Sfânta Mitropolie a Moldovei şi Sucevei
Nr. 2893 din 12 Mai 1945
CERTIFICAT
Avînd în vedere cererea înregistrată la Nr.2893/945,
Se certifică de Noi că numitul Pârvu Iosif a fost tuns în monahism la data de 20 Septembrie 1942, cu numele de Iustin, pe seama Sf. Mănăstiri Durău, jud. Neamţ.
În urma recomandării P.C. Stareţ al acestei Mănăstiri, Cuvioşia Sa a fost hirotonit Diacon la 27 Octombrie 1942, iar Preot la 14 Iunie 1943.
[…] spre a-i servi la arenjarea situaţiei militare.
Mitropolitul Moldovei, Irineu
Un site de dezinformări și plin de atacuri la adresa Bisericii a publicat știrea, cum că Părintele Justin Pârvu nu ar fi fost hirotonit canonic în Biserica Ortodoxă Română, sau cum că ar fi fost hirotonit de către altă biserică stilistă. În spijinul acestei minciuni, autorul articolului aduce inexactități datorate unor cărți despre viața Părintelui Justin și biografii întocmite “politic-corect”, și încearcă prin această manipulare să gireze anumite grupări stiliste sau schismatice de la noi. De altfel în finalul articolului, amintește de pseudo-sinodul din Creta, încercând o legătură parșivă între cei care se opun documentelor eretice semnate acolo și stiliștii de la noi. Părintele Justin a fost categoric împotriva stiliștilor de la Slătioara, numindu-i schismatici și eretici..
Drept dezmințire site-ul Mănăstirii Paltin Petru-Vodă a publicat un act ce atestă hirotonia Părintelui Justin de către Mitropolia Moldovei, precum și alte date biografice importante.
Astfel: Părintele Justin Pârvu a fost tuns in monahism la data de 20 septembrie 1942, pe seama mănăstirii Durău, primind numele Justin.
La 27 Decembrie 1942 a fost hirotonit Diacon, iar Preot la 14 iunie 1943, când Mitropolit al Moldovei era IPS Irineu Mihălcescu.
Sursa: ortodoxinfo.ro
01-03-2017
Citeste si: | |