Este mai riscantă vizitarea site-urilor religioase decât a celor porno, adică ne putem infecta calculatorul mult mai uşor, informează
MEDIAFAX, care citează AFP.
Site-urile cu tematică religioasă sau ideologică sunt de trei ori mai expuse în faţa riscului de a fi infectate cu linii de cod introduse de piraţii cibernetici, în comparaţie cu site-urile pentru adulţi, potrivit unui studiu publicat marţi de Symantec, companie americană specializată în securitatea informatică.
"Este interesant de ştiut faptul că site-urile care găzduiesc conţinuturi pentru adulţi sau pornografice nu se clasează în Topul 5, ci abia pe locul al 10-lea" în clasamentul destinaţiilor periculoase de pe internet, au explicat experţii de la Symantec.
"Proprietarii de site-uri porno îşi câştigă banii de pe internet şi au un interes direct ca site-urile lor să fie protejate de programe dăunătoare. Dacă acestea ar fi infectate, nu ar putea să îi convingă pe clienţi să revină", a precizat compania americană.