Folosim cookies de navigare (ce nu pot fi dezactivate) și de analiza a traficului (inactive, ce pot fi activate prin click pe Accept) | Detalii

(oricand puteti renunta la acceptul dat)

Porunca Iubirii
Stiinţă. Medicină. Cultură. ArtăNr. vizualizari: 4166

Creaţia lumii – dialog la Geneva între teologi si oameni de ştiinţă

Tags: creaţia lumii; creaţionism; CERN; Vatican; big bang; particula lui Dumnezeu;
Creaţia lumii – dialog la Geneva între teologi si oameni de ştiinţă

Câțiva dintre cei mai importanți oameni de știință din Europa au lansat o dezbatere publică despre originea Universului la care au invitat mai mulți filosofi și teologi.

Evenimentul, care se desfășoară la Geneva, în Elveția, este descris de organizatori drept o încercare de a găsi „puncte comune” între religie și știință cu privire la cum a apărut Universul. Dezbaterea se va axa pe teoria Big Bang-ului.

Conferința este organizată de către CERN (Organizația Europeană pentru Cercetare Nucleară), ca urmare a descoperirii bosonului Higgs („particula lui Dumnezeu”).

Rolf Heuer, director al CERN, a explicat că identificarea bosonului Higgs a furnizat o „mai bună înțelegere a momentelor de după Big Bang”.

Primul vorbitor în cadrul conferinței a fost Andrew Pinsent, director de cercetare la Centrul pentru Știință și Religie „Ian Ramsey” de la Universitatea Oxford. El a declarat că știința riscă „să transforme societatea într-o mașină” dacă nu întreține un dialog cu religia și filosofia. „Știința în izolare este grozavă pentru producerea de lucruri, dar nu e prea bună în producerea de idei”, a declarat el pentru BBC.

Co-organizatorul Gary Wilton, reprezentant al Bisericii Anglicane în UE, a declarat că particula Higgs „a născut o mulțime de întrebări [despre originea Universului] la care oamenii de știință nu pot răspunde singuri”.

Organizatorii se așteaptă la o serie de dezacorduri pe parcursul evenimentului. De exemplu, unul dintre invitați, profesorul John Lennox de la Universitatea Oxford, i-a criticat deschis în trecut pe oamenii de știință atei. Recent, el a atacat declarația lui savantului Stephen Hawking, potrivit căruia Dumnezeu nu era necesar pentru apariția Universului.

„Este pentru prima dată când CERN a invitat teologi și filosofi la o dezbatere. Până la final am putea găsi noi moduri de a ne înțelege propriile poziții”, a conchis Wilton. (cf. BBC)
 
Din culise, se aude cum că Vaticanul finanţează puternic cercetările de la CERN. Cică, dacă se demonstrează că se poate crea materie din nimic, înseamnă că într-adevăr Dumnezeu S-a retras, lăsându-l pe vicarul lui, papa, să conducă universul. Câtă imaginaţie! Şi câtă nebunie! Dar, să o luăm doar ca o glumă…
16-10-2012
Citeste si:


Adaugati un comentariu:
Nume
Email
(nu va fi afisat)
Comentariu
Comentariile in afara subiectului si cele necuviincioase vor fi sterse
Antispam:
Scrieti, va rog, prenumele lui Eminescu