Căile vieții creștine - Mitropolitul Antonie de Suroj (CARTE)

Prezentare Căile vieții creștine:

Sunt oameni pe care Domnul i-a recuperat din adâncurile deznădejdii, oameni de vârste diferite, cu moduri variate de viaţă, care nu L-au avut în viaÅ£a lor pe Dumnezeu ÅŸi nici nu L-au întâlnit vreodată, dar care au înfruntat viaÅ£a cu bogăţia, mizeria, suferinÅ£a ÅŸi bucuria ei. Dar, cu toate acestea, nu au fost învinÅŸi de rău, dar nici nu s-au mulÅ£umit cu binele relativ pe care îl presupune viaÅ£a fără Dumnezeu. Oamenii aceÅŸtia au ajuns la un moment dat la limita în care au realizat că nu mai pot continua să trăiască în felul acesta, dacă nu există un sens ultim ÅŸi veÅŸnic al vieÅ£ii. Åži pe unii ca aceÅŸtia îi găseÅŸte Domnul. Prin urmare, nu există o cale a sufletului omenesc, nicio cărare pe care poate merge omul ÅŸi să nu-L poată întâlni pe Dumnezeu. Voi spune chiar că nu există vreo cărare pe care ar fi putut să nu-L întâlnească. Îl putem întâlni ÅŸi cunoaÅŸte pe Dumnezeu numai din adâncurile unui suflet însetat de multă vreme. DeÅŸi pare un paradox, tocmai de aceasta ne temem. Ne este frică să constatăm foamea ÅŸi tânjirea noastră interioară, ne temem să privim în noi înÅŸine ÅŸi să vedem: „Ce abis de pustietate!”.

Tocmai atunci, precum ni se spune la începutul capitolului al XI-lea din Epistola către Evrei, credinÅ£a este încredinÅ£area celor nădăjduite, dovedirea lucrurilor celor nevăzute (Evrei 11, 1). Dacă dobândim încredinÅ£area aceasta, conÅŸtiinÅ£a faptului că nu există nimic lumesc care să umple goliciunea, foamea, căutarea ÅŸi tânjirea duhovnicească cu conÅ£inut ÅŸi sens, dacă încrederea aceasta devine un fapt constatat ÅŸi dacă credinÅ£a înfloreÅŸte prin asceză (în nevoinÅ£a credincioÅŸiei prin rugăciune, în asceza credincioÅŸiei prin păzirea poruncilor vieÅ£ii) – atunci omul înaintează tot mai mult în profunzimea credinÅ£ei, iar sufletul
său se deschide până la limitele infinitului.

CUPRINS