BULGARIA: Patriarhul Rusiei va vizita Bulgaria în luna martie
Preafericitul Chiril, Patriarhul Moscovei şi al întregii Rusii va efectua o vizită în Bulgaria, cu ocazia festivităţilor organizate pentru sărbătorirea a 140 de ani de la eliberarea ţării de sub dominaţia otomană - după războiul ruso-turc din 1877-1878 . Festivitățile dedicate împlinirii a 140 de ani de la eliberarea Bulgariei au început în anul 2017, iar apogeul acestora va avea loc în data de 3 martie, ziua semnării Tratatului de Pace de la San Stefano, care a repus Bulgaria pe harta politică mondială, încheind dominaţia turcă. Sursa: lonews
BULGARIA: „Cerșetorul pentru Hristos”, bunicul Dobri Dobrev, a trecut la Domnul
Patriarhia Bulgară a anunțat marți, 13 februarie 2018, că Bunicul Dobri Dobrev, supranumit „Cerșetorul pentru Hristos”, unul dintre cei mai iubiți și cunoscuți oameni din Bulgaria, a trecut la Domnul, la vârsta de 103 ani. El cerșea în apropierea Catedralei din Sofia, iar din banii adunați făcea donații bisericilor, mănăstirilor și orfelinatelor din Bulgaria. Cel cunoscut drept „Bunicul Dobri” sau „Sfântul din Bailovo” cerșea în apropierea Catedralei „Alexander Nevsky” cu un pahar de plastic în mână. În acest mod el a strâns sume importante din care a făcut donații și acte de caritate. Potrivit orthochristian.com, Bunicul Dobri a donat în total peste 60.000 de dolari (aproximativ 100.000 leva) pentru: Catedrala „Alexander Nevsky” din Sofia, Biserica „Sfinții Chiril și Metodie” din Satul Bailovo și Mănăstirea Eleshnishki „Adormirea Maicii Domnului” din Estul Sofiei. Dumnezeu să îl așeze în locașurile drepților!
Dobri Dimitrov Dobrev s-a născut în 20 iulie 1914. El și-a pierdut auzul în cel de-al Doilea Război Mondial, iar din anul 2000 și-a dedicat viața Bisericii. A donat toate proprietăţile și locuia într-o anexă modestă de lângă biserica din Bailovo; a început să străbată zilnic 25 de kilometri până în Sofia, unde cerșea pe treptele catedralelor pentru a ajuta la construirea și restaurarea bisericilor și mănăstirilor din Bulgaria. Pentru actele de caritate pe care le-a făcut și viața simplă pe care a dus-o, Bunciul Dobri a fost unul dintre cei mai iubiți și cunoscuți oameni din Bulgaria. Dobri Dobrev a primit în 2013 titlul de „Personalitatea anului în știri”. Pe site-ul agenției de știri bulgare novinite.com, în top-ul realizat, el a adunat mai multe voturi decât toți participanții la un loc. De asemenea, a fost subiectul documentarului „The Silent Angel” („Îngerul Tăcut”) apărut în 2015. Foto credit: The Huffington Post
ISRAEL: Simpozion la Ierusalim | Pregătiri pentru Conferinţa inaugurală din 2019 a Asociaţiei Teologice Ortodoxe Internaţionale (IOTA)
Zeci de teologi din mediul academic mondial au participat în perioada 10 – 12 ianuarie la Simpozionul internaţional cu tema Reflecţii privind viitorul Ortodoxiei mondiale care a loc la Ierusalim. Evenimentul a fost organizat de Asociaţia Teologică Ortodoxă Internaţională (IOTA). Scopul reuniunii a fost definirea viziunii organizaţionale şi pregătirea conferinţei inaugurale care se va desfăşura la Iaşi la începutul anului 2019, potrivit Trinitas Tv.
Grupul teologilor români a fost reprezentat de Alexandru Tudorie, lector la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti, care a prezentat aspecte privind specificul ortodoxiei româneşti şi contribuţia teologilor români la dialogul panortodox. În timpul întrunirii, s-au purtat discuții legate de viitorul teologiei ortodoxe, pornind de la diferitele domenii ale teologiei, a spus Cătălin Jekel, consilier cultural al Arhiepiscopiei Iașilor. Conferința inaugurală a Asociației Internationale a Teologilor Ortodocsi, intitulată Unitate panortodoxă şi sinodalitate, se va desfăşura la Iaşi în 9-12 ianuarie 2019. Sursa: basilica.ro
Patriarhia Ecumenică va organiza un forum despre sclavia modernă la Buenos Aires în perioada 5-8 mai 2018. Forumul Probleme vechi în Noua Lume are binecuvântarea Patriarhului Ecumenic Bartolomeu şi se va desfăşura în parteneriat cu Arhiepiscopia Ortodoxă Greacă din Buenos Aires și America de Sud, precum şi cu Institutul Ortodox Patriarhul Athenagora din Berkeley, California. Scopul întrunirii din capitala Argentinei este de a aduce împreună practicieni, factori de decizie politică, teologi, cercetători, din America Latină şi alte regiuni ale Lumii Noi, pentru a continua dialogul început la primul Forum care s-a concentrat în principal pe problema traficului de fiinţe umane. De asemenea, agenda evenimentului va include şi abordarea altor teme, cum ar fi sănătatea publică, tehnologia şi comunităţile vulnerabile.
‘Forumul este o continuare firească a Sfântului și Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe (Creta, iunie 2016), la fel ca primul Forum’, se precizează în comunicatul Patriarhiei Ecumenice. Primul Forum Păcatele dinaintea ochilor noştri a fost rodul colaborării dintre Patriarhul Ecumenic Bartolomeu şi Arhiepiscopul Justin Welby de Canterbury şi s-a desfăşurat la Istanbul în perioada 6-7 februarie 2017. La finalul evenimentului, Patriarhul Ecumenic Bartolomeu şi Arhiepiscopul Justin Welby de Canterbury au semnat o declaraţie comună în care şi-au exprimat angajamentul comun de eradicare a tuturor formelor de înrobire umană. Sursa. Basilica
SUA: Donald TRUMP, BOR și „Marșul pentru Viață”. Demonstrația de la Washington, deschisă de un înalt ierarh ortodox. Mesajul Patriarhiei Române
Prezentând evenimentul, agenția Patriarhiei Române anunță că „Marșul” ajunge în țara noastră pe 24 martie. Pentru prima oară după 45 de ani, un președinte al SUA în funcție a salutat evenimentul. „Marșul pentru viață” organizat la Washington, manifestare care a strâns zeci de mii de participanți și care a fost salutată de conducătorii americani Donald Trump și Mike Pence, a fost deschis de un preot ortodox. Pe 22 ianuarie, la Washington, a fost organizată a 45-a ediție a Marșului. Au participat zeci de mii de oameni ( unele surse dau chiar cifra de o sută de mii de participanți) printre care mulți ierarhi, preoți, studenți și credincioși ortodocși. Mesajul de deschidere a manifestației a fost citit de Preafericitul Părinte Tihon, Arhiepiscop de Washington, Mitropolit al Americii şi Canadei, care a spus: „Lăsați-ne să susținem viața și astfel să nu ne opunem lui Cristos care a murit pentru viața întregii lumi!”
Marșul românesc, pe 24 martie
Pe siteul basilica.ro, după ce e relatat evenimentul pe scurt, se spune: „În ţara noastră, Marşul pentru viaţă ajunge anul acesta, în 24 martie, la a opta ediţie naţională. Prima ediţie a marşului a avut loc în anul 2008, la Timişoara. Anul trecut, în România, numărul de participanţi la Marşul pentru viaţă a crescut cu aproape 50% în comparaţie cu 2016. 110.000 de persoane din 138 de localităţi au ieşit în stradă pentru a susţine lupta împotriva avorturilor. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a binecuvântat demersul acesta în care sunt reafirmate valorile familiei creștine tradiționale, îndeosebi darul sfânt al vieţii prin nașterea de copii şi creșterea lor în credinţă sfânta şi iubire milostivă.” Sursa: Evz.ro
ELVEȚIA: Biserica Ortodoxă ar putea fi recunoscută oficial în cantonul elveţian Vaud
Episcopii Ortodocşi din Elveţia s-au întrunit în şedinţă de lucru la începutul săptămânii acesteia pentru a discuta procedurile de recunoaştere a Bisericii Ortodoxe de către autorităţile cantonului Vaud. Potrivit comunicatului oficial, Adunarea Episcopilor Ortodocşi din Elveţia s-a întrunit pentru a cincea dată marţi, 23 ianuarie 2018, la Centrul Ortodox al Patriarhiei Ecumenice din Chambesy. La şedinţa prezidată de Înaltpreasfinţitul Părinte Ieremia, Mitropolitul ortodox grec al Elveţiei, au participat: Mitropolitul Ignatie (Patriarhia Antiohiei); Episcopul Nestor (Patriarhia Moscovei); Episcopul Andrei (Patriarhia Serbiei); Mitropolitul Iosif (Patriarhia Română); Episcopul Macarie (Patriarhia Ecumenică).
Membrii Adunării au analizat propunerea de a înainta o cerere autorităţilor competente din cantonul Vaud pentru recunoaşterea parohiilor şi comunităţilor ortodoxe din acest canton şi au reafirmat dorinţa de cooperare şi promovare a unităţii Bisericii Ortodoxe în Elveţia. Adunarea Episcopală din Elveţia a fost înfiinţată prin decizia celei de-a patra Conferinţe Presinodale Panortodoxe, întrunită la Chambesy în luna iunie 2009, şi reconfirmată prin documentul despre diaspora ortodoxă aprobat în Creta de membrii Sfântului şi Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe. În Lausanne, cel mai mare oraș al cantonului Vaud, există o parohie ortodoxă română cu o istorie de peste 35 de ani, dedicată Tuturor Sfinților Români. La nivelul Elveției există aproximativ 15 parohii și o mănăstire care aparțin Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale și Meridionale. Foto credit: Centrul Ortodox al Patriarhiei Ecumenice/Facebook, Sursa: basilica.ro
ISRAEL: Patriarhia Ierusalimului | Mănăstirea Sf. Ioan Botezătorul din Bethabara a fost redeschisă
Mănăstirea istorică Sfântul Ioan Botezătorul din zona Bethabara, la Est de Ierihon, aşezată pe malul vestic al râului Iordan, a fost redeschisă începând cu 29 ianuarie 2018, informează site-ul oficial al Patriarhiei Ierusalimului. Mănăstirea poate fi vizitată în fiecare zi între 9 şi 14:30. În conformitate cu tradiția Bisericii, această zonă este considerată a fi locul exact al Botezului Domnului nostru Iisus Hristos. De asemenea, cel mai probabil peştera unde s-a nevoit Sfântul Ioan Botezătorul se află tot în împrejurimi.
Mănăstirea Sfântul Ioan Botezătorul a fost ridicată în perioada 325-335. Potrivit unor surse istorice, mănăstirea a fost distrusă în timpul invaziei perşilor care au incendiat aşezământul monahal şi au ucis monahii din obştea mănăstirii. După invazia persană, o parte din marea mănăstire a fost refăcută, iar acest loc de pelerinaj a dăinuit până în secolul 12. Apoi, Împăratul Bizanţului, Manuel Komninos (1143-1180), va reclădi mănăstirea din temelii. În prezent, aşezământul monahal se află în plin proces de renovare condus de Patriarhia Ierusalimului. Foto credit: Patriarhia Ierusalimului, Sursa: Basilica.ro
TURCIA: Mănăstirea Sümela - Capela aşezământului monahal vechi de 1600 ani a fost deschisă publicului spre vizitare
Capela mănăstirii ortodoxe Sümela din Turcia, descoperită recent în urma unor lucrări de restaurare, a fost deschisă publicului spre vizitare, informează Daily Sabah. Mănăstirea veche de 1600 ani este construită la o altitudine de 1.200 m în munţii din regiunea Maçka, provincia Trabzon. În trecut, cel mai probabil capela a fost folosită atât ca lăcaş de cult, cât şi ca punct de observare pentru a supraveghea căile de acces spre aşezământul monahal, în vederea protejării comunităţii monastice de diferite atacuri. Datând din sec. 8-9, accesul se făcea cu ajutorul unei scări secrete aşezată la 4 metri deasupra pământului, apoi printr-un coridor spre incinta capelei. Din cauza copacilor din zonă, scara a rămas ascunsă până la demararea lucrărilor de restaurare.
Capela se crede că a făcut parte dintr-un sistem de comunicaţii cu ajutorul căruia erau semnalate pericolele care ameninţau atât satul din apropiere Livera, cât şi mănăstirea. Interiorul capelei păstrează diferite picturi murale care descriu „raiul și iadul, moartea și viața”.
Tradiţia menţionează faptul că a fost întemeiată în anul 386, în timpul împăratului Teodosie I (375-395), de doi călugări greci, Sofronie şi Barnaba, călugări care au găsit o icoană a Fecioarei Maria într-una din peşterile muntelui şi au decis să rămână acolo cu intenţia ridicării unei mănăstiri. Între 1916 şi 1918, în timpul cuceririi Trapezuntului, mănăstirea a fost închisă pentru un timp de ruşi. A fost părăsită în 1922, când au început să aibă loc deportări de locuitori între Grecia şi Turcia în urma tratatului de la Laussane. La 15 august 2010, după 88 de ani, Patriarhul Ecumenic Bartolomeu a oficiat prima slujbă arhierească în biserica restaurată parţial. Foto credit: WitR/Shutterstock, Sursa: basilica.ro
POLONIA: Mitropolitul Bartolomeu Anania pomenit în catedrala din Lublin
Mitropolitul Bartolomeu Anania a fost pomenit duminică în catedrala din Lublin, Polonia, cu prilejul împlinirii a şapte ani de la trecerea în veşnicie. În cadrul Liturghiei oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Abel, Arhiepiscop de Lublin și Chełm, a fost rostit un Trisaghion şi o ectenie întreită în memoria vrednicului de pomenire Mitropolit Bartolomeu care, în urmă cu douăzeci de ani, vizita Eparhia poloneză. Alături de Înaltpreasfinţitul Părinte Abel, Chiriarhul locului, a slujit Arhim. Dumitru Cobzaru, reprezentantul delegaţiei Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului în Polonia. În semn de mulțumire și apreciere, Arhim. Dumitru Cobzaru i-a dăruit ÎPS Abel o icoană reprezentând pe Sfântul Nectarie de la Eghina.
Biserica Poloniei este păstorită de Preafericitul Părinte Sava, Mitropolitul Varşoviei şi al întregii Polonii. Biserica Ortodoxă a Poloniei cuprinde şase eparhii: Varşovia şi Bielsk, Bialystok şi Gdansk, Lodz şi Poznan, Wroclaw şi Szczecin, Lublin și Chelm, Przemysl şi Nowy Sacz. Preafericitul Sava, împreună cu delegația însoțitoare, a participat în perioada 18-26 iunie 2016 la lucrările Sfântului și Marelui Sinod din Creta. Foto credit: Radio Reintregirea
AUSTRALIA: Episcopii ortodocși susțin siguranța spirituală, emoțională și fizică a copiilor
Într-un comunicat publicat joi, episcopii ortodocși canonici din Australia și Oceania denunță toate tipurile de abuz care amenință siguranța spirituală, morală, emoțională și fizică a minorilor și copiilor. Întruniți în cea de a șaptea ședință a Adunării Episcopale din Oceania, ierarhii ortodocși au subliniat importanța alinierii practicilor Bisericii Ortodoxe la recomandările Comisiei regale pentru analiza răspunsului instituţional la abuzurile sexuale asupra copiilor. Comisia Regală pentru răspunsul instituţional la abuzul asupra copiilor este o comisie formată în 2013 de guvernul australian în conformitate cu Actul Comisiilor Regale din 1902 care autorizează guvernatorul general al Australiei să inițieze o investigație, numită comisie regală. Comisiile regale investighează probleme de interes public semnificativ. În cadrul raportului final făcut public în data de 15 decembrie 2017, Comisia regală recomandă tuturor instituțiilor religioase din Australia să implementeze cele 10 standarde de siguranță pentru copii.
Cele zece elemente au fost formulate ca fiind dinamice și receptive, oferind instituțiilor flexibilitate în aplicarea lor.
Membrii Adunării Episcopale a Oceaniei s-au întâlnit în februarie la sediul Arhiepiscopiei Ortodoxe Grecești din Sydney sub președinția Arhiepiscopului Stylianos, reprezentantul Patriarhiei Ecumenice, pentru a afirma unitatea în credința ortodoxă și pentru a discuta mai multe probleme pastorale cu care se confruntă Bisericile Ortodoxe de pe teritoriul australian și neozeelandez. Potrivit comunicatului oficial, sunt menționate patru probleme pastorale stringente ale societății australiene:
Membrii adunării au înălțat rugăciuni pentru întoarcerea celor doi episcopi sirieni, Paul Yazigi și Ioan Ibrahim, care au fost răpiți acum cinci ani. De asemenea, ierarhii și-au exprimat îngrijorarea cu privire la situația dificilă a creștinilor ortodocși din Siria și a tuturor popoarelor din Orientul Mijlociu. Comunicatul se încheie cu denunțarea tuturor formelor de violență și a vărsărilor de sânge care au loc în Estul Ucrainei, în Kosovo și Metohija, în Orientul Mijlociu, Egipt și în toate locurile din lume. Se atrage atenția și asupra rolului important pe care îl are religia în apropierea oamenilor indiferent de diferențele de rasă, gen, limbă și cultură. Foto credit: greekorthodox.org.au, Sursa: basilica
ITALIA: Colosseum-ul din Roma va fi luminat în roșu pentru a reprezenta sângele creștinilor persecutați
Colosseum-ul din Roma va fi luminat în roșu sâmbătă 24 februarie 2018, începând cu ora 18:00, pentru a reprezenta sângele creștinilor care au fost răniți sau și-au pierdut viața în urma persecuțiilor religioase. Inițiativa aparține Fundației „Aid to the Church in Need” („Ajutor pentru Biserica aflată în necazuri”). Potrivit Catholic News Agency, simultan, mai multe biserici reprezentative din Siria și Irak vor fi luminate în roșu. Persecuţiile împotriva creştinilor sunt mai grave decât în orice moment al istoriei, iar în mai multe cazuri genocidul şi alte crime împotriva umanităţii dovedesc faptul că Bisericile din anumite regiuni se află în faţa pericolului de a fi exterminate, se menţionează întru-un raport al fundaţiei catolice Aid to the Church In Need emis în data de 12 octombrie 2017. Raportul cu titlul „Persecutat şi Uitat?” face referire la anii 2015-2017 şi descrie creştinismul drept cea mai oprimată comunitate de credinţă din lume. Foto credit: Catholic News Agency, Sursa: basilica
ALBANIA: Bisericile albaneze aflate în ruină ar putea deveni un magnet turistic, spun experţii
Multe bisericii ortodoxe albaneze cu vechime se află în ruine de decenii, dar au potenţialul de a atrage turişti, spun unii experţi. Guvernul și Biserica Ortodoxă din Albania au început să restaureze unele dintre lăcaşurile de cult din sudul țării care datează din perioada bizantină sau chiar mai târziu, informează Reuters. Biserica post-bizantină Sfântul Atanasie din Leshnice este un exemplu de lăcaş de cult aflat în ruine. Frescele sale ‘văd’ stelele din luna mai a anului trecut, când acoperișul a cedat și peretele sudic a căzut. Biserica are folii de plastic peste zidurile sale pentru protejarea acestora, în timp ce resturi cu părți ale frescelor sunt aşezate într-o parte.
În Albania, mai mult de 60% dintre albanezi sunt musulmani, iar restul sunt creștini. Biserica din Leshnice este pictată cu chipuri de sfinți în halouri de aur și scene biblice în albastru închis și roșu. Lăcaşul de cult datează din 1797, dar frescele de dedesubt sugerează că este mai veche.
Biserica din Labova, închinată Sfintei Cruci, este un exemplu de lăcaş ortodox de închinare pentru care s-a reuşit accesarea unui proiect de restaurare. În acest scop, renumele şi aşezarea geografică într-un sat au contat foarte mult. Lăcaşul de cult este faimos pentru crucea sa din aur solid, cântărind 0, 8 kg, şi lemn sculptat din crucea pe care a fost răstignit Mântuitorul Hristos. Aceasta a fost un dar din partea Împăratului Justinian I, spun doi cercetători. Crucea a dispărut în 1989 și nu a mai fost găsită. Foto Credit: Florion Goga / Reuters, Sursa: basilica
NOUA ZEELANDĂ: Prima stareță ortodoxă din Fiji a fost hirotesită recent
La Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului”, din jurisdicția Mitropoliei Noii Zeelande – Patriarhia Ecumenică, a fost hirotesită drept stareță, Monahia Melania, care va conduce obștea așezământului monahal din Saweni, Fiji. Ceremonia de instalare a fost oficiată de IPS Amfilohie, Mitropolitul Ortodox Grec al Noii Zeelande. Evenimentul reprezintă o noutate, întrucât Monahia Melania este prima stareță din Fiji, fiind și originară din țara insulară aflată în Pacific. Până în prezent, Mănăstirea fondată în urmă cu câțiva ani nu avea un conducător spiritual. La eveniment au participat Părintele Meletie, de la Mănăstirea „Sfinții Arhangheli” din Levin, Noua Zeelandă, și sora Anisia de la așezământul din Saweni. Sursa: Basilica Foto credit: Mitropolia Ortodoxă Greacă a Noii Zeelande
VATICAN: 23 februarie, zi mondială de rugăciune pentru pace
În cadrul rugăciunii „Angelus” din data de 4 februarie 2018, Papa Francisc i-a invitat pe toți credincioşii la o zi specială de rugăciune şi post pentru pace, în 23 februarie 2018. Acest demers are în vedere „prelungirea situaţiilor tragice de conflict în diferite părţi ale lumii”. În acest sens, Papa Francisc a propus această zi de rugăciune și de post pentru „popoarele din Republica Democratică din Congo şi din Sudanul de Sud”. Totodată, Papa Francisc, aşa cum a făcut-o şi în alte situaţii asemănătoare, îi invita “şi pe fraţii şi surorile necatolici şi necreştini să se asocieze la această iniţiativă în moduri pe care le vor considera oportune, dar toţi împreună”. În acest context, menţionăm că Biserica Ortodoxă se roagă permanent, în cadrul slujbelor, pentru pace în întreaga lume şi este solidară cu persoanele aflate în suferinţă şi în situaţii de persecuţii pe criterii religioase. Sursa: Basilica
Linkuri la știri