Despre boală

Dacă totul e de la Domnul, şi boala dumneavoastră este tot de la El. Dacă tot ce este de la Domnul e spre mai bine, înseamnă că şi boala dumneavoastră. […] Vrăjmaşul vă insuflă: „Nu vei rezista”. Răspundeţi-i: nici nu mă gândesc să rezist de unul singur, ci nădăjduiesc că Milostivul Dumnezeu nu mă va lăsa singur, ci mă va ajuta să ţin piept cum m-a ajutat şi până acum. Iarăşi boala! Să vă dea Domnul răbdare şi seninătate şi să vă izbăvească de cârtirea cea păcătoasă! Nu priviţi cu mohorâre la neputinţe. Ele arată mai degrabă mila şi luarea-aminte a lui Dumnezeu faţă de noi decât lipsa Lui de bunăvoinţă.

Tot ce este de la Dumnezeu spre bine este. Sunt boli a căror vindecare este oprită de Domnul – atunci când El vede că boala e mai de trebuinţă ca sănătatea pentru mântuire.
Nu pot să spun că asta nu s-ar întâmpla şi în ceea ce Vă priveşte. Dumnezeu a trimis boala. Daţi mulţumită Domnului, fiindcă tot ce e de la Domnul spre bine este. Dacă simţiţi şi vedeţi că sunteţi vinovat, începeţi cu pocăinţa şi părerea de rău înaintea Domnului pentru faptul că n-aţi păzit darul sănătăţii cel de la El primit. Iar apoi trebuie să vă gândiţi doar că boala e de la Domnul şi că nimic nu are loc întâmplător. Şi după aceea multumiţi din nou Domnului. Boala smereşte, înmoaie sufletul şi-i uşurează obişnuita povară a grijilor de multe feluri. […]

V-aţi îmbolnăvit! Ce este de făcut? Răbdaţi şi multumiţi lui Dumnezeu, spunând în sinea dumneavoastră: „Această boală este pentru păcatele mele mari şi nenumărate. Domnul îmi ia puterile ca prin aceasta să mă facă mai înfrânat. El nu mai ştie cum să mă îndrepte altfel. A încercat şi cu mila, şi cu necazurile, şi nimic nu a folosit. Iar ceasul morţii se apropie şi, când va veni, ce va face ticăloşia mea? Doamne, Dumnezeul meu! Cruţă zidirea Ta cea neputincioasă. Când omul e bolnav, fi e şi uşor, moartea îi vine în minte ca sufl etul să cunoască cu lucrul cât de adevărat este cuvântul înţeleptului: „Adu-ţi aminte de cele mai de pe urmă ale tale. Şi în veac nu vei păcătui” (Sirah 7, 38).

B. este bolnavă… Fie ca în această vreme potrivită sa se deprindă cu mântuitoarea aducere-aminte de moarte… Cel sănătos anevoie îşi aminteşte de ea… Domnul trimite boala tocmai pentru a aminti de moarte şi prin această aducere-aminte să facă pe bolnav a se îngriji, în sfârşit, şi de pregătirea pentru moarte.

Gânduri în vremea bolii

Însufleţiţi-vă! Priviţi cu veselie în ochii bolii! Lăsaţi-vă însă mai puţin în voia închipuirilor… Vă vor veni în cap multe nimicuri de tot felul… Vă veţi certa cu toata lumea… Toate astea în gând după aceea va trece totul. Fiţi senin! Pesemne că în drum v-ar fi întâmpinat vreo primejdie şi iată că Domnul v-a ţintuit prin boală acasă… Daţi multumită Domnului.
Şi, oricum, rugaţi-vă ca să binevoiască a vă face sănătos. Să vă mântuiască Domnul! Domnul să vă binecuvânteze! Gândurile dumneavoastră despre starea deznădăjduită în care, pasămite, vă aflaţi, sunt cu totul netrebnice. La mijloc e vrăjmaşul care vă tulbură. Cine poate să spună ce va fi? Unul e Dumnezeu, însă vrăjmaşul păgâneşte, dându-se pe sine drept Dumnezeu, tulburând cu proorocia sa vicleană, clătinând credinţa şi alungând liniştea din inimă. Nu-l ascultaţi, ci staţi neclintită în credinţă că boala e de la Dumnezeu şi spre binele dumneavoastră, iar după ce-şi va face treaba va pleca… şi veţi fi sănătoasă, şi veţi sluji Domnului într-o mănăstire.

Pentru toate multumiţi Domnului – şi pentru boală mulţumiţi. Mie, din afară, îmi e uşor să vorbesc astfel; dumneavoastră poate că în fapt nu vă este uşor să simţiţi aşa. Oricum, vorbind despre răbdare, mă şi rog să vă dea Domnul a îndura cu seninătate boala şi de asemenea să trageţi oarecare învăţături din ea. Cine ştie pentru ce v-a ţintuit la pat Domnul? Neîndoielnic este însă că şi lucrul acesta a fost îngăduit de El pentru ajutorarea felului de viaţă pe care vi l-aţi ales şi pe care vă străduiţi să îl păstraţi cumva. Din această latură nici nu mai trebuie iscodită boala dumneavoastră.

Pentru a răbda cu seninătate în clipa înteţirii suferinţelor, căutaţi-vă bărbăţie şi în aducerea-aminte de răbdarea tuturor sfinţilor şi, mai ales, a mucenicilor. Cât şi cum au răbdat ei? Ne este greu şi să ne închipuim. De altfel, tuturor „prin multe necazuri li se cuvine a intra întru Împărăția Cerurilor” (Fapte 14,22). Şi ceea ce a fost făgăduit de Domnul se numeşte cunună. De ce? Fiindcă nu ne putem înălţa la ea fără pătimiri. Calea într-acolo este crucea luată de bună voie sau trimisă de Dumnezeu. […]

Despre boală şi felul de viaţă dus Mila lui Dumnezeu fi e cu dumneavoastră!
V- aţi îmbolnăvit? Dar slavă lui Dumnezeu că vă înzdrăveniţi sau v-aţi înzdrăvenit deja. Slavă lui Dumnezeu şi pentru ca aţi îndurat nu fără folos boala. Învăţăturile pe care le-aţi primit din cele întâmplate cu dumneavoastră sunt foarte însemnate şi în viaţa lumească, cu atât mai mult în cea duhovnicească. Nu este nimic de aşteptat din partea oamenilor şi toată grija trebuie aruncată la Domnul; pe lânga asta, trebuie să aşteptăm mereu moartea în credință că Domnul ne mai lasă să mai trăim, ca să ne curăţim de păcate, lucru spre care trebuie să ne întoarcem toată grija. Aceste puncte sunt „pârghiile” şi „direcţiile” vieţii duhovniceşti. […]
Din punctul de vedere al refacerii puterilor, felul mâncării este un lucru secundar...
Lucrul de căpetenie îl constituie mâncarea proaspată, aerul curat… şi, mai presus de toate, liniştea duhului. Neliniştea duhului şi patimile strică sângele şi lovesc chiar în inima sănătăţii. Postul şi îndeobşte viaţa ascetică sunt cel mai bun mijloc de a păstra sănătatea şi de a o face să înflorească. Neamţul Gufeland a scris o carte despre prelungirea vieţii, unde ridică în slăvi şi viaţa ascetică. Cei ce ridică în slăvi ştiinţa, trebuie să asculte de el, iar noi avem alţi dascăli, mai de seamă decât acest neamţ. Rugăciunea înalță duhul pe tărâmul lui Dumnezeu, în care este rădăcina vieţii – iar prin duh şi trupul se împărtăşeşte din această viaţă… Duhul umilit, simţămintele şi lacrimile de pocăinţă nu răpesc, ci dau putere omului, fiindcă aşază sufletul într-o stare de bucurie. Bine aţi făcut că nu v-aţi supus îndemnurilor lumești. […]

Îngrijirea bolnavilor este plăcută lui Dumnezeu

Hristos a Înviat! Puterile dumneavoastră, deşi nu s-au refăcut deplin, se arată îndestulătoare totuşi pentru îngrijirea unui bolnav care nu merită o asemenea îngrijire; însă Domnul Cel milostiv nu Se va uita la nevrednicia bolnavului şi va ţine în socoteală îngrijirea ca şi cum I-ar fi fost dată chiar Lui iar după aceea va trimite în schimb mângâiere sau deplină însănătoşire, sau va pune deoparte răsplata cuvenită pentru veacul cel viitor. […]

Înnoirea prin rugăciune după însănătoşire

Sunt foarte bucuros că v-aţi pus, în cele din urmă, pe picioare. Omul care s-a însănătoşit se simte îndeobşte înnoit. Cred că aveţi acelaşi simţământ. Trebuie să faceţi în aşa fel ca înnoirea trupească să fie însoţită de o înnoire duhovnicească. Dumnezeu v-a dat-o sau v-a arătat-o în scurta rugăciune pe care aţi făcut-o atunci. Mi-a şi venit în minte să vă îndemn: apucaţi-vă de o rugăciune scurtă şi face-ţi-o mereu... şi la lucru, şi când nu lucraţi, şi când mergeţi şi când şedeţi, fără încetare. La început vă veţi sili să faceţi această mică rugăciune, iar după aceea se va spune de la sine… Doar apucaţi-vă de ea şi daţi-vă osteneala fără încetare… E rugăciunea: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătoasa.” Iar când faceţi această rugăciune, să vă ţineţi luarea-aminte nu în cap şi nu în cer, ci în inimă. După ce o veţi deprinde, veţi alunga prin ea toată tulburarea şi veţi aduce pace în sufletul dumneavoastră.

Bolile sunt de la Dumnezeu spre mântuirea noastră

Totul e de la Dumnezeu: şi bolile, şi sănătatea. Şi de la Dumnezeu totul ni se dă spre mântuirea noastră. Aşa să îţi primeşti şi tu boala şi să dai mulţumită pentru ea lui Dumnezeu, Care Se îngrijeşte de mântuirea ta. Cum anume slujește spre mântuire boala trimisă ţie de Dumnezeu poţi nici să nu încerci să afli, fiindcă se prea poate să nici nu reuşești. Dumnezeu trimite boala uneori ca pe o pedeapsă, ca pe un canon, alteori spre învăţare de minte, ca omul să îşi vină în fire, alteori, ca să îl izbăvească de un necaz ce ar cădea asupra lui de ar fi sănătos, alteori ca omul să vădească răbdare şi prin aceasta mai mare răsplată să merite, iar alteori, ca să se curăţească de vreo patimă, ca şi din multe alte pricini.

Despre boală ca nevoinţă mântuitoare

Mila lui Dumnezeu fi e cu dumneavoastră! Vă tot văitaţi, dar vă văitaţi în chip mântuitor, pentru lucrarea mântuirii. Să binecuvânteze Domnul grijile dumneavoastră în această privinţă. Sunteţi bolnav cu trupul, iar lucrarea mântuirii cere osteneli şi lipsuri. Ce să faceţi? Răbdaţi cu seninătate sănătatea dumneavoastră şubredă şi mulţumiţi pentru ea lui Dumnezeu – fiindcă, de n-ar fi ea, poate că aţi umbla cu picioarele în sus, în vreme ce acum şedeţi şi umblaţi cum trebuie. Alt folos este şi acela că, dacă aţi fi fost sănătoasă, aţi fi fost nevoită, dacă v-aţi fi hotărât să vă daţi osteneala pentru mântuirea dumneavoastră, să ţineţi posturi aspre, să faceţi privegheri, rugăciuni lungi, să staţi la slujbele bisericeşti de obşte şi încă alte lucruri anevoioase să întreprindeţi. Acum însă, în loc de toate acestea, vi se socoteşte răbdarea sănătaţii şubrede. Răbdaţi, deci, şi de nimic nu vă tulburaţi. Atâta doar: să ţineţi sufletul în starea cuviincioasă. Partea duhovnicească vă e întreagă. Ca atare, cu ea trebuie să slujiţi lui Dumnezeu întru toată deplinătatea: să vă trezviţi şi să privegheaţi să aveţi duh înfrânt şi smerit, să petreceţi în rugăciune (a minţii şi a inimii, în a-L avea pe Domnul pururea înainte), să alungaţi gândurile, să hrăniţi smerenia, să nu osândiţi, să vă bucuraţi cu cei ce se bucură, să vă necăjiţi cu cei necăjiţi, să vă aduceţi aminte de Dumnezeu şi de ceasul morţii, şi toate cele de acest fel… Iată-vă mântuirea! Iar cât priveşte cele ce mi-aţi scris despre mâncare şi băutură, cu ele nu e nicio împiedicare dacă totul este întrebuinţat cu măsură. Mântuiţi-vă!

[…]
Este păcat să cârteşti în boli

[…] Sănătatea dumneavoastră s-a şubrezit. Sănătatea şubrezită poate să şubrezească şi mântuirea atunci când, din gura bolnavului, se aud cuvinte de cârtire şi strigăte de nemulţumire. Să vă ajute Dumnezeu a vă izbăvi şi de un necaz şi de celălalt! Vedeţi unde vreau să ajung? La dumneavoastră se strecoară anumite cuvinte; cuvintele vin, fireşte, din simţăminte şi gânduri pe potrivă, iar acestea din urmă sunt de aşa un fel, că lucrarea mântuirii nu se poate împlini cu ele. Binevoiţi a lua aminte la aceasta şi a vă îndrepta… Sănătatea şi boala sunt în mâinile purtării de grijă a lui Dumnezeu mijloace pentru mântuire atunci când atât una, cât şi cealaltă sunt folosite în duhul credinţei… Dar ele duc la pierzanie atunci când omul se poartă, în privinţa lor, după toanele sale. Lucrul de care aveţi deosebită nevoie este răbdarea senină şi supusă lui Dumnezeu. Îndată ce se va arăta în sufletul dumneavoastră o asemenea aşezare, veţi intra fără întârziere pe calea mântuirii, care duce la rai. Şi – luaţi aminte! – să prindeţi suflet atunci. […]

Cel ce rabdă bolile şi necazurile se aseamănă prin nevoinţa sa mucenicilor
Încă o durere pentru dumneavoastră – boala fiicei… Iată ce vă voi spune: de vreme ce aţi încercat deja toate mijloacele omeneşti, nu mai rămâne decât să vă împăcaţi cu această amărăciune şi s-o purtaţi cu supunere faţă de Dumnezeu, având credinţă că această boală e de neapărată trebuinţă pentru mântuirea dumneavoastră şi a fiicei dumneavoastră, precum şi a soţului ei… După această împăcare, să vă păstraţi liniştea şi tot cu linişte ajutaţi-vă şi fiica. Aduceţi-vă aminte că cei ce rabdă supuşi lui Dumnezeu amărăciunile şi durerile sunt în ceata mucenicilor. Aduceţi-vă aminte de mucenici, care uneori erau lăsaţi în temniţă, fiind chinuiţi mereu, câţiva ani – 5, 10, 20; însă răbdau cu supunere şi seninătate, având raiul înaintea ochilor… pentru răbdare. Să vă binecuvânteze Domnul! Mântuiţi-vă!

Boala ne învaţă să fim smeriţi

Pentru faptul că nu v-aţi însănătoşit încă îmi pare rău. Să vă dăruiască Domnul însănătoşire deplină… Totuşi boala ne învaţă să fi mai smeriţi şi supuşi voii lui Dumnezeu. Fiţi senin şi pentru toate multumiţi lui Dumnezeu cu încredinţarea că totul merge spre cel mai bun deznodământ, chiar dacă asta nu se vede acum. Veţi vedea după. În boală deprindeţi smerenia, răbdarea, seninătatea şi recunoştinţa faţă de Dumnezeu. În ce priveşte faptul că năvăleşte asupră-va nerăbdarea, este omeneşte să fie aşa.

Dacă vine, trebuie să o alungaţi. Simţământul de apăsare pricinuit de boală este tocmai ca să aveţi ce răbda. Unde nu se simte apăsare, acolo nu-i nicio răbdare; însă când vine simţământul de apăsare împreună cu dorinţa de a o înlătura, nu e nici un păcat în asta. Este un simţământ firesc. Păcatul începe când în urma acestui simţământ sufletul se lasă pradă nerăbdării şi începe să se încline spre cârtire. (Fragment din Sfântul Teofan Zăvorâtul, Boala și moartea, București, 2002. Sursa: Sacciv)