Adormirea Maicii Domnului întru Lumina cea necreată

„Întru naștere fecioria ai păzit, întru adormire lumea nu ai părăsit, de Dumnezeu Născătoare, mutatu-te-ai la viață, fiind Maica Vieții, și cu rugăciunile tale izbăvești din moarte sufletele noastre” (Troparul Adormirii Maicii Domnului).

Adormirea Maicii Domnului și Schimbarea la Față

Iată-ne în mijlocul verii ca în mijlocul istoriei mântuirii neamului omenesc. O fecioară se naște și naște apoi, tot fecioară rămânând, și după o viață de Maică ocrotitoare și ascultătoare, întru îmbrățișarea Fiului ei iubit, sufletul ei este dus în veșnicia luminoasă a Împărăției. În centrul icoanei Adormirii Maicii Domnului, deasupra catafalcului cu trupul Preasfintei, într-un medalion luminos ca o inimă iubitoare, Fiul ține la piept un copilaș înveșmântat în haine albe ca lumina, simbolizând calea verticală spre necreata lumină a Împărăției. Cosmosul întreg este prezent la acest eveniment. Lumea văzută și cea nevăzută se însoțesc acum împreună întru rugăciune și nădejde. Apostoli aduși pe norii cerului, ierarhi ai lui Hristos, heruvimi și serafimi, mulțime de popor, soarele și luna, toți și toate contemplând cinstea pe care Fiul o arată Maicii Sale.

Poate că v-ați pus vreodată întrebarea de ce au îngăduit Părinții Bisericii ca în inima Postului Adormirii Maicii Domnului să troneze praznicul cel prea luminos al Schimbării la Față a Domnului Hristos. Prin acest praznic ni se descoperă de sus slava cea necreată a luminii dumnezeiești și îndumnezeitoare. Trupul pe care Fiul lui Dumnezeu l-a luat din preacuratele sângiuri ale Fecioarei a devenit mediu de manifestare a slavei divine. Tot timpul Trupul lui Hristos a fost unit nedespărțit de slava cea cerească, acum lucrurile apărând într-o evidență teofanică specială. Lumina de acum este lumina Învierii. „Prin moarte, Sfânta Fecioară a intrat cu sufletul în viața de comuniune cu Dumnezeu, iar prin învierea și înălțarea cu trupul, ea a devenit prima ființă umană care s-a bucurat de starea supremă de îndumnezeire (s.n.) care este rezervată făpturii în veacul eshatologic” (Chilibaru, 2017, p. 166). Așadar, Lumină și Îndumnezeire.

Nu bucurăm că Maica Domnului mijlocește pentru noi

De aceea, Adormirea Maicii Domnului este prilej de mare bucurie duhovnicească și plină de nădejde: „Bucurați-vă, copii binecuvântați, și nu faceți din mutarea mea pricină de doliu, ci umpleți-vă de bucurie și mai mare, căci aceasta vine pentru bucuria veșnică, și harul și mila Domnului să fie cu voi pururea” (Maxim Mărturisitorul, 1999, p. 88).

Mijlocirea Maicii Domnului e mai presus de orice îndoială. Rugăciunile ei la tronul Fiului ei cuprind sensul întregii lucrări de mântuire realizate de Hristos în lume prin Întrupare, Răstignire, Înviere, Înălțare, Cincizecime. Scopul final al rugăciunilor ei neîncetate este împlinirea Bisericii, ca toți să fie o turmă și un Păstor (cf. Ioan 10, 16): „Voia Fiului și Dumnezeului meu să fie cu Mine, El este Dumnezeul meu și Îl slăvesc și înalț pe Dumnezeul părinților mei. El este Fiul meu născut din mine după trup, dar Tatăl Său e Dumnezeu, Ziditorul Maicii Sale. De aceea, doresc să mă duc la El, Cel ce dăruie tuturor ființă și viață. Și când mă voi duce la El, nu voi înceta să mă rog și să mijlocesc pentru voi și pentru toți creștinii și pentru lumea întreagă, ca Cel ce o judecă în milostivirea Sa să se milostivescă de toți credincioșii și să-i întărească și să-i ducă pe cale vieții și să-i întoarcă pe necredincioși și să-i facă pe toți o singură turma a Bunului Păstor care și-a dat sufletul său pentru oile sale și le cunoaște, și ai Săi Îl cunosc” (Maxim Mărturisitorul, 1999, p. 89).

Maica Domnului vorbește cu Fiul ei nu altfel decât prin rugăciune. Îl laudă și Îl binecuvântează pe Fiul ei pentru minunata lucrare a mântuirii întregii lumi. E un model de rugăciune pentru fiecare dintre noi. „Te binecuvântez pe Tine, Dătătorule a toată binecuvântarea, și pe Tine Cel ce reverși lumina! Te binecuvântez pe Tine, Pricină a toată viața de bine și pace, care ne-ai adus cunoașterea Ta și a Tatălui Tău Cel fără de început și a Duhului Sfânt Celui împreună veșnic și de viață făcător! Te binecuvântez pe Tine, Care ai binevoit să sălășluiești în pântecele meu mai înalt decât cuvântul! Te binecuvântez pe Tine, Care ai iubit atât de mult firea omenească, încât ai îndurat pentru noi răstignirea și moartea, iar prin Învierea Ta ai înviat firea noastră din adâncurile iadului și ai dus-o la cer și ai slăvit-o cu o slavă neînchipuită! Te binecuvântez și laud cuvintele Tale, pe care ni le-ai dat cu adevărat, și cred în împlinirea tuturor cuvintelor care ne-au fost spuse!” (Maxim Mărturisitorul, 1999, p. 90)

Lucrarea dumnezeiască și îndumnezeitoare prin Lumina necreată

Dacă Maica Domnului a putut, putem și noi. A fost om ca și noi. E adevărat că un om curat și ascultător de voia divină cum nu a mai fost și nu va mai fi. Lucrarea Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh a făcut-o să fie așa, ea fiind prin rugăciune și curăție sufletească și trupească deschisă lucrării dumnezeiești. Așa cum am mai menționat, e prima persoană îndumnezeită în lumina dumnezeiască. De aceea perioada de post care premerge praznicului Adormirii este luminată de reverberațiile slavei dumnezeiești necreate care strălucește pe Fața lui Hristos, Domnul slavei. Maica Domnului s-a îndumnezeit întru Lumina cea necreată și noi ne îndumnezeim întru Lumină. Îndrăznețul părinte duhovnicesc, Sfântul Simeon Noul Teolog, ne spune în „Catehezele” sale și se miră de lucrarea minunată pe care Sfânta Treime o face în sufletul și trupul omului: „O, minune!, omul se unește duhovnicește și trupește cu Dumnezeu, findcă sufletul nu se separă de minte, nici trupul de suflet, ci printr-o unire în chip ființial, omul se face prin har întreit-ipostatic, un dumnezeu prin înfiere, făcut din trup, suflet și Duhul dumnezeiesc de care se împărtășește, și așa se împlinesc cele spuse de proorocul David: „Eu am zis dumnezei sunteți toți și fii ai Celui Preaînalt” (Ps 81, 6), adică fii ai Celui Preaînalt după chipul și asemănarea (Fc 1, 26) Celui Preaînalt” (Simeon Noul Teolog, 1999, p. 186).

Haina luminoasă a Tainei Botezului

Lumina lui Hristos luminează tuturor începând cu Taina Botezului. Fiecare dintre noi atunci când este botezat, luminat (Botezul se mai numește și Luminare), se însoțește cu această cântare: „Dă-mi mie haină luminoasă, Cel ce Te îmbraci cu lumina ca și cu o haină”. Noul botezat este îmbrăcat cu haina luminii necreate dumnezeiești și îndumnezeitoare. Sfântul Simeon Noul Teolog constată că numai mortul nu simte atunci când este îmbrăcat (Simeon Noul Teolog, 2001, p. 237). Harul Duhului Sfânt este în fiecare om de la Botez încoace și lucrarea mântuirii noastre constă în viața duhovnicească pe care o avem astfel încât din prezență inconștientă Duhul Sfânt să fie trăit și simțit conștient.

Fiecare din cei botezați are haina luminii lui Hristos. Depinde de fiecare ce a făcut cu această haină și ce face în continuare cu ea. La unii această haină s-a mai deterioarat, s-a mai rupt, s-a mai pătat... . Și fie au lăsat-o așa, fie au mai cârpit-o, au mai îmbăiat-o. Indiferența și preocuparea pentru curățirea acestei haine, darul de lumină al lui Dumnezeu făcut fiilor Săi, sunt cele două atitudini posibile. La Judecată această haină ne va fi cerută spre verificare și răsplătire. Lucrați până este ziuă!, „că vine noaptea, când nimeni nu poate să lucreze” (Ioan 9, 4).

Domnului să ne rugăm să ne lumineze

Măicuța Domnului s-a rugat. Să ne rugăm și noi! Rugăciunea e cea mai mare lucrare a omului: „Miluiește-mă, Fiule al lui Dumnezeu, și deschide ochii sufletului meu, ca să văd lumina lumii (Ioan 9, 5), pe Tine Dumnezeul meu și să mă fac și eu fiu al zilei dumnezeiești (I Tes 5, 5), și nu mă lăsa pe mine, Bunule, nepărtaș, ca un nevrednic de Dumnezeirea Ta. Arată-mi-Te, Doamne, pe Tine Însuți, ca să cunosc că m-ai iubit ca pe unul care a păzit poruncile Tale Stăpâne. Trimite, Milostive, și peste mine pe Mângâietorul, ca să mă învețe cele privitoare la Tine și cele ale Tale să-mi vestească mie, Dumnezeule a toate! Luminează peste mine lumina cea adevărată (In 1, 9), Milostive, ca să văd slava Ta, pe care ai avut-o la Tatăl Tău mai înainte de a se face lumea (In 17, 5). Rămâi, precum ai spus și în mine, ca și eu să mă fac vrednic să rămân în Tine și să intru în chip știut (conștient) atunci în Tine, și să te am în chip știut (conștient) în mine. Binevoiește, Nevăzutule, să iei chip întru mine (Ga 4, 19), ca văzând frumusețea Ta extraordinară, să port, Cerescule, chipul Tău (I Co 15, 49), și să uit toate cele văzute. Dă-mi mie slava pe care Ți-a dat-o Ție, Milostive, Tatăl, ca să mă fac asemenea Ție ca toți slujitorii Tăi, Dumnezeu după har și să fiu împreună cu tine neîncetat, acum și pururea și în vecii vecilor nesfârșiți. Amin” (Simeon Noul Teolog, 2001, p. 248 – 249).

Bibliografie:

1. BIBLIA sau SFÂNTA SCRIPTURĂ.
2. CHILIBARU, Laurențiu, (2017). Analiza teologică a icoanei Adormirii Maicii Domnului, în volumul colectiv, Icoană și misiune. Relația dintre chip și imagine în societatea actuală, Alba Iulia: Editura Reîntregirea.
3. MAXIM MARTURISITORUL (1999). Viața Maicii Domnului, traducere și postfață diac. Ioan I. Ică jr, Sibiu: Editura Deisis.
4. OCTOIHUL MIC, (1999). Sibiu: Tiparul Tipografiei Eparhiale.
5. SIMEON NOUL TEOLOG, (1999). Cateheze, Scrieri II, studiu introductiv și traducere de diac. Ioan I. Ică jr, Sibiu: Editura Deisis.
6. SIMEON NOUL TEOLOG, (2001). Discursuri teologice și etice, Scrieri I, studiu introductiv și traducere diac. Ioan I. Ică jr, Sibiu: Editura Deisis.