Acopera-ne pe noi de tot raul cu cinstitul tau Acoperamant!

Față de sărbătoarea de la început de octombrie, evlavia poporului dreptcredincios s-a intensificat de-a lungul timpului, încât la unele popoare ortodoxe, precum ucrainenii, praznicul Acoperământului este zi națională liberă, îngăduind astfel credincioșilor să o poată cinsti pe Maica Domnului prin participarea la sfintele slujbe închinate ei. 

Textul Sfintei Evanghelii (Luca 10, 38-42; 11, 27-28) citite la Sfânta Liturghie a sărbătorii pare a nu avea legătură directă cu preacinstirea Maicii Domnului. De altfel, această pericopă se citește în cadrul Sfintei Liturghii la toate sărbătorile închinate Născătoarei de Dumnezeu, cu excepția Bunei Vestiri. 

Sfinții Părinți au rânduit lectura acestui fragment din Sfânta Evanghelie de la Luca dintr-o pedagogie duhovnicească profundă. El ne vorbește despre cele două femei, Marta și Maria, surorile lui Lazăr din Betania, prietenul Mântuitorului nostru Iisus Hristos, pe care l-a înviat din morți. Surorile sunt pomenite în această Evanghelie nu pentru că ar avea o legătură directă cu Sfânta Maria, Maica Domnului, ci una indirectă, și anume, că Maria, sora Martei, ca și Fecioara Maria, se îngrijește mai degrabă de cele duhovnicești decât de cele materiale. Ea se preocupă întâi să asculte cuvântul de viață făcător și mântuitor al Domnului Iisus Hristos, în timp ce Marta voia să arate ospitalitate față de Mântuitorul, pregătind o masă îmbelșugată. Dacă Maria, sora lui Lazăr, asculta cuvântul lui Dumnezeu, Maria, Maica Domnului, atât de mult a iubit Cuvântul lui Dumnezeu, încât a fost aleasă de Sfânta Treime să-L întrupeze. 

O altă legătură cu sărbătoarea zilei ne-o oferă spusele femeii din popor care, ascultându-L și văzându-L pe Mântuitorul Hristos, o fericește, o laudă pe mama Lui, zicând: „Fericit este pântecele care te-a purtat și pieptul care te-a hrănit”. Auzindu-o, Mântuitorul nu a infirmat starea de fericire a mamei Sale, ci a confirmat-o, zicând: „Așa este”, dar apoi leagă fericirea tuturor celor ce vor asculta și împlini cuvântul Evangheliei de fericirea mamei Sale: „dar fericiți sunt și cei ce ascultă cuvântul lui Dumnezeu și-l păzesc pe el”.

Spun Sfinții Părinți că femeia din popor căreia nu i se cunoaște numele îi reprezintă pe toți credincioșii, Biserica întreagă chiar, care o vor lăuda peste veacuri pe Maica Domnului când vor asculta cuvântul Fiului ei. Femeia aceasta simplă ne arată înțelepciunea și comuniunea întru credință. Și anume, când Îl vedem pe Hristos Domnul, să ne gândim și la Maica Sa, când Îl lăudăm pe Domnul Iisus, să o lăudăm și pe Maica Sa. Femeia din popor ne arată că îi aducem Maicii Domnului toată cinstirea, prețuirea și lauda pentru că este Maica Domnului Iisus Hristos. 

Iată, așadar, o sărbătoare a bucuriei și a recunoștinței în care suntem chemați să cinstim pe Împărăteasa cerurilor care nu contenește să acopere cu iubire și ocrotire Biserica Fiului ei. Celebrarea zilei de astăzi pornește de la o minunată apariție a Maicii Domnului în biserica din Vlaherne, din capitala Imperiului Bizantin, la 1 octombrie 911. Fecioara Maria s-a arătat călugărilor Andrei și Epifanie care, împreună cu mult popor, în noaptea aceea înălțau stăruitoare rugăciuni Maicii Domnului să nu lase cetatea lor în mâna slavilor ce le amenințau zidurile. Era, desigur, perioada când slavii încă nu se botezaseră, lucru întâmplat abia după anul 988. De atunci, ziua de proslăvire a cinstitului omofor al Maicii Domnului s-a transformat într-o prăznuire a îndurării și necurmatei iubiri arătate de Sfânta Maria fiecăruia dintre noi. 

Acoperământul era un articol vestimentar păstrat cu strictețe și în perioada talmudică. Astfel, femeile purtau un văl sau un șal mai lung ce le cădea pe umeri și pe spate. Ele îl foloseau și pentru a căra într-însul alimente precum grâu, porumb, orz. Cel mai adesea, acoperământul era făcut din păr de cămilă, din țesături de cânepă sau in; pentru sărbători, se purta unul dintre materiale mai prețioase, precum lână sau porfiră. Deși, uneori, Acoperământul Maicii Domnului a fost confundat cu brâul ei, descoperit odată cu Acoperământul în mormântul din Ghetsimani și păstrat, de asemenea, în Constantinopol, în biserica Chalcoprateia, ele sunt în realitate două relicve diferite. Fără îndoială, brâul era un alt obiect vestimentar, întâlnit la orientali, care a apărut din motive practice, pentru a încinge hainele lungi și largi, mai ales în cazul preoților din Vechiul Testament. Brâul era și practic, și estetic. Ulterior, prorocul Isaia i-a dat și o interpretare simbolică, văzând în brâu simbolul dreptății, al înfrânării și al dependenței omului de Dumnezeu. Practica acoperirii capului de către femei a fost preluată de primii creștini, apoi de bizantini și, desigur, și de noi, românii.

Maica Domnului a purtat, cu siguranță, un astfel de articol vestimentar pe care Sfinții Apostoli l-au găsit, împreună cu brâul ei, în mormântul gol, după ce Hristos Dumnezeu a binevoit a-i lua și trupul la cer, la câteva zile de la cinstita ei adormire. Sfântul Acoperământ a rămas la Ierusalim până în veacul al V-lea, când au avut loc cele două sinoade ecumenice, de la Efes, 431, și de la Calcedon din anul 451, care au consfințit preacinstirea Maicii Domnului ca Născătoare de Dumnezeu. După această biruință a cultului Maicii Domnului, Sfânta Împărăteasă Pulheria, o neînfricată apărătoare a preacinstirii Sfintei Fecioare Maria, a cerut Patriarhului Iuvenalie al Ierusalimului să-i trimită la Constantinopol moaștele Fecioarei Maria. Patriarhul Ierusalimului a informat pe Împărăteasa Pulheria și pe soțul ei, Împăratul Macian, cum a adormit Maica Domnului, cum a decurs înmormântarea și unde au depus trupul Fecioarei, accentuând faptul că Apostolii au deschis mormântul după trei zile, pentru a se închina cinstitului trup și Apostolul Toma care, se pare, din rânduială divină, nu a fost de față la înmormântarea ei. Astfel, au descoperit că trupul Sfintei Maria nu se mai afla în mormânt, rămânând acolo doar cele două articole vestimentare lăsate spre ajutorul și mângâierea celor ce se vor ruga ei. Atunci, Sfinții Marcian și Pulheria i-au cerut Patriarhului Iuvenalie, cinstit și el ca sfânt în Biserica Răsăriteană pe 2 iulie, să trimită la Ierusalim sicriul în care se afla Sfântul Acoperământ al Maicii Domnului. Odată sosit în capitala Bizanțului, împărăteasa Pulheria, care a iubit-o nespus pe Născătoarea de Dumnezeu, jurând să trăiască în feciorie toată viața, cinstind astfel pururea-fecioria Maicii Domnului, a așezat Sfântul Acoperământ într-o biserică măreață în cartierul Vlaherne, zidită special pentru a adăposti Sfântul veșmânt al Fecioarei Maria.

Acoperământul Maicii Domnului, conform afirmațiilor istoricilor bizantini, a rămas în Biserica Vlaherne până-n anul 1087 când, potrivit relatărilor Annei Comnena din scrierea Alexiada, tatăl său, Alexie I Comnenul, a luat cu sine Sfântul Acoperământ într-o bătălie împotriva pecenegilor desfășurată în apropiere de cetatea Dristra (Bulgaria de astăzi). Aflat pe câmpul de luptă, basileul a scos sfânta relicvă, dar un vânt puternic i l-a smuls din mâini, iar de atunci i s-a pierdut urma.

Revenind la aspectul istoric al sărbătorii, trebuie să amintim faptul că, prin minunea săvârșită de Maica Îndurărilor la 1 octombrie 911, Constantinopolul, capitala Imperiului Bizantin, a fost apărat de ruși care, după cum am mai afirmat, încă nu primiseră botezul creștin, dar care, după încreștinare, au preluat sărbătoarea și au dezvoltat-o în chip deosebit, devenind până astăzi una dintre cele mai frumoase sărbători închinate Născătoarei de Dumnezeu din tradiția slavă. 

Însemnările din istoria creștinismului rus ne înfățișează această realitate în mod concret: încă din secolul al XII-lea a fost zidită o biserică purtând acest hram, cunoscută astăzi sub numele de Catedrala Acoperământului (de pe râul Nerl, din localitatea Bogoliubovo, Rusia), inclusă actualmente în patrimoniul mondial UNESCO. Ctitorul măreței zidiri, cneazul de Vladimir și Suzdal, Andrei Bogoliubov, primind ajutorul miraculos al Maicii Domnului într-un război cu tătarii, s-a hotărât să aducă astfel preacinstire protectoarei sale. Ba, mai mult, tot el a compus slujba Acoperământului, dar și acatistul. Deoarece a apărat Ortodoxia cu prețul vieții sale, Biserica Rusă l-a trecut pe evlaviosul prinț în rândul sfinților, pomenindu-l în fiecare an pe 4 iulie.

Din această tradiție rusească am preluat și noi celebrarea: o veche însemnare ne spune că, pe la 1483, în Moldova se traduseseră din slavonă slujba și acatistul Sfântului Acoperământ. Am putea lega importantul eveniment din viața bisericească de la noi de un altul, petrecut în familia Binecredinciosului Ștefan cel Mare și Sfânt: pe la anul 1482, Elena, una dintre fiicele voievodului, s-a căsătorit cu țareviciul Ivan cel Tânăr, fiul țarului Ivan Vasilievici al III-lea. Se pare că Olena, cum îi spuneau rușii, impresionată de evlavia noii sale familii față de Acoperământul Sfintei Fecioare Maria, a adus acasă această pietate, determinându-i pe clericii din Moldova să țină ziua.

Așadar, încă din a doua jumătate a secolului al XV-lea, românii au făcut cunoștință cu omoforul Născătoarei de Dumnezeu și nu s-au mai putut despărți de el, simțind cu adevărat că „proprietara” lui nu contenește să-i ocrotească. Drept dovadă stau numeroasele mănăstiri, schituri sau biserici de enorie cu hramul pe 1 octombrie. Însăși ziua de proslăvire a Acoperământului a primit o denumire specială în calendarul popular românesc, „pocroavă” – de la termenul slav „pokrov”, ce se tâlcuiește „acoperământ”. 

Evlavia binecredincioșilor creștini față de milostivirea Maicii Domnului, arătată prin Sfântul ei Acoperământ, a transformat ziua de 1 octombrie într-o zi cu ținere, adăugând-o celorlalte sărbători închinate Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu atât de iubite de români.

Nu putem să nu remarcăm faptul că frumusețea slujbei, dar și acatistul sărbătorii, se datorează nu unui monah sau preot, ci unui cârmuitor politic, cneazul Andrei, care a pus ajutorul Îndurătoarei Maici deasupra puterii lui militare sau elocinței sale politice. Ce bine ar fi dacă ar urma exemplul Sfântului Andrei și cârmuitorii noștri de astăzi: pe lângă priceperea și iscusința lor, să-și pună încrederea în ajutorul Mântuitorului Hristos, al Preacuratei sale Maici, dar și al sfinților care sunt casnicii, prietenii Domnului! Acest lucru apare astăzi mai stringent decât oricând, având în vedere tensiunile militare de la est de România sau pe cele din Orientul Mijlociu care pot oricând degenera într-o conflagrație mondială.

Nu doar cârmuitorii politici ar trebui să învețe de la Sfântul Andrei Bogoliubov să o cinstească pe Maica Domnului și să se roage ei, ci și noi, fiecare în parte și toți întreolaltă, e bine să învățăm să o invocăm pe Maica Domnului în ajutorul de zi cu zi al existenței noastre: nu este viața o continuă luptă? Nu ne simțim noi împresurați zilnic de asediatori ai credinței noastre sfinte? Nu sesizăm din ce în ce mai des că se primejduiesc valorile spirituale și tradiționale ale poporului român? Rămâne doar să strigăm la ajutorul Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu, care nu va întârzia să ne întindă cu mărinimie brațele sale atotîndurătoare, acoperindu-ne de tot răul cu Sfântul ei Acoperământ.

Dreptmăritori creștini, să prăznuim, așadar, ziua Acoperământului Împărătesei celei mai înalte decât cerurile cu bucurie sfântă, aducând Preasfintei Născătoare de Dumnezeu cântări de laudă, mulțumindu-i pentru prea marea ei milostenie arătată tuturor creștinilor și, în mod deosebit, poporului român. Cu tot dinadinsul s-o rugăm ca, acum și întotdeauna, cu milostivire să ne acopere pe noi cu Sfântul său Acoperământ! Amin.

sursa: doxologia