Cookies de analiza a traficului  Accept | (oricand puteti renunta la acceptul dat) Detalii

(oricand puteti renunta la acceptul dat)

Porunca Iubirii
ACTUALITATEA religioasăNr. vizualizari: 1663

Senatul a adoptat în plen organizarea la 7 octombrie a referendumului pentru redefinirea Căsătoriei

Biroul de Presă al Patriarhiei Române
Tags: legea referendumului; referendum; familie; Casatoria; casatorie;
 

Propunerea legislativă de revizuire a Constituţiei care prevede că familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie a fost adoptată marţi în plenul Senatului, informează Agerpres.

107 senatori au votat pentru, 13 contra, iar 7 s-au abţinut.

Potrivit sursei citate, referendumul va avea loc în data de 7 octombrie.

Demersuri privind modificarea Constituției în ceea ce privește definirea clară a noțiunii de familie au fost făcute de Coaliţia pentru Familie.

Coaliția pentru Familie este o inițiativă civică fără personalitate juridică, independentă de orice partid politic și neafiliată confesional, deschisă tuturor celor care împărtășesc valorile familiei tradiționale.

Aceasta are în componență peste 40 de asociații și fundații și reprezintă, informal, inițiativa legislativă a cetățenilor de revizuire a Constituției României.

La finalul lunii noiembrie a anului 2015, în Monitorul Oficial a fost publicat proiectul de lege prin care se propune modificarea actualului art. 48, alin. 1, din Constituţie, cu formularea următoare: „Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între un bărbat și o femeie, pe egalitatea acestora și pe dreptul și îndatorirea părinților de a asigura creșterea, educația și instruirea copiilor”.

Biserica Ortodoxă Română sprijină în mod natural demersul Coaliției pentru Familie, în spiritul învățăturilor creștine și al valorilor fundamentale românești privind familia, ocrotirea și creșterea copiilor, dar nu este nici inițiatoarea, nici organizatoarea acestei acțiuni:

  • Comunicat privitor la acuzațiile aduse Bisericii Ortodoxe Române în legătură cu sprijinul acordat Coaliției pentru Familie

Patriarhia Română constată cu îngrijorare creșterea frecvenței și a virulenței atacurilor publice împotriva Bisericii Ortodoxe Române, în legătură cu demersul democratic al Coaliției pentru Familie privind modificarea Constituției în ceea ce privește definirea clară a noțiunii de căsătorie.

Este foarte probabil că această acutizare a atitudinii denigratorilor, care recurg inclusiv la dezinformare, sofisme, jigniri și limbaj licențios, este legată de apropierea legalizării referendumului în cadrul căruia știu și ei că, în covârșitoarea lor majoritate, românii se vor pronunța pentru noua formă propusă de definire constituțională a căsătoriei.

Biserica Ortodoxă Română sprijină în mod natural demersul Coaliției pentru Familie, în spiritul învățăturilor creștine și al valorilor fundamentale românești privind familia, ocrotirea și creșterea copiilor, dar nu este nici inițiatoarea, nici organizatoarea acestei acțiuni.

De altfel, și celelalte confesiuni creștine din România s-au declarat în favoarea acțiunii democratice a Coaliției pentru Familie, iar printre semnatari se numără și multe persoane fără nicio confesiune religioasă.

Demersul nu poate fi considerat în niciun caz retrograd, așa cum în mod ignorant și malițios, este prezentat de către detractorii acestuia, câtă vreme între semnatarii și susținătorii săi se numără foarte multe personalități ale lumii științifice și culturale.

Este profund regretabil să constatăm că persoane care acuză Biserica Ortodoxă Română și Coaliția pentru Familie de intoleranță și discriminare se manifestă, de fapt, ele însele intolerant, discriminatoriu și antidemocratic față de cetățenii care nu au făcut altceva decât să solicite o modificare legislativă pe care o consideră firească și necesară, în deplinul respect al regulilor democrației.

Ne exprimăm speranța că persoanele care au o altă opinie decât majoritatea vor înțelege să respecte alegerea acesteia în spiritul coresponsabilității și păcii sociale.

  • Sinodul Mitropoliei Moldovei și Bucovinei a discutat despre susținerea Referendumului pentruCăsătorie
Întrunit marți, 11 septembrie, Sinodul Mitropolitan al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei a discutat despre modalitățile „privind susținerea inițiativei civice a Coaliției pentru Familie de modificare a art. 48 din Constituția României, în sensul precizării că familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între un bărbat și o femeie”, se arată într-un comunicat de presă trimis pe adresa redacției ActiveNews.

De asemenea, ierarhii reuniți la Iași au discutat despre „Analiza propunerilor privind modificarea sau completarea textului broșurii „Familia binecuvântată”, întocmit de către Comisia canonică, juridică și pentru disciplină a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române”. Este vorba despre o broșură ce urmează a fi distribuită în toate parohiile ortodoxe românești.

Sub președinția ÎPS Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, la Sinod au luat parte IPS Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, IPS Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, PS Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, PS Părinte Calinic Botoșăneanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, și PS Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop Vicar al  Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților.

Biroul de Presă al Patriarhiei Române

 

 

12-09-2018
Citeste si:De acelasi autor:


Adaugati un comentariu:
Nume
Email
(nu va fi afisat)
Comentariu
Comentariile in afara subiectului si cele necuviincioase vor fi sterse
Antispam:
Scrieti, va rog, prenumele lui Eminescu


CARTI/produse despre:
Legea Referendumului, Referendum, Familie, Casatoria, Casatorie,