Un demers jurnalistic ratat despre banii Bisericii

Comunicat al Patriarhiei Române

 

            În legătură cu articolul intitulat Bisericile capitalismului s-au lepădat de Fisc, apărut sub semnătura doamnei ŞTEFANIA ENACHE în săptămânalul Finanţiştii din 26 martie – 1 aprilie 2012, pentru corecta informare a publicului cititor, Patriarhia Română reia următoarele precizări:

 

            1. Datorită statutului juridic al cultelor ca unităţi de drept privat, dar de utilitate publică, acestea dezvoltă numeroase activităţi social-filantropice şi cultural-misionare în beneficiul populaţiei, astfel încât scutirea de impozite este o necesitate. Această scutire este clar condiţionată de folosirea fondurilor obţinute din donaţiile credincioşilor şi din activităţi economice (producerea şi vânzarea de lumânări, calendare, carte religioasă, vin cultic şi alte obiecte bisericeşti) în scopuri bine definite, şi anume întreţinerea şi funcţionarea unităţilor de cult (plata facturilor la curent electric, apă, gaze etc.), pentru lucrări de construcţie, de reparaţie şi de consolidare a lăcaşurilor de cult şi a clădirilor ecleziastice, pentru învăţământ, pentru furnizarea în nume propriu şi/sau în parteneriat, de servicii sociale, acreditate în condiţiile legii, pentru acţiuni specifice şi alte activităţi non-profit ale cultelor religioase, potrivit Legii nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor (conform Art. 15 alin.1 lit. f din Codul Fiscal).

            Pentru celelalte activităţi economice desfăşurate, Biserica plăteşte taxe şi impozite, inclusiv TVA, asemenea tuturor societăţilor comerciale.

 

            2. Sprijinul pentru culte acordat de Guvern de la bugetul public este o consecinţă a secularizării de către stat a averilor bisericeşti în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza (1863). De atunci, unele din cheltuielile Bisericii (salarii, reparaţii, construcţii) au fost preluate de către statul român ca o compensaţie materială pentru proprietăţile preluate, aproximativ 25% din suprafaţa agricolă şi forestieră a Ţării Româneşti şi a Moldovei. Acest sprijin a continuat să fie acordat inclusiv în perioada regimului comunist tocmai datorită obligaţiei asumate de către stat în 1863. O eventuală încetare a sprijinului statului faţă de Biserica Ortodoxă Română şi alte culte ar trebui să fie urmată, în mod firesc, de o restituire a tuturor averilor bisericeşti confiscate, care, însă, între timp au fost folosite pentru împroprietărirea succesivă a populaţiei sărace. Contribuţia la salariu de la bugetul de stat pentru preoţi (cca. 65% din salariul unui profesor de liceu, restul salariului fiind completat din fondurile proprii ale parohiei) nu se face din milă, ci reprezintă o recunoaştere a contribuţiei cultelor la viaţa societăţii româneşti. Potrivit Legii 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, “statul român recunoaşte cultelor rolul spiritual, educaţional, social-caritabil, cultural şi de parteneriat social, statutul lor de factori ai păcii sociale, precum, şi rolul important al Bisericii Ortodoxe Române şi al celorlalte Biserici şi culte recunoscute în istoria naţională a României şi în viaţa societăţii româneşti” (art. 7, alin. 1 şi 2).

            Sprijinul de la bugetul de stat asigură doar în parte cheltuielile pentru salarizarea personalului clerical şi neclerical al cultelor religioase. În Biserica Ortodoxă Română sunt foarte multe salarii plătite din fondurile proprii ale eparhiilor. De exemplu, în Administraţia Patriarhală doar o treime dintre salariaţi beneficiază de sprijin la salariu de la bugetul de stat, iar două treimi sunt plătiţi integral din fondurile proprii ale Bisericii. Salariaţii Patriarhiei primesc un sprijin de la bugetul de Stat lunar de peste 500.000 lei, iar impozitul pe salarii plătit de Patriarhie către Statul Român este de aproximativ 900.000 lei lunar.

            La aceste cheltuieli salariale ale unităţilor bisericeşti se adaugă şi cheltuielile pentru întreţinerea clădirilor şi plata utilităţilor (curent electric, apă, gaze, căldură, telefoane etc.), care sunt asigurate, cu mari eforturi, numai din veniturile proprii obţinute din producerea şi comercializarea de lumânări, calendare, cărţi şi obiecte religioase, vin liturgic, unele chirii şi din activităţile economice menţionate în articol.

            La toate aceste cheltuieli legate de salarizarea personalului clerical şi neclerical şi de întreţinere a lăcaşurilor de cult şi celorlalte instituţii bisericeşti, se adaugă opera social-filantropică a Patriarhiei Române desfăşurată în contextul crizei economice din anul 2011 prin 706 aşezăminte social-filantropice (iar nu 279, cum greşit se menţionează în cuprinsul articolului !), dintre care: 171 cantine sociale şi brutării, 58 instituţii ce oferă servicii medicale şi farmacii, 80 centre de zi pentru copii, 11 centre educaţionale, 46 centre de zi pentru vârstnici şi 22 de servicii de îngrijire vârstnici, 40 centre comunitare, 35 centre de tip familial, 39 grădiniţe sociale, afterschool şi şcoli speciale, 22 locuinţe protejate, 130 centre de informare, de consiliere şi centre de resurse, 6 instituţii de învăţământ pentru adulţi, 33 centre de urgenţă (pentru persoane fără adăpost, pentru victime ale violenţei domestice, pentru victime ale traficului de persoane), 13 campusuri de tabără. Pentru toată această activitate social-filantropică desfăşurată, eparhiile Patriarhiei Române au cheltuit peste 54.000.000 lei.

           

3. În ceea ce priveşte scutirea de impozit pentru clădirile şi terenurile aflate în proprietatea Bisericii, menţionăm că situaţia din România este asemănătoare cu statutul cultelor din alte ţări europene, ca de exemplu Germania, Spania, Italia, Franţa etc., unde de asemenea cultele religioase nu plătesc impozitul pe clădiri. În acelaşi timp, activitatea Cultelor din unele ţări europene este sprijinită prin direcţionarea unui procent din impozitul pe salarii sau pe venit spre cultele oficial recunoscute.

            De menţionat faptul că, din cauza crizei economice, în bugetul de stat din ultimii ani au fost alocate fonduri doar pentru sprijinul salarial al personalului deservent,iar nu şi pentru celelalte activităţi ale acestora.

            În concluzie, autorul articolului dovedeşte lipsă de informare în legătură cu destinaţia veniturilor unităţilor bisericeşti şi ignoranţă în ceea ce priveşte modul de organizare şi funcţionare a acestora, pe care îl confundă cu cel al societăţilor comerciale. Doamna Ştefania Enache se cuvenea să coreleze veniturile obţinute cu cheltuielile reale ale unităţilor bisericeşti şi cu datoriile neachitate. Din păcate, jurnalistul săptămânalului Finanţiştii a ratat acest demers jurnalist de interes pentru publicul cititor, preocupat doar de a crea falsa impresie că unităţile bisericeşti sunt societăţi comerciale profitabile.