei Liturghii. 

 

Dacă săvârșim Euharistia, interzicând tuturor mirenilor să se împărtășească în comun, trăim un neadevăr. Dacă împărtășim credincioșii separat de Sfânta Liturghie, deși au participat la jertfa euharistică, trăim o mare nerânduială. În aceste condiții, cum mai putem rosti din Fața Sfântului Altar: „Cu frică de Dumnezeu, cu credință și cu dragoste apropiați-vă!”?  Nu-i amăgim pe credincioși? Mai este cuvântul nostru „ce este da, da și ce este nu, nu”? (Matei 5, 37)

 

Legislația în vigoare  în România(1) obligă Biserica să nu utilizeze obiecte care intră în contact cu mai multe persoane.  Este o legislație pe care noi, Biserica, nu avem competența de a o modifica și, în condițiile amplificării crizei, devine destul de evident că Statul nu o va modifica pentru o bună perioadă de timp. Într-adevăr, recomandările făcute acum două luni de către Institutul Național de Sănătate Publică sunt o ingerință inacceptabilă. Ca răspuns, pentru o perioadă scurtă de timp, a fost adoptată o soluție  de urgență, radicală, care poate fi criticată de unii, ori salutată de alții. Să nu uităm însă că aceasta trebuia să fie doar pentru o perioadă scurtă de timp. Acum, fiindcă au trecut două luni și este evident că se va prelungi criza, ce este de făcut? Ne putem permite să ne lamentăm că suntem prigoniți și, în consecință, să deformăm ce avem mai sfânt, sau trebuie să ne dovedim responsabili și să identificăm în Tradiția Liturgică și canonică a Bisericii soluții care să ne ajute să depășim aceste vremuri grele fără să denaturăm sensul comuniunii euharistice? 

 

Dacă suspendarea Sfintelor Liturghii în anumite regiuni a mai fost asumată de Biserică în decursul vremii, în perioade de epidemie sau atunci când nu au fost posibilități să fie trimiși preoți săvârșitori, suspendarea împărtășirii, doar pentru mireni, într-o întreagă Biserică autocefală, din inițiativa acesteia, chiar dacă ar fi fost aplicată undeva într-o anumită perioadă, nu poate fi considerată ca fiind acceptabilă din punct de vedere doctrinar-eclesiologic, liturgic sau canonic (2).  În același timp, avem datoria de a face tot posibilul pentru a respecta Statutul de organizare și funcționare a Bisericii Ortodoxe Române, care afirmă explicit, în articolul 45, că membrii parohiei au îndatorirea de a trăi potrivit învățăturii de credință ortodoxă  și de a se împărtăși cu Sfintele Taine.  Doar îndepărtarea de viețuirea după învățătura de credință îi poate îndepărta pe credincioși de la Împărtășanie. 

 

În condițiile în care criza se prelungește, eu spun cu toată convingerea: 

 

AȘA NU SE MAI POATE! 

 

Da, modalitatea de împărtășire nu poate fi schimbată de Biserică după modul propus de epidemiologi, chiar dacă de aceasta depinde îngăduirea participării și împărtășirea credincioșilor mireni la Sfânta Liturghie. Modalitatea de împărtășire în timp de pandemie nu poate fi adaptată decât prin coresponsabilitate sinodală, în acord cu Tradiția doctrinară, liturgică și canonică a Bisericii Ortodoxe.

 

Este nevoie stringentă de reflecții foarte serioase pentru identificarea unei soluții, respectând exigențele de ordin doctrinar, liturgic și canonic, care să poată fi dezbătute și adoptate de Sfântul Sinod și, în același timp, să fie susținute cu argumente și fermitate în fața autorităților publice.

Biserica și-a manifestat întotdeauna creativitatea tocmai în perioadele de criză.  Dacă nu se vor identifica soluții coerente, care să permită împărtășirea comună, criza aceasta ne va pune într-o situație care ne vulnerabilizează din toate punctele de vedere și, fără Împărtășirea în Duh și Adevăr a tuturor membrilor Bisericii care sunt pregătiți și doresc, vom trăi o luptă duhovnicească în care noi înșine am abandonat arma cea mai de preț: împărtășirea poporului.

 

În calitate de profesor de drept canonic, mă simt obligat să-mi spun deschis părerea, de această dată în mod public. 

 

Din punctul meu de vedere, cea mai coerentă soluție ar fi întoarcerea, pentru perioada crizei, la practica prevăzută de scrierile Sfinților Părinți (1)  și de canonul 101 Trulan (2): Împărtășirea credincioșilor în mână. Această atitudine nu poate fi considerată necanonică sau în contradicție cu tradiția Bisericii, deoarece este singura menționată de Sfintele Canoane și în scrierile Sfinților Părinți, fiind practicată neîntrerupt în jur de 1100 de ani (3). Clericii și credincioșii s-au împărtășit primind Sfântul Trup în mână, iar Sfântul Sânge din Sfântul Potir așa cum precizează Constituțiile Apostolice (4). Odată cu asumarea canonică a Liturghiei Darurilor Înaintesfințite prin canonul 52 Trulan (5), este confirmată și canonicitatea primirii în mână și a Sfântului Trup, conținând Sfântul Sânge. 

 

O întoarcere la această metodă canonică de împărtășire nu ar însemna o renunțare definitivă la împărtășirea cu aceeași linguriță. Împărtășirea cu aceeași linguriță este deplin canonică, deoarece a fost asumată de întreaga Biserică prin consens, timp de 1000 de ani, pe baza obiceiului canonic, care are o valoare necontestată (canonul 91 Sfântul Vasile cel Mare) și este cea mai potrivită soluție pentru ca toți membri familiei parohiale să-și manifeste comuniunea euharistică în timp de normalitate. Doar ea permite împărtășirea pruncilor în deplină siguranță. 

Revenirea pentru perioada de criză la practica din primul mileniu nu este pentru că ne-am teme de contaminare prin Sfânta Împărtășanie. Biserica a exprimat acest lucru în mai multe rânduri. Această revenire la o practică menționată de Tradiția canonică este acum necesară,  deoarece,  în condițiile impuse de lege, nu putem trăi un neadevăr în raportarea noastră la ceea ce avem mai sfânt: Împărtășirea cu Trupul și Sângelui Mântuitorului. 

Chiar dacă modalitatea de împărtășire după modelul propus de canonul 101 Trulan, completată de rânduiala Liturghiei Darurilor Înaintesfințite, (punând pe fiecare părticică de Sfânt Trup puțin Sfânt Sânge prin atingerea linguriței umezită în Potir), în mâna credinciosului, presupune mai multă atenție și rigoare, prin această metodă s-ar cultiva o mai mare responsabilizare a credincioșilor, despre care vorbește și Sfântul Chiril al Ierusalimului(6). 

 

Ne aflăm în preajma primului Sfânt Sinod reunit în anul acesta. Sunt convins că Părinții sinodali ar putea găsi modalitatea cea mai potrivită pentru o astfel de soluție și ar putea stabili clar perioada limitată în care ar fi asumată. Durerea că nu ne putem împărtăși copiii mici o vreme, pentru că ei nu pot primi împărtășania în mână, ne va face să revenim, cât de repede cu putință, la împărtășirea cu aceeași linguriță. 

 

Să ne rugăm ca Duhul Sfânt să-i inspire pe ierarhii noștri pentru o decizie care să consolideze viața Bisericii din România în coerență doctrinar-liturgică și în canonicitate. 

 

 

1. ORDINUL nr. 875/80/2020 dat în baza Legii 55/2020: „II. Măsuri sanitare specifice1. În cadrul ritualurilor religioase în care se vor folosi obiecte de cult care intră în contact cu credincioșii, acestea se vor dezinfecta după fiecare utilizare.”

2. (Canoanele 9 Apostolic, 2 Antiohia și, prin analogie, 11 Sardica și 80 Trulan. Părintele Petre Vintilescu arată deslușit că îndemnul „Cu frică de Dumnezeu, cu credință și cu dragoste să vă apropiați” nu poate fi sub nicio formă adresat în deșert. El arată că doar respectând libertatea omului cei ce nu se împărtășesc sunt îngăduiți de Biserică. Petre VINTILESCU, „Împărtășirea la Sfânta Liturghie privită sub aspectul spiritualității creștine”, în Spovedania și Euharistia izvoare ale vieții creștine, II. Sfânta Euharistie – Arvuna Vieții Veșnice, Basilica, București 2014, p. 330. Sfântul Grigore Palama consideră că împărtășirea cu Sfintele Taine este o datorie a fiecărui creștin și singurele motive de neîmpărtășire sunt necredința și conștiința vinovată. SF. GRIGORE PALAMA, PG. 150, Col 1093, cf. Scrieri II  Fecioara Maria și Petru Athonitul, Editura Deisis, Sibiu, 2005, p. 433.) și ar lăsa impresia separării clericilor de mireni, fapt considerat de către canoniști și de cei mai mari dogmatiști ai Bisericii Ortodoxe ca fiind de neconceput (Părintele Dumitru STĂNILOAE dezvoltă această înțelegere în volumul 3 al Teologiei Dogmatice, EIBMO, București 1997, p. 107 spunând: „Întrucât au comun cu credincioșii aducerea lor duhovniceasă din puterea jertfei lui Hristos, slujitorii creștini nu mai sunt separați de credincioși în modul în care erau preoții din legea veche, sau cei păgâni”. Părintele Petre VINTILESCU atrage atenția asupra acestui aspect în studiul, „Împărtășirea la Sfânta Liturghie privită sub aspectul spiritualității creștine”, în Spovedania și Euharistia izvoare ale vieții creștine, II. Sfânta Euharistie – Arvuna Vieții Veșnice, Basilica, București, 2014, pp. 330-336.) 

3. ROBERT F. TAFT „Byzantine Communion Spoons: A Review of the Evidence Author(s)”, Dumbarton Oaks Papers, Vol. 50 (1996), pp. 224-225.

4. „Mai socotești oare că ești printre oameni și că mai stai pe pământ, când vezi că Domnul stă jertfă pe Sfânta Masă, iar pe preot stând lângă jertfă, rugându-se, când vezi că toți se înroșesc cu împărtășirea cu cinstitul Sânge al lui Hristos ? […] O, minune ! O, iubire de oameni a lui Dumnezeu ! Fiul, Care stă sus cu Tatăl, este ținut în clipa aceea în mâini de toți și se dă pe Sineși tuturor celor ce voiesc să-L sărute și să-L primească. Toți fac aceasta cu ochii credinței. Îți par oare vrednice de disprețuit toate acestea ?!”, SFÂNTUL IOAN GURĂ DE AUR, Tratatul despre preoție, cartea a III-a, cap.4, în volumul Despre Preoție, Ed. IMBOR, București, 1987, p. 58.; CALIST ȘI IGNATIE XANTHOPOL, Filocalia VIII –, EIBMBOR, București 1979, p. 211.; )

5. dacă cineva ar dori ca la momentul adunării să se împărtășească cu Preacuratul Trup și să devină, prin participare, una cu El, ținându-și mâinile în formă de cruce, să se apropie astfel și să primească comuniunea harului. Căci pe cei care, în afară de mâna lor, pregătesc pentru primirea dumnezeiescului Dar anumite vase de aur sau din alt material, pentru ca prin acestea să se învrednicească de Preacurata Comuniune, nu îi acceptăm în niciun chip, fiindcă preferă materia cea neînsuflețită și inferioară mai mult decât chipul lui Dumnezeu.”

6. Constituțiile Apostolice arată că Sfântul Sânge era primit din Sfântul Potir: «„Trupul lui Hristos” și cel ce primește să zică: „Amin!”; iar diaconul să țină potirul și, dându-l, să zică: „Sângele lui Hristos”…»” (Constituțiile Apostolice, cap. VIII, 13, în: Canonul Ortodoxiei, Editura Deisis, Sibiu, 2008, pp. 753-754).

7. Canonul 52 Trulan: „ În toate zilele postului sfintei Patruzecimi, cu excepția sâmbetei și duminicii și a zilei sfintei Buneivestiri, să fie săvârșită sfânta Liturghie a darurilor mai înainte sfințite.” 

8. „Când te apropii să te împărtășești, nu te apropia cu palmele întinse, nici cu degetele răsfirate; dimpotrivă, fă mâna stângă tron mâinii drepte, ca una ce are să primească pe Împăratul. Fă-ți căuș palma, și primește Trupul lui Hristos, răspunzând: „Amin!” După ce-ți vei sfinți cu multă grijă ochii prin atingerea de Sfântul Trup, Împărtășește-te, având grijă să nu pierzi ceva din el. Căci dacă vei pierde ceva, este ca și cum ți-ai pierde unul din propriile tale mădulare. Spune-mi: Dacă cineva ți-ar da câteva bucățele de aur, nu le-ai ține cu toată grija, ferindu-te să nu pierzi ceva din ele, și să te păgubești ?! Oare nu vei căuta cu mult mai mult și cu mai multă grijă să nu-ți cadă vreo fărâmitură din ceea ce este mai de preț decât aurul și pietrele prețioase?” Apoi, după ce te-ai împărtășit cu Trupul lui Hristos, apropie-te și de potirul Sângelui. Mu mai întinde mâinile, ci pleacă-te, și cu rugăciune și evlavie, rostește: “Amin“; sfințește- te împărtășindu-te din Sângele lui Hristos. Și pe când sunt încă umede buzele tale, du degetele la gură și cu umezeala buzelor sfințește-ți ochii, fruntea și celelalte simțuri. Apoi, așteptând rugăciunea, mulțumește lui Dumnezeu, Care te-a învrednicit de atât de mari Taine”. SFÂNTUL CHIRIL AL IERUSALIMULUI, Cateheza V mistagogică, 21-22, în Cateheze, trad. de Pr. Prof. D. Fecioru, Ed. IBMBOR, București, 2003, p. 366.