Din viaţa unei parohii de ţară. Închinare şi rugăciune în biserica ortodoxă din satul Bucium, la hramul „ Sfintei Treimi”

Am trecut de câteva ori prin satul Bucium, în drum spre Mănăstire. La un moment dat, drumul coteşte brusc ocolind dealul în pantă, cu biserica şi cimitirul aşezate de-a stânga drumului. Şoseaua în urcuş abia de te lasă să priveşti biserica: o construcţie îngrijită, cu turla albă şi crucea în vârf, adunând din văzduh harul însemnului atotprezenţei lui Dumnezeu. Priveliştea suitoare a scărilor de la intrare, amprentă de-o clipă pe oglinda retrovizoare de la maşină, mă urmăreşte în gând cu chemare. Timpul e plin de clipele vremii care aduce şi momentul proniator! Cineva din nevăzut îmi aşează cărările neştiute încă mie şi mă gândesc că m-a chemat Sfântul Nectarie, la care am şi eu evlavie.

Iată-mă! Este luni, a doua zi de Rusalii, a doua zi de la coborârea Sfântului Duh şi ziua Sfintei Treimi! Bat clopotele de chemare la Sfânta Liturghie! Biserica ortodoxă din Bucium îşi sărbătoreşte hramul. Urc scările care mă îmbiaseră de atâta vreme, cu tâlcul de a-mi dori şi un altfel de urcuş, azi, într-o zi de slăvită sărbătoare. Stau împreună la slujbă cu oamenii din partea locului, bărbaţi şi femei, dar mai ales copii, îmbrăcaţi în portul românesc, asemenea credincioşilor greci îmbrăcaţi în costume populare dintr-o fotografie, rămasă ca mărturie a felului în care credincioşii îl întâmpinau pe Sfântul Nectarie, în insula Evia. Sărut icoana sfântului cu părticica din moaştele sfinte şi mă aşez la rugăciune. Soarele dintr-odată generos, după multele ploi ale unui mai furtunos, pătrunde prin ferestre cu raze prelungi, mişcând cu unduiri bucuroase aerul înmiresmat de tămâie. Privirea îmi mută luminile sufletului de la sfinţii din iconostas la îngerii-copii de la strană. Mă aţin de cântări cu intonaţii inspirate de sentimentele nevoii de frumos puse în broderii şi cusături de ii şi crătinţe. Cădelniţa măsoară la răstimpuri vremea eternă a Liturghiei din nevăzut. Foşnet de aripi imateriale mă lipesc de trăirea celor mai sfinte momente.

Apostolul! Îl citeşte o copilă, elevă în clasa a V-a, îmbrăcată în costum popular. Are pletele pieptănate îngrijit, preînchipuind – gândul îmi spune – pe mironosiţele lui Hristos. Cuvintele rostite clar şi profund îmi rămân suspendate în cerul din suflet cu sfiită emoţie. Lectura limpede a unui copil pur mă face să ţin minte o frază întreagă din Apostolul care pregăteşte Evanghelia zilei: „Fraţilor, altădată eraţi întuneric, iar acum sunteţi lumină întru Domnul; umblaţi ca fii ai luminii! Pentru că roada luminii e în orice bunătate, dreptate şi adevăr, încercând ce este bine-plăcut Domnului”. (Epistola către Efeseni a Sfântului Apostol Pavel).

 Vocea Părintelui încarcă sonor, cu gravitate cucernică, cuvintele din Sfânta Evanghelie. Mi-aplec genunchii picioarelor şi ai inimii, dacă mi-ar sta în putinţă, căci trăiesc bucuria de a auzi astăzi, aici, mesajul Domnului la Sărbătoarea Sfintei Treimi. Toată adunarea prezentă se închină, concentrându-se pentru momentul de lepădare a toată grija din cântarea Heruvicului.

 Se iese cu Sfintele Daruri! Părinţii fac pomenirile cuvenite solemn, cu pioasă recunoştinţă. Momentul de trăire supremă al Epiclezei ne mângâie tainic, copleşitor, cu rugăciunea rostită în altar înaintea frângerii Sfântului Trup. De obicei, această rugăciune nu ajunge până la cei prezenţi în biserică, dar acum răzbat până la noi crâmpeiele vorbelor tainice de invocare a Duhului Sfânt, ca un dar de la Dumnezeu pentru această zi de sărbătoare a Sfintei Treimi.

 Cât de înălţător pătrunde în simţuri vibraţia cu miros de tămâie a glasurilor unite într-o singură rostire, când se spune Rugăciunea Domnească Tatăl nostru!

După primirea Sfintei Împărtăşanii, uniţi cu Hristos, părinţii-slujitori la altar îşi descoperă identitatea participării pământeşti: Părintele Protopop de la Făgăraş – Marcel Dobrea, Părintele Stareţ Cleopa Negru de la Sfânta Mănăstire Bucium şi Părintele Paroh al Parohiei ortodoxe ”Sfânta Treime” din Bucium, Părintele Marius Corlean. Predica Părintelui Protopop Marcel Dobrea exprimă în cuvinte alese gândul binecuvântat de coborâre a Duhului Sfânt şi semnificaţia Sfintei Treimi. „Harul se răsfrânge asupra acestei biserici prin chiar hramul ales ca pecete!”. Reţin această remarcă firească faţă de slujirea de excepţie a Părintelui Marius Corlean alături de doamna preoteasă Natalia Corlean. Ataşamentul faţă de oameni şi locuri, de biserică, respiră în orice amănunt, de la port, la rugăciune. Deşi ar fi putut să se mute la o parohie din Făgăraş – spune Părintele Protopop – inima acestei binecuvântate familii creştine bate mai tare pentru Hristos aici, în pridvoarele văii, sub munte. Părintele Paroh Marius Corlean mulţumeşte distins şi emoţionat pentru frumoasele cuvinte de apreciere. Cum să nu fie evocată în aceste momente lucrarea harului Părintelui nostru Arsenie, amprentă de duh peste oameni şi locuri? El ne este mijlocitor în Împărăţia lui Dumnezeu prin rugăciunile de înmulţire a harului slujirii preoţeşti în bisericile şi mănăstirile din Ţara Făgăraşului. De aceea, anume astăzi sună mai viu sensul rugăciunii Părintelui Arsenie către Dumnezeu, lăsată nouă, urmaşilor, pentru toate clipele vieţii noastre, dar mai ales atunci când Îl rugăm pe Duhul Sfânt “să vină şi să se sălăşluiască întru noi împreună cu Tatăl şi cu Fiul precum ai zis, [Doamne], că Duhul Tău cel Sfânt se roagă pentru noi cu suspine negrăite când graiul şi mintea noastră rămân pe jos neputincioase” .

Suntem din nou la intrare, căci şi ieşirea de la Sfânta Liturghie este o altă intrare în trecerea “cosmică” a zilei. Se înconjoară biserica în cântec de slavă, cu prapori şi icoana hramului. O aleasă procesiune se orânduieşte firesc, de la corul de copii al doamnei preotese, „Micii apostoli” din Bucium, urmându-i pe preoţi în răspunsuri cântate. Au buciume nevăzute ascunse în inimi, sub laibăr. Femeile mironosiţe, din grupul comitetului de femei, duc sub năframa prinsă la ceafă grijile obştei cu cinste, purtate cu pace. Bărbaţi în cămăşi ţărăneşti poartă, desigur, în buzunarul de la pieptar, slovele cântecelor de demult repetate la şezători şi seri duhovniceşti. Un cerc de oameni, uniţi în paşii rugăciunii, îmbrăţişează biserica exterioară cu trup de cărămizi. Trupul de suflet îl formează comunitatea aceasta de oameni, biserica interioară, clădită în rugăciune şi mărturisirea credinţei ortodoxe.

Ajungem din nou la intrare. Sărutăm Crucea şi Sfânta Evanghelie din mâna dreaptă a Părintelui Stareţ de la Mănăstirea Bucium şi coborâm în urcuş sufletesc treptele cu pavele în cruce.

Peste drum, la căminul cultural de pe uliţă, cântecele şi poeziile au răsunat cu căldură sinceră şi autentică trăire patriotică pe scenă, la o agapă. Au cântat toţi autorii, gazde ale frumoasei zile: copii talentaţi şi frumoşi, în costumele tradiţionale, puse în valoare de crez, bărbaţi tineri şi vârstnici împreună cu Părintele Marius, inimoşii organizatori şi harnicele femei interpretând pricesnele alături de doamna preoteasă Natalia, îmbrăcaţi cu toţii în costum popular. Primarul, domnul Victor Bârlez, părinţii invitaţi, credincioşii şi apropiaţii familiei părintelui paroh au aplaudat, mişcaţi sufleteşte.

Ce oameni! Ce locuri! – exclam interior cu speranţă de bine, ca răspuns primit la vremurile de agitaţie fără noimă din lume.

 Mulţumesc Domnului pentru ziua aceasta şi oamenii care m-au adus aici. Ei îmi exemplifică faptic convingerea întărită de cuvintele Părintelui Arsenie din Cărarea Împărăţiei: „Este o singură cale creştină: trăirea învăţăturii creştine, în toată adâncimea ei şi în toată sinceritatea noastră”.

Slavă Ţie, Sfintei Treimi!

Maria Gabor, 5 iunie 2012