Auzim tot mai multe despre războiul cultural dintre „progresiÈ™ti” È™i „conservatori”. E limpede că la el participă mulÈ›i soldaÈ›i È™i puÈ›ini generali: cei mai numeroÈ™i sunt cei care, fără să cunoască tradiÈ›ia intelectuală a forÈ›elor în conflict, se sprijină pe sentimente vagi È™i informaÈ›ii puÈ›ine. Noi plecăm de la convingerea că orice creÈ™tin e un conservator: vrea să păstreze vie o tradiÈ›ie bimilenară, îÈ™i defineÈ™te identitatea prezentă prin cunoaÈ™terea istoriei, cu toate experienÈ›ele acumulate, È™i îi venerează pe sfinÈ›i, ca mari oameni desăvârÈ™iÈ›i în credință È™i viață bineplăcută lui Dumnezeu, pe care îi întâlneÈ™ti în icoane, nu prin metrou. CreÈ™tinul este însă legat la fel de intim de prezent, unde‑și lucrează mântuirea, È™i de viitor, unde e plasată Parusia, ca preludiu eshatologic al Împărăției divine. Credem, aÈ™adar, că Dumnezeu e stăpânul timpului È™i că a‑L căuta pe Domnul Iisus Hristos implică a fi activ în toate dimensiunile acestuia, de la trecutul cel mai îndepărtat, până la întruchiparea cea mai eliptică a tainelor viitoare. Prin urmare, creÈ™tinul e mai mult decât un conservator. E un martor implicat al scenei contemporane È™i o conÈ™tiință care găzduieÈ™te deja chipul celor ce vor veni.