Mironosite, nu revendicări de… fitze!

Duminica a treia după Sfintele Paști este închinată celor mai discrete și mai fidele prezențe din anturajul Domnului Hristos – Sfintelor Femei Mironosițe. Un fel de 8 martie creștin, dedicat nu numai ucenițelor din evanghelie, dar și tuturor credincioaselor Bisericii noastre, care și-au împlinit și își împlinesc cu aceeași discreție, peste veacuri, misiunea sfântă de urmașe vrednice ale acelora.

Cine sunt cele trei femei mironosițe din evanghelie? Sunt Maria Magdalena, din care Domnul scosese șapte demoni (cf. Mc. 16, 9); Maria, mama fraților Iacob și Iosi; și Salomeea, soția lui Zevedei, mama apostolilor Iacob și Ioan. Acestea au venit în dimineața Învierii la mormânt gândind să desăvârșească ritualul ungerii Trupului Domnului cu miresme, pentru că timpul prea scurt de vineri, după Răstignire, nu mai îngăduise acest lucru.

Așa se face că ele sunt primele persoane care primesc de la Înger vestea cea mare a Învierii și tot ele sunt și primele care s-au încredințat de faptul că mormântul a rămas cu adevărat gol. Mai mult, Domnul chiar i Se arată Mariei Magdalena și o trimite să le vestească și Ucenicilor minunea, învestind-o astfel într-un fel de „apostol al apostolilor” (cf. In 20, 14-18).

De ce am spus că femeile mironosițe se remarcă îndeosebi prin discreția și fidelitatea lor? Pentru că ele urmau permanent ca niște umbre abia vizibile grupul de Ucenici ai Domnului, slujindu-le la nevoile zilnice, și pentru că au fost mai prezente chiar și decât apostolii în timpul Patimilor, Răstignirii și Morții lui Hristos.

Aceste considerente, însă, au creat complexe unora în vremurile de azi, care, apreciind ca o discriminare strana stângă a Bisericii, au stârnit un curent feminist vehement ce pretinde strană egală sau chiar Altar pentru urmașele mironosițelor de altădată. Chiar așa, de ce nu „amestecăm stranele”, hirotonind și femei în Biserica noastră?

Fără a ignora deloc contextul tradițional-istoric și mentalitatea vremii, absolut nefavorabile accederii femeii la preoție, este evident că Domnul nu a încurajat în niciun fel o asemenea practică. Ar fi adoptat-o dacă ar fi considerat-o necesară, învestind ca apostol pe cea mai sfântă ființă de pe pământ – pe Maica Sa: Preasfânta, Preacurata, Preanevinovata și Pururea Fecioara Maria – sau, iată, pe femeile mironosițe de astăzi, că tot Îi urmaseră ele permanent, asemenea apostolilor. Dar, nu! Consecvent scopului creației, Hristos a fidelizat firile celor două făpturi umane naturii lor diferite, conservând femeii darul maternității, iar bărbatului pe cel al paternității ecleziastice. De vreme ce nici crearea lor nu a fost identică – Adam prin plămadă din lut și suflare dumnezeiască, iar Eva prin desprindere din coasta bărbatului ei (Fac. 2, 7 și 21-23) – nici vocația lor nu putea fi similară. De altfel, însăși structura fiziologică a femeii îi îngrădește acesteia accesul la Altar.

În altă ordine de idei, hirotonia ca revendicare de drept – chiar și în cazul bărbaților, darămite la femei – nu este decât o pretenție pe cât de insolentă, pe atât de inconștientă. Preoția nu poate fi pretinsă, pentru că nu este un drept, ci o chemare sfântă (cf. Evr. 5, 4). Nu este un privilegiu, ci o slujire specială și o responsabilitate pe măsură. Astfel, ea trebuie să survină alegerii de către Dumnezeu, ca în cazul lui Aaron (Ieșire cap. 4), pe care l-a și adeverit vas ales în chip minunat, în timp ce răzvrătirea lui Core și a tovarășilor lui a pedepsit-o năprasnic (cf. Numerii cap. 16-17). Preoția nu este o problemă de democrație, ci de TEOCRAȚIE; nu poate fi revendicată în cadrul drepturilor omului, pentru că e o temă de DREPT DIVIN, și nu poate face obiectul feminismului extravagant, pentru că este o chestiune de elementar bun simț. Preoția necesită vocație, nu perorație; ea responsabilizează, nu discriminează!

De aceea, discreția, sfințenia și modul de receptare a femeilor mironosițe de către Biserică, în istorie, nu numai că nu ar trebui să constituie subiecte de dispută ideologică, ci s-ar cuveni să ne inspire la credință și slujire corespunzătoare, în duh evanghelic și patristic. Să ne cultive, adică, mai degrabă teama sfântă de sacru și conștiința propriei nevrednicii, decât tupeul uzurpării de prerogative divine. Altfel spus, să ne incite la un comportament autentic de mironosițe, nu la revendicări de… fițe!

† SEBASTIAN, Episcopul Slatinei și Romanaților

Sursa: http://episcopiaslatinei.ro