Să răbdăm, pentru Dumnezeu, măcar până mâine!

Darul nepătimirii îl capătă îndeosebi cei care caută să nu se răzbune. Răbdarea, iertarea, rugăciunea, sunt căi de a dobândi cele mai mari virtuți creștine, smerenia și dragostea.

Când apar gânduri necurate în vremea rugăciunii, atunci fă cu smerenie o cruce peste inima ta și spune: "În numele lui Iisus Hristos, să plecați de la inima mea!". Când ne rugăm să ne învățăm a ierta. Și când vine gândul să mă răzbun, să-mi spun în gând: "Doamne, ajută-mă ca să pot răbda până mâine, Doamne întărește-mă!". Și, atunci cât pot, amân ca să mă răzbun. Și rugându-mă, și îndemânând pe unii părinți ca să se roage pentru mine, mâine nu mai zic nimic rău. Iar dacă mă grăbesc să zic azi, fără să vreau îi zic și în plus. Că așa spune un sfânt: "Mânia bărbatului nu lucrează dreptatea lui Dumnezeu". Că așa spune un sfânt părinte: "Bine este a te împăca cu părașul, cât ești pe cale". "Pârâșul" este conștiința, "calea" este viața. Și când ne ducem la biserică, să punem în minte că toți sunt mai buni. Cu cât am să socot că toți sunt mai buni, cu atât voi scăpa de a judeca pe alții. Un părinte înduhovnicit spunea odată: „Frate, dacă vreodată te va năpădi gândul de a spune ceva rău cuiva, tu să spui aşa: Îi voi spune mâine! Mâine îi voi spune pentru azi!”. Să răbdăm, pentru Dumnezeu, măcar până mâine! Filosofii şi Părinţii cei sporiţi de altădată, dacă erau ocărâţi de cineva, tăceau din gură. Astfel se smereau, spunându-şi că ei sunt cei mai păcătoşi oameni de pe faţa pământului. Să le urmăm exemplul şi, dacă vom avea răbdare, vom fi spre câştig. Fără răbdare, omul va fi mereu spre pagubă. Dacă cineva vine şi mă laudă, eu trebuie să mă gândesc, să-mi întreb conştiinţa dacă este bine că sunt lăudat. Atunci voi vedea că nu mai am nevoie de lauda aceea şi nici de altele, căci conştiinţa este glasul lui Dumnezeu.

Cel mai bine îl birui pe diavol prin răbdare. Pe cât răbdăm şi nu ne răzbunăm, duhul păcii ne linişteşte. Pe măsură ce ne rugăm pentru duşmani şi dăm vina numai pe noi, vom simţi o mare pace în suflet. Iar când ne spune gândul şi ne biruie, că şi cutare este vinovat, nu numai eu, atunci Duhul Sfânt ne lasă în părăsire, simţim o greutate în suflet şi nu mai putem răbda. Dacă vreau să ajut pe cineva, atunci să-l ajut cu milă, să am milă de el şi toate câte îi voi spune, să i le spun cu milă. Nu voi rezolva ceva scrâşnind din dinţi, că porunca Domnului este să facem totul din dragoste (Ioan 13, 35). „Uite ceva – toate rugăciunile astea ajută foarte mult dacă, atunci când vine timpul să ne culcăm, nu adormim cu mintea împrăştiată, adormim din rugăciune şi dacă nu avem pomenirea de rău asupra cuiva”. Cât timp eu nu am ochi să văd pe cutare, că acela mi-a făcut vrăji, atunci rugăciunea mea nu are putere. Duhul Sfânt atâta ne ajută, cât timp eu nu am răutate asupra nimănui. Dacă s-a întâmplat de am judecat, sau am vorbit pe cineva de rău, pot repara această greşeală prin spovedanie, prin a-l pomeni la rugăciune şi a nu-l vorbi de rău. Dacă vedem pe cineva că se uită urât la noi, trebuie să zicem o rugăciune în gând pentru el, ca Bunul Dumnezeu să-l liniştească. Foarte mult ajută ca să poţi câştiga pe cineva care te duşmăneşte. Pe un duşman aşa îl poţi câştiga, printr-un dar şi printr-un cuvânt bun. Atunci Duhul Sfânt izgoneşte acele duhuri care l-au cuprins şi se linişteşte. Pe cel care nu mai vrea să meargă la biserică şi nu mai vrea să pună început bun, nu-l mai mustră conştiinţa şi Dumnezeu îl lasă în părăsire. Noi nu trebuie să avem lupta asupra omului, ci trebuie să avem lupta asupra duhului celui rău. Lupta noastră este aşa: noi cu puterea noastră nu putem face nimic, Duhul Sfânt ne ajută pe măsură ce zicem rugăciunea cu smerenie.

Pomenirea/ aducerea aminte de rău

Cea mai mare nenorocire este atunci când sunt biruit de pomenirea de rău. Și pomenirea de rău atât ne secătuiește, încât devenim bolnavi, neputincioși. Totdeauna să vorbim spre slava lui Dumnezeu și tot ce nu corespunde să acoperim. Mult ajută să avem milă unul față de altul, să ne rugam unii pentru alții. Ținerea de minte a răului e o ispită mare și ispita asta se unește foarte ușor cu nesimțirea. Și atunci, la ținerea de minte a răului, trebuie să ne rugăm, să zicem așa: "Iartă-i Doamne, miluiește-i, Doamne, pe cei care mă judecă, pe cei pe care am supărare".  La cele mai grele necazuri și ispite nu poți da înapoi, trebuie să mergi înainte. Văzând Duhul Sfânt smerenia noastră, are să ne ajute. Din necazurile pe care le suferim în smerenie, Duhul Sfânt va transforma sufletul, din suflet trupesc, în suflet duhovnicesc. Ne va transforma într-o minte duhovnicească și, cu timpul, nu ai să mai vrei să fii cum ai fost. Nu mai vrei - ți-e și frică, te și sperii! Dar, în timpul de acum, este așa: câteodată cugeți înainte, câteodată cugeți înapoi și nu mai știi în ce parte să apuci. Atunci ne rămân acestea: mărturisirea, pocăința, ascultarea de duhovnic și a nu adormi din împrăștiere. Si cât putem, să încercăm să avem o inimă ca de mamă pentru aproapele. Și să iertăm des. Atunci Bunul Dumnezeu ne va ușura, Duhul Sfânt are să ne ajute. Atât te ajută Duhul Sfânt, dacă ai viață de pocăință, dacă ai milă de aproapele.

Mă bucur că sunteţi în căutarea Domnului Iisus Hristos. Cine se ţine de Biserică, acela va câştiga raiul. Cine are pe Biserică drept mamă, va avea pe Dumnezeu drept Tată. Altfel, degeaba mai spunem rugăciunea Tatăl nostru. Cine zice rugăciunea Tatăl nostru, are datoria să aibă pe Biserică drept mamă. Când ajungem acolo unde scrie: „Şi ne iartă nouă greşalele noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri“, trebuie să ne gândim dacă am supărat pe cineva cu ceva şi nu i-am cerut iertare, sau dacă cineva ne-a cerut iertare pentru o greşeală, iar noi nu l-am iertat. Dacă nu fac ce se spune în rugăciune, înseamnă că mint atunci când mă rog, înseamnă că sunt un copil vitreg. Acela poate spune Tatăl nostru cu adevărat, care îi iartă pe cei care i-au făcut necazuri, greutăţi, care i-au greşit cu ceva. Cel care nu iartă, nu ştiu cum va putea spune această rugăciune. Asemenea oameni se înşeală amarnic. Cea mai mare nenorocire a timpului de acum este duşmănia. Inima cu răutate nu primeşte pe Duhul Sfânt! Când te biruie pomenirea de rău, inima se umple de răutate, sufletul se simte ca-n iad. Cât putem, pe persoanele care ne supără, să nu ne răzbunăm. Să nu avem pomenire de rău asupra nimănui, iar dacă cineva ne-a tulburat, să ne rugăm pentru dânsul: „Doamne, iartă-l pe cel care m-a tulburat!”. 

Care e cea mai mare virtute pe care o poate dobândi creştinul? Cea mai mare virtute îi smerenia. Poate să aibă cineva fapte bune cu grămada; dacă nu are smerenie şi căinţă, degeaba! Şi dacă şi-a pus în gând că „eu sunt mai bun ca altul!”, a pierdut. Creştinii să caute a căpăta aceste două virtuţi: smerenia şi dragostea. Căci cine capătă aceste două virtuţi Duhul Sfânt îl învaţă mila, pentru că din dragoste izvorăşte mila. Şi dacă are milă de toţi, adică de aproapele, nu poate greşi. Iar dacă a căpătat smerenia nu mai judecă pe altul, nu mai cântăreşte pe altul, el se vede pe el mic şi păcătos. Dumnezeu iubeşte pe omul smerit şi nebăgat în seamă de nimeni. 

Cum să căutăm smerenia? Smerenia noi o căutăm aşa: de câte ori mă laudă cineva, să nu primesc acele laude. Dacă n-am dragoste, n-am nici smerenie. Bunul Dumnezeu doreşte să ridice sufletele cu aceste două virtuţi – smerenia şi dragostea. Ele nu se pot despărţi, dacă am smerenie am şi dragoste, dacă n-am dragoste, n-am nici smerenie. E o virtute întreagă, dar, ca să se poată înţelege, sunt două virtuţi. Când Duhul Sfânt se va atinge de inima cuiva, atunci simte dragostea şi smerenia duhovnicească. Şi aceste lucruri numai dacă le-o simţit cineva te înţelege. Că ele n-au culoare ori chip. Dar dragostea duhovnicească şi mila care izvorăşte din ea şi smerenia, acestea sunt daruri de la bunul Dumnezeu. Şi aşa le simte cineva: ducându-şi viaţa în mod simplu şi nebăgat în seamă de nimeni. Şi să se silească pe cât poate a se păzi de cele mici; căci cel care nu se poate păzi de cele mici, nu poate spori nici la cele mari.

Nevoinţa fără dragoste şi smerenie e de plâns. Creştinii care au smerenie şi dragoste, Duhul Sfânt îi ajută să poată scăpa de aceste ispite de care sunt înconjuraţi. Pentru că aşa spune, că celor smeriţi cu inima Duhul Sfânt le descoperă tainele. Dar, ca să spun aşa, e foarte greu a căpăta aceste două virtuţi. Nu le poate căpăta cineva peste noapte. Iar care spun că-s nevoitori şi n-au ochi să-i vadă pe ceilalţi, aceia sunt, săracii, de plâns, pentru că – aşa zice un Sfânt Părinte – trebuie a urî boala (păcatul), dar nu pe bolnav (păcătos). Şi atunci bunul Dumnezeu va rândui ca să putem birui acele duhuri; dacă eu duc viaţă de pocăinţă, Duhul Sfânt ne dă putere prin semnul Sfintei Cruci. Prima dată, când începe lupta duhovnicească, Duhul Sfânt îţi dă putere să-ţi scoată din inimă gândurile răutăţii iar cu timpul, dacă nu dai înapoi ci rămâi statornic, poate şi din trup să depărteze acele duhuri. Dar, de multe ori, se poate ca Duhul Sfânt să ne lase descoperiţi când vin acele duhuri asupra noastră. Dar pe măsură ce facem semnul sfintei cruci, pe acea măsură ne ajută şi biciuieşte pe duhuri. Dar cât timp eu visez ca să ajung ceva mare, sunt înşelat de diavol. Când te pui la rugăciune, să n-ai nimic asupra cuiva. Dacă are altul asupra ta e doar treaba lui, nu-i treaba mea. Dar eu am datoria să mă rog şi pentru el şi să-i doresc binele. Sunt multe încercări pentru smerenie, de aceea e foarte greu să o dobândeşti. Ştie diavolul că dacă omul o căpătat aceste două virtuţi – smerenia şi dragostea – Duhul Sfânt nu-l lasă în părăsire.

Smerenia nu o capeţi din fapte bune. Fără încercări, fără ispite, nu capeţi smerenia. Şi nu o capeţi din fapte bune. Pe măsură ce omul e lovit şi de diavol, şi de oameni, şi din toate părţile, atunci el cade într-o deznădejde, dar nu una totală, Doamne, fereşte!, ci una pasivă, cum că nu mai are încredere în el, nici în oameni, ci are încredere deplină numai în Dumnezeu, Care poate să-l ajute. Atuncea vede că adevărul e numai la Dumnezeu. Dar întâi nu mai are încredere în el şi vede atunci că şi oamenii sunt ca şi el. Trebuie să am milă pentru oameni, dar să nu am încredere că m-ar putea ajuta. Şi pentru toţi care se luptă cu firea lor să capete adevărata smerenie, să ştie: pe măsură ce caută smerenia în acea măsură li se descoperă Duhul Sfânt. Proorocul David spune aşa: „Multă este mulţimea bunătăţii Tale, Doamne, pentru darurile pe care le-ai ascuns de la cei ce se tem de Tine”. Duhul Sfânt ne descoperă aici ca nu cumva alte duhuri să-i înşele pe cei slabi. Le ţine acoperite şi, pe măsură ce sporim în smerenie, Duhul Sfânt descoperă câte o părticică şi atunci ne vom simţi plini de bucurie. Spunem că Dumnezeu este cu noi. Dar nu oricând simţi bucuria aceasta, ci mai ales atunci când ai răbdat ceva pentru adevăr ori făcând ascultare ai răbdat năpaste şi nu te-ai războit. După cum rânduieşte Bunul Dumnezeu, sufletul poate răbda orice năpaste.

Cuvinte de folos

• Pe păcătoşi dacă îi prinde moartea ridicându-se, câştigă mântuirea.
• Prin faptele rele, hulim pe Dumnezeu.
• Nu cereţi să faceţi minuni! Cel mai mare dar acesta este: să-mi văd păcatele mele şi să pot plânge.
• Nu te rezema pe sfinţenia oamenilor, ci pe frica de Dumnezeu. Numai aşa poţi să-i socoteşti pe toţi sfinţi, nu pe unul sfânt şi pe ceilalţi păcătoşi.
• Trebuie să ai credinţă că Duhul Sfânt te va ajuta; căinţa, pocăinţa şi lacrimile te ajută să te ridici.
• Nu trebuie pus în minte că gata, pe mine mă mântuieşte Dumnezeu.
• Dacă eşti în primejdie de moarte şi-ţi este frică de ea, înseamnă că mai ai nevoie de pocăinţă.
• Este foarte important să nu te birui de mânie în ispite, ci să spui rugăciune; să ceri ajutorul lui Dumnezeu.
• Diavolul caută pe toate căile să ne tulbure, să ne ocupe mintea, dar foarte mult ne ajută Spovedania.
• Când Duhul Sfânt s-a atins de inima cuiva, atunci inima lui arde de dorul lui Dumnezeu, de dorul lui Iisus. Când ai şchiopături, pune-te mai mult pe pocăinţă. Un suflet care caută să-şi cureţe inima, nu se poate să nu simtă de aici veşnicia; acel suflet nu mai are îndoială de învierea morţii.

Surse:

Părintele Proclu Nicău, Lupta pentru smerenie și pocăință, Editura Agaton

Părintele Nicolae Nicau, “Convorbiri duhovnicesti cu monahul Proclu Nicau” Editura Agaton

Conștiință spune-mi tu - Monah Proclu Nicau, Crinii Țarinii, Sfânta Mănăstire Putna