Starea religiozităţii oamenilor în lume

    Gallup International a dat publicităţii un sondaj de opinie în legătură cu religiozitatea sau ateismul în rândul popoarelor lumii. Astfel, în cadrul acestui sondaj 59 % s-au declarat religioşi, 23% ne-religioşi, iar 13% s-au declarat atei. Sondajul s-a bazat pe mai multe interviuri în diferite ţări în care s-au folosit 51.927 de respondenţi. În fiecare ţară s-au folosit cam 1000 de bărbaţi şi femei, fie faţă în faţă, fie prin telefon sau online. Sondajul a fost realizat în 57 de ţări în perioada noiembrie 2011 - ianuarie 2012, marja de eroare fiind de +/-.3-5% cu 95% nivel de încredere.

    Întrebarea folosita in interviu a fost: Indiferent dacă frecventaţi sau nu un cult, aţi putea spune că sunteţi o persoană religioasă, ne-religioasă sau una ateistă convinsă? Răspunsul: 59% religioşi, 23% ne-religioşi, iar 13% atei.

    Primele 10 ţări cu cei mai mulţi atei sunt: China cu 47%, Japonia cu 31%, Republica Cehă cu 30%, Franţa cu 29%, Coreea de Sud şi Germania cu 15%, Olanda 14%, iar Austria, Islanda, Australia şi Irlanda cu câte 10% dintre respondenţi. Cele mai religioase 10 ţări sunt: Ghana 96%, Nigeria 93%, Armenia 92%, Fiji 92%, Macedonia 90%, România 89%, Irak 88% Kenya 88%, Peru 86%, Brazilia 85%. În ţările creştine sunt 81% religioşi, în cele musulmane sunt 74%; evreii 38% şi hinduşii 82%.

    Sondajul relevă şi faptul că spre deosebire de situaţia din 2005, religiozitatea a scăzut cu 9% în 2012, în timp ce ateismul s-a ridicat cu 3 procente. Ţările în care declinul s-a înregistrat la cotele cele mai ridicate sunt Vietnam, Elveţia şi Franţa – cu peste 20% (!), Africa de Sud, Islanda, Statele Unite, Canada şi altele.

    Concluzii. Deşi românii se află pe locul 6 în topul celor mai religioşi oameni din întreaga lume, cu un procentaj de 89%, majoritatea ortodocşi, totuşi acest lucru nu se resimte în mod real. Acest lucru este evidenţiat de numărul bisericilor – doar 18.300 de locaşuri de cult pentru peste 20 milioane de locuitori, ceea ce înseamnă că fiecare biserică ar avea activi peste 1000 de credincioşi. Socoteala este însă departe de realitate: în extrem de puţine Biserici poţi număra 1000 sau 500 de credincioşi, în timp ce avem biserici în care nu ar încăpea nici măcar 100 de oameni.

    E adevărat că după 1990 multe locaşuri de cult au ieşit din pământ înălţându-şi biruitoarele lor cupole spre Tatăl ceresc. Însă acest lucru nu este decât un umil efect al situaţiei fireşti, în care oamenii au simţit nevoia de a avea o biserică, un preot, un loc de rugăciune. În România, mai ales în ceea ce priveşte cultul ortodox, nu s-a înregistrat nici o părăsire a vreunei biserici din motiv că ar fi inutilă.

   Dacă luăm în considerare implicarea reală în societate a oamenilor religioşi, efectul transmis de aceştia după fiecare Sfântă Liturghie şi alte fapte vrednice de un om botezat şi credincios, atunci constatăm că ne complacem într-un formalism de tipul: aşa făceau şi bunicii şi aşa este bine. Efectele le vom resimţi în viitor, când vom regreta timpul când puteam să ne dovedim religiozitatea, dar din diferite motive nu am fost serioşi să şi împlinim acest lucru.

(a consemnat Alexandru Socaciu)