Cookies de analiza a traficului  Accept | (oricand puteti renunta la acceptul dat) Detalii

(oricand puteti renunta la acceptul dat)

Porunca Iubirii
Stiinţă. Medicină. Cultură. ArtăNr. vizualizari: 2363

Fizica cuantică şi creaţia

Tags: creationism; creatia; inteligenta; Duhul Sfant;
 

Interviu cu Dr. Bruce Lipton*

Transmutaţia biologică

Cristian Mureşan: Kervran a studiat transmutaţiile biologice la plante, animale şi om afirmând că este un fenomen natural. Sunt oare celulele capabile să transmute elemente? Dacă da, credeţi că mintea umană poate ajuta sau împiedica acest proces prin gânduri armonioase sau dizarmonioase? Poate ea să modifice, altereze, distruge sau chiar reface celulele vii?

Bruce Lipton: Louis Kervran a realizat experimente fascinante, prin intermediul cărora a dovedit că celulele sunt capabile să transmute elementele. Plantele au cele mai uimitoare capacităţi de transmutare iar noi suntem încă incapabili să le înţelegem. Aici avem un paradox: atunci când studiem omul, spunem că este un organism extrem de complex şi inteligent iar pe măsură ce ne îndreptăm atenţia spre organisme tot mai mici precum cele uni sau pluricelulare, avem tendinţa să spunem că nu pot fi inteligente. Dar asta nu e adevărat, deoarece corpul uman la rândul său e creat de către şi din celule. Desigur, corpul uman conţine o tehnologie situată undeva în afara celulelor, tehnologie care este capabilă să influenţeze mediul pentru a‑şi obţine şi menţine toate lucrurile de care are nevoie prin intermediul reacţiilor chimice care au loc în fiecare moment.

De ce este atât de important să ştim că celulele ne creează pe noi? Celulele sunt capabile să folosească acea tehnologie pentru a construi un corp uman iar acest mecanism este dincolo de înţelegerea noastră. Celulele sunt cele mai capabile în folosirea şi utilizarea energiei şi a substanţelor din mediu. Noi spunem că celulele sunt non‑inteligente, dar ele se află aici de peste 2 miliarde de ani şi şi‑au dezvoltat o abilitate excepţională de a se adapta şi modifica mediul, de a schimba un câmp, plantele au o tehnologie situată dincolo de capacitatea noastră de înţelegere şi realizare practică. Atunci când putem identifica aceasta, după părerea mea, ea trebuie să fie atribuită unei anumite forme de inteligenţă, şi atunci când celulele sunt capabile să facă ceva ce noi nu putem realiza, este aproape jenant să acceptăm faptul că celulele au o putere mai mare decât o are fiinţa umană privită ca întreg. Dar este real!. Deci cea mai importantă idee care se desprinde din aceste cercetări este că celulele pot modifica mediul, elementele şi interacţiunile dintre acestea.

Chestiunea care l‑a interesat pe Kervran a fost reluată de câţiva cercetători japonezi şi au ajuns la aceleaşi rezultate. Dar problema cea mai mare este aceea că ştiinţa convenţională nu doreşte să se ajungă la asemenea lucruri deoarece nu vrea să se creadă în inteligenţa şi puterea unor celule, aşa că analizează totul fragmentat şi izolat, pentru a afla cum se produc toate acele transformări. Dar cu cât fragmentează celula în părţi şi analizează părţile cu atât mai greu le este să îşi dea seama cum anume se produc transmutaţiile sau cât de uimitoare poate fi inteligenţa unei celule. De exemplu, celulele (plantelor) pot capta lumina Soarelui, folosesc CO2 şi fabrică glucoză. Descoperirea şi înţelegerea unui astfel de mecanism ar rezolva problema alimentară a omenirii pentru totdeauna. Oamenii nu pot înţelege natura energiei electrice, chimice şi biologice pe care celulele o folosesc pentru a converti lumina solară în hrană folosind CO2 iar partea semnificativă este aceea că e vorba de o tehnologie pe care oamenii nu o pot înţelege. Şi atunci, tot ceea ce noi nu înţelegem îl numim … mister. Aşa că cercetările lui Kervran par mai degrabă „misterioase” decât ştiinţifice, pur şi simplu pentru că nu le înţelegem. Oare ştiinţa convenţională le va studia vreodată ? Foarte puţin probabil ! Ştiinţa convenţională dar mai ales biologia convenţională nu se va implica în acest domeniu deoarece ele nu înţeleg natura fizicii cuantice şi rolul acesteia în celule, biologie celulară şi biologie umană. Deci este foarte puţin probabil ca ştiinţa convenţională să facă vreun comentariu asupra acestei chestiuni, deoarece este ceva atât de îndepărtat de sistemul ei de credinţe încât se va considera că este vorba mai mult de magie decât ştiinţă. Este foarte dificil să găseşti oameni de ştiinţă, care să studieze ceva în care nu pot să creadă.

QI ~ energia vieţii — Experienţa mea personală, care de fapt m‑a îndreptat spre toate aceste cercetări, despre care v‑am rugat să‑mi vorbiţi, s‑a bazat pe anumite tehnici orientale unde principiul transmutării este aplicat sub forma unei transsublimări şi a materiei seminale într‑o formă de energie asemănătoare celei plasmatice. Acesta a fost cel mai dificil proces pe care l‑am realizat în viaţă şi a necesitat 14 ani de încercări. Aţi putea explica de ce medicina şi biologia resping aceste fapte şi spun: este imposibil? Nu este un fenomen religios şi nici ocult. Eu am trăit realmente acest fenomen şi am convingerea că există explicaţii de natură fiziologică. De ce ştiinţa nu e pregătită să accepte existenţa unor asemenea transformări? — Tu eşti o fiinţă energetică într‑un corp fizic. Pornind de la această idee, energia din corpul tău poate fi dirijată şi focalizată pentru a deveni atât de puternică încât ai putea genera foc direct din mâini. Poţi urmări o asemenea demonstraţie pe site‑ul YouTube care îl arată pe un om făcând acest lucru. Acea persoană îşi foloseşte energia sa proprie din bioresursele sale pentru a aprinde o foaie de hârtie. Cel care demonstrează această experienţă fascinantă este originar din insula Java. Asta demonstrează faptul că tu ai şi controlezi acum o energie care circulă prin corpul tău biologic şi este un fel de Qi. Acest Qi poate fi pus în mişcare prin tehnici de yoga, Qi‑Gong sau Arte Marţiale, prin intermediul cărora se poate învăţa cum să dirijezi acest Qi în corp şi pe măsură ce realizezi anumite exerciţii, el devine atât de puternic încât poţi aprinde o foaie de hârtie doar ţinând mâinile deasupra ei. Şi de ce ar fi relevant acest lucru ? Ei bine, tu ai această aptitudine activă, alţi oameni o pot pune în evidenţă … dar principala întrebare este de ce este atât de greu să o demonstrezi unei audienţe generale? De ce este atât de greu pentru ştiinţa convenţională să observe acest lucru? Dar de fapt întrebarea ar trebui formulată astfel: Ştiinţa studiază lumea ca un întreg? Ştiinţa studiază lucrurile despre care mi‑ai scris? Răspunsul e NU. Ştiinţa studiază lucruri care se pot măsura, experimenta şi atunci când se află în faţa a ceva ce nu se poate măsura şi experimenta atunci acele lucruri nu prezintă interes pentru ştiinţă. Şi nu se poate face nimic în această privinţă. Asta e interesant, deoarece ştiinţa, prin definiţie, studiază lumea înconjurătoare prin ceea ce se numeşte metode ştiinţifice adică asta înseamnă că observi evenimente, măsori parametri, creezi ipoteze, apoi faci experimente, după care testezi ipotezele pentru a vedea dacă sunt adevărate. Asta înseamnă metodă ştiinţifică. Ei bine, prima parte spune că observi şi măsori dar se ajunge într‑un punct în care dacă nu ai maşini specializate să măsoare energia Qi, sau energia vitală care este vehiculată în corp, atunci problema este că nu există nimic ce să poată fi măsurat şi prin urmare ştiinţa nu poate privi asupra acestui fenomen.

Unii oameni cred că ştiinţa studiază Universul, dar răspunsul este NU. Ştiinţa studiază Universul numai în măsura în care ea poate utiliza metodologia ştiinţifică, ceea ce este cu totul altceva. Asta înseamnă că există o parte substanţială din Univers pe care ştiinţa nu o poate cuprinde, atinge sau studia şi atunci se propune ignorarea şi negarea acesteia. Dar acum dumneavoastră veţi spune că această atitudine nu e deloc ştiinţifică, dar deoarece ştiinţa a creat o restricţie asupra a ceea ce este considerat ştiinţific atunci ea poate studia lumea înconjurătoare numai din perspectiva din care ea vede lumea adică prin experimentare ştiinţifică, instrumente care pot face măsurători ale unor parametri, deci asta e calea prin care oamenii de ştiinţă studiază lumea înconjurătoare. Dacă nu poţi măsura Qi‑ul atunci nu poţi măsura energia vitală, atunci ştiinţa nu are nici o cale de a ajunge acolo şi nici nu poate recunoaşte asta şi de aceea o numeşte metafizică în loc de fizică. Ştiinţa afirmă că noi studiem fizica şi nu metafizica. Metafizica este tot ceea ce cuprinde forţele invizibile ale minţii, energii cuantice care influenţează viaţa, şi atunci dacă ei nu le pot măsura atunci nu le pot poseda, deci chiar dacă vei demonstra acest lucru, ştiinţa va privi aceasta şi va spune e un truc, e o magie şi va încerca să demonstreze că e o iluzie chiar dacă nu e o iluzie. Deci atunci când ştiinţa ajunge în faţa a ceva ce alţii spun paranormal atunci ştiinţa va afirma că este un truc de magie ieftină şi prin urmare nu o va lua în serios. Asta devine o problemă, deoarece dacă tu eşti capabil să controlezi Qi‑ul în timp ce mulţi alţii nu pot face acest lucru, este foarte greu să convingi o audienţă generală, deoarece oamenii obişnuiţi au fost programaţi să nu creadă în aşa ceva. Atunci când nu crezi şi nu poţi observa aceasta, singurul lucru pe care mintea ţi‑l spune este cu siguranţă e un trucaj sau o iluzie. Ştiinţei nu‑i place să lucreze cu iluzii aşa că le va ignora şi este cea mai grea sarcină din lume, aceea de a face un om de ştiinţă să se apropie şi să studieze cu seriozitate fenomene paranormale, deoarece ele se situează în afara limitelor de studiere prin metode ştiinţifice. Comunicarea celulară — Specialiştii ruşi au descoperit faptul că celulele pot comunica între ele prin intermediul unui câmp asemănător celui electromagnetic. Ei au pus câte o jumătate dintr‑un ţesut de cultură în două containere sigilate dar prevăzute cu o fereastră de sticlă. Dacă fereastra era construită din sticlă obişnuită, atunci orice acţiune asupra ţesutului dintr‑un recipient nu avea nici un efect asupra celuilalt, dar daca fereastra era confecţionată din sticlă de cuarţ (despre care se ştie că permite trecerea radiaţiilor UV şi peste UV) atunci, în numeroase experimente, s‑a observat că orice acţiune (de exemplu infectare) realizată asupra unuia din ţesuturi crea un efect asupra celui sănătos în numai câteva ore. Vă rog faceţi un scurt comentariu asupra acestui fenomen. — Aceste experimente au fost repetate de foarte multe ori şi au fost verificate şi de alţi cercetători.

Deoarece informaţia chimică nu poate traversa sticla obişnuită, oamenii de ştiinţă care lucrează cu ştiinţa convenţională nu au vrut să studieze acest fenomen deoarece în lumea biologiei convenţionale regula spune că semnalele sunt transmise prin intermediul substanţelor care intră în reacţie sau a ionilor, aşa că în biologia convenţională, atunci când ea se referă la semnale, acestea impun cu necesitate o origine chimică. Şi din moment ce sticla obişnuită opreşte transferul de semnale oamenii de ştiinţă au fost uimiţi … ei au văzut că există un efect dar nu avea nici o logică deoarece în lumea lor toate semnalele, fără excepţie, sunt vehiculate pe cale chimică dar în acest caz particular era clar că ele nu puteau fi transmise între două recipiente izolate unul faţă de celălalt. Noii oameni de ştiinţă studiază fizica cuantică iar în prezent există foarte multe studii care indică faptul că celulele comunică mai degrabă prin unde decât prin semnale chimice. Ele pot comunica prin intermediul luminii iar în acest sens medicul german Fritz Popp a fost liderul unui colectiv de cercetare care s‑a ocupat cu transmisiile de semnale ale celulelor printr‑un ecran de sticlă de cuarţ, şi dr. Popp a introdus denumirea de biofotoni, care aveau rol de semnale de comunicare, … celulele pot citi informaţia purtată de undele luminoase, pot genera şi absorbi unde luminoase. Deci unul din comportamentele celulei este faptul că citeşte informaţia fotonică. Noi nu suntem capabili să vedem acei fotoni dar celulele pot fi activate de un singur foton de lumină. Aşadar undele luminoase de frecvenţe diferite sunt asemenea unor comutatoare care controlează celulele. Deci acestea sunt concluziile cercetărilor doctorului Fritz Popp în domeniul biofotonicii. Ceea ce e important de ştiut este faptul că celulele pot comunica şi prin alte mijloace decât reacţiile chimice. Ele pot comunica prin câmpuri precum cele electromagnetice, prin lumină, sunete etc. Deci biologia convenţională a restrâns acest studiu la credinţa că semnalele sunt transmise prin intermediul substanţelor chimice. Motivul principal pentru care ştiinţa ţine cu dinţii de această credinţă este datorat influenţei corporaţiilor farmaceutice multinaţionale iar semnificaţia acestui fapt poate fi înţeleasă astfel: fundamentul corporaţiilor farmaceutice multinaţionale este că celulele comunică prin intermediul chimiei iar sarcina companiilor este de a crea substanţe care alterează comunicarea celulară şi astfel poţi controla comportamentul acesta. Trebuie să înţelegi că întreaga lume este la cheremul corporaţiilor farmaceutice multinaţionale care deţin cea mai mare industrie de pe planetă.

Atunci când apar oameni care vin să demonstreze că celulele pot comunica prin alte căi decât cele chimice, corporaţiile consideră că au o problemă care le încurcă afacerile. Dacă noi am reuşi să învăţăm cum anume putem vindeca prin metode energetice, fapt care totuşi deja începe să se întâmple, asta înseamnă că nu va mai fi nevoie să cumpărăm medicamente iar acesta ar fi sfârşitul corporaţiilor farmaceutice multinaţionale. Din fericire există toate semnele că acest lucru se va întâmpla curând, şi este deja o parte a problemei mondiale din prezent. Marea criză la care asistăm se datorează faptului că restricţionăm vindecarea celulară la cea chimică şi ignorăm rolul conştiinţei, al minţii, energiei, luminii şi sunetelor ca fiind relevante în experienţele noastre de vindecare.

Universul holografic — O teorie numită realitatea holografică, arată că Universul şi mintea se comportă holografic. Cum se poate aplica aceasta în biologie? Se poate susţine ipoteza conform căreia celulele pot fi parte a unui corp asemenea unei holograme, astfel că orice modificare care are loc la un anumit nivel poate afecta întregul şi invers? — Iată care e ideea: toate celulele sunt asemănătoare din punct de vedere genetic. Dar cu toate acestea, în diferite părţi ale corpului ele formează oase, altele formează muşchi, nervi, ligamente etc., dar decizia asupra ce anume va urma să formeze o anumită celulă se bazează pe o matrice de informaţie care face parte din câmp, iar importanţa acestui fapt este că celulele extrag informaţia din câmp care este foarte precis corelată cu poziţia în spaţiu ocupată de un anumit ţesut sau organ şi astfel o anumită celulă va prelua acea funcţie care e specifică unei anumite arii sau volum din spaţiul respectiv. Este precum un avion foloseşte metoda triangulaţiei prin care computerul de la bord interpretează semnalul radio emis de o staţie dintr‑un anumit punct, apoi interpretează semnalul unei alte staţii situată în alt punct (la sol) şi cunoscându‑se distanţa şi poziţia celor 2 surse radio, computerul poate spune pilotului unde anume se află în spaţiul aerian. Celulele realizează ceva asemănător în corpul uman. Ele au potenţialul de a citi mediul unde se găsesc fiecare, şi astfel le controlează evoluţia. Am dovedit aceasta prin experimente de laborator, când am luat o anumită celulă dintr‑o anumită parte a unui embrion, care, să zicem ar fi trebuit să formeze vertebre şi am mutat‑o într‑o altă parte, unde ea ar trebui să contribuie la formarea unui intestin sau un miocard. Am observat că atunci când am mutat celule, în cadrul unui embrion, dintr‑o zonă în alta, celulele se adaptau imediat la instrucţiunile matricii formatoare specifice acelei porţiuni din spaţiul embrionar, adică celulele sunt oarecum suspendate în câmpul de informaţie şi în funcţie de locul precis pe care îl ocupă în matricea câmpului, acesta le determină rolul pe care îl vor avea în viitorul organism. Aşadar, celulele citesc un câmp de informaţie şi îşi stabilesc propria evoluţie în cadrul comunităţii. Iar în esenţă, da, se poate spune că aceasta este asociată unei înţelegeri holografice, de fapt, chiar mai mult decât atât, dacă se ia un embrion tânăr, care nu are prea multe celule, şi se taie în două jumătăţi, atunci cele două părţi vor forma fiecare un nou embrion, aşa că dacă veţi tăia un embrion în grupuri de celule, ele sunt încă capabile să se adapteze instrucţiunilor matricii formatoare emanată din câmp, chiar dacă ele reprezintă doar un grup de celule ale unui embrion. Deci, toate celulele sunt identice din punct de vedere genetic, dar atunci când interacţionează cu matricea formatoare a unui câmp morfic, atunci se poate spune că poziţia unui punct din spaţiul matricii reprezintă o informaţie holografică care transmite unei anumite celule instrucţiunile necesare efectuării unui anumit rol. Deci celulele unui embrion pot fi mutate dintr‑un câmp în altul şi ele sunt totodată capabile să citească un tipar de instrucţiuni de tip holografic. Aşadar, celulele cresc şi formează ţesuturi şi programe nu pe baza unui program intern ci pe baza citirilor unor instrucţiuni din mediul înconjurător. Tiparul se află în mediu sub forma unui câmp iar celulele se adaptează acelui tipar particular, fapt care le ajută să formeze ţesuturi specifice şi organe, aşa că celulele transmit informaţie spre celelalte celule în câmp, dar în acelaşi timp ele pot recepţiona informaţie, prin urmare corpul uman formează o comunitate. Prin definiţie, comuniune înseamnă în primul rând comunicare şi toate celulele sunt integrate unei matrici mai mari care exprimă caracteristicile câmpului.

Folosind o metaforă biblică transpusă în limbaj ştiinţific, noi suntem creaţi în imaginea fizică a unui complement matriceal care se află în afara noastră şi astfel corpul fizic devine, în esenţă, o copie a câmpului morfic de energie. Dacă revenim la fizica cuantică, care se aplică la toate nivelele de manifestare, Albert Einstein spunea: „câmpul este sufletul guvernator al particulei materiale”. Aceasta se poate explica astfel: câmpul invizibil de energii reprezintă elementul responsabil care generează lumea materială. Dar această idee se regăseşte şi în concepţiile orientale în care se afirmă că spiritul modelează materia. Dar în prezent, fizica cuantică tocmai a precizat ceea ce se ştia demult. Aşadar există un câmp de informaţie, care generează formele materiale, iar dacă revenim la embriologie atunci putem recunoaşte că organismele au un câmp de energie care este folosit pentru a informa celulele cum să se asocieze între ele pentru a forma organismul întreg. Deci celulele „citesc” acest câmp. Depinzând de poziţia ocupată de ele în spaţiul de manifestare al câmpului morfogenetic, ele primesc o anumită „sarcină” pe care o vor avea de îndeplinit. Aşadar, câmpul invizibil de energie este prima formă de manifestare iar materia este manifestarea secundară rezultantă. Dar biologia convenţională spune că este exact invers şi ea nu recunoaşte puterea câmpului de energie asupra materiei. Biologia convenţională ignoră rolul câmpului morfogenetic, fapt care i‑ar permite tocmai o mai bună înţelegere a formării organismelor şi vindecarea bolilor. Dacă luăm un exemplu, atunci când un medic care spune că studiază un ţesut infectat, adică un ţesut care nu se află în structura perfectă a câmpului, ei dau vina pe celule, spunând că celulele sunt responsabile de destabilizarea structurii anatomice, dar celulele nu pot face altceva decât să răspundă oscilaţiilor şi semnalelor din câmp. Mediul oferă celulelor o mulţime de atitudini, credinţe, percepţii, stări emoţionale, şi toate acestea modulează câmpul. Dacă avem un „defect” în structura câmpului, atunci aceasta va determina apariţia ulterioară a unui defect similar în corpul fizic. Dar oamenii de ştiinţă vor să explice defectele doar studiind celulele când de fapt defectele nu se află în celule, deoarece Einstein spunea că defectul este în câmp, deoarece câmpul este cel care le generează şi le formează ca atare. Este un câmp morfo‑generator. Aşa că până ce biologia nu va recunoaşte prezenţa câmpului, doctorii şi cercetătorii vor căuta la nesfârşit cauzele bolilor în tiparele interne ale celulei şi nu vor ajunge la nici un rezultat deoarece tiparul este câmpul. Fizica cuantică ne va repeta mereu faptul că dacă vrei să realizezi schimbări în mediu atunci trebuie să schimbi aspectele esenţiale pe care se bazează viaţa fizică. Aşa că nu ai nevoie să te orientezi spre părţile fizice ci este suficient să controlezi energiile, deoarece dacă poţi modifica câmpul, atunci materia sau corpul se va adapta noului câmp. Deci este mai important să se opereze la nivel de câmpuri morfogenetice, adică ceea ce faci tu Cristian în acest moment, decât să îţi focalizezi eforturile şi gândurile asupra celulelor în raport cu lumea mecanicistă. Câmpul este principalul generator de forme în acea lume mecanicistă. Aşa că asta mă conduce la o concluzie interesantă asupra naturii holografice a celulelor, a câmpului morfogenetic şi a modului în care acesta le determină rolul şi funcţiile.

Activarea biopotenţialelor — Vă rugăm să ne povestiţi dacă aţi avut vreo experienţă practică concretă de trezire şi activare a biopotenţialelor interne? — Da, am trăit aşa ceva. Experienţa mea se bazează pe biologia credinţelor şi atitudinilor. În continuare îţi voi prezenta cum funcţionează în cazul meu. Biologia credinţelor afirmă următoarele: o celulă, un om sau orice alt organism viu interacţionează cu mediul, îl observă, iar apoi răspunde acestor observaţii ajustând mereu corpul material, aşa că întotdeauna corpul se adaptează mediului în care există. În cazul oamenilor, celulele corpului au rolul precis stabilit de a citi mediul şi de a interpreta informaţia şi apoi transmite informaţia spre celelalte celule iar acel grup de celule a fost denumit neuroni. Creierul este un mecanism fizic construit din celule. Funcţia creierului este de a citi mediul, a interpreta ce se întâmplă acolo şi apoi trimite semnale spre restul corpului pentru a‑şi coordona comportamentul şi de a‑şi ajusta (adapta) biologia la mediu în modul optim posibil. Deci creierul este situat între mediu şi corp. Interpretarea creierului nu este altceva decât rezultatul acţiunii minţii asupra sa. Mintea este un interpretor, aşa că atunci când vă folosiţi mintea, dumneavoastră interpretaţi interacţiunile din mediul în care vă aflaţi, elaboraţi credinţe şi atitudini bazate pe cunoaştere şi raţiune, iar adevărul poate fi perceput astfel: funcţia minţii este de a crea coerenţă între programele şi credinţele proprii şi viaţa pe care o conducem. Rolul minţii este de a aduce aplicabilitate credinţelor şi tiparelor acesteia în viaţa reală. Dacă credinţele noastre sunt în armonie cu sănătatea şi principiile vieţii atunci ne putem bucura de o viaţă fericită într‑un corp sănătos. Dar dacă ele sunt incorecte, dizarmonioase, incomplete sau nu înţelegem lucrurile, atunci nu ne putem bucura de o viaţă fericită într‑un corp sănătos pentru că nu avem cum să facem aceasta.

Viaţa noastră va deveni o reflexie fidelă a tuturor acestor credinţe şi atitudini pe care le programăm. În psihologie şi psihiatrie se vorbeşte de mintea conştientă şi subconştient, cele două formând totuşi un întreg. Prin intermediul părţii conştiente ne conectăm la spirit, identitatea de sine. Toate dorinţele şi ataşamentele, emoţiile sunt declanşate de fluctuaţiile minţii conştiente. Atunci când eu te întreb: Cristian, ce anume îţi doreşti de la viaţă ?, răspunsul tău va veni din mintea conştientă. Subconştientul este de milioane de ori mai puternic decât conştientul, dar subconştientul se comportă asemenea unui magnetofon care imprimă şi redă ceva de pe o bandă, el învaţă, creează obişnuinţe, setează ritmuri etc. Aşadar, lucrurile esenţiale se creează în conştient, iar prin repetare subconştientul le memorează şi apoi le reproduce automat. Mulţi oameni au impresia că viaţa lor se desfăşoară pe baza conştientului. Dar cercetătorii în neuroştiinţe au descoperit faptul că această impresie e cât se poate de falsă. Principala funcţie neurologică a creierului NU este controlată de conştient (de mintea conştientă) ci de subconştient, care este, repet acest lucru, de milioane de ori mai puternic decât conştientul, în ceea ce priveşte procesarea informaţiilor. Conform studiilor acreditate, 95% din viaţa noastră este dirijată de subconştient. Iată de unde vine problema: tot ceea ce dumneavoastră doriţi de la viaţă sau să realizaţi în viaţă, este o credinţă a minţii. Principalul program din subconştient se „încarcă” în fiinţa noastră prin observarea părinţilor, fraţilor şi surorilor, apoi pe cele ale comunităţii şi ale poporului din care facem parte. Diferenţa este că în timp ce conştientul doreşte un anumit lucru de la viaţă, subconştientul rulează un program automat despre ceea ce alţi oameni doresc de la viaţă sau de la tine. Subconştientul este limitat de tipare şi reguli, credinţe false sau lipsite de efect, deoarece ţi se spune că eşti un om slab, sau vulnerabil. Acestea sunt credinţele majorităţii celorlalţi, care interacţionează cu tine. Şi deoarece 95% din acest spectacol al vieţii este „rulat” de subconştient, asta înseamnă că suma credinţelor altor oameni, cele mai des întâlnite, comune majorităţii, dictează mersul vieţii noastre. Deci ceea ce credem noi că facem cu mintea conştientă, nu are o pondere mai mare de 5% în viaţa noastră. Tot ceea ce noi creem în viaţă nu reprezintă altceva decât rularea unor programe ale altor oameni, generaţie de generaţie, care menţin active toate aceste credinţe şi idealuri. Dacă alţi oameni îţi spun că poţi face un anumit lucru (deoarece mulţi alţii deja l‑au mai făcut înaintea ta) atunci îl poţi face, iar dacă ei îţi spun că nu‑l poţi face atunci, cel mai probabil, nu‑l vei putea face. Cristian, tu vorbeşti despre trezirea biopotenţialelor umane ascunse, dar primul lucru pe care trebuie să‑l recunoşti, aceasta este o operaţiune care se realizează prin forţa minţii (a conştientului). Deci oricine vrea să realizeze aşa ceva, are mai întâi nevoie să şteargă din subconştient toate programele subconştiente imprimate pe bandă încă din perioada copilăriei deoarece tot ce se află în subconştient operează 95% din viaţa noastră.

Marea majoritate a oamenilor se simt sau sunt slabi, incapabili şi bolnavi deoarece îşi extrag informaţia şi programul acestui comportament din subconştient. Am fost preprogramaţi să fim slabi, incapabili şi bolnavi şi există chiar şi un motiv pentru asta. Un guvern nu poate controla oameni puternici, stabili şi siguri pe ei înşişi. Numai oamenii foarte puternici au posibilitate să îşi transmită această aptitudine urmaşilor şi familiei. Dar de multe ori, oamenii puternici nu sunt neapărat orientaţi benefic. Ei au o putere dar nu o vor transmite altora ci o vor folosi pentru interese personale. Această situaţie este o caracteristică indistructibilă în specia umană, de la apariţia ei până în prezent. Şi atunci, anumiţi oameni care au observat acest aspect au propus soluţii care constau în stabilirea unei alte frecvenţe cerebrale de lucru, frecvenţă dată de stările specifice de meditaţie şi concentrare, în care se pot descărca şi instala alte tipuri de programe. Acestea provin dintr‑o colectivitate restrânsă, aşadar trebuie aplicate multă vreme până când subconştientul va fi capabil să dezinstaleze vechile programe (obiceiuri, credinţe, atitudini) şi să le instaleze pe cele noi. Acestea vor fi programe care îţi dau putere şi vitalitate. Pe website‑ul meu am publicat o mulţime de teorii într‑un paragraf numit Psihologie Energetică. Psihologia Energetică este o tehnică excelentă de rescriere a programelor minţii subconştiente (a subconştientului). Algele şi termoregulatorul mediului ambiant — Biologul Bill Hamilton a dovedit că anumite alge, nu numai că recepţionează informaţie din mediul înconjurător dar ele îl pot transforma, prin controlarea cantităţii de nori care se formează la condensarea apei pe algele ajunse în atmosferă şi fac aceasta nu în beneficiul lor ci în beneficiul tuturor celorlalte specii. Cum se poate explica acest comportament bizar ? Specialiştii au luat mostre de aer de la suprafaţa oceanului şi apoi de la nivelul norilor şi au observat că există alge. Ele sunt suficient de mici pentru a permite condensarea apei. — Pe măsură ce se desfăşoară evoluţia formelor de viaţă, organismele apar în mediu. Ceea ce trebuie înţeles este faptul că organismele au nevoie de a interacţiona cu mediul pentru a supravieţui. Au nevoie să îşi obţină nutrienţii şi să elimine materia reziduală. În acest fel, ele modifică mediul. Dacă am avea la dispoziţie un mediu perfect steril şi apoi am adăuga un organism în acel mediu, atunci, după o anumită perioadă de timp, acel organism va începe să modifice mediul, deoarece el trebuie să îşi obţină hrana dar va adăuga mediului alte produse pe care le excretă în urma proceselor fiziologice proprii. Cu cât organismele sunt mai mari şi mai multe, cu atât mai mult mediul este modificat de către acestea. Pentru a menţine un echilibru în mediu, Natura vine şi adaugă un al doilea organism, care de exemplu se va hrăni cu materia reziduală a primului organism, va obţine nutrienţii necesari, dar la rândul său va elibera în mediu altă materie reziduală, pe care o va folosi un al treilea posibil organism şi tot aşa mai departe. Plantele supravieţuiesc folosind dioxidul de carbon, lumina şi apa pentru a crea zaharuri. Plantele au şi ele produse de excreţie printre care oxigenul este cel mai important. Ce s‑ar întâmpla dacă am avea o lume alcătuită exclusiv numai din plante ? La un moment dat, întreaga atmosferă s‑ar umple de oxigen şi ar dispărea dioxidul de carbon. Desigur, o asemenea situaţie ar putea degenera într‑o catastrofă, deoarece orice descărcare electrică care s‑ar produce într‑un anumit loc, ar crea un incendiu de proporţii. Pentru a preveni această situaţie, Natura a adăugat mereu noi specii, în special animale, care sunt consumatoare de oxigen şi expiră CO2 . Aceasta este deja o relaţie de simbioză între plante şi animale. Pe măsură ce au apărut noi organisme în biosferă, ele au alterat‑o şi modificat‑o şi de fiecare dată a fost nevoie să apară alte organisme pentru a restabili echilibrul. Aşadar, biosfera planetei noastre nu este o colecţie de specii de plante şi vieţuitoare ci ea este o comunitate foarte bine închegată şi unită unde fiecare plantă şi fiecare animal sunt responsabile în a se ajuta unul pe celălalt. Şi atunci când oamenii au început să‑şi facă apariţia, ei au început să distrugă anumite părţi ale mediului fără a ţine cont de rolul lor în menţinerea unui mediu armonios şi curat. Calea Naturii şi a evoluţiei naturale este aceea că toate organismele formează o unitate de interacţiune, un întreg, sau o comunitate. Principiul Gaia, elaborat de James Lovelock precizează faptul că Pământul este un organism viu cu toate caracteristicile specifice unui organism viu pe care le cunoaştem din biologie. Plantele şi animalele sunt asemenea celulelor şi ţesuturilor şi creează corpul de viaţă al Gaiei iar noi suntem o parte sa.

*Rezumatul interviului a fost primit de la fizicianul George Ervant Grigoriu din Iaşi, Redactor Cristian MUREŞAN TVR Cluj, Revista Epifania, nr. 50.

11-10-2019
Citeste si:


Adaugati un comentariu:
Nume
Email
(nu va fi afisat)
Comentariu
Comentariile in afara subiectului si cele necuviincioase vor fi sterse
Antispam:
Scrieti, va rog, prenumele lui Eminescu