De multă vreme se simțea printre creștinii de la noi nevoia unui îndrumar limpede și totodată concis despre îndeletnicirea cu Rugăciunea lui Iisus.
În Sfânta Scriptură și în scrierile Sfinților Părinți întâlnim adesea îndemnul de a ne ruga neîncetat, prin rostirea, cât mai des cu putință, a rugăciunii „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte‑mă pe mine, păcătosul!”. Desigur, pentru cei mai mulți dintre noi e de neînțeles, în condițiile vieții de astăzi, cum am putea să săvârșim această tainică lucrare. Îndemnul Sfântului Apostol Pavel – „Rugați‑vă neîncetat!” (I Tes. 5, 17) – pare, la prima vedere, cu neputință de îndeplinit dacă nu luăm aminte la cuvintele Sfântului Maxim Mărturisitorul, care arată ucenicilor săi că „Dumnezeiasca Scriptură nu poruncește nimic dintru cele cu neputință”.
Cartea lui Nikolai Pestov – teolog și istoric rus al Bisericii Ortodoxe, dar mai cu seamă un autentic trăitor creștin – se constituie într‑un îndrumar pe înțelesul tuturor despre taina săvârșirii rugăciunii neîncetate. Marea căutare de care s‑a bucurat în Rusia în ultimii ani acest prețios îndrumar duhovnicesc despre unirea inimii omului cu Dumnezeu ne‑a determinat să‑l tălmăcim și în limba română pentru folosul sufletesc al creștinilor de la noi.
CUPRINS