Dialogul autentic între știință și credință este în inima omului

Părintele astronomiei, Johannes Kepler, îl considera pe Dumnezeu „Creatorul plin de bunăvoinţă care a adus în fiinţă natura din nimic”. El a mai scris: „Mare este Dumnezeu, Domnul nostru, mare este puterea Sa şi înţelepciunea Lui nu are sfârşit” și „văd acum că, prin strădaniile mele, Dumnezeu este slăvit şi în astronomie, întrucât cerurile spun slava lui Dumnezeu”. Isaac Newton a spus și el: „Am convingerea fundamentală că Biblia este Cuvântul lui Dumnezeu scris de oameni insuflaţi de Dumnezeu. Studiez zilnic Biblia”, adăugând tranşant: „Ateismul nu are sens. Când mă uit la sistemul solar, văd Pământul aflat la distanţa potrivită de Soare pentru a primi cantitatea corespunzătoare de căldură şi lumină. Aşa ceva nu s-a produs din întâmplare!”

Samuel Morse, Robert Boyle, Michael Faraday sunt alți oameni de știință care L-au mărturisit pe Dumnezeu. Louis Pasteur susținea că „știința îi apropie pe oameni de Dumnezeu”. James Joule a fost semnatar al „Declaraţiei studenţilor în ştiințele naturale şi fizice” (Londra, 1864), prin care 717 oameni de ştiinţă militau pentru conviețuirea pașnică a adevărurilor științei și cele ale Sfintei Scripturi.

Am adresat trei întrebări pe această temă unui om de ştiinţă şi unui părinte profesor: Care este astăzi relația dintre religie și știință? Respinge Biserica realizările științei și ale tehnologiei? Poți fi om de știință și să crezi în Dumnezeu? 

„Nu este nici o contradicție între a şti şi a crede”

Magda Stavinschi, doctor în matematică, specialitatea Astronomie, a fost vreme de 15 ani director al Institutului Astronomic al Academiei Române şi deține, între multe alte recunoaşteri, titlul de Officier de l’Ordre National du Mérite, acordat de statul francez. Ea spune că prima întrebare și-a pus-o şi ea. „Profesia mea de astronom şi educaţia ateist-ştiinţifică m-au făcut să încerc singură să aflu răspunsul. Și asta până pe la începutul acestui secol, când am reuşit să pun la aceeaşi masă, dacă pot spune aşa, teologi şi oameni de ştiinţă. Primul răspuns? Nu a existat niciodată un conflict între religie şi ştiinţă, ci doar între reprezentanți ai celor două. Venise momentul să găsim în primul rând limbajul comun pentru a ne exprima ideile. Aşa a apărut Asociaţia pentru Dialogul dintre Ştiinţă şi Teologie din România (www.asdtr.ro). De atunci repetăm întruna că «a crede şi a nu cerceta» este doar o sintagmă care provine fie din ignoranţă, fie din rea-voință. Nicăieri nu este scris aşa ceva, nici în Biblie şi nici la Sfinții Părinţi. Iar Biserica a ţinut dintotdeauna pasul cu vremurile.

Sunt celebre situaţii aparent paradoxale când un om de știință, ca Hrisant Notara, a trecut de la observaţii profesioniste, făcute la Observatorul Astronomic din Paris, la cariera teologică, în care a ajuns Patriarh al Ierusalimului. Sunt astronom și nu pot să nu remarc că un număr foarte mare de colegi de breaslă s-au aplecat asupra întrebărilor teologice. Cum să nu te întrebi stând faţă în faţă cu imensitatea cerului, încercând să mergi până la începutul universului, cel pe care-l cunoaştem azi, cine a fost Creatorul, de unde vine şi încotro merge lumea în care trăim? Dacă vrei să afli tainele universului, trebuie să te apropii de Tainele lumii.

Nu este nici o contradicție între a şti şi a crede. Este adevărat că, dacă adevărurile ştiinţifice trebuie demonstrate, în religie crezi sau nu crezi. Chiar şi necredincioşi iluştri au fost frământați de tainele Creaţiei, de tainele lui Dumnezeu. Mă gândesc, de pildă, la Einstein. Oare admiraţia lui nesfârşită faţă de natură nu era admiraţia faţă de Creatorul ei?”

Iisus Hristos are ceva de transmis și oamenilor de știință

Preotul Radu Petre Mureşan este doctor în teologie, conferenţiar universitar în cadrul departamentului de Teologie Sistematică, Practică şi Artă Sacră al Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” și paroh al Bisericii „Izvorul Tămăduirii”-Mavrogheni. El spune că, „în mod tradițional, relația dintre religie și știință a fost privită în termeni de contradicție, care a pendulat între simple divergențe de opinii și stări conflictuale. În spațiul occidental, conflictul a fost resimțit cu virulență, în timp ce tradiția răsăriteană consideră că avem de-a face cu o falsă problemă. Între religie și știință nu poate fi vorba nici de război, nici de concurență, ci de două realități care se construiesc diferit, dar care pot avea vocația unei întâlniri benefice. Pentru că orice știință se construiește pe baza unui sistem axiomatic, care poate suferi transformări, modificări de la o epocă la alta. Și, chiar dacă aceste modificări nu sunt radicale, este vorba totuși de o evoluție. Din contră, religia și în mod special creștinismul se bazează pe credință, care este un dar al lui Dumnezeu și o pregustare a Împărăției Lui. Religia ține, așadar, de credință, de ceva care se petrece în partea cea mai tainică a inimii omului.

Biserica a manifestat întotdeauna o deschidere în fața tainei vieții și a existenței cosmosului. Prin credință se poate ajunge la o cunoaștere divină, în timp ce prin știință se ajunge la cu­noaș­terea energiilor create.

Suntem chemați să ne situăm cu curaj în centrul intersecției dintre aceste două forme de cunoaștere: una orientată către Dumnezeu, cealaltă orientată către lume. Dar este nevoie de mult discernământ duhovnicesc în acceptarea realizărilor științei, ca să nu ajungem cu orice preț la convergențe între concluziile actuale ale unor discipline, cum sunt genetica și învățătura Bisericii.

Biserica este singura instituție care își propune educarea sufletului omenesc și înălțarea lui spre țeluri superioare. De aceea este nevoie ca religia și știința să fie repuse într-o legătură cu dimensiunea euharistică, înțeleasă ca ofrandă de creație către Dumnezeu prin artă, știință sau tehnologie.

Mântuitorul Iisus Hristos are ceva de transmis tuturor oamenilor, în toate epocile, inclusiv oamenilor de știință. Cel mai autentic mod în care se poate realiza dialogul între știință și credință este în inima omului, înainte de a se exterioriza și de a se formaliza în societate sau prin viața Bisericii. Dacă un om de știință își desfășoară activitatea dintr-o perspectivă duhovnicească, atunci se naște un dialog autentic între teologie și știință. Sfinții Părinți s-au aflat într-un dialog creator cu reprezentanții culturii și filosofiei din vremea lor, apelând la metoda selectivă, care s-a repetat în fiecare epocă și care ar trebui să fie normativă și în zilele noastre. Procedând astfel, au realizat inculturația Evangheliei, au respins falsele ideologii și teorii care denaturează raporturile dintre teologie și știință și au contribuit la transfigurarea lumii”. - Tudor Călin Zarojanu, Ziarul Lumina