Cookies de analiza a traficului sunt inactive, dar pot fi activate prin click pe Accept | Detalii

(oricand puteti renunta la acceptul dat)

Porunca Iubirii
Viaţa duhovnicească. MilosteniaNr. vizualizari: 982

Obosiţi de prea multă odihnă

Iosif Badiu (Huedin)
Tags: nepăsarea; akedia;

Da, omul este obosit nu numai de prea multă muncă fizică sau intelectuală, ci şi de prea multă odihnă. Nimic din ceea ce nu este trăit cu dreaptă măsură şi bună cumpătare nu face bine omului. Îl poate îmbolnăvi trupeşte şi sufleteşte, e drept, nu iremediabil. Odihna cea soră bună cu lenea nu-i odihnă binecuvântată, ci oboseală dăunătoare trupului şi nefolositoare sufletului, iar într-un trup obosit sporul duhovnicesc este limitat, cu puţine valenţe de exprimare.

Învăţătura creştină ne ajută să apreciem grija de trup, căci în acest chip ne arătăm preţuirea pentru suflet, dorind să creştem în asemănare cu Bunul Dumnezeu. Oboseala trupească şi sufletească vine din dozarea greşită a efortului fizic şi din nepăzirea, sau, mai bine zis, nelucrarea poruncilor dumnezeieşti. Cine vrea să iasă din cercul de voinţă şi de putere al lui Dumnezeu, curând îşi va da seama că îi lipseşte tocmai ceea ce i-ar fi putut contura vizibil personalitatea lui de bun creştin şi de smerit ascultător. Din cuvintele Domnului Iisus: „Fără Mine nu puteţi face nimic” (In.15,5b) e bine să înţelegem că marea putere a Lui stă ascunsă în mica lucrare a noastră. Avertismentul hristic îl ajută pe om să vadă în lucrarea omenească şi partea de contribuţie dumnezeiască, adică să nu-i fie ruşine a bate la uşa închisă, căci Cineva, sigur, i-o va deschide. Cel veşnic Viu Se „osteneşte” lucrând împreună cu noi, căci puterea lui Hristos Domnul Se ascunde în voinţa nepăcătoasă a omului, după cum spune şi Sf. Ap.Pavel: „În slăbiciunile mele se arată puterea Domnului” (cf. 2Cor.12,9b).

Odihna trăită fără Dumnezeu este batjocura vieţii, este asemenea unei „come induse”, administrată de şiretul „doctor” unui trup bolnav de păcate şi obosit de necumpătare Cel ce se complace într-o odihnă păgubitoare să ştie că „al lui trup nu este un bun slujitor, ci un viclean stăpân” (după zicerea unui Sfânt Părinte).

Nepăsarea şi uitarea, urmate de o somnolenţă autoritară, lipsesc viaţa omului de lumina Poruncilor, pe care Domnul i le-a dat lui spre mântuire. Averea acumulată într-o viaţă trăită, mare parte a ei, în trândăvie, rămâne, de multe ori, moştenire urmaşilor „legitimi”, căci şi păcatul săvârşit se hrăneşte cu otrava păcatului gândit.

Odihna neplăcută lui Dumnezeu nu-i doar a trupului, ci şi a gândului şi a cuvântului, oprind de la auzire, de la arătare şi lucrare rugăciunea şi lauda, mulţumirea şi milostivirea, răbdarea şi iertarea. Dar să fugim de o asemenea odihnă, şi să trăim în lumina acestor virtuţi creştine amintite, care ne vor ajuta să vedem calea către biserică. Şi, ajunşi acolo, să grăim cuvintele de îndreptare ale vameşului ce s-a urcat la templu să se roage: „Dumnezeule, fii milostiv mie, păcătosului” (Lc.10,13). Să ne gândim la cel de al zecelea lepros, care s-a întors din drumul poruncit lui (lor) de a se arăta preoţilor, pentru a-I mulţumi Celui Ce l-a vindecat; căzându-I la picioare. Să ne fie pildă samarineanul milostiv, care, din milă, s-a oprit lângă cel rănit, spre a-i fi de folos cu puterea şi priceperea sa (Lc.10,33). Să-l iubim pe săracul Lazăr, care a răbdat în tăcere foamea şi durerea, fără a cere ceva bogatului nemilostiv, decât, poate, „favoarea” de a fi lăsat să stea la poarta lui, la bună vedere, măcar pentru câinii care, fiind în trecere pe acolo, se opreau şi îi lingaeu rănile (Lc.16,19-21). Să învăţăm nejudecarea păcătosului de la cei ce nu au avut puterea să arunce piatra asupra femeii prinse în adulter, fiind ruşinaţi în cugetul lor de cuvintele Celui Care mult rabdă şi iartă şi puţin pedepseşte (In.8,7-9). Să nu uităm de slăbănogul de la Scăldătoarea Vitezda, care a fost vindecat de Însuşi Hristos Domnul, Însoţitorul omului. Într-un moment de grea cumpănă, când se tânguia cu durere că n-are om să-l ajute pentru a intra primul în apă, slăbănogul a fost mângâiat de mila vindecătoare a Celui ce era şi Dumnezeu şi Om (In.5,5-9)

Cel obosit de prea multă „odihnă”, e posibil să-L „audă” pe Domnul, acum sau mai târziu, punându-i câteva întrebări, cu un vădit accent mustrător, dar şi iertător, cum ar fi: „Fiule, ce-ai lucrat tu pentru mântuirea ta, de eşti aşa de obosit? Cum te-ai pregătit tu pentru întâlnirea cu Mine, în Ziua Judecăţii? De ce n-ai dat pâine celui flămând şi loc de odihnă celui obosit? De ce ţi-au lipsit cuvintele de mângâiere pentru cel întristat şi paharul de apă pentru cel însetat?

Poate că grijile lumeşti şi vinovatul orgoliu te-au oprit de a Mă urma, căci nu te-am văzut venind după Mine. De ce Mă pui în siuaţia de a te întreba şi pe tine, precum pe Saul, pe drumul Damascului: „Saule, Saule, de ce Mă prigoneşti?” (F.A.9,4). Deşi tu poţi zice că nu Mă prigoneşti şi nici nu Mă „urmăreşti”. Nu te lasă nepăsarea şi negrija de mântuirea vieţii. Saul s-a convertit. Tu ce gânduri ai? Te-ai suit tu în „sicomorul” Sfintei Evanghelii, dorind să Mă vezi şi să Mă auzi, să Mă cunoşti şi să Mă pofteşti în casa inimii tale? Unde ai fost tu când Eu eram biciuit şi pălmuit, dezbrăcat şi uitat? Nu pricepi că şi pe tine te caut, precum i-am căutat pe protopărinţii tăi, în Eden, după ce au căzut în păcatul neascultării? Despre Adam ţi-ar fi de folos să ştii ceva despre starea lui de atunci, trădată de aceste cuvinte: Sufletul în taină-mi plânge / Cu mustrări de conştiinţă, / Că lumina mi se stinge / În dureri de neputinţă.

Fiule, ai tu un răspuns bun la Înfricoşata Judecată ce va să fie? Lacrimile tale sunt de bucurie binecuvântată sau de căinţă întârziată?

Adevărata şi folositoarea odihnă vine în urma efortului trupesc şi duhovnicesc, cheltuit în voia lui Dumnezeu, pentru cei aflaţi în mari suferinţe şi grele umilinţe, cu nădejdea la o răsplată eshatologică, nu la una „câştigată” în urma unor învoielii negustoreşti, cu tatăl minciunii.

Cel ce ajunge la odihna care biruie lenea, într-un concurs benefic mântuirii, se bucură, apropiindu-se de Dumnezeu. Odihna bună îl poate îmbrăca pe om în haina curată a faptei bune, dacă mintea limpede şi curăţenia inimii sunt ajutate de un trup viguros şi sănătos. De aceea, orice creştin, şi nu numai, trebuie să-şi odihnească sufletul în post şi rugăciune, şi trupul să şi-l „ostenească” în fapta bună a samarineanului milostiv. Deci, când ni se vorbeşte despre „prăpastia de dincolo, care îi desparte pe cei din sânul lui Avraam de cei nemilostivi”, să mergem la lucru în via Domnului, chiar şi în ceasul al unsprezecelea, căci El, Stăpânul viei, nu ne va lăsa fără dinarul făgăduit nouă şi celor sosiţi înaintea noastră.

Deci, iubite frate, să ne ostenim trupul în bucuria faptei creştine, căci numai aşa sufletul ni se va odihni în lumina răsplăţii divine.

19-03-2017
Citeste si:De acelasi autor:


Adaugati un comentariu:
Nume
Email
(nu va fi afisat)
Comentariu
Comentariile in afara subiectului si cele necuviincioase vor fi sterse
Antispam:
Scrieti, va rog, prenumele lui Eminescu