Cookies de analiza a traficului  Accept | (oricand puteti renunta la acceptul dat) Detalii

(oricand puteti renunta la acceptul dat)

Porunca Iubirii
ACTUALITATEA religioasăNr. vizualizari: 1819

Știri interne - aprilie 2018 (RO)

Tags: educatia sexuala; referendum;
 

Legea ce interzice educația sexuală în școli fără acordul părinților a fost adoptată de Senat

Proiectul legislativ, intitulat "Legea pentru inocența copilăriei" a fost adoptat tacit de Senat și acum se află în Camera Deputaților. Proiectul de lege a fost inițiat în 2016 de fostul deputat PSD Ninel Peia și prevede sancționarea profesorilor și școlilor care predau educație sexuală, în absența unui acord scris al părinților. Cei care vor face asta ar putea risca amenzi sau chiar închisoare de până la 2 ani. Proiectul de lege este sprijinit de Alianța Părinților dar și de alte ONG-uri. De altfel, în iunie 2016, reprezentanții a peste 115 ONG-uri și-au anunțat susținerea față de "Legea pentru inocența copilăriei", într-o conferință de presă la Parlament.

"Sub diferite pretexte, unele de-a dreptul hilare, precum acela că tot mai multe fetițe de 11 ani merg deja la psiholog ca să-și trateze problemele din dragoste, sau că prin educația sexuală predată unor copii între șase și zece ani vor fi salvate, ulterior, vieți omenești prin adoptarea unor soluții contraceptive corecte, în școlile copiilor noștri se introduc, pe ascuns, pornografia, prozelitismul LGBT și incitarea la punerea în aplicare a diverselor forme de sexualitate deviantă. Există deja școli unde copile de 10 ani pleacă rușinate de la aceste „cursuri”, sunt băieți care nu mai înțeleg ce este aceea o familie sau de ce nu e nimic rău să ai sentimente erotice pentru Ionel și nu pentru Diana. Aceste vlăstare cărora le dorim cele mai bune lucruri și o viață împlinită, copii pentru care facem sacrificii enorme, sunt traumatizați de informații care nu sunt, nu au fost și nici nu vor fi specifice unei copilării normale, a singurei faze din viața fiecăruia care a fost binecuvântată cu miracolul inocenței. De asemenea, sunt perfect conștient că unii copii se dezvoltă din punct de vedere sexual mai repede decât alții și poate au nevoie de îndrumări specifice. În acest caz, decizia trebuie să aparțină părinților sau tutorilor pentru ca tânărul sau tânăra să participe la cursuri de 9 informare sexuală. Dar, încadrarea tuturor copiilor de o anumită vârstă la astfel de „educație”, în masă, fără discernământ, poate marca un suflet mai plăpând pentru întreaga sa viață. Cu ce este de vină un astfel de copil pentru a-i îngrădi șansele unei dezvoltări firești, în limitele normalității și a bunului simț comun? Va plăti oare „dascălul” pentru aceste traume? Nu, plata o vor face mai întâi părinții și apoi amărâtul de copil a cărui viață va fi mereu alta decât cea pe care o merită", se arată în expunerea de motive a legii pentru „Inocența Copilăriei”. – Activenews 

Patriarhul Ierusalimului vine în România

Preafericitul Părinte Patriarh Teofil al Ierusalimului vine anul acesta în România pentru a participa la primul hram al Catedralei Naționale care va avea loc la câteva zile după sfințirea acesteia. Preafericitul Părinte Teofil a răspuns afirmativ invitației Părintelui Patriarh Daniel de a conduce manifestările prilejuite de prima sărbătoare patronală a Catedralei Mântuirii Neamului, care va avea loc vineri, 30 noiembrie 2018. Catedrala Națională va fi sfințită în data de 25 noiembrie de către Sanctitatea Sa Patriarhul Ecumenic Bartolomeu. Ultima dată, Patriarhul Teofil al III-lea a vizitat Bucureștiul în 2014 de sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, când a adus spre închinare un fragment din Cinstitul Lemn al Sfintei Cruci. „Nu am cuvinte să-mi exprim mulțumirile pentru ospitalitatea cordială, spontană, foarte caldă și frățească de care ați dat dovadă”, a spus Preafericitul Părinte Teofil, Patriarhul Ierusalimului, la plecarea din România în octombrie 2014. – Basilica 

Procentul românilor care cred în Dumnezeu este de 95%

95% dintre cetăţenii României cred în Dumnezeu, 21% afirmă că merg săptămânal la biserică, iar 27% consideră necesară organizarea unui referendum pentru definirea constituţională a familiei, relevă un infografic realizat de Fundaţia Friedrich Ebert România, notează Agerpres. Infograficul redă faptul că aproape toţi românii cred în Dumnezeu şi/sau se auto-consideră religioşi (89%), 44% afirmă că se roagă zilnic, iar 33% se auto consideră „religioşi practicanţi”. 79% sunt de acord cu afirmaţia că „este necesar să crezi în Dumnezeu pentru a fi moral şi pentru a avea valori corecte”, iar 67% sunt de acord cu afirmaţia „homosexualitatea trebuie descurajată de societate”. În schimb, doar 21% spun că merg la biserică săptămânal, 27% consideră necesar sau foarte necesar referendumul cu privire la definirea căsătoriei ca fiind permisă exclusiv între persoane de sex opus, în timp ce ponderea celor care cred că guvernul ar trebui să sprijine răspândirea valorilor religioase este de 46%.

Crește numărul românilor care cer printr-un memoriu, Președintelui României, să nu se mai opună organizării referendumului pentru redefinirea căsătoriei

Apelul celor 12 personalități publice a ajuns la inima a sute de români, care continuă să se alăture demersului de a semna, trimițând un email cu numele, prenumele și profesia la adresa vremreferendum@activenews.ro. Având în vedere numărul mare de semnături, acestea vor fi centralizate într-un document care va fi înmânat, de 9 mai, Ziua Independenței României, președintelui țării, premierului și șefilor celor două Camere ale Parlamentului. Informați-vă prietenii, vecinii, colegii, neamurile și cereți-le și lor semnătura. Este singura noastră șansă, dat fiind boicotul mediatic la care este supusă această inițiativă. - Activenews

Mitropolitul Moldovei, ÎPS Teofan, a îndemnat oamenii să vină la Referendumul pentru Familie

„Dumnezeu a rânduit anumite legi. Printre legile cele mai importante pe care Dumnezeu le-a înrădăcinat în mintea oamenilor este aceea ca familia să fie formată din bărbat, femeie și pruncii lor. Un lucru mai sfânt și mai demn de apărat nu există cred în această lume. Oamenii de bine să își arate adeziunea lor vizavi de respectarea unei porunci a Domnului ca să se împlinească și la noi, așa cum s-a întâmplat și împlinit și în alte țări ale lumii, când oamenii au introdus în Constituție acest gând absolut curat că familia nu poate fi formată decât dintre un bărbat, soția lui și pruncii pe care îi binecuvântează Dumnezeu”, a declarat Mitropolitul Moldovei. Mitropolitul Moldovei și Bucovinei i-a îndemnat pe credincioși ca, în cazul organizării unui astfel de referendum, să iasă masiv la urne. Dacă Dumnezeu ne va binecuvânta și, primăvara asta sau începutul verii în cele din urmă, mai marii țării vor da ascultare glasului poporului să se organizeze, cum știți bine, ne tot dorim acest lucru, acel referendum pentru ocrotirea familiei, bărbat cu femeie, să nu fie nimeni de aici de față care să lipsească, Doamne ferește, la un asemenea eveniment și, împreună cu dumneavoastră, să aduceți fiecare câte cel puțin 50 de persoane, ca să se vadă care este, în cele din urmă, dorința oamenilor de bine din țara aceasta”, a afirmat ierarhul Bisericii Române. ÎPS Teofan a oficiat Sfânta Liturghie de Sfântul Gheorghe la Botoșani, cu prilejul hramului municipiului reședință de județ. - Activenews 

Patriarhia Bulgară a donat României moaște ale Sf. Gheorghe

Peste un milion de romani primesc urări şi fac cinste de ziua numelui. Sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, unul dintre cei mai iubiţi sfinţi ai Ortodoxiei, a adus în biserici o mulţime de oameni. Mai ales că duminică moaştele Sfântului au fost aduse la Bucureşti de o delegaţie a Patriarhiei Bulgare. Moaștele vor rămâne în țară ca donație pentru biserica Sfântul Gheorghe cel Nou. La Biserica Sfântul Gheorghe Nou din Capitală, cea mai mare care a primit hramul marelui mucenic, credincioşii s-au aşezat la coadă încă din zori. Odată cu moaştele Sfântului Gheorghe au fost aduse şi rămăşiţele unui alt martir al credintei, Sfântul Emilian. Este, spun oamenii, o ocazie rară de a se ruga, într-o singură biserică, la moaştele a patru sfinţi, pentru că tot aici se aflau deja mâna Sfântului Ierarh Nicolae şi racla Sfântului Constantin Brancoveanu. – Stirileprotv 

Casa Elisabetei Rizea din Nucșoara, simbol al luptei împotriva comunismului, va deveni muzeu

Casa Elisabetei Rizea, eroină a Memorialului Durerii din Nucșoara, Argeș, va deveni muzeu interactiv. Proiectul este susținut de Casa Regală a României, informează tvr.ro. În acest sens, principele Radu a vizitat, marți, în a doua zi de Paști, casa Elisabetei Rizea, construită în anul 1931. „Scopul vizitei Alteței Sale Regale Principele Radu la Nucșoara îl constituie susținerea inițiativei familiei Elisabetei Rizea de reparare și transformare a casei bătrânești într-un muzeu interactiv, un spațiu al memoriei românești. Elisabeta Rizea, simbol al eroicei rezistențe a românului împotriva totalitarismului impus țării noastre după al Doilea Război Mondial, a încetat din viață în anul 2003. Regele Mihai a vizitat-o la casa ei din Nucșoara, apoi a așezat-o la dreapta Majestății Sale, la Dineul Mileniului, în Capitală, la cumpăna dintre anii 1999 și 2000”, a precizat un comunicat al Casei Majestății Sale Custodelui Coroanei. Elisabeta Rizea s-a născut în 1912, în localitatea Domnești, județul Argeș și a devenit cunoscută după Revoluție, după ce a dat dovadă de determinare în timpul regimului lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, când, deși era urmărită permanent și supusă interogatoriilor, nu a renunțat în a-i sprijini cu alimente pe membrii rezistenței din munți. În 1950, Elisabeta Rizea a fost condamnată pentru uneltire contra ordinii sociale și a petrecut șase ani în închisoare, unde a fost torturată. În 1958 a primit o a doua condamnare, de 25 de ani de închisoare. Luptătoarea anticomunistă a fost eliberată prin decret de grațiere în 1964, după ce a stat 12 ani în închisorile Jilava, Pitești, Miercurea Ciuc, Arad și Mislea. A trecut la cele veșnice în 2003. - Activenews 

Camera Deputaților a respins proiectul de lege care prevedea autonomia județelor Covasna, Harghita și Mureș

Plenul Camerei Deputaților a respins, miercuri, propunerea legislativă privind Statutul de autonomie al Ținutului Secuiesc. Proiectul de lege a fost respins cu 218 voturi „împotrivă” și 20 de voturi ”pentru”. Conform raportului Comisiei pentru administrației publică din Camera Deputaților, ”inițiativa legislativă vizează, practic, crearea unei entități statale distincte, paralelă cu statul național unitar român”. Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare autonomizarea județelor Covasna, Harghita și a unei părți din județul Mureș și constituirea lor ca regiune autonomă, cu personalitate juridică, în cadrul statului român. „Este inadmisibil ca în anul Centenarului Marii Uniri 149 de localități din județele Harghita,Covasna și o parte din Mureș să fie propuse pentru a avea o guvernare paralelă în cadrul statului român”, a explicat deputatul PNL Angelica Fodor de ce liberalii votează împotriva propunerii legislative. – Active News 

România trebuie să sprijine Serbia în procesul de aderare la UE DOAR dacă drepturile etnicilor români sunt respectate pe tot teritoriul

Deputatul USR Matei Adrian Dobrovie afirmă că România trebuie să se bată pentru drepturile românilor din Serbia, impunând țării vecine această condiție pentru a o sprijini în demersul ei de integrare în Uniunea Europeană. Parlamentarul a făcut această afirmație în contextul recentelor evoluții pozitive din relațiile dintre cele două țări. Primul semnal este deblocarea Comisiei mixte interguvernamentale privind minoritățile, prin numirea unui co-președinte din partea Serbiei, în conformitate cu propunerea României - Ivan Boșniak, Secretar de Stat din Ministerul sârb al Administrației Publice și Autoguvernării Locale, lucru pe care l-am cerut în cadrul primei vizite parlamentare făcute în Serbia. Prin urmare, după multă vreme există disponibilitate pentru dialog. Asta nu înseamnă că problemele majore au fost rezolvate. Este nevoie de recunoașterea Bisericii Ortodoxe Române pe întreg teritoriul țării, și în Serbia de Răsărit. Dreptul la libertatea de religie este unul universal și este legat de criteriile de la Copenhaga pe care Serbia trebuie să le îndeplinească pentru aderarea la UE, nu de o negociere între Biserica Ortodoxă Sârbă și Română. De asemenea, minorității române trebuie să i se garanteze accesul la educație în limba maternă. Astfel, limba română ar trebui introdusă ca materie obligatorie în școlile din comunitățile cu un mare număr de români ( 4 ore/ săptămână, în loc de 2 ore). În prezent, nu există nici manuale pentru studierea disciplinei opționale "limba română cu elemente de cultură națională".

Per total, cred că este necesară evaluarea în comisia mixtă a aplicării Protocolului din 2012, prin care Serbia, în calitate de stat candidat la UE, se angajează să acorde minorității române de pe întreg teritoriul ei dreptul la educație în limba maternă, acces la mass-media și serviciu religios în limba română, reprezentare în Parlament. Mi-aș fi dorit ca președintele Iohannis să ridice această problemă în cadrul întâlnirii avute cu președintele Vucici. În discuțiile cu omologii sârbi, autoritățile de la București trebuie să accentueze importanța principiului reciprocității, dat fiind că România este un exemplu la nivel european în materie de protecție a minorităților naționale și acordă acestora reprezentare în Parlament, dreptul la educație în limba maternă, la serviciu religios și acces la mass-media. Totodată, statul sârb trebuie să renunțe la divizarea artificială între minoritatea română și cea vlahă. România trebuie să sprijine Serbia în procesul de aderare DOAR dacă drepturile etnicilor români sunt respectate pe tot teritoriul Serbiei. În caz contrar, România trebuie să invoce nerespectarea criteriilor de la Copenhaga de către autoritățile sârbe. Susținerea necondiționată, după modelul Ponta, este o mare greșeală”, a scris Dobrovie.

 

Linkuri la știri

Interviu cu Mihai Gheorghiu - Iohannis, principalul oponent al Referendumului - Cuvantul Ortodox

SUA, raport despre România 2017 - BOR și Coaliția pentru Familie, vinovații de serviciu ai americanilor - Activenews

Odinioară, România avea politică externă - EVZ

25-04-2018
Citeste si:


Adaugati un comentariu:
Nume
Email
(nu va fi afisat)
Comentariu
Comentariile in afara subiectului si cele necuviincioase vor fi sterse
Antispam:
Scrieti, va rog, prenumele lui Eminescu