Cookies de analiza a traficului  Accept | (oricand puteti renunta la acceptul dat) Detalii

(oricand puteti renunta la acceptul dat)

Porunca Iubirii
ACTUALITATEA religioasăNr. vizualizari: 2028

Cererea de înscriere la orele de Religie este valabilă pe toată perioada școlarizării

Biroul de Presă al Patriarhiei Române
Tags: ora de religie;
 
Cererea de înscriere la ora de Religie, valabilă până la schimbarea opțiunii
Cu privire la înscrierea elevilor la orele de Religie, vă informăm că în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 220/12.03.2018 a fost publicat ordinul ministrului educației naționale nr. 3.218/16.02.2018. Documentul prevede modificarea art. 3, alin. (5) din Metodologia de organizare a predării disciplinei Religie în învățământul preuniversitar, astfel: „Cererea depusă conform alin. (1) este valabilă pe toată perioada de școlarizare în învățământul preuniversitar sau până la schimbarea opțiunii conform alin. (3)”.
 
Această prevedere este în concordanță cu Legea educației naționale nr. 1/2011, aducând claritate la nivelul normelor metodologice și eliminând orice echivoc. De asemenea, această prevedere reflectă poziția Consiliului Consultativ al Cultelor din România, întrunit la Reşedința Patriarhală, în ziua de 28 februarie 2015 și a Ministerului Educației Naționale, exprimată în adresele transmise pe această temă, în anii 2015 și 2016, către Inspectoratele Școlare Județene.
 
Ora de religie, disciplină a trunchiului comun
Potrivit legii, Religia este disciplină școlară, parte a trunchiului comun. Elevilor aparținând cultelor recunoscute de stat, indiferent de numărul lor, li se asigură dreptul constituțional de a participa la ora de Religie, conform confesiunii proprii. Înscrierea elevului pentru a frecventa orele de Religie se face prin cerere scrisă a elevului major, respectiv a părintelui sau a tutorelui legal instituit pentru elevul minor. Schimbarea acestei opțiuni se face tot prin cerere scrisă a elevului major, respectiv a părintelui sau a tutorelui legal instituit pentru elevul minor.
 
Din încredințarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române,
 
Pr. Florin Marica,
Consilier patriarhal
 
Sursa: basilica
18-03-2018
Citeste si:De acelasi autor:


Adaugati un comentariu:
Nume
Email
(nu va fi afisat)
Comentariu
Comentariile in afara subiectului si cele necuviincioase vor fi sterse
Antispam:
Scrieti, va rog, prenumele lui Eminescu