Cookies de analiza a traficului sunt inactive, dar pot fi activate prin click pe Accept | Detalii

(oricand puteti renunta la acceptul dat)

Porunca Iubirii
Predici. Cateheze. PastoraţieNr. vizualizari: 81

Ierurgiile mijlocesc binecuvântarea şi harul dumnezeiesc

Tags: ierurgii; binecuvantare; sfintire; dezlegare;
 Ierurgiile mijlocesc binecuvântarea şi harul dumnezeiesc
 

În decursul vieţii noastre pământeşti avem nevoie de harul lui Dumnezeu pentru mântuirea şi desăvârşirea noastră, pe care îl primim prin cele 7 Sfinte Taine dar şi prin ierurgii. „Prin ierurgii, puterea şi acţiunea curăţitoare şi sfinţitoare a Bisericii se revarsă nu numai asupra fiinţei omului, ci şi asupra întregii lumi creaturale, scoţând-o de sub puterea blestemului şi sfinţind-o.“ „Ierurgiile nu au acest caracter de absolută necesitate; lipsa lor nu atrage nedobândirea sau pierderea mântuirii, dar prezenţa lor sporeşte şi întăreşte harul şi sfinţenia primite prin Sfintele Taine“, după cum explică pr. prof. Ene Branişte în cartea sa „Liturgica specială“.

Biserica Ortodoxă păstrează ca moştenire de la Mântuitorul Iisus Hristos 7 Sfinte Taine. Adică Sfânta Taină a Botezului, a Mirungerii, a Spovedaniei, a Împărtăşaniei, a Cununiei, a Hirotoniei şi Sfânta Taină a Maslului. Prin aceste şapte Sfinte Taine ni se împărtăşeşte harul lui Dumnezeu. Apoi, în decursul unei zile liturgice, se săvârşesc în cadrul cultului divin, de către clerici, în biserică, dar mai ales la mănăstiri, cele 7 Laude: Vecernia, Pavecerniţa, Miezonoptica şi Ceasurile (I, III, VI şi IX). Distinctă de acestea, dar inclusă în cultul divin public, este şi Sfânta Liturghie, centrul vieţii liturgice a Ortodoxiei, în cadrul căreia se săvârşeşte Sfânta Taină a Împărtăşaniei. Dar, pe lângă toate aceste slujbe, momente de rugăciune şi de împărtăşire a harului divin, mai sunt şi alte „slujbe, rânduieli şi rugăciuni pentru binecuvântarea şi sfinţirea omului în diferite momente şi împrejurări din viaţa sa, ca şi pentru binecuvântarea şi sfinţirea naturii înconjurătoare şi a diferitelor lucruri sau obiecte de folos omului“, spune pr. Ene Branişte în lucrarea sa „Liturgica specială“.

Purificarea omului credincios şi a naturii înconjurătoare

Ierurgiile, căci despre ele este vorba, stau, de obicei, în legătură cu Sfintele Taine şi cu Sfânta Liturghie, fiind săvârşite ori înaintea acestora, „ca o pregătire a lor - cum sunt ierurgiile dinaintea Botezului, în legătură cu naşterea omului -, ori în timpul lor - de exemplu, sfinţirea Mirului la Liturghie, sfinţirea apei la Botez -, ori după ele, ca o încoronare sau desăvârşire a lor - ca, de exemplu, dezlegarea cununiilor în a opta zi după Cununie, Parastasul după Liturghie ş.a.“, explică pr. Ene Branişte. Dacă Sfintele Taine sunt cele care împărtăşesc harul lui Dumnezeu, ierurgiile pot doar să „purifice pe omul credincios şi firea înconjurătoare, în care trăieşte el, adică vietăţile şi lucrurile de care omul credincios are nevoie pentru a trăi sau pentru viaţa sa materială şi spirituală“, spune pr. Ene Branişte.

Şi continuă pr. Ene Branişte: „Prin ierurgii, puterea şi acţiunea curăţitoare şi sfinţitoare a Bisericii se revarsă nu numai asupra fiinţei omului, ci şi asupra întregii lumi creaturale, scoţând-o de sub puterea blestemului şi sfinţind-o. Cu alte cuvinte, prin Biserică, sau mai bine zis prin puterea sfinţitoare dată slujitorilor săi, se împărtăşeşte şi firii neînsufleţite, precum şi fiinţelor neraţionale, harul Sfântului Duh, în măsura în care le este de trebuinţă. Natura neînsufleţită, care, în urma blestemului ajunsese în dezarmonie cu omul, redevine astfel un mediu prielnic pentru traiul omului, un auxiliar pentru existenţa şi mântuirea lui; prin om, ea devine totodată asociată sau părtaşă cu el la cultul divin, adică la preamărirea Ziditorului de către om, prin Biserică“. Acesta mai aminteşte şi de caracterul (pan) cosmic al rugăciunii ortodoxe, arătat prin ierurgii, deoarece prin ele sfera de influenţă a rugăciunilor cultului ortodox se extinde dincolo de persoana omului şi tinde să îmbrăţişeze toată creatura.

„Lipsa ierurgiilor nu atrage nedobândirea sau pierderea mântuirii“

În vechime nu se făcea distincţie între sfinte taine şi ierurgii, „multe dintre ierurgii erau socotite între taine, ca de exemplu sfinţirea apei (agheazma), slujba Înmormântării, târnosirea bisericii ş.a. Cu timpul, Biserica a fixat numărul tainelor la cele şapte, după numărul darurilor Sfântului Duh“, specifică pr. Ene Branişte. Potrivit acestuia, ierurgiile se deosebesc însă de Sfintele Taine din mai multe puncte de vedere. În primul rând, Sfintele Taine sunt întemeiate, direct sau indirect, de Mântuitorul şi se referă „exclusiv la persoana şi viaţa noastră, sfinţind momentele şi actele sau împrejurările de căpetenie din cursul ei“, pe când ierurgiile sunt rânduite de Biserică şi cu efect nu numai asupra vieţii omeneşti, ci şi asupra naturii şi făpturilor necuvântătoare. Apoi, Sfintele Taine sunt fundamentale pentru mântuirea noastră, unele dintre ele fiind „absolut obligatorii şi indispensabile pentru orice creştin (de exemplu, Botezul şi Mirungerea, Spovedania şi Euharistia), pe când ierurgiile nu au acest caracter de absolută necesitate; lipsa lor nu atrage nedobândirea sau pierderea mântuirii, dar prezenţa lor sporeşte şi întăreşte harul şi sfinţenia primite prin Sfintele Taine“, mai spune pr. Branişte.

O altă diferenţă între ele ţine atât de săvârşitor, cât şi de primitor. „Dacă efectele şi eficacitatea Sfintelor Taine nu este influenţată nici de vrednicia celui ce le administrează, nici de a celui ce le primeşte, efectul ierurgiilor depinde însă şi de credinţa şi vrednicia primitorului sau a celor pentru care se săvârşesc sau care beneficiază de ele“, explică pr. Ene Branişte. Dar ierurgiile se apropie de Sfintele Taine atât prin scop, cât şi prin mijloacele şi efectele lor, pentru că toate urmăresc şi mijlocesc binecuvântarea şi sfinţirea noastră, dar şi pentru că lucrează în chip tainic prin aceeaşi putere nevăzută a harului dumnezeiesc, pe care ele îl mijlocesc.

Se săvârşesc ori de câte ori este nevoie

Ierurgiile, spre deosebire de Sfintele Taine, se pot săvârşi şi în afara bisericii. Dintre cele care se săvârşesc în biserică amintim: binecuvântarea prinoaselor, molifta femeii la 40 de zile după naştere, binecuvântarea şi sfinţirea obiectelor de cult. În casele oamenilor se fac: sfeştaniile, ierurgiile în legătură cu naşterea şi cele în legătură cu înmormântarea, iar în afara casei, în mijlocul naturii, pe câmp: binecuvântarea ţarinilor, a holdelor şi a fântânilor, sfeştaniile pentru ploaie ş.a. „Cu ierurgiile, sfinţiţii slujitori ies deci afară din sfântul locaş - unde se săvârşesc de regulă cele 7 Laude zilnice şi Sfintele Taine -, ducând puterea curăţitoare şi sfinţitoare a Bisericii în mijlocul naturii şi intervenind în viaţa de toate zilele a noastră, pentru a o înrâuri şi sfinţi“, completează pr. Ene Branişte.

Timpul săvâşirii ierurgiilor depinde uneori şi de anumite sărbători sau date fixe din cursul anului bisericesc, cum este binecuvântarea salciei sau a stâlpărilor la Florii, binecuvântarea ouălor roşii la Paşti, a strugurilor la 6 august, Agheazma mare la Bobotează, sfinţirea Sfântului şi Marelui Mir în Joia din Săptămâna Patimilor. Dar cele mai multe ierurgii nu sunt însă legate de nici un termen, ci se săvârşesc oricând este de trebuinţă, cum sunt sfeştaniile prin case, dezlegările şi rugăciunile pentru diferite trebuinţe etc.

„Preotul să nu născocească sau să adauge ceva de la sine“

Rânduiala ierurgiilor se află în cartea de cult numită Molitfelnic. Ierurgiile pot fi săvârşite de preot şi episcop. Dintre acestea sunt doar câteva pe care le poate săvârşi numai episcopul: sfinţirea Sfântului şi Marelui Mir, sfinţirea bisericilor şi a antimiselor şi hirotesiile. Pr. Ene Branişte dă şi câteva sfaturi necesare preotului pentru săvârşirea ierurgiilor.

Recomandă ca preotul „să respecte rânduiala slujbei din Molitfelnic, nelăsând nimic la o parte, dar nici născocind sau adăugind ceva de la sine“. Să slujească fără grabă, cu cuviinţă, cu pietate, cu credinţă şi convingere, pentru a insufla celor prezenţi respect pentru cele sfinte şi încredere în puterea şi ajutorul lui Dumnezeu, care se capătă prin aceste slujbe. Să povăţuiască şi să îndemne pe credincioşi a chema cât mai des mila şi ajutorul lui Dumnezeu în toate împrejurările vieţii lor şi în toate ceea ce fac, prin rugăciunile preotului. „Este dator preotul să lămurească, ori de câte ori i se cere sau se iveşte prilejul, rostul şi folosul ierurgiilor în viaţa religioasă a creştinilor şi să tâlcuiască semnificaţia morală, simbolică şi doctrinară a diferitelor acte, rituri sau ceremonii din rânduiala slujbelor, care au nevoie de explicare sau lămurire“.

Exorcisme, curăţiri şi dezlegare

Tot pr. prof. Ene Branişte vorbeşte în cartea sa „Liturgica specială“ şi de împărţirea ierurgiilor după scopul sau efectele lor: exorcisme, curăţiri, dezlegări, binecuvântări şi sfinţiri.

Exorcismele sunt rugăciuni sau rânduieli pentru eliberarea omului, a naturii şi a lucrurilor, de sub înrâurirea şi puterea nefastă a diavolului sau a duhurilor rele. Rugăciunile acestea au, de obicei, forma imperativă, de poruncă sau de blestem; „prin ele, puterile răului sunt conjurate, în numele Domnului, să plece de la omul sau lucrul exorcizat, să se depărteze de la el şi să nu-i mai facă nici un rău“, spune pr. Ene Branişte. Astfel de ierurgii, în afară de exorcismele clasice de la Botez, avem, de exemplu, Molifta Sfântului Trifon la grădini, la vii şi la holde, care se citeşte la 1 februarie, şi Molitfele sau blestemele Sfântului Vasile cel Mare pentru cei ce pătimesc de la diavol şi la toată neputinţa, care se citesc în biserici la 1 ianuarie.

Curăţirile şi dezlegările sunt rugăciuni şi rânduieli prin care „anumite persoane sunt dezlegate sau curăţite de prihana păcatelor sufleteşti şi de întinăciunea păcatelor trupeşti fără de voie, adică legate de rânduiala firii, sau rugăciuni prin care lucrurile sunt curăţite de atingerea cu ceva socotit spurcat. Deoarece asemenea păcate situează pe om în starea de necurăţie, materială ori spirituală, Biserica a rânduit o seamă de ierurgii care să redea fiilor ei curăţia pierdută şi să îi pună din nou în legătură cu Biserica şi cu harul dumnezeiesc“, spune pr. Ene Branişte. Dintre acestea amintim: ierurgiile în legătură cu Botezul (Rânduiala în ziua dintâi la femeia lăuză, Rugăciunea când leapădă femeia, Molifta femeii la 40 de zile după naştere), Moliftele de iertare şi dezlegare de blestem sau de jurământ, Rugăciunile pentru curăţirea fântânii sau a vaselor spurcate, Slujba preotului care se ispiteşte în vis, Rugăciunea la a opta zi după Cununie ş.a., la care se adaugă şi diferitele ierurgii în legătură cu sfârşitul omului, ca slujba Înmormântării.

Binecuvântare şi sfinţire

Binecuvântările sunt rugăciuni sau rânduieli în care, mai ales „prin semnul Sfintei Cruci, se invocă harul şi ajutorul dumnezeiesc asupra unei persoane sau a unui lucru curat, menit pentru hrana, folosul sau mântuirea omului“, scrie pr. Branişte. Acestea sunt: Molifta ce se citeşte la hainele sau lucrurile ce se împart de pomană după moarte; Rugăciunile pentru binecuvântarea meselor şi a pomenilor, Rugăciunea pentru temelia casei şi cea pentru casă nouă; Rugăciunea la săparea fântânii; Rânduiala binecuvântării ogoarelor la începerea semănăturii; Rugăciunile pentru binecuvântarea roadelor, a fructelor şi a mâncărilor aduse ca pârgă sau prinoase la biserică (ouăle, cărnurile şi brânza - la Paşti, strugurii - la 6 august, salcia - la Florii, coliva) ş.a. În aceeaşi categorie intră Rugăciunile pentru diferite trebuinţe, de la sfârşitul Liturghierului, precum şi Te Deum-urile şi Polihroniul, adică rugăciunile pentru invocarea sporului şi ajutorului dumnezeiesc asupra unei persoane, sau pentru inaugurarea şi binecuvântarea începutului unei munci sau al unui aşezământ oarecare, ca, de exemplu, Te Deum-ul la sărbătorile naţionale, la începutul unui an şcolar, la Anul nou, la aniversări şi onomastici etc. Unele dintre binecuvântări sunt încorporate în rânduiala altor slujbe mai mari, ca binecuvântarea tămâiei (cădelniţei), a anafurii şi a prinoaselor (colivei), intercalate în cursul Liturghiei, binecuvântarea untdelemnului şi a apei la Taina Botezului, binecuvântarea paharului de obşte din rânduiala Cununiei ş.a.

Sfinţirile sau consacrările sunt „ierurgiile prin excelenţă, adică cele care, prin efectele şi importanţa lor, se apropie cel mai mult de Sfintele Taine“, explică pr. prof. Ene Branişte. Prin ele, anumite persoane sau lucruri nu numai că sunt binecuvântate, ci, în plus, sunt consacrate, afierosite sau închinate unor scopuri sau întrebuinţări sfinte (în cultul divin), fiind scoase cu totul din întrebuinţarea profană zilnică sau obişnuită. Astfel de slujbe sunt în Molitfelnic: diferite sfeştanii sau aghezme (slujbe pentru sfinţirea apei) şi slujbe pentru sfinţirea bisericii şi a obiectelor de cult (sfintele vase şi odăjdii, antimise, cruci şi troiţe, icoane şi prapuri, clopote şi cristelniţe), sfinţirea Sfântului şi Marelui Mir ş.a. Tot aici intră şi diferitele hirotesii, precum şi rânduielile în legătură cu viaţa călugărească (tunderea în monahism, facerea rasoforului, îmbrăcarea chipului celui mare sau îngeresc etc.).

Unele ierurgii sunt mai vechi decât Biserica

Mai multe voci susţin că ierurgiile n-ar fi fost practicate în Biserica veche, ci ar fi „creaţii sau născociri mai noi ale Bisericii, sub presiunea mentalităţii magice a poporului simplu“, spune pr. Ene Branişte, care şi răspunde: „Ierurgiile sunt tot atât de vechi ca şi Biserica creştină. Ba, pe unele dintre ele le moştenim încă din Legea Veche, ca, de exemplu, slujba pentru curăţirea femeii la 40 de zile după naştere (vezi Levitic 12; comp. Luca 2, 22-24); pe altele le-a săvârşit Mântuitorul Însuşi (tămăduirea bolnavilor, izgonirea duhurilor necurate, binecuvântarea pâinii şi a vinului, a peştilor etc). În sfârşit, despre cele mai multe dintre ele ne vorbesc Sfinţii Părinţi şi scriitorii bisericeşti din primele veacuri creştine, ca Sfântul Iustin Martirul şi Tertulian în secolul al II-lea, Sfântul Vasile cel Mare în secolul al IV-lea ş.a“. Rugăciuni pentru binecuvântarea şi sfinţirea apei (agheazma), a untdelemnului, a fructelor, sfeştanii pentru ploaie ş.a., dintre care unele asemănătoare sau chiar identice cu cele din Molitfelnicul ortodox de azi, găsim scrise chiar în cele mai vechi rânduieli bisericeşti care ni s-au transmis, ca în Constituţiile Sfinţilor Apostoli, precum şi în cele mai vechi cărţi de slujbă, ca „Evhologhiul“ episcopului Serapion de Thumuis din Egipt (secolul al IV-lea).

Lor li s-au adăugat altele mai noi, iar rânduiala unora dintre cele mai vechi s-a dezvoltat treptat, „dar sâmburele sau miezul lor originar a rămas acelaşi ca în vechime“, spune pr. Branişte, care continuă precizând că „atât ierurgiile mai noi, cât şi dezvoltările adăugate de Biserică la rânduiala vechilor ierurgii sunt cerute de desfăşurarea şi evoluţia normală a vieţii religioase a credincioşilor, care creează mereu împrejurări, condiţii de viaţă şi nevoi noi, care se cer satisfăcute prin noi servicii religioase. Ierurgiile constituie sectorul cultic în care se manifestă deci în cea mai mare măsură puterea de creaţie liturgică a Bisericii - aşa se explică îmbogăţirea Molitfelnicelor unor Biserici Ortodoxe, ca cele slave, cu atâtea slujbe şi rugăciuni noi, precum şi deosebirile existente între diferitele Molitfelnice în domeniul ierurgiilor“, conchide pr. Ene Branişte.

Ierurgiile - rugăciuni, rânduieli şi slujbe

Potrivit aceluiaşi părinte profesor, Ene Branişte, în funcţie de obiectul sau destinaţia lor, ierurgiile se împart în două mari grupe: unele se referă la persoane, adică cele care privesc viaţa omului (de exemplu, ierurgiile în legătură cu naşterea, cu moartea ş.a.); iar altele se aplică la lucruri (natura neînsufleţită şi diferite obiecte), cum sunt, de exemplu, cele pentru binecuvântarea ogoarelor, pentru ploaie, pentru sfinţirea obiectelor de cult ş.a. „De fapt, în chip indirect, toate ierurgiile mijlocesc binecuvântarea şi harul dumnezeiesc pentru cel credincios, deoarece, chiar atunci când ele se aplică lucrurilor sau naturii neînsufleţite, acestea se curăţesc şi se sfinţesc tot spre folosul omului, care rămâne în centrul atenţiei Bisericii şi al planului mântuirii“, detaliază pr. Branişte.

După forma, structura externă sau lungimea lor, ierurgiile se pot împărţi în trei categorii: rugăciuni, rânduieli şi slujbe. Cele mai scurte ierurgii sunt alcătuite dintr-o simplă rugăciune sau molitfă, de exemplu: Rugăciunea la binecuvântarea salciei (care se citeşte în Duminica Floriilor), Rugăciunea pentru binecuvântarea strugurilor (care se citeşte la 6 august), Rugăciunea la toată neputinţa ş.a. Ele sunt citite de preot, îmbrăcat numai cu epitrahilul.

Slujbele sunt cele mai importante ierurgii

Ceva mai lungi (dezvoltate) sunt ierurgiile care poartă titlul general de rânduieli. Acestea, pe lângă rugăciunea sau rugăciunile principale, care alcătuiesc miezul lor şi care sunt citite de preot, cuprind şi alte elemente: cântări, citiri, ectenii, tropare, rituri sau ceremonii ş.a., executate de diacon sau de cântăreţ. În această categorie intră, de exemplu, Rânduiala pentru binecuvântarea colivei şi a prinoaselor la diferitele praznice, Rânduiala în ziua întâi după naşterea pruncului, Rânduiala parastasului ş.a.

Cele mai lungi şi mai importante ierurgii sunt cele care poartă titlul de slujbe. Acestea au, pe lângă altele, şi Apostol şi Evanghelie, iar la săvârşirea lor preotul trebuie să îmbrace deci fie toate veşmintele, fie măcar epitrahilul şi felonul, ca şi la Sfintele Taine. În rândul acestora intră Agheazma (sfinţirea apei) mică şi mare, slujba Înmormântării, slujba sfinţirii bisericii ş.a.

 

Un articol de: George Aniculoaie , publicat în Ziarul Lumina

Foto: Sfânta Liturghie, Biserica Buna Vestire Cristian, Sibiu

 

03-09-2019
Citeste si:


Adaugati un comentariu:
Nume
Email
(nu va fi afisat)
Comentariu
Comentariile in afara subiectului si cele necuviincioase vor fi sterse
Antispam:
Scrieti, va rog, prenumele lui Eminescu