Va fi un război – atenţie ! – un război în care vom fi aspiraţi. Războiul se duce împotriva lui Hristos şi a celor care Îl urmează

Dumnezeu ne arată de acum că este vreme de cernere

Odată cu acest Referendum, cuvântul capătă sens. Apocalipsa înseamnă "ridicarea vălului". Înseamnă „descoperire”. Noutatea este această apocalipsă, în sensul literal, în sensul în care se traduce, adică această „descoperire”, acestă „ridicare de văl”. Şi de acum lucrurile vor intra într-o altă paradigmă, după un alt model se va purta războiul. Va fi un război – atenţie ! – un război în care vom fi aspiraţi. Războiul se duce împotriva lui Hristos şi a celor care Îl urmează. Va veni un timp în care să spui că "homosexualitatea este păcat" va aduce sancţiuni de tot felul, de la cele din zona contravenţională până la cea penală.

Înţeleg că e prima zi de vot pentru Referendum. Ştiu că aţi avut multe dezamăgiri, multe descoperiri; chiar de unde nu vă aşteptaţi au venit surprize. Nu au fost surprize, pentru că v-am spus cum va fi. Când ştii distanţa pe care o ai de parcurs parcă nu mai este atât de obositor drumul. Ştiu că v-aţi necăjit, v-aţi întristat; şi eu sunt mâhnit pentru ceea ce întâmplă, dar pe de altă parte trebuie să fim bucuroşi pentru că ne-a învrednicit Dumnezeu de timpul acesta care e foarte prielnic pentru mântuire. Practic, războiul a început mai demult, dar acum este vădit, ca să nu mai avem niciun fel de aşteptare, niciun fel de îndoială; Dumnezeu ne arată de acum că este vreme de cernere. Fiindcă atâta amestecare de idei, de gânduri, de păreri ...

Dumnezeu îngăduie şi cernerea. Acum a început o cernere în chip lămurit. Şi de acum se ştie, se va şti, adică noi vom şti fiecare cam unde ne situăm – separat de acest vot pe care o să-l dăm sau n-o să-l dăm mâine şi poimâine – lucrurile s-au descoperit. Ştiţi ce înseamnă, v-am spus şi altă dată, ce înseamnă apocalipsa, de unde vine cuvântul şi cum s-ar traduce. Ei bine, odată cu acest Referendum, cuvântul capătă sens. Apocalipsa înseamnă ridicarea vălului. Înseamnă „descoperire”. Iată, căci cu acest exerciţiu care este banal până la urmă– un exerciţiu banal: în definitiv ce este? Se întâlneşte poporul la un sfat, pune o problemă, se sfătuiesc unii cu alţii şi se hotărăşte încotro se merge, ca într-o familie în care ne sfătuim cu soţul, cu soţia, cu copiii, cu familia lărgită în privinţa unei chestiuni foarte importante pentru noi. În sine problema nu e o surpriză sau o noutate, ne aşteptam la ea, nu este o noutate. Noutatea este această apocalipsă, în sensul literal, în sensul în care se traduce, adică această „descoperire”, acestă „ridicare de văl”. Şi de acum lucrurile vor intra într-o altă paradigmă, după un alt model se va purta războiul. Ceea ce este foarte bine pentru noi, fiindcă mulţi dintre noi ne mai alintăm crezând că e o glumă.

Treaba cu ortodoxia sau treaba că a fi urmaşul lui Hristos este aşa ceva ...în sfârşit, ceva care poate să dea bine la un moment dat sau să te pui bine la un moment dat cu Dumnezeu. Nu e rău să zici că eşti creştin, mai aprinzi o lumânare, mai mergi pe la biserică... Ei bine, lucrurile vor fi foarte clare, se vor clarifica. Era şi firesc, dacă vă amintiţi, când s-a pus problema să vorbim, am vorbit despre sminteală. Acum câteva luni, acum un an, am vorbit despre sminteală. Şi spuneam că e foarte-foarte rea sminteala; nu ăsta e cuvântul, dar altceva vreau să vă zic: cum de Dumnezeu nu a acoperit o sminteală atât de mare cum a fost cu descoperirea aceea, cu ierarhul... [scandalul homosexual cu Episcopul Corneliu Bârlădeanul, n.n.] şi atunci s-a pus problema că dacă Dumnezeu a îngăduit asta, am ajuns la o concluzie duhovnicească, că urmează ceva nemaivăzut.

Dumnezeu îngăduie lucrurile acestea când urmează ceva nemaivăzut. Iată că ceva – la care nu se aştepta nimeni, nimeni dintre noi nu se aştepta – ca în casa noastră, în apropierea noastră, în proximitatea noastră, în intimitatea noastră să fie oameni care ar putea să se năpustească asupra noastră pentru un lucru care este atât de firesc, atât de banal. Cu alte cuvinte, a susţine astăzi - nu vorbim de taine adânci pe care nu le cunoaştem şi de care şi îngerii se cutremură – , a vorbi de lucruri fireşti, care depăşesc sfera unei religiozităţi, a unei credinţe, sunt lucruri absolut fireşti, devine foarte violent, foarte virulent, foarte periculos. Dar nu e nicio surpriză. Ştiam că trebuie să vină. Iată, într-un fel sau altul a venit. Noi ne facem datoria – nici măcar datoria, e un gest mai mic decât datoria- , după conştiinţa noastră, însă de acum o să intrăm într-o altă logică.

Războiul se mută într-o altă dimensiune, va fi mult mai deschis, mai descoperit. Şi bineînţeles că va trebui să luăm seama. Partea bună a lucrurilor este că nimic din ce a spus Dumnezeu n-a fost să nu se împlinească. Ăsta e un lucru foarte bun, pentru că vedem că totul, absolut totul, absolut fiecare cuvânt pe care l-a spus Dumnezeu se împlineşte. Ultimul cuvânt, să spunem aşa, din Noul Testament, după Faptele Apostolilor, după epistolele pauline, este Apocalipsa Sf. Evanghelist Ioan. Despre care nu prea se vorbeşte. Şi poate că e bine să rămânem aşa, la nivel de aşteptare, ca Dumnezeu să descopere, să ridice vălul. Dar iată că în afară de ultimul cuvânt – Apocalipsa -, toate s-au împlinit. Absolut milimetric, matematic. Spuneam că numai Apocalipsa nu s-a împlinit, dar spun unii că nici nu-i scrisă pentru viitor, ci era vorba de epoca romană sau, în sfârşit, de războaiele mondiale, fiecare după cum interpreta.

Iată că lucrurile intră pe turnantă, în linie dreaptă, şi practic cuvântul acesta îşi capătă greutatea, îşi capătă sensul, este o descoperire care o să ne ducă la o altă perspectivă. Dăm slavă lui Dumnezeu că suntem contemporani cu aceste momente – nu e puţin lucru -; din păcate, însă, lumea care se construieşte sub ochii noştri o să ne fie nesuferită şi insuportabilă. Iar lumea aceasta la a cărei construire am participat şi noi n-o să ne sufere pe noi; o să ne fie nouă nesuferită şi insuportabilă, dar nici ea n-o să ne sufere pe noi ! Din ce în ce mai des aud la oamenii din biserică că nu se mai regăsesc la locul de muncă, în colectivele în care muncesc, indiferent unde ar lucra. „Părinte, dar nu ştiu ce se întâmplă cu lumea asta!”. Asta se întâmplă: ceea ce ne-a spus Dumnezeu se întâmplă milimetru cu milimetru. Nu se vor mai înţelege copiii cu părinţii, fiindcă vor fi – iertaţi-mi cuvântul – aproape altă specie. În orice caz, aproape non-umani. Deşi se vor lupta pentru toleranţă, pentru iubire, pentru toate valorile acestea – va fi dificil, foarte dificil. Dar ştim cu toţii ce avem de făcut. Adică, de acum, să spunem aşa, este un moment de start pentru noi, ca să ne luptăm şi mai mult, să fim şi mai râvnitori pentru misiunea pe care ne-a încredinţat-o Dumnezeu.

Tot spun cuvântul acesta – că noi suntem o bisericuţă, o obşte misionară, şi atunci treaba noastră este să înţelegem pentru ce Dumnezeu a îngăduit să fim aici. Pentru că putea fiecare dintre noi să fie în altă parte. Dar faptul că Dumnezeu a îngăduit şi o astfel de mică obşte, înseamnă că e nevoie şi e nevoie să facem misiunea cu mult mai multă râvnă. Am înţeles că zilele acestea v-aţi făcut ascultarea pe la sate, pe la oraşe, v-aţi făcut munca de evanghelist, de apostol, aţi împărţit fluturaşi şi cum aţi mai făcut. [...] Nu intraţi în conflict cu nimeni, nu e cazul de eroism acum, pentru că ne aşteaptă un drum lung şi foarte-foarte anevoios. Sigur că lucrurile se vor calma, vor intra într-o agonie, într-o curbă descendentă, dar de fapt războiul se va înteţi. Va fi un război – atenţie ! – un război în care vom fi aspiraţi. Războiul se duce împotriva lui Hristos şi a celor care Îl urmează. Va veni un timp în care să spui că "homosexualitatea este păcat" va aduce sancţiuni de tot felul, de la cele din zona contravenţională până la cea penală.

V-am zis câteva cuvinte ca să vă bucuraţi, deşi poate sunt puţin patetic. Ştiţi că eu sunt foarte optimist şi foarte bucuros că Dumnezeu ne-a îngăduit să trăim aceste clipe şi ne-a încredinţat această misiune de a mărturisi că suntem creştini. Cu toate consecinţele ce derivă din această vieţuire, din această lucrare. Vom fi trataţi ca fundamentalişti; undeva se va asimila poziţia de creştin-ortodox, asumarea acestei identităţi, cu cea de terorist. Deja s-au făcut foarte multe similitudini cu privire la această identitate. Dumnezeu să vă binecuvinteze pe toţi, să nu vă lăsați intimidaţi, orice ar fi; nu vă lăsaţi absorbiţi în război. Facem noi agenda, facem noi strategia, aşa cum spunea pr. Arsenie Papacioc – că întotdeauna trebuie să înţelegem cu cine ne confruntăm şi că este nevoie de tactică, în afara faptului că ne rugăm, că luăm armele duhovniceşti; trebuie să înţelegem la ce distanţă este adversarul, ce arme are, care este balistica şi toate celelalte, trebuie să le cunoaştem foarte bine. Acum este momentul să ne pregătim pentru un drum lung, un drum foarte lung. Dumnezeu să îi binecuvinteze şi pe copiii noştri, să îi apere, să îi ocrotească, căci le lăsăm o moştenire pe care ei nu pot să nu o primească. Ştiţi cum este, în dreptul nostru comun, când te cheamă notarul să deschidă succesiunea poţi să renunţi, adică să spui că nu te interesează. Păi nu vreţi să luaţi şi activul şi pasivul? Adică şi bunurile pe care le avea, dar şi datoriile acumulate. Persoana poate să spună că renunţă la moştenire, că nu vrea să se deschidă moştenirea pentru ea, nu o interesează. Poate să facă asta. Dar copiii noştri nu pot. Nu pot să renunţe la moştenirea pe care le-am lăsat-o. Cred că puteam să facem mult mai mult şi să întârziem un pic, ar fi prins copiii lor sau copiii copiilor lor sau, cine ştie, Dumnezeu putea să întârzie cu o mie de ani momentele acestea. E mai mult aşa o meditaţie, căci nu prea găseşti mediul în care să meditezi. Te duci la un ghişeu, te ia cu fulgi cu tot, te zboară pe acolo, în colectivul tău primeşti două peste ceafă de nu te vezi, chiar şi acasă poţi să o încurci („iar te duci, un’te duci?”), în sfârşit, tot felul... şi aceştia sunt oamenii buni, care ţin la noi, cu care convieţuim.  Închipuiţi-vă ce s-ar întâmpla dacă s-ar declanşa toată ura asta pe care Dumnezeu o ţine cumva în frâu.

Mă rog totuşi să nu fie un război. Îl rog pe Dumnezeu să ne mai lase, căci nu sunt pregătiţi. Dar cine este pregătit de război? Am auzit că, spunea cineva, moartea vine pe neaşteptate. Păi ...cine o aşteaptă, ca să zici că ...ştiţi, am întâlnire? Creştinii o aşteaptă. Pentru asta se pregătesc, pentru asta ne pregătim, ca atunci când vine să îi dăm o lovitură de moarte. Asta-i treaba noastră: nu e un sofism, nu e un joc de cuvinte, căci de aceea spunem „cu moartea pe moarte călcând”. Vedeţi, capătă sens, multe or să capete sens.

Sursa: Cuvântul Ortodox, CUVANT GRAV SI IMPORTANT (pentru) DUPA REFERENDUM, in duh profetic, al Parintelui Cezar Axinte (Constanta): ESTE VREME DE CERNERE, DE “APOCALIPSĂ”, DE “RIDICARE A VĂLULUI”. “De acum războiul se mută într-o altă dimensiune, va fi mult mai deschis, mai descoperit. Războiul se duce împotriva lui Hristos şi a celor care Îl urmează”