Cookies de analiza a traficului sunt inactive, dar pot fi activate prin click pe Accept | Detalii

(oricand puteti renunta la acceptul dat)

Porunca Iubirii
CĂRŢI NOI / Produse noiNr. vizualizari: 347

Hristosfera - Fratele Alexandru Mihail Nita (CARTE)

Prof. Viorica Bica
Tags: mantuire; Iisus Hristos; Alexandru Mihail Nita; poezii;
Hristosfera - Fratele Alexandru Mihail Nita (CARTE)
 

Infinitudinea semnificațiilor unui timp al zidirii în poezia sacră a lui Alexandru Mihail Niță

„Destinul omului nu este numai pământesc, ci şi ceresc, nu doar istoric, dar şi metafizic, nu numai omenesc, dar şi dumnezeiesc” (Berdiaev)

Cele două volume, ”Hristosfera” și ”Cerurile deschise”, editate de Părintele Alexandru Mihail Niță, sunt o pledoarie pentru Cuvântul care zidește, ”Cuvântul Theoforic”. În viziunea antropologului mistic De Chardin, a fi în hristosferă, semnifică ”a te desprinde de ego”. În accepțiunea lui, hristosfera deschide ”câmpul spiritual omega” la care acced omul și universul. Conceptele moralei creştine: adevăr, responsabilitate, libertate, virtute, contemplaţie, sunt transpuse în contextul societății contemporane.

Poemele înscrise în volumul ”Hristosfera”, sunt eseuri teologice în care autorul pledează pentru un axis moral. Este un itinerar în ”lumea ca lume şi lumea ca spirit, ca duh”. Poezia ”Hristosfera” deschide infinitudinea semnificațiilor unui timp al zidirii, al facerii: ”Timpu-și rotunjește anii/ Peste orbite și planete…/ Timpul zboară în trecut,/ Dar noi, toți, tu, eu, ceilalți…/ Încotro ne îndreptăm? Sus, acolo, la Iisus / Să zburăm,/ Bucuria s-o cântăm,/ Peste Univers și Terra/ Unde-i raiul de cleștar/ Și străluce HRISTOSFERA”. În viețuirea sa pământească, omul accede la renașterea spirituală și duhovnicească. Părintelele Alexandru Mihail Niță urmează în versurile sale, calea Adevărului revelat.

Poemul ”Aripa timpului” deschide o fereastră spre mântuirea noastră, a tuturora: ”Aripa timpului peste lume se-apleacă, / Foșnește-n păduri și vâlcele,/ Ghețarii le topește/ să spele/ Greșelile tale, păcatele mele. / Aripa gândului zboară mai sus,/ Peste bolta aprinsă de stele,/ lanț de idei prinse-n inele/ Se-nvârt în hora orelor fus!/ Nici nord, nici sud, nici apus,/ Doar un veșnic, strălucit Răsărit,/ melos de aripi, ușor fâlfâit/ Ce-ți cântă în suflet: Ești mântuit!”

În „Istoria credinţelor şi ideilor religioase”, Mircea Eliade reliefează faptul că ”orice rit, orice mit, orice credinţă reflectă experienţa sacrului, şi prin urmare implică noţiunile Fiinţă, Semnificaţie, Adevăr”. „Prin experienţa Sacrului”, spiritul uman face distincţia între „ceea ce se revelă ca fiind real, puternic, bogat şi semnificativ” şi „curgerea haotică” a lucrurilor (Mircea Eliade, „Nostalgia originilor”). „A trăi ca fiinţă umană” este „un act religios”. „A fi” sau ”a deveni om”, înseamnă a fi „religios”. HRISTOSFERA este un Credo, o mărturisire de credință.

În volumul ”Tradiție și libertate în spiritualitatea ortodoxă”, Antonie Plămădeală explicitează cunoașterea: ”cunoașterea ni se dă numai printr-o trăire spirituală, numai printr-o ”privire în duh”. Credinciosul nu se poate mulțumi numai cu o cunoaștere din afară, cum ar fi o cunoaștere despre Dumnezeu, el adastă către o întâlnire ontologică, singura în stare să-i scoată din inimă sentimentul  de ”aruncat”, dacă e să folosim cunoscuta expresie existențialistă. Această întâlnire nu se poate petrece decât pe calea lucrării duhovnicești, pe calea intrării în împărăția lui Dumnezeu, cea din noi. Oricare altă cale e rămânere afară. Și avem asigurarea că în structura noastră răscumpărată, avem înscrisă cu literele duhului dumnezeiesc, posibilitatea de a ajunge părtași ai naturii divine.  Cel mai important mijloc de legătură directă între creaturile raționale și Creatorul lor, calea sigură spre această ”părtășie”, ”participare” este rugăciunea. Rugăciunea este vârful corului virtuților – spune Sf. Grigorie de Nyssa”. Rugăciunea este forma dialogului divino-uman”. Relevant este poemul ”DA!”: Rugăciune și răbdare. / Ruga cheamă îngerii,/ Pe Hristos și Maica Sa/ Sfinții și pe toți Părinții/ Să ne ridice pe munții/ Sinai, Tabor și Athon,/ Într-un dulce maraton/ Către-al lumii ESHATON”.

„Omul”, creat după chipul lui Dumnezeu este chemat la împărtăşire dumnezeiască, la „îndumnezeire”. „Aflat în căutarea unui Dumnezeu nu doar transcendental, ci şi trăit existenţial şi prezent în chip imanent în om şi angajat în descoperirea treptată a omului ca fiinţial deschis, dezvoltându-se şi maturizându-se, omul contemporan trebuie să fie mult mai receptiv faţă de susţinerile fundamentale ale gândirii bizantine, gândire care poate dobândi apoi o surprinzătoare relevanţă contemporană” (Jean Meyendorff, „Teologia bizantină”). ”Avântul spre Lumină” înseamnă îndumnezeire: ”avântul spre lumină/ Se-mpiedică de-un nor,/ Dar vântul se ridică/ Și-l spulberă  ușor. / Nu e doar aer/ Gonit de soare-n zări/ Și nici un vaier/ Țâșnit din întrebări./ E Foc din Sfântul Duh,/ Chemat de lacrima de dor/ Ce leagănă-n văzduh/ Al Sfinților sobor”.

Logosul întrupat în spaţiul sacramental şi liturgic al Bisericii, dezvăluie principiile fundamentale ale vieţii morale creştine. Prin raţiunea şi libertatea sa, omul este purtător al revelaţiei lui Dumnezeu, temei al teologiei morale. Cunoaşterea logică deschide calea cunoaşterii mistice sau duhovniceşti. Se instituie astfel, un Timp al primenirii: ”Vremea primenită a Soarelui Dreptății/ În razele de aur ale dimineții,/ Rotunjite-n boabele de rouă”.

Tablourile antitetice se succed în imagini apocaliptice.  Întru luare-aminte, irumpe bezna ce a acoperit pământul și ființa umană:  În pârjolul cel de jos/ Acolo, iadul bombele și-a scos/ Prima, Hiroșima, ruinele și-a întins, / Pământul tot pârjolul l-a cuprins”; ”Stăpânii minciunii/ i-au împins pe toți în plasa/ Ce spală rufe cu noroi/ Împărații sunt toți goi”. Versurile invită la o matură reflecție asupra cuvintelor Eclesiastului: ”vanitas vanitatum et omnia vanitas”.

Dar în ”zorii zilei fără de apus”, omenirea renaște întru preamărirea Celui de Sus. ”Dar Omul Nou, Creștinul, nu a fost învins./ Vegheat și protejat/ De CRUCEA cu brațele deschise,/ Oglinda cuvintelor promise:/ Veniți, veniți cu toți la Mine,/ Durerea și necazul vor înflori în Bine,/ Cerul și Pământul se vor fi sfârșit,/ Iar, voi, creștinii Mei,/ În Casa Raiului, Bine ați venit!”

Cunoașterea religioasă ”în stadiul ei cel mai înalt, e dincolo de pragul rugăciunii, dar este pregătită de rugăciune. Pe treptele rugăciunii se realizează o cunoaștere în dialog, iar dialogul încă presupune neînțelesuri…când urcușul dumnezeiesc pe calea rugăciunii a atins culmea, atunci rugăciunea încetează, dialogul încetează, mintea nu se mai roagă ci pătrunde în lucrurile neînțelese și coexistă cu Dumnezeu. (Antonie Plămădeală).

Cu autorul descindem în profunzimile cunoașterii. ”Cei ce se roagă suferă o transformare, experimentează o întâlnire cu o realitate transsubiectivă”, întrucât ea este marcată de simțăminte vii, care indică o prezență vie, trăită, a lui Dumnezeu”. În viața duhovnicească, ”cunoașterea Sfintei Treimi e totuna cu rugăciunea și e treapta ei cea mai înaltă” (Evagrie). În cărțile de spiritualitate creștină, întâlnim expresiile: ”cunoașterea mai presus de cunoaștere”, ”unire neînțeleasă”, ”unire mai presus de minte”, ”înțelegere neînțeleasă”, ”vedere în chip nevăzut”. În tonuri ferme, este redactată poezia ”Dies Irae. Ziua mâniei lui Dumnezeu”: ”Când vom ieși din timp și vreme/ Din trupuri și mormânt/ Vom plânge și vom geme…/Unde-i oare plăcerea de pe pământ?/ Unde ne aflăm, pe cine să strigăm?/ Furcile, măciucile, focul și pârjolul/ Vor răspunde prin tăcere și durere,/ Toate vor umple golul/ De neștiință și cădere/ BISERICA este salvarea,/ Slujbele și ascultarea, / Iertarea și împăcarea/ Cu toți cei din jurul tău/ Și cu bunul Dumnezeu./ Ia aminte, vremea-i scurtă,/ Rugăciunile te-așteaptă,/ Îngerii, Sfinții sunt cu tine,/ Peste tot SFÂNTA TREIME”. Lumina veșniciei se lasă peste versurile poemului ”Culoarea timpului”: ”Culoarea timpului aprinsă/ În tainice chilii pătrunse/ De gândul șoaptelor ascunse/ În clipe dulci din lumea stinsă./ Topește viața-n veșnicie/ Mai sus de cerurile albastre/ Prelinsă dulce pe sub astre/ În boarea stelelor ce-adie/ Serafic glas de psalmodie/ A vieții care va să vie/ Dinspre Lumina de acasă// Ce inima adânc apasă/ Belșug de aur în văzduh/ Treime Sfântă, văz în Duh.”.

Exegeții textului biblic definesc ”metanoia”, o ”adevărată întoarcere a minții noastre către Dumnezeu, a întregii percepții asupra realității”. În virtutea acestui fapt, omului i se deschide un univers existențial-spiritual: ”Sfredelul străpunge stânca necredinței/ Când puterea de rotire a rugăciunii/ Îngroapă bezna neștiinței/ Și aprinde flacăra ființei/ În sufletul desferecat, / Din lanțuri pline de păcat uitat…” (”Metanoia-Metanier”).

Sensurile spirituale ale poemelor sacre urmează un itinerar duhovnicesc către Împărăţia cerurilor. Întru slava Celui de Sus, se deschid ”cerurile”. Următorul volum de poezie sacră, este o pledoarie pentru înveșnicirea Cuvântului: ”Cerurile deschise/ Stelele sunt ninse/ De Lumina lină/ Din raza divină/ A Sfintei Slave/ A tatălui ceresc/ Ce oamenii o iubesc.” Se redeschid în fața noastră file din Noul Testament spre rememorare și continuă reflecție. ”Steaua de la Betleem”, ”Floriile”, ”Luminile Paștelui”, ”Schimbarea la Față spre o altă viață”, ”Rusalii”, ”Steua de la Betleem”, ”Nașterile Domnului”.

Omul contemporan aspiră la un nou ideal, cel al viețuirii întru Adevăr. Raţiunea omenească este izvor al cunoaşterii virtuţilor morale. Adevărurile de credinţă şi principiile morale se înscriu în tradiţia sau ”theologia perennis”. Accedem astfel, la virtuțile teologice – credința, nădejdea, dragostea –  și morale, aprofundate în scrierile socratice și platonice.

În poemele sale, Părintele Alexandru Niță invită la acea luciditate sacră,”trezvia” : ”Ușile, ușile, cu înțelepciune/ Să luăm aminte! La credință, fapte bune și cuvinte/ Din suflet curat dăruite/ Aproapelui și vrăjmașului/ Vecinului și tâlharului./ Gândul și inima vorbesc/ Pe Cale ne-ntăresc/ Vorba bună ne aduce/ Pace și la cer ajunge/ Ca o cheie minunată/ La poarta Raiului descuiată!” (”Cerurile deschise”).

Un belșug al luminii este poemul ”Luminile Paștelui”: ”De unde vine prima vară?…/Dinspre Lumina nesolară/ Ce ziua o-nmulțește/ Și floarea o izbucnește/ În muguri, pui de fruct,/ Din seva gliei supt…/ Unde se ascunde noaptea/ Și se îngroapă moartea?   /Mai jos de cripta goală/ În vindecata boală/ A pocăitului tâlhar,/ Sfeșnic viu aprins de Har,/ Purtat pe aripa de lemn/ Al dezrobirii veșnic semn,/ Înfipt în umbra lui Adam/ Uscatul ferecatul ram,/ Zvârlit din cer, acum iertat,/ La PAȘTELE cel așteptat,/ Când HRISTOS A ÎNVIAT”. Lumina Învierii se pogoară pentru fiecare ins întru mântuire: ”Se răcorește lumea/ istoria se-noadă,/ Se-aprinde Cinzecimea/ Și Flacăra dă roadă./ Pe creștet și pe suflet/ Strălucește dulce HARUL,/ Cu revărsări de vuiet/ A înălțat Altarul./ Veniți de luați LUMINĂ/ Din Fulgerul din Cer,/ De care se anină/ Speranțe ce nu pier” (”Rusalii”)

Leitmotiv al icoanei este poemul ”Prodromița”: ”Icoana, glas al iubirii depline,/ Topește în suflet cântec de dor,/ Cereasca vedere strânge în sine/ Lumina de aur, snopi pe ogor.// Icoana aprinsă, foc viu pe ghețar,/ Pălește al zilei urcuș tremurat,/ Alungă ispita mai jos de tartar,/ Așează în suflet bob înspicat./ Icoana adună torent de lumină/ Din lacrima jertfei de seară,/ Candela aprinsă de cer o anină,/ Plină de stele, spre noi o coboară./ Icoana, fereastră deschisă la cer,/ Înalță-n iubire ființa/ Nădejde și sprijin celor ce pier,/ Fiul cu Maica sa, Prodromița”. Creștinii se împărtășesc cu lumina cerească: ”veniți de luați LUMINĂ/ Din Fulgerul din Cer,/ De care se anină/ Speranțe ce nu pier” (”Rusalii”).

Schimbarea la față a Mântuitorului pe Muntele Tabor, înseamnă renaşterea spirituală, desăvârşirea morală: ”Tabor strălucitor din cer/ Cu raze ne-nfășoară/ Acum când gândurile pier/ În aurul ce ne-mpresoară/ /Văzduhul aprins de scântei/ Se biruie în noaptea de vară/ Pe norii prelinși cu alei/ De duhul ce ne-nfioară// Răscrucea de ere în văpaie/ Deschide Istoria în noi/ Inima în rugă înconvoaie/ Egoul spre Lumina de Apoi// veniți la miezul nopții/ Pe Muntele Tabor/ Să ascultăm cu toții/ Al îngerilor Cor” (”Schimbarea la față spre o altă viață”).

În Evanghelia după Ioan, citim: ”Nu uitați că Dumnezeu este deschidere, că deschiderea e lumină, că lumina e iubire, că iubirea e faptă bună, că fapta bună ne face ”fii ai luminii” (Ioan, 12, 36). Poemul ”Luminile Paștelui” semnifică bucuria deplină a înveșnicirii: ”De unde vine prima vară?/ Dinspre Lumina nesolară/ Ce ziua o-nmulțește/ Și floarea o izbucnește/ În muguri, pui de fruct,/ Din seva gliei supt…/ Unde se ascunde noaptea/ Și se îngroapă moartea?…/ Mai jos de cripta goală/ În vindecata boală/ A pocăitului tâlhar,/ Sfeșnic viu aprins de HAR,/ Purtat pe aripa de lemn/ Al dezrobirii veșnic semn,/ Înfipt în umbra lui Adam/ Uscatul, ferecatul ram,/ Zvârlit din cer, acum iertat,/ La Paștele cel așteptat,/ Când HRISTOS A ÎNVIAT!”

Bibliografie:
Anania, Valeriu, ”Cartea deschisă a Împărăției. De la Betleemul Nașterii la Ierusalimul Învierii”, Iași, editura Polirom, 2011
Berdiaev, N, ”Sensul istoriei”, Editura Polirom, 1996
Eliade, Mircea, „Istoria credinţelor şi ideilor religioase”, București, editura științifică și enciclpedică, 1986
Eliade, Mircea, ”Sacrul și profanul”, București, editura Humanitas, 2013
Jean Meyendorff, „Teologia bizantină”, București, editura Nemira, 2003
Mitropolit Antonie Plămădeală, ”Tradiție și libertate în spiritualitatea ortodoxă”București, editura Sofia, 2010
”Taina Cuvântului”, București, editura Evanghelismos, 2014
 

Din cuprins:

Un vers întru oglindirea lumii...
Hristosfera
Spațiul Virtu Real
Ascunde-măm Doamne...
Undeva
Cel ce Este..
Spre Tine...
Orbitorii
Am învățat minciuna
Rugăciunea Pământului
Ogorul Ararat
Eclipsa Totală
Unde?...
Gând Rotund
CoșmaReal
Stăpânii lumii, bufonii minciunii
Fericiți cei sărăciți
Neant, beznă și ...lumină
Umbrele
Aripa timpului
....etc.
 
12-09-2018
Citeste si:De acelasi autor:


Adaugati un comentariu:
Nume
Email
(nu va fi afisat)
Comentariu
Comentariile in afara subiectului si cele necuviincioase vor fi sterse
Antispam:
Scrieti, va rog, prenumele lui Eminescu


CARTI/produse despre:
Mantuire, Iisus Hristos, Alexandru Mihail Nita, Poezii,