Calm, despre ultimul Referendum. Ce au de învățat creștinii!

În rândurile de mai jos, Părintele Ciprian Grădinaru, Namur – Belgia și Mihail Neamțu fac o analiză la rece a concluziilor pe care eșecul Referendumului pentru redefinirea Căsătoriei le-a adus în atenția creștinilor din România. Interviurile au în comun nu numai datarea lor în luna ianuarie a acestui an, ci mai ales, opiniile legate de secularizarea societății creștine contemporane, de greșelile Bisericii în abordarea subiectului și poziționarea acesteia față de factorii politici implicați. Ambii intervievați subliniază că ortodoxia ar trebui să se reflecte mai adânc în ortopraxie, căci deși credincioși, mulți români au pierdut cugetul ortodox, s-au mulat după cugetul secular al veacului, iar Biserica a fost depășită de eveniment/e. De asemenea, se trage un semnal de alarmă cu privire la faptul că am devenit creștini comozi, cu teamă de a ne asuma identitatea de credință, duplicitari și superficiali, sincretiști. Ambele interviuri pot fi citite integral la sursă. Noi spicuim:

Părintele Ciprian Grădinaru, numărul din ianuarie al Revistei Familia Ortodoxă:

„Nu suntem ortodocși doar prin botezul ortodox, nici doar având informații despre Biserică și Hristos, nici doar având niște legături formale cu cele ale Bisericii. Amintiți-vă ce spunea Părintele Serafim Rose, unul dintre cei care au luptat mult pentru a evidenția aceste distincții: există o serie de creștini „corecți” din punct de vedere dogmatic, dar cu inimi reci, neortodoxe. Cei mai mari eretici au fost dintre episcopi și clerici, oameni care, rațional, știau multe despre Dumnezeu, dar pierduseră cugetul ortodox. Acesta cred că este motivul pentru care, în zilele premergătoare Referendumului, parcă vorbeam limbi diferite cu cei din partida #boicot care merg la biserică. Și asta pentru că oamenii ajung efectiv să aparțină unor lumi diferite, în funcție de prezența sau absența cugetului bisericesc. Iar consecința e că nu se mai pot înțelege nicicum.

Secularismul tocmai asta înseamnă: să-ți potrivești mintea după modele veacului, să-ți înstrăinezi viața de Dumnezeu, să te alipești de cele lumești, să nu cauți voia lui Dumnezeu. Iar secularizarea mădularelor Trupului lui Hristos este cel mai mare pericol, spun Părinții, mult mai mare decât toate ofensivele sectare, neomarxiste, ideologice etc. Așa că ar trebui să ne pocăim cu toții, să ne schimbăm fundamental perspectiva existențială, să-L punem în centrul vieții noastre pe Hristos.

Și ar trebui să se căiască mult și să-și schimbe atitudinea toți clericii care, de-a lungul vremii, au creditat în ochii credincioșilor o serie de intelectuali, artiști și politicieni (erijați în formatori de opinie) care, cu ocazia Referendumului, și-au arătat blana de lup de sub cea de oaie pe care o îmbrăcaseră conjunctural. Problema, cred, nu-i a lor, căci fiecare alege liber cui slujește: lui Dumnezeu sau lui mamona. Problema e la noi. Dacă noi înșine, în loc să fim niște „intelectuali ortodocși”, am fi adevărați oameni ai Bisericii, am sesiza ușor mârâitul de lup care dublează vocile suave și am renunța la tovărășiile rele care strică obiceiurile bune (cf. I Corinteni 15:33). Din păcate, azi nu doar că nu mai lucrăm acea exigență specifică Bisericii, prin care ar trebui să identificăm public și să ne delimităm de tot ce este dăunător credincioșilor, ci am ajuns și să facem tot felul de alianțe și asocieri păgubitoare, aducătoare de confuzie”, a spus părintele referindu-se la asocierea cu unii politicieni.

„Ar trebui să ne ostenim cu toții să renunțăm la credința într-un Dumnezeu făcut după chipul și asemănarea noastră și să începem să vrem să aflăm cum e cu adevărat Dumnezeu, să renunțăm la relația magică (de genul: „Îi dau ce vrea, îmi dă ce vreau”) și să intrăm în relație autentică cu El. Căci majoritatea vrem ca El să facă voia noastră, să ne rezolve problemele, să ne împlinească doleanțele, poftele, visele, să ne dea sănătate, să ne ajute copiii la examene. Vrem ca El să facă dreptate și să îi pedepsească pe cei pe care îi considerăm „răi”, dacă nu în viața asta, atunci măcar în veșnicie. Îi cerem să ne vindece de toate bolile sufletești și trupești, în timp ce noi ni le producem uneori cu bună-știință, trăind nesănătos. Vrem să ne scape de singurătate, în vreme ce noi am cultivat astfel de atitudini față de semeni, încât am devenit greu de suportat.

Noi, în schimb, Îi dam câteva metanii, un pic de post, aprindem două-trei lumânări, eventual niște bani via biserică. Dar trebuie să înțelegem că asta nu e credință, asta e magie! Nimic din toate acestea nu le găsim în Evanghelie. Dumnezeu, așa cum L-am vrea unii dintre noi – împlinitor de vise, furnizor de servicii, justițiar, răzbunător, agent matrimonial, imobiliar etc. – nu există! Slavă Domnului! Dumnezeul Evangheliei nu prea seamănă cu cel pe care l-au plăsmuit oamenii: El este Dragoste, Bunătate, Îndelungă-răbdare, și ne vrea fericiți cu El în veșnicie, însă pe modelul Fericirilor din Evanghelia de la Matei. Cu El te poți întâlni doar gustând din Taina Crucii – limba comună a tuturor celor care L-au găsit pe Dumnezeu”, a continuat el.

Cred că aici este, de fapt, cheia slabei noastre misiuni și mărturii: ne temem, ne e greu să mai facem sacrificii minime, ca să nu riscăm să fim etichetați drept ciudați, înapoiați, sectari etc., și de aceea facem compromisuri, avem un discurs dublu și o viață împărțită, căutând mereu să împăcăm cele două împărății, a lui Dumnezeu și a oamenilor. Deși știm că nu e cu putință, noi tot nu ne dăm bătuți. E vremea să înțelegem că nu putem sluji la doi stăpâni și să începem exorcizarea întunericului, răului, minciunii – fiecare începând lucrarea aceasta cu sine însuși.

Trebuie să ieșim din timiditate, din repliere, să ne vindecăm de complexele de inferioritate, să mărturisim cu fermitate și curaj poziția ortodoxă în toate situațiile. Noi avem în Biserică întreg Adevărul, întreaga înțelepciune. Curajul va fi un cuvânt cheie în zilele ce vin. Cel care, prin dorul de Hristos și credința în El, își aruncă astfel o ancoră în Cer, se ridică deasupra stratului des de nori negri care plutesc asupra lumii. Nici el nu mai atinge pământul, nici pământul nu-l mai atinge. Când omul, prin alegeri repetate, Îi arată Domnului că vrea să fie al Lui, Însuși Hristos îl trage prin această ancoră la Cer. Și vom înțelege atunci cuvântul Apostolului: „dacă Dumnezeu este pentru noi, cine poate fi împotriva noastră?” (cf. Romani 8:31)”, a încheiat el. 

Mihai Neamțu, interviu oferit lui Cristian Curte - mihaineamtu.org

Mihail Neamțu: În seara de 7 octombrie, după aflarea rezultatului referendumului m-au încântat milioanele de compatrioți care s-au mobilizat pentru a onora un exerciţiu democratic tot mai criticat de elitele globaliste. Poporul român e prea rar invitat să îşi dea cu părerea, deși noi suntem chemați să plătim taxe și impozite pentru pensiile nesimțite ale aristocrației bugetare. Boicotul coordonat al Referendumului din 2018 (trusturi media, structuri politice, vedete show-biz și elite academice) a scos la iveală solidaritatea a milioane de români cu valorile creștine. Știu pertinamente că mulți clerici, ierarhi și preoți, dar și pastori sau credincioși simpli, s-au mobilizat extraordinar pentru Referendum. S-au expus, s-au dăruit, s-au jertfit oameni cărora nu le vom cunoaște niciodată numele. Dar lor trebuie să le spunem: mulțumesc!

Mi s-a părut dureros că n-am putut scoate la vot încă un milion de români pentru a transmite Europei un semnal despre valorile noastre profunde. Sub raport organizațional, Biserica a fost depășită. Cuvântul instituției oficiale n-a mai contat. Votul prin rețeaua parohială s-a gripat.

Am fost surprins de eficiența propagandistică a noului ateism printre tineri. Înseamnă că orele de religie sau publicațiile oficiale ale Bisericii n-au produs efectul scontat... Unii ierarhi ai Bisericii au pariat pe alianța cu politicienii. Or, cu puținele excepții din Bihor, Suceava sau Dâmbovița, politicienii au subminat acest demers plebiscitar. Liviu Dragnea a tăcut, Călin Popescu Tăriceanu a tăcut, Dacian Cioloș a tăcut, Klaus Iohannis a tăcut.Au fost două excepții: Dan Barna a vorbit despre Boicot, Ludovic Orban a vorbit pentru Referendum. În rest, dușmanii de moarte, PSD și USR, și-au dat mâna pentru a îngropa cel mai important exercițiu democratic din ultimii 100 de ani: inițiativa cetățenească. Președintele tuturor românilor s-a abţinut de la orice comentariu pozitiv la adresa familiei. Socialiștii s-au aliniat ordinelor de la Bruxelles. Nimic nou sub soare…

Dacă Biserica Ortodoxă nu va porni procesul de evanghelizare a adulților și dacă nu se va concentra pe dialogul cu profesioniștii și cu oamenii gospodari ai acestei țări, atunci vom fi condamnați la irelevanță socială. 6 octombrie 2018 este ziua ruperii oficiale a relației Biserică-Stat.

Aș face câteva profeții:

Peste câțiva ani se va produce o debranșare a bugetelor bisericii de la banul public. Huzurul din ultimele decenii va fi o amintire plăcută. Agenda secularistă a partidelor va căpăta aderență în societate. Vor câștiga comunitățile creștine care investesc timp, bani și energie în formarea tinerilor.

Ortodoxia a dezvoltat practici, dar nu și convingeri doctrinare. Cunosc oameni care fac yoga și merg la mormântul lui Arsenie Boca. Sunt o mulțime de inși care participă la maslu și consultă zodiacul ori venerează Dacia preistorică, plină de sacrificii umane. Pe fondul memoriei satului arhaic s-au mai păstrat ritualurile magico-religioase, dar unde-s convingerile care dictează acțiunea socială? Cine va trezi uriașul adormit al laicatului care este plin de daruri nefolosite (în primul rând, darul cuvântului)?

Nu-i destul să fim religioși pentru a fi, cu adevărat, credincioși.

Avem postitori, ceea ce-i minunat. Poate vrem să măsurăm și altceva: numărul de români care văd avortul ca pe o crimă. Numărul de români care cred că mita este un păcat. Numărul de români care susțin inițiativa privată și educația acasă. Numărul de români care vor o finanțare transparentă a Bisericii. Numărul de români care vor politicieni cu valori creștine. Despre ce vorbim, așadar? Despre raportul vizibil-invizibil. Religiozitatea presupune niște gesturi: îți faci cruce, te închini, etc. Or, Hristos ne-a cerut tăierea împrejur a inimii. Să nu ne lăsăm furați de capcana exteriorității. Sub comunism s-au construit școli, drumuri, hidrocentrale… Dar oamenii erau înstrăinați de clasa conducătoare.

Și noi am ridicat biserici, am înființat Facultăți de Teologie și seminarii, am renovat clădiri istorice și vechi monumente. Dar oamenii? Dar tinerii? Puzderia de realizări administrative ne-a făcut să credem că România e o țară creștină, predominant ortodoxă. Și, când colo? Din 85% declarați ortodocși, nu cred c-am avut 20% implicați direct la Referendum. Trebuie să recunoaștem, în schimb, că bisericile evanghelice (sau neoprotestante) au avut o remarcabilă mobilizare.

Cetățenia română e despre pământ, cetățenia creștină e despre Cer. Politicienii se ocupă de pâine trupească, în timp ce preoții se îngrijesc de pâinea euharistică. Politicienii au înțeles că secularizarea societăților europene a prins la români, un popor blajin, dar și mimetic. În plus, politicienii noștri simt că nu sunt acceptați sau promovați la Bruxelles dacă au o prea strânsă legătură cu Biserica. E o greșeală. De ce? Pentru că o națiune fără familii puternice se stinge. România fără demografie se stinge.

Ortodoxia e decuplată de ortopraxie. Adică mergeți voi cu postul şi împărtăşănia, dar faceţi ce vă spunem noi, progresiştii ori seculariștii. Da, voi recitați Crezul de la Niceea şi noi să vă băgăm pe gât Convenţia de la Istanbul. Și uite că merge.

Ura pentru creștini se manifestă liber, azi. Ni s-a spus că suntem veniți din Evul Mediu. ... Referendumul a fost un exercițiu de suveranitate pierdut din pricina amneziei istorice... Încă o dată, este vital să pricepem că Părinții fondatori ai României moderne vedeau în creștinism o forță eliberatoare. Să-l recitim pe Nicolae Bălcescu, lider al mişcării paşoptiste, și vom descoperi o fascinație față de tema libertății.

Trei milioane de români au avut iniţiativa, dar nu s-au impus. Între noi fie vorba, lista cetățenilor cu drept de vot este mult umflată. Dincolo de asta, cred că politicienii au vrut să dea o lecție celor care-și imaginează că oamenii simpli, adică cetățenii, pot schimba Legea Fundamentală. Din acest motiv cred că și inițiativa „Fără penaliˮ va rămâne un balon de săpun... Un Referendum serios presupune o campanie de minim trei luni de zile, cu dezbateri pro și contra. Noi am vrut să fușerim lucrurile. S-a căutat ideea de compromitere a inițiativei cetățenești, dar și ridiculizarea creștinilor care au strâns trei milioane de semnături.

A fost şi ridicol, căci partidele parlamentare au validat inițiativa cetățenească abia după trei ani de zile… Au tergiversat, au bagatelizat și, apoi, s-au spălat pe mâini.

Referendumul n-a fost despre cașcaval, ci despre inimă. De asta mașinăria electorală nu s-a mobilizat. Lene, indiferență, plus trădarea liderilor de la centru. Cum spuneam la începutul discuției noastre, Referendumul a scos la iveală niște limite administrative ale Bisericii noastre. Pentru că n-avem profilul unei Biserici misionare, chiar n-avem sisteme de comunicare directă cu credincioșii, baze de date, direct mail, videoconferințe. N-avem sisteme informatice puse la punct, nici aplicaţii iPhone care să țină laolaltă corpul viu al credincioşilor. O să-mi spuneți că noi nu suntem Marta, ci Maria. Totuși, cred că apostolul Pavel sau Ioan Gură de Aur ar fi avut astăzi un cont de YouTube prin care ar fi evanghelizat milioane de conștiințe.

Am operat cu statistici vagi. Nu știm nici acum câți ortodocși au participat la Referendum, câți neoprotestanți…

Să ne uităm la niște cifre. Ortodocșii au aproximativ 16.500 de biserici; de partea cealaltă, cultele neoprotestante au 6.000. Ei au cam un milion de credincioşi, noi avem teoretic peste 15 milioane de păstorit, dar în bisericile noastre intră, probabil, în medie undeva la 1,5 milioane de credincioşi într-o duminică, dacă e să considerăm 100 de credincioşi per biserică – sunt multe şi mai mici de atât – pe când la ei intră toţi credincioşii înăuntrul bisericilor. Dacă vor să transmită un mesaj, o pot face la slujba către toată lumea. La noi, şi să vrem ar fi imposibil să le transmitem la predică, ar trebui să utilizăm alte mijloace. Ne-ar trebui 160.000 de biserici, de zece ori pe atât, să putem cuprinde populaţia României la o liturghie de duminică. 

E un calcul care presupune că emițătorul principal al mesajului creștin este preotul. Dar ce facem cu preoția universală a credincioșilor? Biserica vie nu se află doar între niște ziduri. Evreii au supraviețuit sute de ani fără să aibă Templu, mărturisind însă credinţa în Dumnezeul lui Avraam, al lui Isaac şi Iacov.