Siteul folosește cookies pentru navigare (ce nu pot fi dezactivate) și pentru analiza traficului (ce pot fi refuzate) | Detalii

(oricand puteti renunta la acceptul dat)

Porunca Iubirii
Sfânta ScripturăNr. vizualizari: 48

Nesimțirea duhovnicească a lui Israil

Ierom. Athanasie Mitilineos
Tags: Israel; viata duhovniceasca; Sfanta Scriptura; inima; Domnul;

 

De această boală duhovnicească Israil – de vreme ce cuvântul lui Dumnezeu se referă continuu la Israil – a suferit totdeauna. Din vremurile Vechiului Testament, pe toată perioada lui, până în vremurile Noului Testament și, din păcate, până astăzi.

Evanghelistul Ioan menționează despre Israil, referindu-se la minunile săvârșite de Domnul: „Şi, deşi a făcut atâtea minuni înaintea lor, ei tot nu credeau în El”[1]. De ce nu credeau? Pentru că nu vedeau. Ce nu vedeau? Nu vedeau cu acești ochi? Cu acești ochi vedeau, dar nu vedeau  cu ochii sufletului.

Așa cum v-am spus, Israil suferă până astăzi. Și tocmai fiindcă Israil suferă până astăzi de această nesimțire duhovnicească, din pricina lui – căci el însuși s-a făcut pricina acestei nesimțiri – suferă întreaga umanitate. Și popoarele creștine suferă din pricina lui Israil, deoarece datorită nesimțirii lui duhovnicești a întemeiat sionismul, cu care se îndreaptă împotriva popoarelor creștine.

Apostolul Pavel avea să menționeze cu durere de suflet următoarele: „Căci au orbit înțelegerile lor; căci până în ziua de azi, la citirea Vechiului Testament, rămâne acelaşi văl, neridicându-se, căci el se desființează prin Hristos. Ci până astăzi – și spunem nu numai până atunci, în secolul 1, ci până astăzi, în secolul XX – când se citeşte Moise, stă un văl pe inima lor[2].

„…stă un văl pe inima lor”

Ca să înțelegeți sensul cuvintelor vă voi spune o istorisire pe care se sprijină acest cuvânt al Apostolului Pavel. Atunci când Moise a coborât a doua oară de pe Muntele Sinai fața sa a fost preaslăvită, înfățișarea sa strălucea, fără ca el să știe, așa cum a strălucit fața lui Iisus Hristos pe Tabor. Era ca un foc pe care israeliții nu-l puteau privi, ci le pricinuia o respingere. Era lumina slavei lui Dumnezeu, este slava lui Dumnezeu, care atrage și respinge. Dumnezeu totdeauna atrage și respinge. Atrage pe cei care sunt persoane potrivite pentru atragere și respinge pe cei care sunt persoane potrivite pentru respingere. În general prezența lui Dumnezeu atrage și respinge.

Apostolul Petru și ceilalți Apostoli se tem pe Tabor și de frică cad la pământ. Această mișcare a lor este prezentată, aș putea spune nerealist, de iconografia noastră cu multă vioiciune. Vedem un loc stâncos, cu pante abrupte, iar pe Ucenici căzuți cu capetele în jos de frică – ați văzut icoana Schimbării la Față –, cu mâinile în față și cu picioarele înapoi desfăcute. Icoana prezintă o astfel de mișcare, care numai dacă ar cădea cineva în prăpastie, în haos, ar putea fi reprezentată. Și în același timp Apostolul Petru spune: „Doamne, bine este nouă să fim aici”[3]. Așadar, atracție și respingere. Aceasta este caracteristic prezenței dumnezeiești.

Așadar, israelienii, atunci când au văzut fața lui Moise strălucind, s-au temut, s-au cutremurat și nu puteau nici să se apropie de el, nici să vorbească cu el. De aceea, l-au rugat să-și pună un văl pe fața sa și așa să se apropie și să vorbească cu el[4]

„Iar când se vor întoarce către Domnul, vălul se va ridica”[5]   

Apostolul vorbește alegoric despre vălul lui Moise. Atunci când spunem Moise, înțelegem Legea. Aduceți-vă aminte de parabola cu bogatul și cu săracul Lazăr. Când bogatul îl roagă pe Avraam să-l trimită pe Lazăr în lume să spună despre cele din iad, Avraam îi spune: „Îi au pe Moise și pe Proroci”[6]. Iar când spune „au pe Moise”, înțelege că au Legea și nu pe scriitorul, aducătorul Legii. Astfel, când Apostolul Pavel spune că până astăzi acel văl pe care și l-a pus Moise există pe ochii acelora, a poporului lui Israil, înțelege că ei nu-L pot descoperi pe Hristos în Scripturi. Acela era temporar. Ridicați-vă vălul de pe ochii voștri, pare să le spună, ca să vedeți Scriptura. Nu vor să-l scoată, ci au până astăzi acel văl, și când citesc Vechiul Testament, așa cum spune aici Sfântul Apostol Pavel, nu înțeleg nimic. Dau mii de tâlcuiri și explicații, în afară de una, că Iisus Hristos este Dumnezeu întrupat.

V-am spus și altădată că ei spun că așteaptă persoana lui Mesia sau că Mesia nu este o persoană, ci este un popor și că acest popor este Israil, care-și va revendica drepturile sale prin sionism. Astfel sioniștii, am putea spune că au devenit marele coșmar și marea rană și bici ale popoarelor creștine. Am citit că și Organizația Națiunilor Unite s-a exprimat împotriva sionismului, în ciuda faptului că acești oameni au ocupat cele mai înalte poziții. Adevărat bici. De ce? Deoarece fac răstălmăciri. Și asta pentru că mai au încă acest văl. Dacă va dispărea acest văl și-L vor vedea pe Hristos nu în Noul Testament, ci în Vechiul Testament pe care îl țin, atunci cu siguranță vor înceta această lucrare criminală împotriva popoarelor creștine.

Dar ce este acest văl ce stă pe inimile lor, despre care spune aici Apostolul, „când se citeşte Moise, stă un văl – nu pe ochii lor, ci – pe inima lor”?  Este nesimțirea. Sunt nesimțitori pentru că vor să fie nesimțitori.

Nesimțirea duhovnicească a noului Israil. Nevoie de autocritică.

Se pune însă o întrebare. O întrebare pentru autocritică. Nu cumva această nesimțire duhovnicească nu există numai la poporul lui Israil, ci ea există și la Noul Israil, la Israilul Harului, adică la neamul creștinesc? (Când spunem neam creștinesc, îi înțelegem pe toți creștinii de pretutindenea). Nu cumva și la creștini există nesimțire duhovnicească?

Trebuie să mărturisim că, cel puțin în zilele noastre, această nesimțire duhovnicească există și încă într-un procentaj înfricoșător și într-o măsură descurajatoare. Astăzi creștinii noștri sunt nesimțitori din punct de vedere duhovnicesc. Da, așa sunt creștinii noștri. În ce măsură au lucrat sioniștii ca să reușească aceasta, numai Dumnezeu știe. Și în ce măsură noi, creștinii, ne-am lăsat de bună voie să fim roși de ea, tot Dumnezeu știe. Numai un lucru este sigur, faptul că suntem cuprinși de această stare de nesimțire duhovnicească.

De aceea, iubiții mei, cel puțin noi, care suntem aici și ascultăm cuvântul lui Dumnezeu, să ne întoarcem spre noi înșine – ca împăratul Marcus Aurelius, filozof stoic, care, atunci când scria, își scria luiși, iar ceea ce scria, nu scria pentru alții, ci pentru sine[7]. Așa și noi, să ne facem autocritica, ca să putem – dacă vom reuși – să ne putem descoperi această nesimțire duhovnicească a noastră.

„Dar voi, oamenilor, nu vedeți unde mergeți?”

Această stare, de multe ori, este atât de tragică, încât ajungem să întrebăm: „Dar voi, oamenilor, nu vedeți? Nu vedeți unde mergeți?”. Spun copiii către părinții lor sau părinții către copiii lor: „Copiilor, nu vedeți încotro sunteți atrași?”. Spunem elevilor noștri: „Nu vedeți cine și încotro vă atrag?”. Spunem și creștinilor noștri: „Nu vedeți, creștinilor, unde și de către cine sunteți atrași?”. Dar cu toate acestea, nu văd. Și nu te cuprinde deznădejdea atunci când ai ochii deschiși și-l vezi pe aproapele tău care, deși are ochii deschiși și-l atenționezi că merge spre prăpastie, el, cu toate că îți spune că o vede, cade în ea?

Atunci îți spui: „Ce cuvinte ar trebui să folosesc eu ca să-l atenționez că este prăpastie înaintea lui? Să-l prind și să-l leg?” Dar drepturile omului pentru libertate și democrație nu îngăduie acest lucru. Și s-a ajuns până acolo, încât nici părinții nu-și mai pot bate copiii. Nu-i mai pot bate pentru că avem drepturile omului… Așadar, ce să fac cu acest om? Cu ce limbă să-i vorbesc? Este atât de nesimțitor, încât vă asigur că și cel ce are cea mai elementară simțire, va fi cuprins de deznădejde văzându-l în ce stare este.

Nu știu dacă cu acestea pe care vi le spun reușesc să vă transmit descurajarea și deznădejdea mea. Să spui copilului: „Copile, nu vezi asta?”, iar el să nu înțeleagă nimic. Ți se ridică sângele în cap, ca să vorbesc pe înțelesul tuturor. De aceea, trebuie să ne facem autocritică. Păcatul este foarte adânc înrădăcinat în noi.

Dar să luăm aminte, să vedem ce putem dobândi din subiectul nostru de astăzi referitor la o problemă atât de actuală.

 

[1] Ioan 12, 37.

[2] II Corinteni 3, 14-15.

[3] Matei 17, 4;  Μarcu 9, 5; Luca 9, 33.

[4] Vezi Ieșire 34, 29-35.

[5] II Corinteni 3, 16.

[6] Luca 16, 29.

[7] Lucrarea lui Marcus Aurelius,  Τὰ εἱς Εαυτόν, adică Convorbirile cu mine însumi, scrisă în limba greacă populară a epocii, în perioada 170-178 d.Hr., este cuprinsă în 12 cărți, care conțin cugetări și aforisme, și care de fapt constituie jurnalul său personal.

 

Fragment din cartea DESPRE NESIMȚIREA DUHOVNICEASCĂ, de Ierom. Athanasie Mitilineos, Sursa: marturieathinita.ro

 

19-10-2018
Citeste si:


Adaugati un comentariu:
Nume
Email
(nu va fi afisat)
Comentariu
Comentariile in afara subiectului si cele necuviincioase vor fi sterse
Antispam:
Scrieti, va rog, prenumele lui Eminescu


Carti/produse despre:
Israel, Viata Duhovniceasca, Sfanta Scriptura, Inima, Domnul,