Conferința IPS Ierotheos Vlachos: Viața duhovnicească a creștinului în societatea actuală

ViaÈ›a duhovnicească este viaÈ›a Duhului Sfânt care este legată de viaÈ›a creÈ™tină. ViaÈ›a creÈ™tină este unirea È™i comuniunea noastră cu Hristos. ViaÈ›a duhovnicească înseamnă să simtă cineva în lăuntrul său lucrarea Duhului Sfânt. Aceste lucruri nu diferă între ele. Hristos este Cel care trimite pe Duhul Sfânt în inimile noastre, iar Duhul Sfânt îl plăsmuieÈ™te pe Hristos în lăuntrul nostru. Sfântul Simeon Noul Teolog vorbeÈ™te despre botezul apei È™i botezul Duhului Sfânt. Botezul apei este cel pe care l-am primit la o vârstă frageda, atunci când nu puteam conÈ™tientiza lucrul acesta, iar botezul Duhului Sfânt este lucrarea Duhului Sfânt pe care începem să o simÈ›im prin pocăință.

Ce înseamnă epoca contemporană? Este mediul în care trăim noi, toÈ›i. Cum este acest mediu în care trăiesc teologii contemporani? Este un mediu dificil È™i tragic. In Orientul Mijlociu creÈ™tinii ortodocÈ™i suferă războiul È™i prigoanele. Am petrecut 3 ani în Liban È™i în Siria, È™i mai cu seamă în 1998, când avea loc războiul civil în Liban. Am fost de multe ori în Damasc È™i în Alep, care astăzi este într-o situaÈ›ie foarte grea. Am legat foarte multe prietenii duhovniceÈ™ti cu creÈ™tinii de acolo. Un prieten de al meu este Mitropolitul de Alep care a fost răpit. Si cunosc condiÈ›iile în care trăiesc aceÈ™ti creÈ™tini ortodocÈ™i. Ei nu È™tiu dacă se mai pot trezi a doua zi, dacă mai ajung să se culce din nou seara. In Africa creÈ™tinii suferă din pricina războiului, a foametei si a vrăjitoriei. Iar în Apus creÈ™tinii suferă din cauza secularizării. Dacă m-aÈ›i întreba care dintre acestea sunt ispitele cele mai periculoase, aÈ™ spune că cele din Apus, adică secularizarea. Ce înseamnă secularizare? Secularizare înseamnă să trăiască cineva după duhul lumesc iar nu după Duhul lui Dumnezeu, să se adapteze cineva legilor lumii È™i să uite poruncile lui Dumnezeu, să aibă doar botezul apei È™i să nu aibă È™tiință de botezul Duhului Sfânt. Însă, oare, aceste greutăți ale creÈ™tinului ortodox sunt doar ale creÈ™tinilor de astăzi? Ne place să ne victimizam, că suferim È™i ne chinuim în epoca noastră, însă fiecare epocă are propriile probleme. Totdeauna creÈ™tinii ortodocÈ™i au întâmpinat probleme È™i greutăți.

In toate epocile creÈ™tinii ortodocÈ™i au suferit ispite È™i presiuni. Nu este un fenomen nou acesta - noi crezând că suferim în mod diferit de alÈ›ii. Si voi da câteva exemple pentru a susÈ›ine ceea ce spun. Să citim Sfânta Scriptură ca să vedem cum trăiau primii creÈ™tini. Aveau multe probleme, prigoane, dar aveau insuflare È™i trăiau cu botezul Duhului.  Noi, episcopii, spunem despre noi că suntem urmaÈ™i ai Apostolilor, È™i acest lucru este adevărat. Dar, cum trăiau SfinÈ›ii Apostoli? Prin ce ispite È™i încercări treceau? Uităm faptul că toÈ›i Apostolii au suferit mucenicie, în afară de Evanghelistul Ioan, pentru că el a trăit moartea lui Hristos, fiind de față pe Golgota. ToÈ›i Apostolii au trăit martiriul È™i È™i-au sfârÈ™it viaÈ›a prin mucenicie. Au fost decapitaÈ›i cei mai mulÈ›i. Se simÈ›eau nefericiÈ›i? Se plângeau? Deloc! Erau cei mai fericiÈ›i oameni! Citim epistolele Sf. Ap. Pavel. Patru, din cele 14 epistole care s-au păstrat, se numesc epistolele captivității. Sunt epistolele către Filipeni, către Efeseni, către Coloseni, către Filimon.

Sfântul Apostol Pavel era în închisoare când a scris aceste epistole. Citim Epistola către Filipeni. Este acolo imnul Bucuriei. Nu al lui Beethoven, ci al Apostolului Pavel. In continuu vorbeÈ™te despre bucurie. "BucuraÅ£i-vă pururea întru Domnul. Åži iarăşi zic: BucuraÅ£i-vă"(Filipeni, 4, 4). Nicăieri nu simte amărăciune, nu pomeneÈ™te de clipele grele din închisoare. Citim cele două Epistole către Efeseni È™i către Coloseni. Sunt două Epistole în care se vorbeÈ™te despre Taina Bisericii È™i despre cum trebuie să trăiască creÈ™tinii în lume. In Epistola către Efeseni adesea face referire la Biserică ca Trupul Slăvit al lui Hristos, iar în Epistola către Coloseni se referă adesea la Hristos, Care este capul Bisericii. Peste tot exprimă bucuria È™i Il slăveÈ™te pe Dumnezeu că este mădular al Bisericii. El însuÈ™i a urcat până la al treilea cer, È™i a auzit cuvinte pe care nu poate omul să le exprime, dar spune: "Iar mie, să nu-mi fie a mă lăuda, decât numai în crucea Domnului nostru Iisus Hristos" (Galateni 6, 14).

Nici pentru că era un iudeu de seamă care a studiat în preajma lui Gamaliel, nici pentru faptul că era cetățean roman, nici pentru faptul că era Apostol, È™i nici pentru că a avut marea experiență de a se sui până la al treilea cer! Însă el se lauda prin crucea lui Hristos, pentru prigoane, necazuri, moarte. In Filipi, in Macedonia, a fost arestat È™i l-au băgat la puÈ™cărie. Vă puteÈ›i imagina ce însemnau închisorile în epoca respectivă?! ToÈ›i adunaÈ›i grămadă, cu criminalii, fără toalete. Iar la miezul nopÈ›ii, Apostolul Pavel împreună cu Sila se trezeau È™i aduceau cântări. Ce imne aduceau lui Dumnezeu? Psalmii lui David: "slăveÈ™te suflete al meu pe Domnul..." Si toÈ›i acei puÈ™căriaÈ™i stăteau È™i ascultau. GândiÈ›i-vă la această scenă! O scenă extraordinară! AÈ™adar Apostolii au trecut prin prigoane, dar ei considerau acest lucru o binecuvântare a lui Dumnezeu. Spune Sfântul Apostol Pavel că i s-a dăruit marele dar nu să creadă în Domnul, ci să pătimească în Domnul.  

Al doilea exemplu: Sfântul Ignatie Teoforul, un părinte apostolic care a fost episcop al Antiohiei în Siria. A fost arestat È™i-l duceau spre Roma, unde urma să fie mâncat de fiare în circ. Pe drumul către Roma a aflat că creÈ™tinii din Roma strângeau bani ca să-l răscumpere de la împărat. Noi, ce am face, dacă am fi fost în locul lui? Le-am fi zis: "bravo, creÈ™tinilor, să vă binecuvânteze Dumnezeu!". El, în schimb, trimite o scrisoare creÈ™tinilor din Roma È™i le spune lucruri înfricoșătoare: "Vă rog mult daÈ›i-mi prilejul de a mă jertfi pentru Dumnezeu, acum când jertfelnicul este pregătit.

Vă rog să fiÈ›i pentru mine un cor al dragostei È™i să cântaÈ›i imne Tatălui, în Iisus Hristos. Vreau nu doar să mă numesc creÈ™tin, ci să mă găsesc È™i să dovedesc prin fapte că sunt creÈ™tin. Vă rog mult lăsaÈ›i-mă să mă fac hrană fiarelor, prin care Îl voi putea dobândi pe Dumnezeu. Eu sunt grâul lui Dumnezeu È™i vreau să fiu măcinat de dintâi fiarelor ca să mă arăt pâine curată a lui Hristos. Si vă cer nu numai ca să nu faceÈ›i nimic ca să mă sloboziÈ›i, ci vă rog, dimpotrivă, să le lăsaÈ›i pe fiare să mă mănânce È™i să devină mormântul meu, să îmi mănânce tot trupul È™i să nu mai îmi lase nimic. Acum voi fi un adevărat mucenic pentru Hristos. ImploraÈ›i-L pe Hristos pentru mine ca, prin aceste fiare, să mă arăt jertfa lui Hristos. Abia acum încep să devin ucenic al lui Hristos. Cu nimic nu mă vor folosi plăcerile lumii, nici împărățiile acestui veac. E de preferat pentru mine să mor pentru Iisus Hristos decât să împărățesc peste tot pământul. Pe Acela Îl caut, Care a murit pentru noi, pe Acela Îl doresc, Care a înviat pentru noi. Acum se apropie ceasul să mă nasc în viaÈ›a cea adevărata. Nu mă împiedicaÈ›i să trăiesc. Să nu doriÈ›i să mor departe de Dumnezeu. LăsaÈ›i-mă să primesc lumina adevărată. Îndată ce voi ajunge lângă Dumnezeu voi deveni om adevărat. ÎngăduiÈ›i-mi să imit patimile lui Hristos".  In mod repetat spune: "dragostea mea a fost răstignită". Si Îl numeÈ™te pe Hristos dragoste. Spune: Acesta, dragostea, S-a răstignit pentru mine, de aceea nu mai există în lăuntrul meu dragoste pentru lucrurile materialnice.

Ce poate vedea cineva in această epistolă? Este dumnezeiasca insuflare! Al treilea exemplu, este martiriul Sfintei Perpetua. Este cel mai bun martirologiu care există. SpecialiÈ™tii spun că a fost probabil scris de Tertulian. Si a fost scris mai întâi în limba greacă, după care a fost adus în latină. Perpetua era o aristocrată foarte nobilă. A murit în Africa, în Cartagina, în anul 202, È™i este prăznuită pe 1 februarie. Si a fost arestată împreuna cu alÈ›i 4 catehumeni. Avea doar 22 de ani È™i abia născuse, îÈ™i alăpta pruncul. S-a născut dintr-o familie nobilă, trăia foarte luxos È™i a avut o căsătorie bună. A fost arestată pentru că fusese catehizată È™i apoi botezată. Tatăl ei i-a luat copilul È™i îi spunea: "întoarce-te pentru copilul tău". Însă ea Îl iubea pe Dumnezeu mai mult decât pe copilul său. Când a sosit ceasul muceniciei au fost duÈ™i cu toÈ›ii în amfiteatrul plin de păgâni. Si, spune acolo martirologiu: "am intrat în amfiteatru ca È™i cum am fi intrat în cer". Chipul ei strălucea de lumină. Perpetua înainta către mucenicie într-un mod nobil, ca o mireasă a lui Hristos. Si au dat drumul unui animal sălbatic, care a lovit-o È™i a trântit-o la pământ, È™i sângele curgea din trupul ei. Ea s-a ridicat puÈ›in È™i a încercat să se acopere de ruÈ™ine, ca sa nu se vadă goliciunea. Nu de durere ci de ruÈ™ine! Si a cerut un ac sa îÈ™i coase haina, să nu se vadă ruptura. Si È™i-a strâns părul, pentru că nu i se părea cuviincios să aibă parul dezlegat.

În vremea aceea, când o femeie îÈ™i purta părul despletit însemna că purta doliu. Si nu dorea să fie văzuta cu părul despletit, să arate că se tânguieÈ™te, că este în suferință. Ea era mireasa lui Hristos È™i vroia să I se înfățiÈ™eze frumoasă. Era în răpire dumnezeiască È™i, la un moment dat, ca È™i cum s-ar fi trezit dintr-un somn spunea: "când vor slobozi acea fiară sălbatică ca să ne omoare?". Si i s-a răspuns că a fost slobozită fiara È™i că a fost trântită la pământ. Si ea nu a crezut acest lucru, È™i spunea: "când s-a întâmplat asta? Este imposibil!". Si, când a văzut rănile pe trupul ei, abia atunci È™i-a dat seama că a fost slobozită fiara. Si apoi au decapitat-o. Aceasta este mărturia martirologiului, care a fost întocmit în anul următor morÈ›ii sale. Prima jumătate a scris-o ea însăși în închisoare, iar cele despre moartea sa le-a scris Tertulian, din câte se spune. Nu este un basm, o povestire care au scris-o alÈ›ii ulterior. Ce dovedeÈ™te acest martiriu al Sfintei Perpetua? DovedeÈ™te ceea ce numim insuflare, botezul Duhului, că era îmbătată cu Duhul Sfânt! Al patrulea exemplu. Exista o epistola care a fost scrisă de un anonim către Diognet, care dorea să afle cine sunt creÈ™tinii.

Si aici este descris cum sunt creÈ™tinii: "CreÈ™tinii locuiesc pe acest pământ ca È™i cum ar fi într-o È›ară străină, ca È™i cum nu ar avea patrie. Ca cetățeni, participă la toate aspectele vieÈ›ii sociale, dar trăiesc ca È™i cum ar fi niÈ™te străini. Orice È›ară străină este patria lor, È™i orice patrie este străină pentru ei. Trăiesc pe pământ dar cetatea lor este în cer. Se supun legilor fiecărei țări dar, prin modul lor de viață ,sunt mai presus de lege. Ii iubesc pe toÈ›i, È™i sunt prigoniÈ›i de toÈ›i. Sunt omorâÈ›i, dar ei sunt vii." AceÈ™tia sunt creÈ™tinii! Si, această Epistolă îmi aminteÈ™te de ceea ce spunea Apostolului Pavel, că nu avem aici cetate stătătoare È™i aÈ™teptam ceea ce va să vină. Si, tâlcuieÈ™te Sfântul Ioan Gură de Aur: "nu È™tim că viaÈ›a prezentă este trecătoare?" E ca È™i cum am înnopta într-un hotel È™i a doua zi plecam. Șederea pe acest pământ este trecătoare, noi suntem străini în această lume. Nu suntem cetățeni ai acestei lumi ci trecători prin ea. Nu avem aici cetate, pentru ca cetatea noastră este sus, în ceruri. Aici pășim pe o cale. Există un text mai anarhic decât acesta? Este un anarhism creÈ™tin [o răzvrătire față de duhul lumii n.n.]. Cât de mult îmi place să fie cineva îmbătat în Hristos! Cât de mult îmi place să fie cineva anarhist în Hristos.

Anarhist nu este cel care omoara lumea cu bombe - acesta este plin de ură, È™i de răutate, È™i de iad. Anarhist [în Hristos] este cel care are dumnezeiasca insuflare.  Am dat câteva pilde: cea a Apostolului Pavel, din care putem vedea insuflarea pe care o avea; cea a Sfântului Ignatie Teoforul, care era îndrăgostit de Hristos; exemplul Sfintei Perpetua care era o femeie distinsă, de 22 de ani, care abia devenise mamă È™i, de asemenea, Epistola către Diognet. Toate aceste scrieri ce arată? Arată ce este insuflarea!   CreÈ™tinul trebuie să fie un om care are insuflare, să trăiască botezul Duhului, să fie îndrăgostit de Hristos. Aceasta este cea mai buna dragoste, să fie insuflat de dragostea lui Dumnezeu È™i de lucrarea Duhului Sfânt. Sfântul Porfirie spunea că creÈ™tinul trebuie să se asemene unui poet, adică să aibă insuflare. AcelaÈ™i lucru îl spuneau È™i SfinÈ›ii Paisie È™i Sofronie. Poetul, artistul are o permanentă inspiraÈ›ie. Oriunde ar merge el nu vede doar ceea ce vad ochii lui, ci ceea ce este dincolo de aceste realități. Există cu adevărat o altă realitate dincolo de ceea pe care o vedem. Una este realitatea È™i alta este cea ce vedem în mod nemijlocit, imediat.

Ceea ce simÈ›im în mod nemijlocit, prin simÈ›uri, este faptul că mă vedeÈ›i È™i că mă auziÈ›i. Iar realitatea este cea pe care o vede prorocul, care este mai presus de simÈ›ire È™i de raÈ›iune, fără să fie, desigur, desfiinÈ›ate nici simÈ›urile, nici raÈ›iunea. Pictorul, oriunde ar merge se gândeÈ™te la cea ce urmează să picteze, È™i se gândeÈ™te mereu când se va întoarce la atelier ca să-È™i continue pictura. Astfel trebuie să fie È™i creÈ™tinul. CreÈ™tinul care nu este poet È™i artist nu este un adevărat creÈ™tin. Este un fals creÈ™tin. Ne-am umplut de falÈ™i creÈ™tini, de caricaturi de creÈ™tini.  Si, să vă dau un alt exemplu, care l-am preluat de la Sfântul Grigorie de Nyssa, care, la rândul lui l-a preluat de la un scriitor antic. Era în Alexandria un circar care îmbrăcase o maimuță în om, È™i o învățase să facă tot felul de exerciÈ›ii excepÈ›ionale. Si toÈ›i o aplaudau. Si se întrebau oamenii dacă este posibil să facă un om toate aceste lucruri.  La un moment dat, cineva È™i-a dat seama că nu este vorba de un om, ci de o maimuÈ›a îmbrăcată în om. Stăpânul ei ii pusese o mască pe față È™i nu se vedea că e maimuță - părea a fi om. Si, acel om, a aruncat o nuca în maimuță - È™i, È™tiÈ›i cât de mult iubesc maimuÈ›ele nuca. AÈ™a că a abandonat toate acrobaÈ›iile pe care le făcea, È™i s-a dus să mănânce nuca.

Dar nu putea să o mănânce că avea masca pe față. Cu mâna È™i-a rupt masca, È™i toÈ›i au strigat: "aaa... nu e om, e maimuță!". Si, spune Sfântul Grigorie de Nyssa: "aÈ™a suntem noi creÈ™tinii". Nu suntem oameni adevăraÈ›i, ci purtăm masca de oameni. Si când întâmpinăm vreo problemă, sau o ispită, ne rupem masca de pe față È™i atunci dam la iveala adevăratul nostru sine. AÈ™adar, trebuie să trăim cu insuflare! Acum să vă spun ceea ce spunea Părintele Sofronie despre insuflare. Când mă duceam la Părintele Sofronie È™i spuneam: "Părinte, sunt foarte supărat!", Părintele rădea È™i spunea: "Èši-ai pierdut insuflarea!". Si, ce înÈ›elegea prin insuflare? Dragostea de Dumnezeu, rugăciunea, adică acest botez al Duhului. Atunci când cineva trăieÈ™te în acest chip, toate celelalte sunt amănunte. Când cineva este îndrăgostit nu-l mai interesează ce spune lumea. TrăieÈ™te beÈ›ia dragostei. Cine este îndrăgostit de Dumnezeu toate celelalte lucruri le dă la margine. Nu este nesimÈ›itor față de lume È™i față de istorie; toate le înÈ›elege însă este sensibil față de veÈ™nicie. Are o altă viață lăuntrică, pe care ceilalÈ›i nu o înÈ›eleg. Deci, spunea Părintele Sofronie:  "Suntem datori să păstram în acelaÈ™i timp un foarte puternic avânt către Dumnezeu È™i în acelaÈ™i timp, conÈ™tiinÈ›a sărăciei noastre. Dacă suntem satisfăcuÈ›i cu sinele nostru, atunci rugăciunea încetează să mai fie ceea ce trebuie să fie. Si ce trebuie sa fie rugăciunea? Să fie ca explozia unui vulcan. ȘtiÈ›i ce înseamnă să explodeze un vulcan?! Nu mai È›ine seama de nimic, trece peste tot ceea ce întâlneÈ™te înainte".  Aceasta este rugăciunea: explozia unui vulcan.  Știm că în lăuntrul nostru se află omul cel vechi, pe care l-am moÈ™tenit de la Adam È™i Eva, È™i de aceea în lăuntrul nostru sunt toate patimile pervertite ale sufletului. Si spun:  "refuz voinÅ£a sângelui meu căzut È™i vreau ca în venele mele să curgă viaÅ£a lui Dumnezeu" (P. Sofronie).  Aceasta este insuflarea. "Ca să nu pierdeÈ›i binecuvântarea pe care v-a dat-o Dumnezeu, luptaÈ›i-vă să păstraÈ›i orice gând care vă inspiră È™i să alungaÈ›i orice gând care vă ucide".  In tot ceasul vă vin gânduri.

Tatăl meu spunea: "astăzi îngerul mi-a dat o insuflare". Mai apoi, am talcuit acest cuvant al lui, după cuvintele Părintelui Sofronie. Vine un gând, ne tulbură È™i trăim iadul. Alungăm gândurile rele, asimilam insuflarea, È™i trăim raiul. Ce înseamnă insuflarea? "Gândul nostru să fie acolo unde este Hristos. Atunci rugăciunea noastră va fi cu El, È™i nu va rămâne mult loc pentru patimi." (P. Sofronie) Cu adevărat, atunci când cineva este îndrăgostit de altcineva nu mai È›ine seama de nimic altceva. In fiecare zi È™i în fiecare noapte să ne gândim că Dumnezeu ne vede, ne aude rugăciunile È™i vede adâncul duhului nostru. Atunci când omul gândeÈ™te aÈ™a, devine alt om. Odată le spuneam monahilor:  "odată, un pelerin în Sfântul Munte le-a pus o întrebare mai multor Părinti duhovniceÈ™ti: "care e cel mai important lucru în viaÈ›a noastră?". Si toÈ›i i-au răspuns: "este dragostea lui Dumnezeu, să-L iubeÈ™ti pe Dumnezeu È™i pe aproapele". Si, s-a gândit acel om: "dar nu am dragoste nici de rugăciune, nici de oameni. Ce să fac, cum să trăiesc, cum să mă mântuiesc?" Si, apoi a hotărât, È™i a zis: "voi lucra în lume ca È™i cum aÈ™ avea această dragoste". Si, după 30 de ani, după asemenea nevoinÈ›e, Duhul SfanÈ› i-a dăruit harisma acestei dragoste.  Da, nu am dragoste, dar ce aÈ™ face, cum m-aÈ™ comporta dacă aÈ™ avea dragoste? Fac cutare lucru È™i cutare lucru È™i, mai târziu, Dumnezeu îmi va da harisma dragostei. Spunea Sfantul Paisie că Dumnezeu nu dăruieÈ™te harisme leneÈ™ilor. Ii cerem lui Dumnezeu: "dă-mi dragoste, dă-mi răbdare, dă-mi credință". Si spunea că "Dumnezeu nu este un băcan, să ne dea ce-i cerem: ia fasole, ia linte..." "Dacă vrei asemenea harisme, îÈ›i trimit Eu niÈ™te ispite, È™i o să primeÈ™ti harismele după măsura în care ai suportat ispitele".  In altă parte spunea Părintele Sofronie:  "ceea ce caută sufletul nostru nu se mărgineÈ™te la viaÈ›a noastră de fiecare zi. Noi căutăm să fim cu Dumnezeu, È™i încercăm să dobândim în deplinătatea lor È™i cele lumeÈ™ti È™i cele dumnezeieÈ™ti".  Problema în viaÈ›a noastră este cum trecem de la relativ la absolut. De aceea Părintele vorbea de doua nivele: de nivelul psihologic È™i de nivelul ontologic, nivelul teologic. Si trebuie încontinuu să ne eliberam de acest nivel psihologic pentru a trece la cel teologic. Ce înseamnă nivel psihologic? A avea o perspectivă sentimentală, afectivă asupra tuturor lucrurilor: "de ce nu mă iubeÈ™te?", "de ce nu mi-a vorbit?", "de ce nu m-a văzut?", "de ce nu m-a invitat?" Acesta este un nivel psihologic. Trebuie să depășim acest nivel È™i să gândim altfel: nu "de ce nu mă iubeÈ™te?" ci "de ce eu nu iubesc?"! Noi avem pretenÈ›ia ca alÈ›ii să se jertfească pentru noi, însă Hristos ne-a arătat că noi trebuie să ne jertfim pentru ceilalti. Aceasta este teologia deÈ™ertării de sine, a chenozei, È™i aceasta este insuflarea.

Si, spunea Parintele Sofronie:  "Atunci când È›i se dă insuflarea, întreaga viață se umple de bucurie È™i lumină. Nu mai observăm amănuntele vieÈ›ii. [...] Un singur lucru are importanță: să păzim intensitatea rugăciunii È™i a pocăinÈ›ei. Atunci moartea va deveni pentru noi mutare în Împărăția lui Dumnezeu, pentru care vom fi pregătiÈ›i prin împărtășirea cu Trupul È™i Sângele lui Hristos È™i prin chemarea numelui Sau". A venit o dată o doamnă la mine, la birou, È™i mi-a spus: "mi-e teamă de moarte". Era tânără, era bolnavă, avea È™i copil, era medic de profesie È™i cunoaÈ™terea foarte bine simptomele bolii. Si mi-a spus: "mă tem de moarte". Eu am stat un timp fără să-i vorbesc. Ce pot să-i spui unui asemenea om?! Sfântul Vasile cel Mare spunea că atunci când ne doare ochiul È™i medicamentul care îl punem pe ochi ne face să suferim. Eu i-am răspuns: "ai fost îndrăgostită vreodată? Ce relaÈ›ie era între voi?". "Ce legătura are frica de moarte cu îndrăgostirea?", "Trebuie să te îndrăgosteÈ™ti mai mult decât ai fost îndrăgostită de soÈ›ul tău", "de ce anume, de cine să mă îndrăgostesc?". I-am spus: "să te îndrăgosteÈ™ti de Arhanghelul Mihail. Să È›i-l faci prieten pe Arhanghelul Mihail. Să-È›i pui o icoană, să o săruÈ›i, să te închini, È™i să È›i-l faci prietenul tău. Atunci nu-È›i va mai fi frică de moarte, pentru că acela te va lasă să trăieÈ™ti atât cât este de trebuință, iar atunci când va veni să te ia îÈ›i va fi prieten, È™i astfel îl vei simÈ›i". A rămas fără grai, nu È™tia ce să-mi răspundă. Dar, acest lucru a tămăduit-o.  Voi continua să spun ce spunea Părintele Sofronie despre insuflare: ViaÈ›a noastră este organizata în jurul a câtorva patimi omeneÈ™ti, iar viaÈ›a duhovnicească este la marginea acestei vieÈ›i lumeÈ™ti. Suntem datori să răsturnam această stare de lucruri È™i să aÈ™ezam viaÈ›a duhovnicească în miezul vieÈ›ii noastre. Nu lăsaÈ›i ca lucrurile lumii să vă împrăștie mintea. ConcentraÈ›i-vă, adunaÈ›i-vă cu rugăciunea voastră, dăruiÈ›i lui Dumnezeu toată energia voastră, într-o viață care să corespundă poruncilor lui Dumnezeu. Mintea noastră este într-o continuă luptă cu mintea vrăjmaÈ™ului. Dacă dormim, îl lăsăm slobod pe vrăjmaÈ™ul, care niciodată nu doarme, ca sa îÈ™i facă treaba lui, È™i ne primejduim mântuirea. A venit Dumnezeu ca să vă dea puterea să vă È›ineÈ›i duhul, inima È™i mintea voastră în duhul lui Hristos. Atunci orice s-ar întâmpla, se va putea transforma foarte uÈ™or în bine. Tot ce vi se pare descurajant va dispărea, de vreme ce va fi transfigurat de dorinÈ›a voastră de a fi oriunde este Hristos.

PăstraÈ›i toate acestea în conÈ™tiinÈ›a voastră È™i viaÈ›a voastră va fi plină de insuflare, nu doar în fiecare zi ci în fiecare clipă.  Nu uitaÈ›i aceste cuvinte: "Dumnezeu v-a dat timp să zidiÈ›i mântuirea voastră. Nu risipiÈ›i acest timp!" Aceasta este dumnezeiasca insuflare, aceasta este viaÈ›a creÈ™tinului ortodox, acesta este botezul Duhului, aceasta este dragostea după Hristos. Aceasta este anarhia sănătoasă, acesta este drumul către desăvârÈ™ire. Aceasta înseamnă să fie cineva poet È™i artist în Hristos. Si, orice creÈ™tin care nu este poet È™i artist este un creÈ™tin care a eÈ™uat.  Am încercat să vă prezint ce reprezintă viaÈ›a duhovnicească în epoca contemporană. La început mi s-a părut un subiect banal, obiÈ™nuit. Ce poate să spună cineva despre aceasta: viaÈ›a contemporană, viaÈ›a duhovnicească? Toate trebuie să se săvârÈ™ească în Hristos. Dacă nunta este în Hristos este o binecuvântare. Dacă monahismul este în Hristos este binecuvântare. Dacă nici una nici alta nu sunt în Hristos, sunt un eÈ™ec. Apostolul Pavel spunea că fiecare om are harisma lui. Unul să fie căsătorit, celălalt să fie necăsătorit, toate însă să fie în Hristos. Deci, ceea ce vroiam să spun este că se cuvine să devenim creÈ™tini cu insuflare dumnezeiască. Lumea de astăzi are nevoie de asemenea creÈ™tini, insuflaÈ›i È™i îndrăgostiÈ›i de Hristos, altfel vom fi niÈ™te creÈ™tini secularizaÈ›i, iar secularizarea este mai rea decât durerea, decât sărăcia È™i decât vrăjitoria. AÈ™adar, să devenim poeÈ›i È™i artiÈ™ti îndrăgostiÈ›i în Hristos!

Sursa: Român ortodox în FranÈ›a