Cookies de analiza a traficului sunt inactive, dar pot fi activate prin click pe Accept | Detalii

(oricand puteti renunta la acceptul dat)

Porunca Iubirii
ACTUALITATEA religioasăNr. vizualizari: 2631

Ateii, cel mai numeros grup după creştini şi musulmani

Tags: ateism; creştini; musulmani; sondaj;

Potrivit unui sondaj de opinie realizat de Pew Forum on Religion and Public Life, persoanele neafiliate religios (atei, agnostici şi cei care declară că nu aparţin niciunei religii organizate) alcătuiesc cel mai mare al treilea grup în lume, după creştini şi musulmani. Ateii sunt astazi în număr de 1,1 miliarde de persoane şi reprezintă 16% din populaţia globului. Cea mai mare concentrare a ateilor o găsim în Asia şi Pacific. Dintre aceştia, 62% trăiesc în China şi reprezintă 52,2% din populaţia acestei ţări. Cu 72 de milioane de atei (57% din totalul populaţiei ţării), Japonia este al doilea stat cu cele mai multe persoane neafiliate vreunei religii. Pe locul trei în privinţa numărului de atei se afla Statele Unite cu un procent de 16,4% din populaţie.  Un procent de 84% din cele 6,9 miliarde de locuitori ai Pamântului se identifică cu o religie. Astfel, Creştinismul rămâne cea mai răspândita religie din lume, cu un procent de 31,5%, reprezentând 2,2 miliarde de credincioşi. Dintre creştini, 50% sunt romano-catolici, 37% protestanţi, iar 12% ortodocşi. Islamismul este îmbrăţişat de 23% din populaţia globului, adică 1,6 miliarde de persoane. (CR)

05-01-2013
Citeste si:


Adaugati un comentariu:
Nume
Email
(nu va fi afisat)
Comentariu
Comentariile in afara subiectului si cele necuviincioase vor fi sterse
Antispam:
Scrieti, va rog, prenumele lui Eminescu