Cookies de analiza a traficului sunt inactive, dar pot fi activate prin click pe Accept | Detalii

(oricand puteti renunta la acceptul dat)

Porunca Iubirii
Sfânta ScripturăNr. vizualizari: 102

Cum citim și interpretăm Sfânta Scriptură?

Sfântul Ioan Gură de Aur
Tags: Sfanta Scriptura; Sf. Ioan Gura de Aur; cunoasterea;
Cum citim și interpretăm Sfânta Scriptură?
 

În interpretarea Sfintei Scripturi chiar şi un cuvânt sau o silabă sunt importante, deoarece cuvintele Scripturii sunt cuvintele Sfântului Duh.

Sfinţii Părinţi, ca tâlcuitori autorizaţi şi insuflaţi ai Sfintei Scripturi, nu au scris doar lucrări de teologie dogmatică, pline de exprimări filosofice creştine, ci au fost mandataţi a transmite prin pedagogia bisericească învăţătura Mântuitorului Hristos, aşa cum a fost transmisă ea prin Sfânta Scriptură şi Sfânta Tradiţie.

Sf. Ioan Gură de Aur a înfăţişat în dese rânduri binefacerile pe care le poate aduce omului în viaţă studiul atent şi perseverent al Sfintei Scripturi. Mai întâi de toate, creştinul care citeşte cu credinţă, smerenie şi evlavie Sfânta Scriptură stă de vorbă cu Însuşi Dumnezeu. În legătură cu aceasta, Sf. Ioan Gură de Aur învaţă că „este imposibil ca cel care stă de vorbă cu Dumnezeu şi Îl ascultă, să nu dobândească vreun folos” (Omilia LIII, 3, la Ioan). Sfânta Scriptură este plină de dumnezeiască lumină şi putere întăritoare de suflete, care luminează sufletele pe cărările cele bune ale vieţii. Căci Sfânta Scriptură „ne luminează credinţa, ne deşteaptă conştiinţa şi ne curăţă cugetul pentru împlinirea virtuţilor” (Omilia LIII, 3, la Ioan).

Cunoașterea Sfintei Scripturi și transpunerea îndemnurilor ei în faptă

Orice creştin are datoria să cinstească cărţile sfinte, căci aşa ne-a poruncit Mântuitorul, zicând: „Voi cercetaţi Scripturile, căci socotiţi că în ele aveţi viaţă veşnică. Şi tocmai ele sunt care mărturisesc despre mine”(Ioan 5, 39).

Cunoaşterea extensivă a Bibliei reclamă două completări: şi cea intensivă, în profunzime, să fie tot atât de temeinică, dar şi transpunerea cuvintelor şi îndemnurilor acesteia în faptă, căci„ce folos are un om dacă aude cuvintele lui Dumnezeu şi nu le face?Nu mic îi va fi folosul chiar numai dacă aude cuvintele lui Dumnezeu. Se va osândi, va ofta şi va ajunge cândva şi la săvârşirea celor spuse de Dumnezeu. Că dacă nu are conştiinţa păcatului, când se vadepărta de păcat, când se va osândi? Să nu dispreţuim, dar, auzirea dumnezeieştilor Scripturi. Gândul acesta este un gând drăcesc, care nu ne lasă să vedem comoara, care nu ne lasă să ne îmbogăţim. Diavolul ne şopteşte la ureche că nu-i de nici un folos auzirea legilor lui Dumnezeu, pentru că se teme ca nu cumva noi să trecem de la auzirea cuvintelor lui Dumnezeu la săvârşirea lor” (Omilii la Matei, II, VI).

Mânuind-o asiduu, fără răgaz dar şi fără precipitare în lectură, credinciosul ajunge să câştige deprinderea de-a nu se mai putea lipsi de tovărăşia ei şi a beneficia, astfel, de folosul rezultat din aceasta.

Necunoașterea Sfintei Scripturi este cauza tuturor relelor

Necesitatea principală a cunoaşterii Sfintei Scripturi constă în faptul că ea este cartea Revelaţiei dumnezeieşti, a descoperirii voinţei lui Dumnezeu, mai ales în ceea ce priveşte omul şi creaţia, începând din Vechiul Testament şi culminând cu Revelaţia supremă prin Hristos Mântuitorul lumii, Logosul divin întrupat. De aceea, Sf. Ioan, în dese rânduri arată pagubele sufleteşti la care se expun creştinii care nu cunosc legile după care trebuie să vieţuiascăpentru că arată lipsă de interes pentru cuvintele sfinte.„Să auzim dar, toţi cei care neglijăm citirea Sfintelor Scripturi, câtă pagubă suferim, câtă sărăcie! Când vom putea vieţui creştineşte, când nici nu cunoaştem legile după care trebuie să vieţuim? Bogaţii şi cei care se dau în vânt după bani şi după averi îşi scutură mereu hainele lor ca să nu fie mâncate de molii. Tu însă, deşi vezi că uitarea îţi roade sufletul mai grozav decât o molie, nu deschizi cărţile sfinte, nu pui capăt prăpădului, nu-ţi împodobeşti sufletul, nu te uiţi mereu la icoana virtuţii” (Omilii la Matei, XLVII, III). Cu altă ocazie, Gură de Aur îşi exprimă convingerea cum că necunoaşterea Sfintei Scripturi este nu doar un rău, ci şi cauza tuturor relelor : „Mare rău este necunoaşterea Scripturilor” (Omilia XXXIV, 5 la Facere) şi „aceasta este cauza tuturor relelor, de a nu cunoaşte Sfintele Scripturi” (Comentariile Epistolei către Coloseni,I şi II Tesaloniceni a Sfântului Apostol Pavel,IX).

Riscul neînțelegerii corecte a Scripturii Sfinte

Încă din epoca primară a creştinismului, înţelegerea corectă a Sfintei Scripturi şi a Sfintei Tradiţii a avut o importanţă definitorie pentru Biserica creştină. Toate ereziile, neînţelegerile şi disputele doctrinare şi chiar sectele de mai târziu au apărut din cauza răstălmăcirii sensului Scripturii şi printr-o neinspirată separare de Sfânta Tradiţie. Toate tratatele şi studiile de teologie ortodoxe subliniază importanţa înţelegerii corecte a Sfintei Scripturi şi a Sfintei Tradiţii în viaţa creştină, dovedită de atenţia deosebită pe care Sfinţii Părinţi au arătat-o faţă de această temă.

Renunțarea la citirea Scripturii sub pretextul neînțelegerii ei

Din cauza slăbiciunii omeneşti, nu toţi cei care citesc Sfânta Scriptură înţeleg adevărurile cuprinse în ea. Acesta poate fi un motiv care să determine pe mulţi să renunţe la citirea acesteia. Sf. Ioan Gură de Aur se ridică împotriva unei hotărâri atât de grăbite. Este cu neputinţă, zice el, ca cineva să nu înţeleagă nimic din cele cuprinse în Sfânta Scriptură. Duhul Sfânt a rânduit pe vameşi, pescari, făcători de corturi şi păstori să compună aceste cărţi, pentru ca ele să fie uşor de înţeles şi de oamenii simpli (Dr. Iustin Moisescu, Folosul citirii Sfintei Scripturi după Sf. Ioan Hrisostom, în Revista teologică, Anul 1943, Nr. 1-2, p. 95).

Şi chiar dacă bunul creştin, din pricina slăbiciunii omeneşti, înţelege doar puţine adevăruri din Sfânta Scriptură, totuşi el nu trebuie să înceteze citirea lor, căci din însuşi acest simplu contact cu cărţile sfinte el dobândeşte multă sfinţenie, se familiarizează cu textele sfinte ale Scripturii şi devine tare în cuvintele ei (Fap. 18, 24-28).Însă, a o tălmăci numai Biserica prin clerul superior sau soborul episcopilor are dreptul.

Sfânta Scriptură poate fi citită de oricine, însă nu și interpretată de oricine

Din nefericire, astăzi mulţi creştini par să citească Sfânta Scriptură doar ca pe o carte deosebită şi cucernică şi nu ca pe o carte a adevărurilor divine care se cere interpretată stăruitor în lumina Sfintei Tradiţii apostolice şi patristice, a Sfintelor Taine, a Sfintei Liturghii şi întregii învăţături a Bisericii. Dintotdeauna, Biserica a învăţat că Sfânta Scriptură nu se poate interpreta decât în stare de rugăciune smerită, în întregul ei context şi în conformitate cu Sfânta Tradiţie.

Sfinții Părinți ai Bisericii au precizat că Biblia poate fi citită de orice creştin, dar nu poate fi tălmăcită de oricine, deoarece nu este o carte uşor de înţeles. Ea nu este o scriere pe înţelesul tuturor (II Petru 3, 16). Dimpotrivă, are unele locuri greu de înţeles din cauza vechimii sale, a obiceiurilor şi tradiţiilor vremii, al cuprinsului variat al celor 66 de cărţi etc. Însăşi Scriptura, prin textele sale, ne face mărturisire despre greutatea înţelesului adevărat. Astfel, Sf. Apostol Petru într-una din epistolele sale, vorbind despre epistolele Sfântului Apostol Pavel, spune că „în ele sunt unele lucruri cu anevoie de înţeles pe care cei neştiutori şi neîntăriţi le răstălmăcesc, ca şi pe celelalte Scripturi, spre a lor pierzare” (II Petru, 3, 16), iar cazul învăţatului famen de la curtea reginei Candachia este concludent, el recunoscând că e greu să înţeleagă dacă nu-l va călăuzi cineva (Fap. 8, 31). Ea este o carte ce vorbeşte despre revelaţii dumnezeieşti care nu pot fi înţelese uşor fără o pregătire temeinică, iar orice interpretare liberă duce în mod inevitabil la pierzania sufletului celui ce interpretează eronat şi a altora la fel de neiniţiaţi, dispuşi să subscrie interpretărilor eronate.

Tocmai de aceea, ca nici o altă scriere, Sfânta Scriptură, nefiind înţeleasă în mod corect, a dat naştere la dispute aprinse, care uneori s-au soldat cu grave erori de doctrină. Şi atunci, pentru a se evita astfel de erori doctrinare, este nevoie de cineva care să explice credincioşilor aceste adevăruri. De aceea, într-una din omiliile sale, Sf. Ioan exclamă: „Să primim cu multă recunoştinţă cuvintele Scripturii; să nu depăşim măsura noastră, dar nici să iscodim cele mai presus de noi, aşa cum au păţit duşmanii adevărului, care, voind să cerceteze totul cu propriile lor gânduri, nu s-au gândit că este cu neputinţă omului să cunoască desăvârşit creaţia lui Dumnezeu” (Omilii la Facere, omilia II, II). Adevărata călăuză în cunoaşterea şi interpretarea Scripturii este Biserica, prin tot tezaurul învăţăturilor sale, cuprins atât în comentariile Sfinţilor Părinţi, cât şi în învăţătura cărţilor de cult. Biblia este a Bisericii şi numai Biserica o poate tălmăci fără greşeală, deoarece Biserica este „stâlp şi temelie a adevărului”(II Timotei, 3, 15).

E blamată ușurința în interpretarea Scripturii

Sfântul Părinte atrage atenţia că, în interpretarea Sfintei Scripturi chiar şi un cuvânt sau o silabă sunt importante, deoarece cuvintele Scripturii sunt cuvintele Sfântului Duh. De aceea condamna, de la amvon, uşurinţa în interpretare şi pe cei ce se opresc doar la suprafaţa cuvintelor : „Eu vă rog pe toţi să nu treceţi cu uşurinţă pe lângă cele scrise în Dumnezeieştile Scripturi. Nu-i nici un cuvânt scris în Scriptură care să nu cuprindă în el multă bogăţie de idei; şi pentru că fericiţii profeţi au scris inspiraţi de Duhul Sfânt, de aceea cele scrise au mare comoară ascunsă în ele ... Nu este silabă, nu este chiar virgulă din Scriptură, în care să nu se afle comoară pusă în adâncul ei. De aceea se cuvine ca, povăţuiţi de harul cel de sus şi luminaţi de Duhul Sfânt, cu astfel de gânduri să citim dumnezeieştile cuvinte. Dumnezeiasca Scriptură n-are nevoie de înţelepciunea omenească pentru înţelegerea celor scrise în ea, ci de descoperirea Duhului, pentru ca, aflând adevăratul înţeles al cuvintelor ei, să primim din ele mult folos”. (Omilii la Facere, omilia XXI, I).

De ce Dumnezeu nu a făcut înțelese cuvintele Scripturii încă de la prima citire a ei?

În alt loc, Sf. Ioan explică de ce Iubitorul de oameni, Dumnezeu, n-a făcut lesne înţeles, la simpla citire, toate cuvintele Scripturii şi nu a clarificat sau lămurit totul, aceasta „tocmai ca să ne trezească din trândăvie şi să fim cu mare luare aminte, ca aşa să culegem folosul din ele. De obicei rămân mai bine înfipte în mintea noastră cele pe care le găsim cu greu şi după multă cercetare, pe când cele pe care le descoperim uşor zboară iute din mintea noastră” (Omilii la Facere, omilia XXXII, I). Pe de altă parte, „slăbiciunea minţii noastre este de vină că Scriptura foloseşte cuvinte atât de grosolane, adică cuvinte nepotrivite fiinţei Dumnezeirii. Auzul nostru omenesc nici n-ar fi putut înţelege altfel cuvintele Scripturii, dacă nu ar fi avut parte de un pogorământ atât de mare” (Omilii la Facere, omilia XIII, II).

Pregătirea unui bun exeget

Pentru a reda adevăratul sens şi a explica în mod corect textele sfinte, marele antiohian este convins că exegetul are nevoie de multe privegheri, de multe rugăciuni, ca să poată interpreta textul (Omilii la Matei, omilia IV, I), multă grijă, multă sârguinţă şi multă veghere, pentru a pătrunde în adâncul Sfintei Scripturi, subliniind că cei leneşi şi îngâmfaţi nu vor dobândi niciodată înţelepciunea (Comentar la Evanghelia de la Ioan, omilia XXI, 1), şidoar când sufletul şi mintea îi sunt curate, el primeşte cu uşurinţă cuvântul adevărului (Omilii la Matei, omilia XXV, I). Apoi, exegetul trebuie să consulte şi spusele altor interpreţi ai Scripturii, aşa cum a făcut şi Hrisostom însuşi : „nu vă voi spune numai părerile mele, ci voi aduce şi spusele altor interpreţi ai Scripturii, pentru ca prin compararea acestor păreri să fac mai clar adevărul. Este, dar, de neapărată trebuinţă să vă spun şi părerile altora” (Omilii la Matei, omilia XXXVI, II).

Sensul spiritual de interpretare a Bibliei

Făcând referire la sensul spiritual de interpretare a Scripturii, Sf. Ioan arată că nu-i este străin şi nici dezagreat, ci dimpotrivă, însă subliniază şi valoarea istorică şi literală a textului : „Dacă cineva ar vrea să interpreteze această minune (scoaterea diavolilor din oameni la porunca Mântuitorului şi intrarea lor în porci – n.n.) şi în sens spiritual, nimic nu-l opreşte. Dar istoria rămâne istorie” (Omilii la Matei, omilia XXVIII, IV). Panicat, îngrijorat şi neîngăduitor se arată a fi însă atunci când unii încearcă „să spună basme când tâlcuiesc Dumnezeiasca Scriptură, pe cei care introduc în dumnezeieştile dogme propriile lor gânduri” (Omilii la Facere, omilia XXIV, VI).

Sfântul Părinte susţine că aceste scrieri sfinte nu sunt scrise la întâmplare şi fără rost, ci toate spre binele şi folosul nostru, chiar dacă folosul unora nu-l ştim. Că nu putem cunoaşte cu de-amănuntul totul, „dar chiar dacă am putea cunoaşte atât cât ne este cu putinţă pricinile unor fapte din Scriptură, totuşi şi aşa mai rămâne încă o comoară ascunsă, foarte tainică şi greu de tălmăcit” (Omilii la Facere, omilia XLIV, IV), în toate cărţile ei. 

Sf. Ioan – un mare pasionat de lectura și aprofundarea Scripturii Sfinte

În omiliile sale despre pocăinţă, marele arhipăstor îşi dezvăluie pasiunea sa pentru lectura şi aprofundarea Scripturii şi spune: „Îmi place să vă citesc mai des cuvintele Legii! O, de-aş putea să vi le citesc toată ziua! Dar, mai bine spus, nu vouă, ci celor vinovaţi de păcate; dar şi vouă, că şi voi veţi ajunge mai întăriţi, iar cei bolnavi îşi vor redobândi iute sănătatea” (Omiliile despre pocăinţă, omilia a şasea). Într-una din zilele Postului Sfintelor Paşti, îi sfătuieşte pe credincioşi, prin cuvintele: „Reîntorşi acasă, să punem două mese: una cu bucatele trupului, alta cu bucatele Sfintei Scripturi; soţul să repete ceea ce a fost zis, femeia să se instruiască şi copiii să asculte, iar slujitorii să nu fie păgubiţi de lecturile noastre. Faceţi fiecare din voi o biserică în casa voastră” (In Gen. Sermo VI, 2).

Sf. Ioan, ca arhipăstor al Constantinopolului, le tâlcuia şi el, în omiliile sale, Sfintele Scripturi auditoriului: „Căci tâlcuim Scripturile nu numai ca să le învăţaţi, ci ca să vă şi îndreptaţi năravurile. Şi de nu se va face aceasta, de prisos citim, de prisos tâlcuim. Şi pentru un luptător intrând în locul cel de luptă uns şi pregătit cu toată grija de mâinile antrenorului, dar venind lupta, acel meşteşug se va dovedi nefolositor, atunci de prisos a mai intrat în locul cel de luptă, aşa şi voi venind aici şi învăţându-vă toate luptele şi meşteşugurile diavolului, dar dacă atunci când va veni vremea luptelor vă veţi împiedica, văzând faţa frumoasă, înălţându-vă cu mândria, sau biruindu-vă de orice alt gând rău, în zadar aţi intrat aici” (Cuvânt la neluminarea scripturii celei vechi, la iubirea de oameni a lui Dumnezeu şi cum că nu se cuvine a ne învinui unii pe alţii).

Sf. Ioan Hrisostom – model de exeget

În predicile sale, Sf. Ioan a comentat mare parte din Sfânta Scriptură. Predicile hrisostomice erau creaţii vii, palpitante care erau culese de stenografii vremii, numeroşi şi siguri pe ei. Multe dintre discursurile sale explică Sfânta Scriptură, sursă inepuizabilă de învăţături morale şi îndemnuri la sfinţenie. Sf. Ioan comentează cea mai mare parte a cărţilor Vechiului şi Noului Testament, de la cartea Facerii şi până la Epistola către Evrei. Sf. Pavel este pentru dânsul obiectul unei predilecţii speciale. El nu încetează să revină la epistolele sfântului apostol pe care le explică în detaliu auditorilor săi din Antiohia şi din Constantinopol şi în care găseşte sfaturi admirabile.

Sfânta Scriptură este, pentru Hrisostom, sursa principală şi unică a gândirii sale. El face din aceasta o lege pentru orice orator sau exeget de cele sfinte. Fidel principiilor Şcolii din Antiohia, al cărei ilustru reprezentant şi este, el se ataşează mai ales exegezei literare. Totuşi, temperează rigiditatea acestei metode fie printr-un recurs prudent şi moderat la un oarecare alegorism, mereu fondat pe literă, fie prin insistenţa asupra învăţăturii morale şi a bogăţiei aplicaţiilor practice. El nu se teme să facă, atunci când se impune, consideraţii gramaticale şi lingvistice pentru a explica un pasaj dificil, dar aceasta nu semnifică decât o pregătire pentru a desprinde sensul tipic sau învăţătura morală a textului. Utilitatea pentru auditorii săi este întotdeauna unicul scop pe care şi-l propune.

Genialitatea Sfântului Ioan Gură de Aur şi harul dăruit lui Dumnezeu, care, după istorisirile aghiografe ale vieţii sale, l-a secondat pururea, au scos din textele Sfintei Scripturi sensuri şi aspecte nebănuite şi nesesizate de alţii. De altfel, toată teologia Sfântului Ioan Gură de Aur nu este altceva decât o interpretare a Sfintei Scripturi.Obiceiul său era să ia Sfânta Scriptură, carte după carte, şi astfel avem, în aceste predici, o mină de expoziţii, de interpretări, de perioade glorioase. El ţinteşte către scopuri reale şi realizabile şi vrea rezultate imediate.

Cu imaginaţia sa prolifică, el îşi închipuie fără greutate personajele, intră fără greutate în interiorul sfinţilor, în sentimentele lor, până a şi le însuşi şi le transmite cu o vitalitate a cărei emoţie te molipseşte.

În Cartea Sfântă, toată strădania nu stă în alcătuirea frazelor, nici în frumuseţea cuvintelor ca în celelalte cărţi ale înţelepciunii omeneşti, pentru că Scriptura are frumuseţea ei proprie, pentru că ea „înfloreşte harul cel dumnezeiesc. În cărţile înţelepciunii lumeşti abia de poţi scoate o idee după o întinsă şi bogată vorbărie; în Scriptură, după cum ştiţi, adeseori un scurt cuvânt e îndestulător ca să ţesem o întreagă învăţătură” (Omilii la Facere, omilia XXXVII, I).

Nimeni nu ştiut să folosească mai bine Scriptura inspirată pentru a desăvârşi formarea duhovnicească a poporului creştin. Sfânta Scriptură a fost pentru el cartea pe care numai moartea a putut să i-o smulgă din mână.

Sursa: doxologia, Foto: Parohia Buna Vestire Cristian, Sibiu

03-09-2019
Citeste si:De acelasi autor:


Adaugati un comentariu:
Nume
Email
(nu va fi afisat)
Comentariu
Comentariile in afara subiectului si cele necuviincioase vor fi sterse
Antispam:
Scrieti, va rog, prenumele lui Eminescu