Tema luniiACTUALITATEA religioasăORTODOXIA (dreapta credinţă)Sfânta ScripturăSfânta Tradiţie şi ereziilePredici. Cateheze. PastoraţieORTOPRAXIA (dreapta trăire)Viaţa duhovnicească. MilosteniaMisiune. Mărturii. Vieţile SfinţilorRUGĂCIUNI. Icoane. MoaşteBISERICA si lumeaFamilia. Copiii. Educaţia. VocaţiaBiserica. Neamul. Politica. LumeaRenasterea satului, a scolii si a comunitatii crestineStiinţă. Medicină. Cultură. ArtăCĂLĂTOR prin ţara meaEvenimente. Apeluri. PetitiiCĂRŢI NOI / Produse noi. PROMOTIIArhiva REVISTE (articole) 1998-2011Calendar
Sfânta ScripturăNr. vizualizari: 6434
Adaugati un comentariu:
Să nu te tulburi în timpul încercării. Tâlcuire la Epistola II către Timotei a Sf. Ap. Pavel
Sfântul Ioan Gură de AurPrecum nu există om nemuritor, tot aşa nu se poate găsi vreun om lipsit de supărare în această viaţă, şi că o singură supărare este folositoare, aceea venită prin păcat. Despre milostenie.
Deci, iubiţilor, să nu ne descurajăm în faţa relelor ce cad asupra noastră, căci aceasta se întâmplă spre cuminţirea noastră. „Să nu te tulburi în timpul încercării”, zice înţeleptul Isus Sirah (2, 2). Mulţi au felurile necazuri în casele lor; toţi ne împărtăşim de necaziri şi supărări, nu însă şi de cauzele lor; ci unul are supărare de la femeie, altul de la copil, un altul de la slugă, unul de la vreun prieten, altul de la vreu duşman, celălalt de la vecin, un altul are vreo pagubă suferită, căci multe şi variate sunt cauzele necazurilor, şi nu vei găsi pe cineva întru totul lipsit de necaz sau de supărare, ci unul are o supărare mai mică, altul, mai mare. Deci, să nu ne mâhnim şi să credem că numai noi suntem în necaz…
Pe cineva îl supără mai mult ale sale decât cele ale aproapelui. Precum cei ce suferă din cauza unor membre ale trupului cred că ei îi covârşesc în durere pe cei din jur, tot aşa se petrece şi cu întristarea, căci aceea pe care o are cineva o consideră drept cea mai dureroasă, lucru pe care îl judecă din propria experienţă. De pildă, cel ce nu are copii, nimic nu consideră atât de dureros, ca lipsa de copii, pe când cel ce are mulţi copii şi este sărac, nimic nu învinovăţeşte ca facerea de copii mulţi, iar cel ce are numai unul, nu-şi poate închipui ceva mai rău, ca a a vea numai un singur copil. Căci de aici, zice, copilul devine leneş, iar tatălui său îi aduce supărare, nevrând a se îndrepta. Cel ce are femeie frumoasă este încercat de bănuieli şi zavistii. Cel fără nicio ocupaţie zice că nimic nu e mai de dispreţuit decât viaţa aceasta. Ostaşul zice că nimic nu este mai greu şi mai primejdios decît oştirea. Cel însurat se plânge că este greu să ai grijă de femeie, pe când cel necăsătorit spune că nu este altă suferinţă decât a te vedea fără casă şi fără odihnă. Neguţătorul fericeşte pe lucrătorul de pământ, în timp ce acesta fericeşte pe neguţător pentru bogăţia sa…
În fine, neamul nostru omenesc este întru totul nemulţumit şi veşnic cârtitor asupra soartei sale, şi posomorât. Câţi nu admiră bătrâneţea? Câţi nu fericesc tinereţea? Când ne vedem acuzaţi pentru vârstă zicem: de ce nu suntem bătrâni? Când albeşte părul, spunem: unde este tinereţea? Avem mii de motive să fim scârbiţi şi întristaţi. Dar pentru a scăpa de această anomalie nu este decât o singuă cale: aceea a virtuţii, deşi chiar şi aceasta are necazurile şi nemulţumirile sale, însă, la drept vorbind, acele necazuri nu sunt fără de folos, ci au o mare folosinţă şi un mare câştig.
Căci dacă cineva a păcătuit şi pe urmă prin întristare s-a umilit, s-a curăţit de păcat; sau de a compătimit pe fratele căzut în greşeală, şi atunci iarăşi are o mică plată. Căci a compătimi cu cei ce sunt în nenorociri, aceasta ne dă multă îndrăzneală faţă de Dumnezeu. Gândeşte-te la cele ce Scriptura filosofează despre Iov, ascultă-l apoi şi pe Pavel, care spune: „Plângeţi cu cei ce plâng… lăsaţi-vă duşi spre cele smerite” (Romani12,15,16), fiindcă împărtăşirea cu nenorocirile celor întristaţi obişnuieşte a uşura greutatea cea mare a tristeţii.
Acum, pentru petreceri şi desfătări toate le facem, şi masă comună, şi pat comun, şi vin comun, şi cheltuială comună, însă milostenie nu a făcut nimeni în comun. Alttfel erau cele ale dragostei în timpul Apostolilor, când toate averile se puneau la mijloc. Dar eu nu poruncesc a le pune pe toate, ci o parte din ele, după cum Pavel zice: „Fiecare dintre voi, într-una din sâmbete, să pună de la sine ce se va îndura”, adică, strângând ca o dare oarecare pentru cele şapte zile şi depozitând-o, ca stfel să avem de unde face milostenie, fie mare, fie mică. „Să nu te înfăţişezi înaintea Mea cu mâna goală (deşert)” (Ieşirea 23, 15), zice Moise, şi băgaţi de seamă că el spunea asta iudeilor. Dar cu atât mai vârtos nu ni s-ar putea spune nouă! De aceea stau săracii înaintea uşilor bisericii, ca nimeni să nu intre înaintea Domnului deşert, ca să intre o dată cu milostenia. Intri ca să fii miluit; miluieşte tu mai întâi. Fă-ţi mai întâi datornic pe Dumnezeu, şi după aceea vei cere şi tu; împrumută-L şi după aceea cere. Dacă tu ceri împreună cu milostenia, vei dobândi.
Aşa vă rog să faceţi. Nu prin ridicarea mâinilor suntem auziţi. Întinde-ţi mâinile, nu spre cer, ci spre mâinile săracilor. De vei întinde mâna ta în mâinile săracilor, vei atinge cu ea bolta cerului, şi Cel ce şade acolo va primi milostenia ta. Ce spune Scriptura? „Ajutaţi pe cel apăsat, faceţi dreptate orfanului, apăraţi pe văduvă”! (Isaia 1, 17). Astfel vom putea fi auziţi chiar dacă avem mâinile jos, chiar de ne-am gândi la nimic, chiar de n-am cere. Acestea să le facem, ca să ne învrednicim de bunurile făgăduite nouă, prin Hristos Iisus, Domnul nostru, Căruia împreună cu Tatăl şi cu Sfântul Duh, se cuvine slava, stăpânirea şi cinstea, acum şi pururi şi în vecii vecilor. Amin.
Sf Ioan Gură de Aur - tâlcuiri la Epistola a doua către Timotei, Epistola către Tit, Epistola către Filimon ale Sf. Ap. Pavel - Editura Nemira, 2005, p. 12-16.
18-06-2013Adaugati un comentariu:
CARTI/produse despre:
Milostenie, Griji, Pocăinţă, Acatist,
Milostenie, Griji, Pocăinţă, Acatist,
