Stop discriminării și hărțuirii Majorității! (APEL)

Stop impunerii ateismului ca “religie” oficială de stat!

ARGUMENT:
Ateismul, o credință ascunsă sub masca necredinței
(de la cultul divinității, la cultul personalității)
Cu toții știm că, atunci când un om obișnuit se declară pur și simplu "ateu", acesta nu face nimic altceva decât să-și mărturisească dezinteresul față de religie în general, pentru tipul credincios el nefiind decât un tip pasiv, necredincios. Numai că, în general, nu este deloc așa...

Ignorarea faptului că până și necredința în Dumnezeu reprezenta de fapt tot o credință, sub o formă ascunsă - Credința că Nu Există Dumnezeu - s-a dovedit, la scurt timp, a fi o mare greșeală. Înlocuirea crezului "Cred într-Unul Dumnezeu...", cu un altul: "Nu cred în niciun Dumnezeu”, prin relație de echivalență, avea de fapt să mascheze o nouă "credință": "Cred că nu exista Dumnezeu...", ego-ul propriu înlocuind treptat divinitatea, egoismul înlocuind treptat comuniunea, iar mișcarea sa militantă, deloc inofensivă cum o presupunea autodefinirea inițială, avea să-și manifeste la scurt timp - și până în ziua de azi, după cum se întâmplă și în cazul unor religii - latura sa extremistă și fanatică, de tip religios.

(Religie = ansamblu de idei, sentimente și acțiuni împărtășite de un grup și care oferă membrilor săi un obiect de venerare, un cod de comportament, un cadru de referință pentru a intra în relația cu grupul și universul; confesiune, credință).

Dacă la bazele sale, prin auto-definirea ajunsă populară, ateismul voia să însemne odată un dezinteres total față de religie, o necredință, un indiferentism, ca simplă negare sau refuzare a existenței lui Dumnezeu și a oricărei alte divinități sau zeități, astăzi, acesta, sub forma sa militantă, nu mai respectă deloc aceste principii, ajungând de mult să se manifeste ca anti-credință, ca grupare declarată împotriva lui Dumnezeu - o grupare sectară militantă împotriva teismului (Teism = cea mai generală formă a credinței în existența cel puțin a unei zeități). Mai exact, dacă la începuturile sale "ateism"-ul provenit din grecescul atheos(ἄθεος), s-a autodefinit doar o manifestare pasivă a unei stări de fapt, „fără Dumnezeu”, astăzi acesta nu mai are deloc același caracter, manifestandu-se virulent (încă din perioada comunistă) "împotriva lui Dumnezeu", ca anti-teism. 

Faptul că ateismul și-a modificat, la scurt timp după apariția sa, puternic, structura, și că nici pe departe nu mai putem vorbi despre ceea ce presupunea ateismul în definirea sa de bază, renascentistă, este demonstrat zilnic de acțiunile concertate care se desfășoară împotriva credinței, a bisericilor și credincioșilor, a învățăturilor și valorilor lor, chiar dacă perioada comunistă, la nivel politic, părea să fie demult apusă. Din păcate, adoptat încă la nivel de conducere și aplicat și manifestat în cadrul tuturor structurilor de stat, în mod fățis, ateismul, care în regimul comunist se manifesta prin impunerea cu forța - distrugând biserici și mânăstiri, încarcerând și ucigând oameni credincioși și confiscând averile pe care aceștia le acumulaseră în cadrul Bisericii lor - astăzi a adoptat și urmărește pas cu pas o nouă strategie: impunerea prin lege.

Acesta este motivul pentru care considerăm fundamental, ca ateismul de astăzi să fie privit în societate ca o credință în ceva (sectă, cult) și nu ca "necredință", pentru a putea fi identificat și îndepărtat din toate structurile oficiale.


Ateismul, un profanator ascuns sub masca profanului

Necredința presupune indiferentism total față de alte religii și culte, limitarea la lumea cunoscută și fizic-vizibilă, la palpabil, la cogniscibilul limitat fizic. Necredința rămâne, deci, alegerea unui om de a-și autolimita cunoașterea la nivelul materialist, fără a crede sau a nu crede că există Dumnezeu și fără a experimenta în vreun fel asta. Necredința omului obișnuit nu este decât o formă de recunoaștere pasivă a unei stări de fapt. Numai că ateismul pe care îl vedem până și astăzi, făcându-și loc în lumea care se vrea civilizată și democrată - exact cum procedase anterior și în lumea comunistă - nu mai este de mult un indiferentism față de alte credințe, o nepreocupare față de Dumnezeu și de lucrurile care depășesc cunoașterea prin experientare fizică umană: îl vedem hărțuind constant credincioșii, eliminând simbolurile religioase din viața publică, demolând și profanând în continuare biserici, impunându-se în toate domeniile societății (școală, artă etc), iar mai nou, promulgând legi care să răstoarne toate valorile morale și religioase, vrând să excludă abuziv toate celelalte religii tradiționale și, prin ele, întreaga credință, din viața societății.

Cum oare să avansăm către o societate dezvoltată, cu adevarat liberă, mai bună, democrată, dacă tot încercăm, la atâția ani după Revoluție, să ne fundamanetăm democrația pe același sistem ateist de alatădată? Ateismul de azi nu mai este nicidecum ne-credință. Anti-credința (sau necredința de tip ateist) este manifestarea puternică a unei convingeri. Întrucât "necredinciosul" de tip ateist-militant, nu poate demonstra că nu există Dumnezeu (așa cum susține că nici omul credincios nu-i poate demonstra reversul), teoria "necredinciosului" nu reprezintă nimic altceva decât rezultatul propriei sale credințe - ca și în cazul credinciosului.

Ateismul rămâne, deci, în mod evident, delimitat de profanul pe care îl invocă. El este activ în societate și militează pentru anti-credință - împotriva oricărei alte credințe, promovând astfel intoleranța și distrugând ideea de comuniune. Destrămarea rămâne principiul de bază al ateismului, egoismul, individualismul, singularul, ego-ul propriu, sinele, fiind soluția oferită pentru înlocuirea comuniunii și a divinității. S-a trecut, astfel, de la cultul religios, la cultul personalității.

Cultul personalității reprezintă o atitudine sistematică de admirație (exagerată) provocată și controlată, raportată la o persoană, un lider (sau la o personalitate), considerat (autoconsiderat) ca înzestrat cu calități deosebite, de ordin intelectual, afectiv, organizatoric etc.

Uniunea, ca forță puternică, greu de stăpânit, este înlocuită astfel cu individul slăbit, deopotrivă izolat și desacralizat (lipsit de ceilalți și de Dumnezeu), ușor de controlat. Ateismul îl pune astfel, pe om, în locul lui Dumnezeu și îl transformă, ulterior, din ateist profan (ignorant într-un domeniu religios: neștiutor, nepriceput), în profanator (vezi link) (cum l-am văzut în comunism și îl vedem acționând și astăzi, declarat “profan”, dar de fapt demonstrându-se un bun cunoscător al religiilor). Desacralizarea omului, dezumanizarea lui (pentru ateism omul nu mai rămâne trup și suflet, ci doar trup), delimitarea lui de lucrarea lui Dumnezeu, ideea că acesta nu ar reprezenta nimic altceva decât o specie evoluată din maimuță (teorie nedemonstrabilă, deci tot o credință) aveau să marcheze profund noile generații. Impunerea unei fracțiuni egoiste, separatiste, sectare este proiectată astăzi în terorismul prezent în toate statele. Cu toate acestea, ateismul, ajuns și promovat la nivel de conducere, continuă să profaneze omul (cum procedează și cu altarele lui Dumnezeu) chiar prin legile de stat, inoculând, sub formă legală, non-valori ateiste precum consumismul, preversiunile sexuale, ideologia profitului, distrugând valorile tradiționale. Non-valoarea ateismului ajuns la nivel extremist, profanul inoculat generațiilor tinere, ignoranța față de religii (link) alimentează astăzi terorismul la nivel global (necunoașterea temeinică a unei religii, dând naștere unor noi grupări extremiste, care se dau a fi religioase dar, în fapt, nerespectând principiile religiei în cauză, o discreditează - vezi acțiunile extremismului islamist de astăzi - link).
Acesta este motivul pentru care considerăm fundamental ca ateismul de astăzi să fie privit în societate ca o credință (sectă, cult) și nu ca "necredință", pentru a putea fi identificat și îndepărtat din toate structurile.

Ateismul, o sectă
Netratat drept cult (sectă), ateismul se poate impune nestingherit, astăzi, prin legi de stat, fără a fi în vreun fel acuzat de discriminare și de nelegiuirile comise în trecut sau în prezent, în urma lui căzând, în cel mai bun caz, când și când, câte un regim care se găsește "vinovat". Acuzațiile formulate doar la adresa regimurilor ateiste comuniste, nu și la adresa ateismului care le stătuse la bază, au compromis așteptările pe care oamenii le aveau de la noile “revoluții”. Dacă s-a putut manifesta liber în comunism, acum îl vedem manifestându-se cu aceeași libertate (impunând legi și reguli de viață imorale, ba chiar continuând să elimine din viața publică însemnele și manifestarile religioase, cu aceeași agresivitate de altădată, opunându-se vehement ridicării de biserici și catedrale și cheltuind energii și fonduri mari în lupta împotriva Bisericii și a religiilor în general, instigând lumea prin acțiuni și afirmații înșelătoare). Dacă ieri se impunea prin forță, astăzi vrea să se impună prin lege. Atâta timp cât el nu este privit ca o credință (credința în nimic, credința că Dumnezeu Nu Există) el se poate impune prin legi ale statului, sub masca neutralității de ordin religios, cultic.

În zilele noastre, statul preia și aplică ideile acestui cult, deși în esență se declară "laic". Odată ce persoanele necredincioase susțin că credința nu poate demonstra existența lui Dumnezeu, în mod identic ateismul nu poate demonstra faptul că nu există Dumnezeu, în fața celor credincioși (a majorității). Astfel, statul a ajuns în situația să devină adept și chiar aplicant al unei credințe care se declară non-credință, deși ea funcționează de mult ca "anti-credință" ("contra-religie") în Dumnezeu, deci ca "sectă" (conform cercetătorilor, cuvântul "sectă" înseamnă "contra-religie", derivând din latinescul "secare"="a secționa, a rupe, a diviza", în opoziție cu "religare"="a re-lega" - din care provine "religie"). Ruptură în loc de uniune, egoism în loc de comuniune: divide et impera.
Acesta este motivul pentru care considerăm fundamental ca ateismul de astăzi să fie privit în societate ca o credință (sectă, cult) și nu ca "necredință", pentru a putea fi identificat și îndepărtat din toate structurile.

Ateismul, religia oficială de stat: ieri impusă prin forță, astăzi prin lege
(de la libertatea de conștiință, la lipsa de conștiință)
Noile legi, impuse în ultima vreme de Occident părții Răsăritene, au provocat nemulțumiri extreme și îngrijorări fără precedent în lumea religioasă, dar nu numai. Popoarele din partea de răsărit a Europei și-au simțit imediat vizate tradițiile de sute de ani, obiceiurile și credința, iar valorile locale au fost răsturnate cu totul. Multiplele nemulțumiri ale oamenilor nu par a fi luate, însă, în seamă, datorită unei supuneri a celor care, rând pe rând, se succed la putere, sub influența banului: condițiile impuse de Occident pentru ieșirea din crize pe care, de cele mai multe ori, tot Occidentul le-a creat, încep să semene a șantaj pentru majoritățile înșelate. Numai că, mirajul banului și manipularea prin libertinajul cu grijă asigurat după regimurile anterioare totalitare fac ca renunțarea la valori să nu mai conteze prea mult, nici măcar pentru cei mai conservatori dintre oameni. După impunerea cu forța în timpul comunismului, ateismul ajunge astăzi să se impună prin lege.

În acest context, așa-zisul ateism, altădată susținut fățiș și confundat cu comunismul, devenit puternic militant – de altfel singura "învățătură" prin care omul ar fi putut să devină supus, fără a avea mustrări de conștiință, unor legi degradante, pe care le vedem votate astăzi și care se manifestă împotriva adevăratelor valori (viața umană, căsătorie, iubire, credință ș.a.), doar pentru a stimula și mai puternic dependența de consumism - își găsește locul ascuns, în statul declarat prin Constituție ca fiind "laic". Prin urmare, ateismul rămâne și în prezent: singurul "crez", singura "credință" favorizată și promovată (ilegal) de stat, ca garanție a aplicării noilor legi, fără rezistență din partea maselor.

După Umanismul Renașterii și Iluminism, când statele - în numele binelui comun - au afirmat propriul drept de a interveni în domeniul religios (despotism luminat, iozefinism, jurisdicționism) și după ce în sec. al XIX-lea Creștinismul a fost nevoit să se confrunte cu doctrinele politice precum liberalismul și socialismul, alături de cultura laicismului și cea atee, spre începutul secolului XX el s-a văzut supus efectelor revoluției industriale, ale urbanizării și ale noilor tehnologii de comunicare. Astfel, statele declarate "laice" au făcut să devină din ce în ce mai dificile relațiile cu Bisericile locale, lucru întamplat și în cazul democrațiilor moderne: modernism, laicizare, secularism.

După "libertatea" statului de a avea o altă optică, a apărut ca efect imediat și persecuția fățișă, din partea statului, astfel încât regimul comunist a ajuns la confiscarea (naționalizarea) bunurilor, închiderea majorității bisericilor și mânăstirilor, arestarea persoanelor religioase.

Astăzi, ateismul militant, manifestat virulent în comunism, continuă să rămână la putere, abuzând de noi legi și libertăți pe care, practic, și le votează singur. Neutralitatea și dezinteresul de altădată, față de religie, nu-l mai caracterizează nici pe departe. Aceasta a ajuns să fie eroarea fundamentală în care trăiește societatea de astăzi. Iar manipularea de zeci de ani, bazată pe “cultura” ignoranței față de religie, prin care aceste forțe ateiste încearcă să sugereze că nu ele ar fi responsabile de răul din lume, dând vina tocmai pe religii, pare să influențeze și să păcălească, destul de ușor, generațiile tinere, îndoctrinate de ateismul reminiscent al generațiilor comuniste, încă de pe băncile școlii.

În fața noii generații, în fața oamenilor debusolați din lumea de astăzi, aflați în căutarea unui răspuns privind existența pe pământ, de unde venim și încotro ne îndreptăm, militantismul statului, care a preluat și se adaptează militantismului minorității ateiste (anti-teiste) de astăzi, violează caracterul "laic" trasat statului prin Constituție, adoptând o anumită credință și militând pentru ea, influențând cu propria sa anti-credință. Criteriile în formularea legilor de astăzi, privind “libertatea credinței”, “egalitatea în drepturi”, “libertatea deplină a conștiinței” impun o neutralitate totală a statului. Astfel, tratarea în mod egal a drepturilor adepților unei credințe - indiferent de credință, de cult, sectă (anti-credință) - este încălcată în mod flagrant (link). Referirile frecvente la ateism ca la un bun-dat, ca la o credință unic-valabilă, infailibilă, formulate de stat (în cadrul adoptării diferitelor legi care încalcă principiile de bază ale religiilor majoritare, legal-recunoscute, fiind un afront la adresa valorilor celorlalte credințe), la credința în neexistența unui Dumnezeu - la fel de nedemonstrabilă (pentru ateiști) ca și existența Lui - ar trebui să aibă loc într-o măsură limitată de justețe și de proporționalitatea cu referirile statului la credință. În schimb, astăzi, termenii religioși sunt excluși din viața publică, iar religiosul este ascuns din istorie. Prozelitismul sectei anti-teiste (ateiste militante), astăzi, se desfașoară nestingherit, în toate mediile. 

(Spre exemplu: Hristos lipsește dintre personalitatile istorice, deși întreaga istorie se împarte în epoci raportate la El - înainte și/sau după Hristos. Sau, în câte dintre imaginile televizate este prezentat mersul la Biserică drept un lucru firesc pentru ziua de duminică, comparativ cu prezentarea unei vieți publice fără credință? etc). 

Așa-zisa "neutralite" a statului laic (care invocă aceeași “necredință”) nu reprezintă nimic altceva decât un militantism pentru credința ateiștilor (anti-teism). Statul este pus cu totul, astăzi, în slujba credinței celor care cred că nu există Dumnezeu și luptă împotriva Acestui Dumnezeu. Aflându-se în slujba unei credințe, indiferent care este ea, statul nu mai este nici pe departe un stat laic, neutru. Eliminarea simbolurilor creștine din viața publică demonstrează perfect acest lucru, neînsemnând nimic altceva decât, implicit, o înlocuire cu simboluri (adoptare de valori) ateiste - o manifestare ateistă anti-creștină, adică o certificare a faptului că singura religie recunoscută și susținută de stat în mod explicit devine credința împotriva lui Dumnezeu. Doar astfel, se explică înlocuirea dirijată a obiceiurilor și ritualurilor creștine, cu obiceiuri și ritualuri noi "ateiste" (anti-teiste, în particular anti-creștine, împotriva lui Hristos, antihriste adică sataniste), în lumea de astăzi: ieslele sunt scoase de peste tot în lume din spațiul public, sărbătorile creștine sunt confiscate și/sau înlocuite cu sărbători păgâne (ritualuri devenite "de stat"), de multe ori cu substrat diabolic, albul este înlocuit cu negrul (Halloween, Black Friday), lumina cu întunericul. Statul refuză să mai respecte, astăzi, neutraliatea impusă prin Constituție - în legile și manifestarile sale - și nu mai ține cont, în egală masură, de faptul că Dumnezeu poate la fel de bine să existe, precum susțin alții că nu există. Refuzul de a discuta despre Dumnezeu nu reprezintă, nici el, altceva decât un prozelitism fățiș în slujba ateismului. Cuvântul "Dumnezeu" este înlăturat din vocabularul public al poporului, iar această acțiune devine, de asemenea, o manifestare publică și oficială și o susținere discriminatorie a sectei anti-credință. În ultimii ani, prin îndepărtarea simbolurilor religioase, ale credinței, statul își continuă militantismul indirect pentru anti-credință, și nicidecum pentru neutralitate (Hristos lipsind din istorie, deși arheologii demonstrează regulat asta, sfinții lipsind din rândul personalitaților școlii; anatomia prezentând un trup fără suflet; literatura - o bibliotecă fără Biblie; fizica fiind lipsită de mărturisirile savanților săi despre posibilitatea sau evidențele existenței divinității etc).

Doar tratarea ateismului de astăzi (anti-teismului) ca sectă (anti-religie), deci ca credință a cuiva în ceva, și nu ca necredință, va reprezenta o soluție la lumea de astăzi și la frământările prin care trecem. A sosit momentul curățării societății de militantismul ilegal al ateismului care durează de secole și al aplicării unor reguli juste și echitabile pentru toate credințele (fie ele mascate sub termenul ne-credinței). La această oră, militantismul ateist fiind apreciat ca indiferentism, poate milita liber pentru ștergerea oricărei referiri la vreo altă credință, din toate exprimările persoanelor oficiale de stat, din toate manualele școlare, limitând cunoașterea, ascunzând generațiilor viitoare descoperirile spirituale și filozofice ale marilor gânditori ai generațiilor trecute, limitând libertatea la credință prin inspirarea, manifestarea și susținerea discriminatorie a anti-credinței, sub masca neutralității așa-zisei "ne-credințe".

Abia după această redefinire (reabordare), statul va putea să recunoască legalitatea sau ilegalitatea unei astfel de secte (anti-credință) - măcar în măsura proporționalității, aplicată tuturor celorlalte culte - la nivel național. Abia apoi, ateismul va putea fi judecat și sancționat just. Această recunoaștere a unei stări de fapt, perpetuată de decenii, este un lucru fundamental pentru societatea de astăzi. Doar astfel, dreptul la propria credință, la manifestarea ei chiar și în spațiul public, poate fi aplicat într-un mod just și echitabil.

Genocid spiritual - ateismul, o sectă distructivă
Până atunci, "bisericile" ateiste de astăzi își vor permite să funcționeze nestingherite sub forma școlilor "laice" pe care copiii credincioșilor sunt obligați să le frecventeze. Școlile laice de astăzi, noile "biserici" în care sunt îndoctrinați tinerii noștri, continuă să funcționeze cu susținere de la stat, în timp ce celelalte culte se limitează la fondurile proprii. Pornind de la această realitate, nu doar că trebuie să existe, pentru echitate, o oră de religie în școală, ci religia trebuie să reapară în toate celelalte materii de unde ea a fost ștearsă, în modul firesc în care a fost și este prezentă în viața poporului nostru. Ea trebuie să-și recâștige locul în cultură, în istorie, în geografie, în știință, biologie, în fizică, în societate, peste tot acolo unde gândirea omenească firească, limitată, este depășită de suprafiresc și unde totul devine imaginabil sau sesizabil prin alte moduri decât cele recunoscute de lumea materialistă. Tânăra generație trebuie să aibă la dispoziție toată această avere pe care au acumultat-o și descoperit-o înaintașii noștri, nefiind frustrată de ea, lăsându-i-se libertatea constituțională a propriei alegeri.

Trecând de la tipul profan la cel profanator, de la "fără Dumnezeu" la "împotriva lui Dumnezeu", de la necredință la anti-credință, la anti-religie, adică la conditia deja evidenta de sectă, ateismul va continua, sub oblăduirea statului, genocidul spiritual pe care l-a început cu secole în urmă. Această sectă, care continuă să stea ascunsă și să funcționeze legal, la nivele de conducere și în tot sistemul de stat, sub o definiție care nu mai este de mult valabilă, s-a manifestat dintotdeauna distructiv. (Și chiar auto-distructiv, întrucât nici chiar ateismul, fără existența religiei, nu ar mai putea exista, pierzându-și sensul, odată ce nu reprezintă nimic altceva decat o raportare la aceasta, asemenea oricărei alte credințe)

O sectă distructivă este un grup de persoane care urmează o mișcare ideologică sau religioasă, în cadrul căreia se practică controlul mintal și care poate fi foarte periculoasă pentru membrii, chiar dacă aparent este inofensivă. Aceste efecte se fac simțite pe termen lung și, în general, culminează printr-un scandal legat de abuzuri materiale, sexuale, de agresiuni fizice, suicideri în masă sau izolate, omucideri sau chiar genocid.

Sectele distructive sunt grupuri care aparent îmbracă forma unor asociații culturale, politice, religioase sau chiar sub pretextul participării la tratamente de medicină alternativă sau grupuri de ajutor social. Se caracterizează prin folosirea tehnicii de convingere coercitivă, ca metodă de influențare socială iar, în prealabil, folosesc tehnici de atragere prin promisiuni.

Genocidul spiritual, ale cărui rezultate le vedem astăzi la nivel material în terorismul global, va trebui să fie pedepsit, iar cineva trebuie să răspundă pentru asta. Tolerarea unei secte distructive, susținerea ei chiar de către stat, impunerea unor legi dictate de ea și prozelitismul făcut încă de pe băncile școlii (impus, practic, fără acordul prealabil al părinților sau alte cereri speciale așa cum am văzut pentru ora de religie) nu vor mai putea continua pe calea acestei auto-distrugeri. Libertatea de conștiință, mult invocată astăzi, nu urmărește nimic altceva decât libertatea de a nu mai avea conștiință și, mai mult, mustrări de conștiință. Trecerea de la cultul divinității la cultul personalității - caracteristica de baza a ateismului - nu poate naște și nu a născut decât monștri.

Din anii ’70, Creștinismul s-a găsit înaintea unor noi provocări, care mai caracterizează, încă, prezentul: sectele și fundamentalismul religios. 

Comisia pentru drepturile omului propunea, în 1993, următoarea definiţie pentru sectă: grup care se prezintă sau nu ca religie, ale cărui practici sunt susceptibile de a cădea sub incidenţa legislaţiei ce protejează drepturile persoanei, ori ale legilor unui stat de drept. 

Conform raportului MILS6 din 1999, secta era definită ca o asociaţie sau structură totalitară cu obiective religioase declarate sau nu, al cărei comportament aduce atingere drepturilor omului şi echilibrului social. 

După atentatele teroriste din 11 septembrie 2001, atenţia guvernelor s-a îndreptat asupra pericolului grupărilor sectare, acestea căutând să indentifice instrumente prin care să preîntâmpine actele de terorism, la nivelul fiecărui guvern existând câte o comisie sau agenţie specializată în studiul noilor mişcări religioase (Marea Britanie - INFORM, Franta - o comisie parlamentară + una guvernamentală, Austria - Bundesstelle für Sektenfragen, Belgia - divizia Terorism şi secte, din Seviciul de Securitate, Romania - SRI, supravegherea mişcărilor religioase, UE - comisia pentru studierea sectelor.

Ateismul de astăzi, manifestat ca anti-teism (iar în ce privește Creștinismul, ca anti-creștinism, antihrist, satanism), trebuie tratat ca sectă distructivă, punând capăt genocidului spiritual asupra altor generații și ferindu-ne copiii de indiferența și de anaflabetismul religios, care, din câte se vede și astăzi, distruge din nou mii de vieți.

Să încetăm să ne aparăm în fața unei minorități care se folosește, acum, de noile legi ale noii lumi democratice așa cum altădată se folosea de comunism, și să ne folosim de ele, la rândul nostru, apărând avantajele majorității noastre, respectate, începând de la vot, în orice stat de drept!

Cerem: 

- delimitarea totală a statului de convingerile ateiste și tratarea ateismului militant de astăzi ca sectă distructivă;

- excluderea adepților ateismului militant din funcțiile publice, după modelul aplicat în țările occidentale în lupta cu sectele distructive;

1. Președinta Institutului pentru Religie și Democrație (Diane Knippers) spunea, la adresa Franței aflată în lupta cu secta scientologilor, declarată la nivel de stat distructivă: "Franța este un model pentru celelalte democrații europene. Ea trebuie să abandoneze nepărat politica antireligioasă și să regaranteze libertatea confesiunilor. Ceea ce ne face astăzi să luptam pentru libertatea religioasă este în esență același lucru care ne-a făcut să luptăm împotriva comunismului. Ateismul și comunismul nu pot naște decât minciună. Spiritualitatea este o garanție a civilizației, întrucât spiritualitatea și credința creează cetățeni corecți. Fără cetățeni corecți nu pot exista schimburi comerciale, iar fără acestea, nu există civilizație." (link)

2. În Germania, principala vizată fiind tot secta scientologilor, începând din 1997, după o anchetă a serviciilor de poliție, guvernul federal a pus în gardă populația, cu privire la pericolul prezentat de aceasta, iar landul Bavaria a decis excluderea adepților săi din funcțiile publice.

- încetarea propagandei sectei ateiste (anti-teiste) în mass-media, derulată astăzi cu acceptul și susținerea organelor de control ale audio-vizualului, care nu reactionează la mesajele anticreștine, antireligioase sau la blasfemie;

- încetarea hărțuirii constante la adresa majorității (adică a persoanelor care nu sunt ateiste);

- încetarea dezumanizării și desacralizării omului;

- încetarea confiscării sărbătorilor creștine și populare, a înlocuirii lor cu obiceiuri ateiste (anti-teiste, păgâne, sataniste);

- încetarea atacurilor la adresa familiei tradiționale și a vieții, și a valorilor tradiționale creștine, în general;

- încetarea manipulării mentale anti-teiste la nivel politic, social, mediatic, educațional, cultural etc;

- reintroducerea perspectivei religioase în programa școlară, nu doar ca oră de religie, ci în toate celelalte materii de studiu, de unde a fost confiscată și ascunsă în mod flagrant;

- NU unei societăți fără conștiință și, mai mult, NU unei societăți fără mustrare de conștiință!

***

Dacă te opui tipului de om fără conștiință, propus de ateism, dacă aperi drepturile la viață, dreptul copilului încă nenăscut, dacă aperi familia și școala, valorile tradiționale și sănătoase, dacă vrei să ai parte de politicieni care să-ți apere interesele, dacă vrei ca omul, în general, copiii, persoanele în vârstă, natura și animalele să fie tratate cu blândețe și iubire în societate - și nu cu răceala și datoria induse de legile ateiste, ci cu căldura și dragostea induse de constiința garantată doar de credința în adevăratele valori - alătură-te acestei campanii împotriva dezumanizării totale și a proliferării genocidului spiritual ateist, la care asistăm, de zeci de ani.

Alătură-te campaniei!

26.11.2015 10:03, Ing. Catalin Ion

Presedinte Asociatia Lacasuri Ortodoxe®