Folosim cookies de navigare (ce nu pot fi dezactivate) și de analiza a traficului (inactive, ce pot fi activate prin click pe Accept) | Detalii

(oricand puteti renunta la acceptul dat)

Porunca Iubirii
Sfânta Tradiţie şi ereziileNr. vizualizari: 8282

Există mântuire în afara Bisericii Ortodoxe?

Preot Matei Vulcănescu
Tags: mântuire; Biserica Ortodoxă; eterodocşi;

 

Sunt martirii eterodocşilor martiri adevăraţi pentru Hristos?

 
Aceasta este o întrebare care macină pe mulţi care doresc mântuirea fraţilor intru umanitate. şi este dovada de altruism şi dragoste sa doreşti ca toţi sa se mântuiască, asemănându-te lui Dumnezeu care «vrea ca toţi oamenii sa se mântuiască şi la cunoştinţa Adevărului să vină» (I Tim 2, 4). De aceea mântuirea fraţilor intru umanitate neortodocşi trebuie să rămână o nelinişte în sufletul nostru. Sfântul Ioan Hrisostom spune "Cum vom putea fi atât de laşi încât sa ne mulţumim cu mântuirea noastră, dat fiind ca ne primejduim propria noastră mântuire, dacă nu ne îngrijim de cea a celorlalţi? Astfel, intr-o lupta, cine nu se gândeşte decât sa scape fugind se pierde pe el însuşi înainte de a-i pierde pe ai săi; dar cine lupta cu vitejie pentru a-si scoate tovarăşii din primejdie, se salvează pe sine însuşi, scăpându-i pe alţii. Viata aceasta e un război necontenit şi suntem mereu în prezenta duşmanilor, să luptăm aşa cum ne porunceşte împăratul şi căpetenia noastră. (...) Să ne înţelegem toţi ca să ne apărăm şi să ne mântuim toţi împreună (...)”. Continua Sfântul Ioan Hrisostom: « Ascultaţi cuvintele pe care le spune în numele Domnului [profetul Ieremia] (...) [Ier. 15, 19]; e ca şi cum Dumnezeu ar spune: "Cine face cunoscut adevărul aproapelui sau, cine îl aduce de la răutate la virtute, Mă imită atât pe cat e cu putinţa firii omeneşti"».(Omilii)
Din acest cuvânt al Sfântului Ioan Hrisostom vedem ca aceasta nelinişte pentru mântuirea fraţilor, atât creştini dreptcredincioşi dar şi necreştini sau rău credincioşi, (sub erezii, atei sau păgâni) este neliniştea cea bună.
Sfântul Apostol Pavel le spune Romanilor că mântuirea nu vine din faptele Legii Vechiului Testament, Hristos fiind sfârşitul legii, împlinirea Legii, care nu putea sa aducă singură mântuire oamenilor. Legea Vechiului Testament fiind pregătitoare pentru primirea de către umanitate a lui Hristos Dumnezeu şi Om. Hristos este plinirea Legii şi a Profeţilor, nimeni neputând doar din faptele sale, oricât de bune ar fi să se mântuiască. Deci împlinirea legii cu stricteţe, faptele bune fără credinţa în Hristos nu aveau cum să aducă ca rod mântuirea. (Romani cap10)
Dumnezeiescul Pavel spune : « De vei mărturisi cu gura ta pe Domnul Iisus, şi vei crede intru inima ta ca Dumnezeu L-a ridicat pe El din morţi, te vei mântui, căci cu inima se crede spre dreptate iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire » (Romani cap 10) Deci mântuirea nu este un produs al vreunui efort omenesc, « în dar sunteţi mântuiţi, nu din fapte, ca sa nu se laude cineva ». Mântuirea venind prin credinţa dreapta în Iisus Hristos, adică prin primirea acestui dar.
Mântuirea, conform Sfintei Scripturi şi a Sfinţilor Părinţi, (pr. Mihail Pomazanski Dogmatica) este “mântuirea obiectiva sau generala” care, după spusele Sfântului Chiril al Alexandriei, înseamnă că: “Mântuitorul a îndurat aceste lucruri (crucificare, moarte, batjocură), şi a făcut pace prin Sângele Crucii Sale ...căci am fost vrăjmaşi ai lui Dumnezeu prin păcat, …Hristos a purtat pe lemn păcatele noastre în trupul Sau, ca prin moartea Sa să putem muri păcatului şi să vieţuim intru dreptate. » (Cuvântări Catehetice-23,33NPNF, p.91edIII).
Hristos ne da posibilitatea sa ne mântuim, nu ne mântuieşte fără voinţa noastră, dar ne deschide Împărăţia Cerurilor, posibilitate inexistenta pana la Întruparea lui Hristos, când, conform Sfintei Scripturi, toţi oamenii mergeau în iad, în locuinţa morţilor, în şeol. Sufletul rămânând nemuritor, dar nu şi în fericire cu Dumnezeu, ruperea legăturii prin păcatul adamic rămânând valabilă şi după moartea trupeasca, omul intra în compania duhurilor căzute şi a sufletelor strămoşilor în starea de iad, de suferinţa prin lipsa lui Dumnezeu. Deci Hristos deschide posibilitatea mântuirii, nu da automat mântuire tuturor, indiferent de starea lor fata de Hristos, indiferent de patimile lor, de concepţiile lor şi de viata lor . 
Mântuirea, însemnând, aşa cum spune Sfântul Pavel, comuniunea cu Hristos cel Înviat, credinţa conştientă, vie şi lucrătoare.
Mântuirea personala, a fiecărui suflet în parte a început prin pogorârea lui Hristos în locuinţa morţilor, unde deja se afla cel mai mare om născut din femei, şi anume Sfântul Ioan Botezătorul, care propovăduia sufletelor de acolo venirea lui Hristos la ei. Nu toate sufletele au plecat cu Hristos din iad, numai cele care au primit cu bucurie pe Hristos, numai cei care au crezut şi care s-au eliberat din starea în care se aflau prinşi de dragostea fata de Dumnezeu Eliberatorul lor, dar cei prinşi de ura şi moarte au preferat sa rămână în continuare în iad, pentru ca nu se regăsea dragostea dumnezeiasca în ei.
Si aceasta este rodul libertăţii şi faptul ca Hristos nu ne mântuieşte cu forţa.
Deci, conform Părinţilor, Hristos ne-a deschis posibilitatea mântuirii, nu ne-a şi mântuit, aceasta fiind rodul conlucrării omului cu Harul necreat al Duhului Sfânt care, numai prin dorinţa omului şi prin propovăduire creştin ortodoxa îl primim.
Ereticul Origen vorbea despre apocatastaza, adică erezia conform căreia toţi oamenii şi chiar şi demonii pana la urma se vor mântui, indiferent ca erau păgâni, eretici sau chiar îngeri căzuţi .
Pelagius, eretic din sec V, nega Harul Duhului Sfânt ca fiind absolut necesar pentru mântuire, afirmând ca omul, indiferent ce credea se poate mântui dacă face fapte bune. De aici erezia pelagianistă şi semipelagianistă care afirmau că omul nu are nevoie să fie în Biserica cea Una, Sfântă, Catholică (sobornicească) şi Apostolică ca să se mântuiască, fiind suficiente faptele lui bune. Aceasta erezie apărută în Apus a fost condamnata de Sinodul de la Orange din anul 530, prin care aceasta erezie cumplita a fost eradicată.
Din păcate, aceasta erezie pelagiană revine astăzi sub forma panereziei ecumenismului care afirma minimalismul dogmatic, sub forma extinsa, anume că e suficient să faci fapte bune în orice religie te-ai afla şi te mântuieşti, şi în forma restrânsă ( vehiculata de Consiliul Mondial al « Bisericilor » ), anume ca e suficient ca cineva sa fie botezat în numele Sfintei Treimi şi sa creadă în Hristos ca Mântuitor personal ca sa fie pe drumul mântuirii.
Exista şi interpretarea eronata a citatului din Romani, luat din context, « Păgânii care nu au lege, din fire fac ale legii, aceştia neavând lege, îşi sunt loruş lege, legea fiind înscrisă în inimile lor, … care ii şi apără » (Romani 2, 14)
Sfântul Pavel nu spune că păgânii se vor mântui, pentru că au în ei legea conştiinţei, sădită natural de Dumnezeu în toţi oamenii, ca un receptor pentru a-L putea cunoaşte pe Creator, ci afirma ca aceasta conştiinţa a diferenţierii intre bine şi rău ii judeca sau ii apără. Dar nu că s-ar mântui. Din contra, în contextul Epistolei către Romani, tocmai acest lucru se afirmă, cum că fără credinţa în Hristos, chiar dacă eşti iudeu, sub lege, sau păgân, cu legea firii, nu te poţi mântui fără a intra în comuniune cu Hristos.

 Sfântul Ciprian de Cartagina explică de ce este imposibilă mântuirea înafara Bisericii Ortodoxe : „asemenea oameni (cei născuţi în erezie), chiar dacă au fost ucişi în numele credinţei lor, nu-si vor spăla nici cu sânge greşelile lor. Vina dezbinării e grava, de neiertat, şi suferinţa n-o poate purifica. Nu poate fi martir cel ce nu este cu Biserica. (…) Nu pot rămâne cu Dumnezeu cei ce nu vor sa fie uniţi cu Biserica lui Dumnezeu. Chiar dacă vor arde pe rug sau vor fi daţi fiarelor sălbatice, aceea nu va fi coroana credinţei, ci pedeapsa trădării, şi nu sfârşitul glorios al celui cu virtute religioasa, ci moartea din disperare. Unul ca aceştia poate fi ucis, dar nu poate fi încoronat. Mărturiseşte că e creştin, ca şi diavolul care adesea minte ca e Hristos, căci Însuşi Domnul ne atrage luarea-aminte şi zice: «Mulţi vor veni în numele Meu spunând: Eu sunt Hristos, şi pe mulţi vor înşela.» După cum el nu e Hristos, chiar dacă înşeală cu numele, la fel nu poate fi creştin cine nu rămâne în Evanghelia lui Hristos şi a adevăratei credinţe” [221; 444].
Sinodul de la Laodiceea a dat acest canon care se găseşte în Cârma Bisericii numit Pidalion : « Nici un creştin nu se cuvine să părăsească pe martirii lui Hristos şi sa se duca la pseudomartiri, adică la ai ereticilor sau la cei ce mai înainte au fost eretici; căci aceştia sunt străini de Dumnezeu. Deci cei ce se vor duce la dânşii sa fie anatema. » (Laodiceea canon 34)
De aici se vede clar ca înafara Bisericii Creştin Ortodoxe, nu numai ca nu este posibila mântuirea, dar nici martiriul pentru Hristos. A muri înafara Bisericii pentru o concepţie eretică despre Hristos nu iţi poate da cununa martirilor, pentru ca, Sfântul Pavel spune ca cel care nu se lupta după reguli nu primeşte Cununa, chiar dacă luptă. (II Timotei, 2,5)
Canonul Laodiceea este întărit de toate canoanele Bisericii care vorbesc despre interzicerea părtăşiei cu ereticii. Sfântul Ciprian de Cartagina spune ca « Înafara Bisericii nu exista mântuire » şi această afirmaţie nu a fost negată de conştiinţa Bisericii, ci întărită, iată Sfântul Ignatie Briancianinov exprima şi rezuma învăţătura Bisericii intr-o scrisoare adresată unei creştine care se scandaliza la ideea că neortodocşii nu se mântuiesc:
« Un singur lucru bun ne e necesar pentru mântuire: credinţa; dar credinţa ca lucrare. Prin credinţă şi numai prin credinţă putem intra în comuniune cu Dumnezeu, prin mijlocul Tainelor pe care ni le-a dăruit El. în desert dar, şi cu păcat cugetaţi şi ziceţi ca oamenii buni dintre păgâni şi mahomedani se vor mântui, adică vor intra în comuniune cu Dumnezeu!…
Nu!… Biserica a recunoscut întotdeauna că există un singur mijloc de mântuire: Răscumpărătorul! Ea a recunoscut că cele mai mari virtuţi ale firii căzute pogoară la iad. dacă drepţii adevăratei Biserici şi făcătorii de minuni, care credeau în Răscumpărătorul ce urma să vină, se pogorau în iad, cum vă închipuiţi că păgânii şi mahomedanii şi ateii, care nu au cunoscut şi nu au crezut în Răscumpărător vor căpăta mântuirea, numai pentru că ei vi se par dumneavoastră drăguţi şi buni, când mântuirea nu se obţine decât printr-un singur, vă repet, un singur mijloc, şi acesta este credinţa în Răscumpărătorul. » (Volumul IV, Propovedanii ascetice şi scrisori către mireni).
Toţi sunt chemaţi la credinţa în Hristos şi la mântuire, dar putini sunt aceea care vin şi primesc roadele Jertfei de pe Cruce a lui Hristos.
Sfântul Iustin Popovici pune foarte bine în lumina umanismul, sau gândirea după om, în contradicţie cu gândirea în Duhul lui Dumnezeu. Oare suntem noi mai buni ca Dumnezeu, Care « atât de mult a iubit lumea, încât a dat pe singurul Sau Fiul, pentru ca oricine care crede în El sa nu piară ci să aibă Viaţă Veşnică » (Ioan, 3, 16) ?   Sfântul Pavel spune că înţelepciunea şi dreptatea lumii acesteia este ca o cârpa lepădată înaintea lui Dumnezeu. De aceea viermele umanismului european şi umanismul în general este o îndepărtare de Dumnezeu. Papa Ioan Paul al II-lea a fost un umanist prin excelenta şi acest veac este asociat cu umanismul, luptătorii pentru dreptate sociala (Mahatma Gandi sau Maica Tereza de Calcuta, Ioan Paul) sunt văzuţi ca mântuitori sociali, care sunt puşi în locul lui Hristos, reactivând pelagianismul.
Sfânta Scriptura vorbeşte de un singur mod de a intra în Împărăţia lui Dumnezeu, şi anume credinţa în Hristos şi comuniunea cu El. Aceasta comuniune se realizează faptic prin Taina Sfântului Botez în Biserica cea Una, Sfântă, Catholică şi Apostolică, adică Biserica Ortodoxă.
Mântuitorul îi spune lui Nicodim: « de nu se va naşte cineva de Sus, nu va putea vedea Împărăţia lui Dumnezeu » (Ioan 3,3) şi apoi subliniază mai clar: « amin amin grăiesc ţie, de nu se va naşte cineva din apa şi din Duh nu va putea sa intre în Împărăţia lui Dumnezeu » (Ioan 3, 5)
Porunca Mântuitorului către Apostolii Săi dar şi către noi toţi creştinii ortodocşi este : Mergeţi în toată lumea şi propovăduiţi Evanghelia la toată făptura. Cel ce va crede şi se va boteza se va mântui; iar cel ce nu va crede se va osândi.” (Marcu 16:15-16)
Tâlharul de pe Cruce a fost primul om care a ajuns în Rai, pentru că a mărturisit pe Hristos, şi s-a pocăit, s-a spovedit la Hristos, deci a primit un altfel de Botez - Botezul Sângelui. Cineva care moare în comuniune cu un hristos mincinos nu poate intra în Împărăţia Cerurilor. Cunoaştem în mod excepţional Botezul dorinţei - pentru catehumenii care credeau în Hristos şi în Biserica Lui şi nu au apucat sa primească botezul. Si Botezul sângelui, atunci când un păgân sau eretic lepădându-se de păgânism sau de erezia sa, mărturiseşte pe Hristosul Ortodox şi este martirizat pentru aceasta.
Daca mântuirea înseamnă comuniunea cu Hristos, aşa cum am văzut, înseamnă că în momentul în care intri în comuniune cu Acesta, intri în comuniune şi cu toţi cei care sunt “conectaţi” la Hristos – cu toţi prietenii Lui – care sunt atât cei vii, cat şi cei adormiţi – sfinţii. Aceasta se numeşte Biserica.   Deci în momentul în care intri în comuniune cu Hristos intri  şi în Biserica Lui.
Hristos nu poate fi mincinos şi anume nu poate sa I se descopere unuia cu sfinţii Săi, cu icoane, cu Sfintele Taine, cu ierarhia bisericeasca şi cu sfintele dogme şi canoane, iar altuia sa I se descopere fără Taine, fără icoane, fără sfinţi, fără ierarhia bisericeasca şi fără sfintele dogme. Deci toţi care intra în comuniune cu Hristos nu pot avea crezuri diferite, ci toti vor avea acelaşi Crez.
Fiind acelaşi Hristos, El  îl va indemna pe cel căruia I sa descoperit sa intre în Biserica Lui descoperindu-i Taina Mântuirii în Sfântul Botez, în preoţie în Sfânta Împărtăşanie şi în acelaşi Crez în El.
Cine spune ca e în comuniune cu Hristos dar nu se închină la icoane şi nu are preoţie şi nu crede ortodox, de fapt nu e în comuniune cu Hristos, ci e în înşelare, doar crede ca e în comuniune, de fapt e în comuniune cu demonii care se prefac în îngeri de lumina şi chiar imita pe Hristos. dacă Hristos, văzând inima unui iehovist, papistaş, penticostal, sau păgân, I se va descoperi în chip tainic, îl va indemna sa părăsească eresul sau păgânătatea şi îl va conduce la Biserica Ortodoxă.
Ca exemplu avem cazul sutaşului Cornelius din Faptele Apostolilor, care era om drept şi bun, milostiv, cu multe virtuţi, dar toate nemântuitoare. De aceea, Duhul Sfânt a venit la el şi a grăit cu dânsul îndemnându-l să meargă la apostolul Petru ca să fie Botezat, deci să intre în comuniune cu Hristos şi cu Biserica Lui.
Prin aceasta vedem ca Dumnezeu este nepărtinitor şi nu lasă pe nimeni în bezna morţii, dar în acelaşi timp cei care rămân înafara Bisericii Ortodoxe - în opoziţie cu kakodocşii (rău slăvitorii, cei care blasfemiază în felul acesta pe Duhul Sfânt) nu se bucura de roadele Jertfei de pe Cruce a lui Hristos. Pentru ei Hristos este ca şi cum nu ar fi venit şi ca şi cum nu ne-a mântuit, ei trăind exact ca în perioada Vechiului Testament, în « umbra morţii » sufleteşti, aşteptându-i la sfârşit iadul.
Unii aduc ca argument împotriva învăţăturii Bisericii Ortodoxe cu privire la mântuire, pe care am expus-o mai sus, aşa numita vedenie a Sfântului Nifon, Patriarhul Constantinopolului, dar nimeni nu a demonstrat autenticitatea şi nici continuitatea patristica a acestei « vedenii » care afirma ca erau şi păgâni în Rai, dar erau orbi, nu aveau vedere. Chiar dacă aceasta vedenie ar fi adevărată tot nu putem trage concluzia ca aceşti păgâni erau în Rai, pentru ca Împărăţia cerurilor înseamnă în primul rând vedere duhovniceasca, vederea Luminii Necreate, lipsa vederii însemnând defapt iad.
Lumea dinafara Bisericii Ortodoxe este în puterea celui rău, a diavolului, iar acest lucru se vede cel mai bine chiar prin rugăciunile de exorcizare care se fac catehumenului sau copilaşului la Botez.      Pana la Botez, spune Sfântul Isac Sirul, diavolul este cuibărit în inima omului, deci este stăpân pe om, împărăţind în Inima.   Doar prin exorcizările de la botez, apoi prin lepădare şi prin Taina Botezului este gonit diavolul din inima copilului sau catehumenului. (Molitfelnic – Petru Vodă - şi sufla preotul de trei ori asupra inimii lui în chipul Sfintei Cruci, şi îl însemnează de trei ori, la frunte, la gura şi la inima , zicând:
GONESTE DE LA DANSUL PE VICLEANUL şi NECURATUL DUH CARE SE ASCUNDE şi SE INCUIBEAZA în INIMA LUI (aceasta se zice de trei ori). Înainte de acestea sunt exorcismele – care încep cu cuvintele Sa te certe pe tine diavole….exact ca la molitvele Sfântului Vasile cel Mare, iar la sfârşit de tot, exact înainte de Crez se fac lepădările.)
Tainele înafara Bisericii nu sunt mântuitoare, ele rămânând sub stăpânirea diavolului care înşeală prin pseudo creştinimele umaniste şi pseudo taine. 
Tot cel ce se împărtăşeşte cu împărtăşania eretică se face părtaş la tatăl minciunii care a inspirat erezia şi anume cu diavolul, spune Sfântul Nicodim Aghioritul. Tainele ereticilor, conform tuturor sfintelor canoane sunt apa de ploaie, neavând caracter mântuitor.
Sintetizând învăţătura Sfinţilor Părinţi dar şi canoanele Sfintelor Sinoade, mai ales hotărârea Sinodului din Cartagina împotriva pelagianismului care susţinea mântuirea înafara Bisericii prin forte proprii, profesorul Dimitrios Telenghidis afirma la Conferinţa de la Constanta : « Nu exista mântuire înafara Bisericii, pentru ca dacă ar fi existat atunci s-ar fi golit întreaga lucrare de mântuire a lui Hristos, nu ar mai fi avut rost întruparea lui Hristos.
Când vorbim de mântuire, înţelegem o comuniune de viata. Hristos, când a plecat din aceasta lume, le-a spus ucenicilor : « Viata mea o dau vouă » aceasta nu este viata lui ca Om ci este viata Dumnezeului în Treime, este viata necreata, este dumnezeirea, la care noi trebuie sa participam ca sa ne mântuim. Hristos a luat firea umana ca sa ne dea posibilitatea de a participa la viata Treimică. Mântuitorul spune «  Eu sunt viţa, voi mlădiţele , dacă o mlădiţă nu aduce rod, se taie şi se arunca în foc », ceea ce înseamnă că atunci când cineva nu are Dreapta Credinţă este tăiat din Biserică, ceea ce au făcut Sfintele Sinoade, tăind pe eretici din trupul Ei. Aşadar nu e posibil ca unul rupt din Biserica sa aducă rod, pentru ca rodul Bisericii este mântuirea. Diavolul nu se mântuieşte pentru ca nu are smerenie. Un om dinafara Bisericii nu poate fi smerit, pentru ca nu urmează Adevărului descoperit de Dumnezeu Întrupat ».

În Sinodiconul Ortodoxiei sunt trecute anatemele împotriva celor care consideră că ar exista Har mântuitor înafara Bisericii Ortodoxe afirmând conform Sinoadelor Isihaste numite împreună şi Sinodul IX Ecumenic, care a pornit de la disputa cu ereticul Varlaam de Calabria a Sfântului Grigorie Palama.

 

«Cei ce cugetă şi zic că toată puterea şi energia triipostaticei Dumnezeiri sunt create, ca unii care de aici ne silesc să credem că este creată însăşi fiinţa dumnezeiască – căci energia creată, potrivit Sfinţilor, va vădi drept creată şi firea (din care emană) iar energia necreată va caracteriza fiinţa necreată -, şi de aici sunt în primejdie de a cădea cu totul în ateism, ca unii ce atribuie credinţei celei curate şi ireproşabile a creştinilor, mitologia elenică şi adorarea creaturilor şi nu mărturisesc, potrivit celei teologhisite cu dumnezeiască insuflare şi cu modul evlavios de a cugeta al Bisericii, că toată puterea şi energia naturală a Dumnezeirii celei triipostatice este necreată, să fie anatema» (Sinodiconul epocii Paleologilor – împotriva lui Varlaam şi Akindin).

Conform învăţăturii romano-catolice, lucrarea lui Dumnezeu de mântuire a oamenilor este ea însăşi o creaţie şi atunci înseamnă că nimeni nu se poate împărtăşi de Dumnezeu. Umanismul şi raţionalismul având bazele tocmai în această erezie care spune că nu avem părtăşie directă cu Dumnezeu prin Har, prin Sfintele Taine şi atunci înseamnă că ei, care neagă Harul Necreat, cu ce anume se împărtăşesc din Potir? Cu o creaţie. Deci nu pot avea o comuniune cu Dumnezeu, deci nu pot avea mântuire, care este tocmai comuniunea directă cu Dumnezeu, nemijlocită de ceva creat.

Aceasta este credinţa Apostolilor; este credinţa Părinţilor; este credinţa ortodocşilor; această credinţă mântuieşte lumea. Pe aceşti propovăduitori ai adevăratei credinţe, îi lăudăm ca pe nişte fraţi şi ca pe cei ce dorim să îi avem ca pe părinţii noştri, spre slava şi cinstea adevăratei credinţe» aşa afirma Sinodiconul Ortodoxiei (conform originalului grecesc – Triodul în greacă veche - traducerea îmi aparţine).

Cu alte cuvinte aceasta este singura credinţă mântuitoare care te pune în legătură cu Creatorul şi Mântuitorul. Lumina cea Necreată, Lumina Taborică este starea de mântuire, de Împărăţia Cerurilor, care nu poate veni atunci când te afli în neadevăr, în părtăşie cu duhurile necurate.

Evanghelia Înfricoşatei Judecăţi (Matei 25:31-46) nu vorbeşte despre fapte bune în sine, ci de Sfintele Fapte Bune, Hristos numindu-i fraţi mai mici pe cei care sunt credincioşi, nu necredincioşi: «Botezul şi împărtăşirea cu sfintele Taine ne fac fraţi» (Sfântul Ioan Hrisostom, Omilii la Matei, 897), arătând că Judecata lui Dumnezeu este dreaptă şi că nu se va cere la judecată lucruri peste putinţă omului de realizat: să dai un pahar cu apă, să vizitezi un bolnav sau întemniţat.

Continuă Sfântul Ioan Gura de Aur: «de ar fi făcut drepţii mii şi mii de fapte bune, răsplătirea lor va fi tot un Dar de la Dumnezeu, că li s-a dar Cerul şi Împărăţia şi o atât de mare cinste în schimbul unor atât de mici şi neînsemnate fapte» (Omilii la Matei).

 

De aici se vede că totul este Hristocentric: în fiecare om trebuie să îl vedem pe Hristos. Dacă faptele milei trupeşti sunt atât de importante, cu atât mai mult faptele milei sufleteşti, cum ar fi să întorci pe eretic şi păgân de la răutatea lui şi să îl scufunzi în baia Sfântului Botez Ortodox? Nimeni nu va fi nedreptăţit la Judecată şi ar fi o blasfemie să gândim că cineva ar fi totuşi nedreptăţit.

Părintele Serafim Rose spunea ca Ortodoxia este firea omului, de aceea Duhul Sfânt luminează pe cei care sunt smeriţi şi primesc descoperire dumnezeiască, venind în chip minunat în Biserica Ortodoxă.
Dar Dumnezeu a lăsat propovăduirea Bisericii în mâinile noastre, ale credincioşilor, având puterea de a vesti până la marginile lumii Ortodoxia, ca şi fraţii noştri intru umanitate sa audă cuvântul Ortodoxiei şi sa se mântuiască. De aceea părinţii din Sfântul Munte Athos au trimis monahi dar şi laici în Africa, la triburi îndepărtate, la aborigeni şi în toate colturile lumii ca sa vestească Evanghelia lui Hristos Ortodox. dacă avem intr-adevăr râvnă pentru mântuirea noastră, sa ne gândim şi la mântuirea neortodocşilor şi sa mergem sa le vorbim de Ortodoxie, aşa cum ne pricepem şi Duhul Sfânt va vorbi prin noi.
Sfântul Mucenic Daniil Sisoyev spune ca având în vedere aceasta tragedie, cum ca mântuirea aproapelui neortodox este în mâinile noastre, trebuie sa devenim apostoli ai ortodoxiei în lume prin toate mijloacele şi în felul acesta scoatem de sub robia satanei neamurile şi ne mântuim şi noi sufletul.
                                     Amin
23-08-2012
Citeste si:De acelasi autor:


Adaugati un comentariu:
Nume
Email
(nu va fi afisat)
Comentariu
Comentariile in afara subiectului si cele necuviincioase vor fi sterse
Antispam:
Scrieti, va rog, prenumele lui Eminescu
Maria Chirculescu - 01-09-2012:

Multumesc mult, parinte, imi este de mare folos!