Porunca Iubirii
ACTUALITATEA religioasăNr. vizualizari: 56

Știri externe - iunie 2018 (EXT)

Tags: convertire; avort; Serafim de Sarov;

 

ATHOS: A fost ales noul Protos al Sfântului Munte

Ieromonahul Ştefan de la Hilandar este noul protoepistat al Sfântului Munte Athos. El a fost ales în acestă demnitate joi, 21 iunie 2018, informează Exapsalmos.gr. Fostul protepistat a predat cârja reprezentantului Marii Lavre, iar acesta, după o cuvântare ocazională, a încredinţat-o noului ales. Această cârjă a Sfântului Atanasie poartă pe mânerul de argint inscripţiile celor 20 de mănăstiri din Sfântul Munte. Epistasia Sfântului Munte este alcătuită din cinci grupe de către patru epistaţi. Cei patru epistaţi ai fiecărui grup, aleg dintre aceştia un preşedinte care poartă titlul de Protoepistat sau Protosul Sfântului Munte. Mandatul său este valabil un an de zile, potrivit doxologia.ro.

Protepistat nu poate fi reprezentantul oricărei mănăstiri, ci el trebuie să facă parte dintr-o mănăstire epistasică. Doar primele cinci mănăstiri în ordine ierarhică (Marea Lavră, Vatoped, Iviron, Hilandar, Dionisiu) au dreptul de a avea protos. Protosul este cel care conduce şedinţele Sfintei Epistasii şi este care întâmpină orice ierarh care vizitează Sfânta Chinotită. Sfânta Chinotită ste organul suprem administrativ, legislativ, executiv şi judecătoresc din Sfântul Munte Athos. Asemenea parlamentului sau senatului, chinotita este alcătuită din douăzeci de delegaţi ale celor 20 de Mănăstiri athonite. Este organul echivalent, la nivel politic, senatului sau parlamentului. Organul executiv al Chinotitei este Sfânta Epistasie – formată din patru membri ai Sfintei Chinotite – şi este condusă de primul-epistat sau protepistatul Sfântului Munte

ATHOS: Un rege african s-a convertit la Ortodoxie

Regele Tchiffi Zie Jean Gervais al poporului Krou din Coasta de Fildeş a primit recent Taina Botezului. El a fost botezat în muntele Athos de ieromonahul Dionisie de la Mănăstirea Cutlumuş şi a primit numele David, informează Orthochristian.com. Tchiffi Zae Jean Gervais este şi secretarul general al Forumului suveranilor și liderilor tradiționali din Africa, forum înfiinţat în august 2008 în Benghazi (Libia). Sediul său se află în Sirte, Libia. De asemenea, regele african convertit la Ortodoxie îndeplineşte şi funcţia de prim-cancelar al Regatului Unit al Africii o „platformă non-politică, de susţinere a dezvoltării sociale, care funcționează spre ajutorul Președinției și a Guvernului Național, a instituțiilor și a popoarelor în sprijinul planurilor naționale de dezvoltare”. Sursa: Basilica

RUSIA: Se fac demersuri pentru ridicarea unui monument dedicat victimelor avortului

Membrii mișcării Femei pentru Viață din Rusia propun ridicarea unui monument dedicat victimelor avortului în Moscova și au inițiat o acțiune de strângere de semnături în acest sens. Această inițiativă a început în ajunul Zilei Internaționale a Protecției Copilului (1 iunie), informează Interfax-Religion citat de orthochristian.com. Activiștii ruși pro-viață au subliniat că scopul ridicării unui monument dedicat victimelor avortului este acela de a încuraja societatea să conștientizeze această „oribilă problemă” și de a „influența mințile și inimile oamenilor” pentru a-i ajuta să renunțe la decizia comiterii avortului. Problema avortului este una intens discutată în spațiul public din Rusia. În 2017 au fost strânse peste un milion de semnături pentru interzicerea avortului prin lege. Sursa: Basilica

GRECIA: Acord ISTORIC - Grecia și Macedonia au rezolvat o dispută veche de 27 de ani pentru numele fostei republici iugoslave

Se va numi „Republica Macedonia de Nord”.  După o dispută de peste 25 de ani, Grecia și Macedonia au ajuns marți la un acord istoric pentru a rezolva conflictul privind numele fostei republici iugoslave, scrie Reuters. La finalul unui maraton diplomatic început anul trecut și care s-a încheiat luni și marți cu două convorbiri telefonice, premierii Alexis Tsipras și Zoran Zaev au putut anunța acordul în centrul căruia se află noul nume. Disputa privind numele „Macedonia” durează de mai multe decenii, totul începând în 1991 atunci când Macedonia s-a rupt de Iugoslavia și și-a declarat independența sub numele de Republica Macedonia. Grecia susține că nu poate folosi acest nume, deoarece există o regiune în nordul țării cu același nume. Acordul va fi supus unui vot în parlamentul Greciei doar dacă Macedonia își va respecta angajamentul, a declarat Tsipras. Sursa: Activenews

LIBAN: Pr. Stefan Buchiu, ales vicepreședinte al Asociației Internaționale a Dogmatiștilor Ortodocși. A VI-a Conferința Internațională - Balamand 7-9 iunie 2018

Sub patronajul Preafericitului Părinte Patriarh Ioan al X-lea al Antiohiei și al întregului Răsărit, cea de-a șasea Conferință Internațională a Asociației Internaționale a teologilor ortodocși dogmatiști (IAODT), intitulat „Viziunea eshatologică a teologiei ortodoxe“ a avut loc între 7 și 9 iunie 2018, la Mănăstirea Patriarhală a Maicii Domnului din Balamand, Liban. IAODT este compusă din teologi dogmatiști ortodocși din Europa, America și Orientul Mijlociu. Pr. Stefan Buchiu, decan al Facultății de Teologie din cadrul Universității din București, a fost ales vicepreședinte al Asociației. Sursa: Lonews

TURCIA: Comunicat al Patriarhiei Ecumenice privind Bisericile Ucrainei și Macedoniei

În data de 30 mai 2018, Patriarhia Ecumenică a emis următorul comunicat: "Sfântul Sinod, adunat astăzi sub președinția Patriarhului Ecumenic, a examinat cererea Bisericii schismatice din Skopie, care este susținută și de scrisoarea Primului Ministru al Vechii Republici iugoslave a Macedoniei (FYROM), Domnul Zoran Zaev, conform careia Patriarhia Ecumenică sa ia inițiativa de întoarcere a acestei Biserici în canonicitate, sub numele de Arhiepiscopia de Ohrid. Sfântul Sinod a decis să profite de această inițiativă și să facă ceea ce este necesar în condițiile intangibile ale competentelor istorico-canonice și ale prerogativelor tronului primat al Patriarhiei Ecumenice". Sursa: Lonews

TURCIA: Declarație a Patriarhului Ecumenic privind situația Bisericilor din Ucraina și Macedonia

Vorbind luni,11 iunie 2018, în Catedrala Sfântul Gheorghe din Constantinopol, Patriarhul Ecumenic Bartolomeu s-a referit la problemele actuale legate de Bisericile schismatice ucrainene și macedonene, declarând că rolul slujirii sale este acela de a aduce aceste națiuni înapoi în comuniunea canonică a Bisericii, raportează Uniunea Jurnaliștilor Ortodocși din Rusia. "Existența unei schisme nu este un argument în favoarea lăsării unei întregi națiuni în afara limitelor adevărului și canonicității Bisericii cu conștiința curată, negând responsabilitatea noastră înaintea lui Dumnezeu și a istoriei, ci este mai degrabă un stimulent pentru găsirea unor soluții mântuitoare și unificatoare", a subliniat Patriarhul. Potrivit Patriarhului Bartolomeu, "când Biserica-Mamă explorează căile mântuirii pentru frații noștri din Ucraina și Skopie, ea îșî îndeplinește datoria apostolică. Datoria și responsabilitatea noastră, este de a aduce aceste națiuni înapoi la adevărul și canonicitatea Bisericii. Prin urmare, ceea ce deține Patriarhia Ecumenică, deține pentru binele întregii lumi și oferă tuturor popoarelor fără excepție. În acest cadru, se stabilește dialogul inter-creștin, care își desfășoară activitatea în dragoste și în adevăr" - mai informează sursa amintită. Lonews

EGIPT: Un papirus descoperit în 1903 este datat drept cel mai vechi document păstrat din Evanghelia Sfântului Marcu

Fragmentul, papirusul 5345, descoperit în jurul anului 1903 este socotit drept cel mai vechi document de tip copie păstrat din Evanghelia Sfântului Marcu, datând dinspre sfârşitul secolului 2, începutul secolului 3, informează Orthochristian.com.  Cazul acestui papirus a fost prezentat în ultimul număr al colecţiei de texte biblice Oxyrhynchus Papyri a Societăţii egiptene de explorare, înfiinţată în 1882 de Amelia Edwards. Papirusul cuprinde fragmentul din Evanghelia după Marcu, capitolul 1, versetele 7-9 şi 16-18. Cel mai vechi fragment din Noul Testament provine din Evaghelia Sfântului Ioan şi este datat în jurul anului 125. Nici un alt text din Noul Testament publicat de Societatea egipteană de explorare din Londra nu a fost datat mai devreme de secolul 3.

Evanghelia după Marcu. Evanghelia Sfântului Marcu este prima dintre cele patru Evanghelii, în ordine cronologică. Aceasta a fost scrisă între anii 64 – 69. Sfântul Apostol și Evanghelist Marcu se numără printre cei Șaptezeci de Apostoli sau ucenici ai Domnului Hristos. Potrivit tradiției, în casa lui, Mântuitorul Iisus Hristos a mâncat cu apostolii Cina cea de Taină. După Înălțarea la cer a Mântuitorului, Marcu i-a însoțit pe Apostolii Pavel și Barnaba în propovăduirea Evangheliei în Asia Mică. După Sinodul apostolic, a mers în Africa, unde a întemeiat Biserica Alexandriei. A suferit moarte martirică în anul 68. Simbolul Sfântului Evanghelist Marcu este leul, iar Biserica Ortodoxă îl prăznuiește la 25 aprilie, și la 4 ianuarie împreună cu toți cei Șaptezeci de Apostoli.

Săpăturile de la Oxyrhynchus. Cercetările arheologice de la sfârşitul secolului 19, începutul secolului 20, au fost conduse de studenţii arheologi Bernard Grenfell şi Arthur Hunt. Ei au efectuat săpături în locul care se presupunea că se află oraşul antic egiptean Oxyrhynchus. Zona unde au fost descoperite fragmentele de papirus. Aceştia au descoperit o groapă din care au fost extrase ulterior peste 500.000 de fragmente de papirus egiptean, printre care şi fragmentul din Evanghelia după Marcu. Între 1898 şi 2012, cercetătorii de la Societatea Egipteană de explorare din Londra au reuşit să transcrie doar 5.000 din cele 500.000 de documente aflate acum la Biblioteca Sackler din Oxford. Sursa: Basilica 

 

AUSTRIA: Austria a închis 7 moschei și vrea să expulzeze zeci de imami

Guvernul de la Viena a închis mai multe moschei şi intenționează să expulzeze zeci de imami, măsurile având drept scop să combată ideologia islamistă radicală şi finanţarea din străinătate a grupurilor religioase. Potrivit Reuters, printre entităţile vizate de decizia autorităților austriece se numără o societate apropiată de o grupare naţionalistă turcă, societate care administrează o moschee în Viena, şi un grup musulman arab, care administrează în țară şase moschei. “Este doar începutul”, a declarat vicecancelarul Heinz-Christian Strache, liderul formaţiunii de extremă-dreaptă Partidul Libertăţii (FPO).

Ministrul austriac al Culturii, Gernot Bluemel, a declarat că moscheea administrată de o societatea cu legături cu un grup naţionalist turc a fost închisădin cauză că nu era licenţiată de Comunitatea Austriacă a Credinţei Islamice şi existau suspiciuni că promova idei de extremă-dreapta. Moscheile administrate de un grup arab au fost închise întrucât clericii de aici promovau poziţii salafiste, o mişcare islamică radicală, iar grupul Comunitatea Religioasă Arabă, care administra cele şase moschei, a fost dizolvat, a precizat Gernot Bluemel, citat de agenţia Dpa. Oficialii austrieci au mai indicat că până la 60 de imami aparţinând ATIB, o organizaţie musulmană cu legături cu Guvernul Turciei, ar putea fi expulzaţi ori vizele lor ar putea fi anulate din cauză că beneficiază de finanţare din străinătate. Austria are o populaţie de 8,8 milioane de persoane, dintre care aproximativ 600.000 musulmani, cei mai mulţi fiind turci ori din familii cu origini turceşti. Ibrahim Kalın, purtătorul de cuvânt al Preşedinţiei Turciei, a criticat dur decizia Guvernului de la Viena. “Decizia Austriei de a închide şapte moschei şi de a expulza imami este o reflectare a valului islamofob, rasist şi discriminatoriu din această ţară. Este o încercare de a viza comunităţile musulmane pentru a obţine în mod ieftin puncte politice”, a acuzat oficialul turc pe Twitter. - Sursa

SUA: Monument ridicat în cinstea Sfântului Serafim de Sarov la New York

Mitropoliții Tihon (Biserica Ortodoxă din America), și Ilarion (Biserica Ortodoxă Rusă din Afara Rusiei) au concelebrat Sfânta Liturghie la Mănăstirea Novo-Diveevo din New York, la invitația Mitropolitului Ilarion, in data de 3 iunie 2018 - Duminica Tuturor Sfinților. Cu aceasta ocazie a fost sfințit un monument dedicat Sfântului Serafim de Sarov. Monumentul a fost amplasat lângă intrarea în biserica principală a mănăstirii, cu hramul Sfântul Serafim. Noul monument este un dar din partea Fundației ruse „Dialog Cultural - o lume“, având drept scop întărirea legăturilor spirituale dintre Patriarhia Moscovei și Biserica Ortodoxă Rusă din Afara Țării, precum și legăturile culturale dintre Rusia și Statele Unite. „Odată, în timpul vieții sale pământești, Sfântul Serafim de Sarov se adresa ortodocșilor, spunandu-le că, atunci când simțim o tulburare în inima noastră, putem merge la el, chiar și după moartea sa, la mormântul sau și să vorbim cu el“ - a amintit Mitropolitul Hilarion, referindu-se la semnificația spirituală a monumentului.

Situată la o oră spre partea de nord a New York City, pe un teren de 16 hectare, mănăstirea a fost fondată în octombrie 1949 de Pr. Adrian Rimarenko (ulterior Arhiepiscopul Andrei de Rockland). Numele mănăstirii „Noul Diveevo“ face referire la Mănăstirea Diveevo din Rusia, care a fost asociată îndeaproape Sfântului Serafim, prin viața sa. În perioada sovietică, mănăstirea din Rusia a fost închisă și profanată, maicile fiind scoase afară și martirizate. În 1990 a fost preluată din nou de Biserică și a fost complet restaurată. În ceea ce privește Mănăstirea "Noul Diveevo", ea a fost înființată pentru a păstra memoria vie și tradiția Sfântului Serafim de Sarov. De ani de zile, mănăstirea a găzduit călugărițe din diferite părți ale lumii. Aici se găsește un portret vechi al Sfântului Serafin, pictat în timpul vieții sale si, totodata, o icoană a Maicii Domnului din Vladimir - un dar al Episcopului Andrei de Rockland, pe care a primit-o de la Sfantul Nectarie din Optina - și două icoane ale lui Hristos, care a aparținut tarului sfant martir Nicolae al II-lea, și o cruce a casei Ipatiev din Ekaterinburg, unde au fost martirizați membrii familiei imperiale ruse. Sursa: Lonews

VATICAN: Doar cuplurile heterosexuale pot fi considerate "familii", a declarat Papa Francisc

Prezent la Forum delle Famiglie, un eveniment organizat de o mişcare laică italiană care reprezintă familiile catolice, suveranul pontif a condamnat avorturile şi a lăudat "sanctitatea" femeilor care îi iartă pe soţii lor care le înşeală cu alte partenere sexuale, relatează DPA, citată de Agerpres. "E dureros să spun acest lucru astăzi: oamenii vorbesc despre familii diferite, despre tipuri diferite de familie, însă familia alcătuită dintr-un bărbat şi o femeie, după imaginea lui Dumnezeu, este singurul tip" - Papa Francisc. "Multe femei - şi, uneori, chiar şi bărbaţi - aşteaptă în tăcere, privesc în altă parte, aşteptând ca partenerii lor de viaţă să redevină fideli", a adăugat suveranul pontif, citat de agenţia de presă ANSA. Această atitudine, a sugerat Papa Francisc, reprezintă "sanctitatea de a ierta totul, din pură iubire". Papa Francisc a evocat şi programele eugeniste ale naziştilor, pentru a condamna avorturile practicate în cazul fetuşilor diagnosticaţi cu afecţiuni medicale grave. "În ultimul secol, întreaga lume a fost scandalizată de ceea ce au făcut naziştii pentru a asigura puritatea rasei caucaziene. Astăzi, noi facem acelaşi lucru, însă purtând mănuşi albe", a adăugat liderul de la Vatican.

 

Linkuri la știri

Europa va pieri dacă va exista o nouă criză a emigranților - Activenews 

Patriarhul Ierusalimului, vizită irenică la Atena - Lonews

Acord istoric al bisericilor pre-calcedoniene în Belgia - Lonews

Moaștele Sfântului Serafim de Sarov, la Londra câteva zile - Lonews

Degradarea relațiilor familiale tradiționale - Lonews

Sinodul Greciei l-a declarat pe Sfântul Terapont drept ocrotitorul fizioterapeuților - Basilica

 

 

19-06-2018
Citeste si:


Adaugati un comentariu:
Nume
Email
(nu va fi afisat)
Comentariu
Comentariile in afara subiectului si cele necuviincioase vor fi sterse
Antispam:
Scrieti, va rog, prenumele lui Eminescu