Creştinii de azi: mulţi pacienţi, puţini militari!

Doar reaua credinţă sau indiferenţa ne-ar putea face să nu vedem în ograda noastră creştin-ortodoxă o mulţime de lucruri demne de laudă, tonice. Duminica bisericile sunt pline. Nici la alte slujbe nu lipsesc credincioşii, mai ales la Sf.Maslu. Deşi spunem uneori morţi, morţii noştri nu sunt morţi, sunt adormiţi şi nădăjduim să ne întâlnim cu toţii ( şi cu cei necunoscuţi) la dreapta lui Hristos. Pomenirile acestora (nu gândul la ei) sunt momente de bucurie. Biserica Ortodoxă nu slujeşte morţii, ci vieţii. Dovada cea mai elocventă, cea mai frapantă sunt evlavia şi dragostea cu care cinstim şi sărutăm moaştele sfinţilor. Doar dacă mirii  nu sunt atinşi de filoxera secularismului nu se prezintă în faţa altarului pentru a fi încununaţi de Dumnezeu cu mărire şi cu cinste. Doar dacă ateismul n-a devenit a doua lor natură, părinţii nu-şi botează pruncii, afirmând în batjocură că oricum le fac baie în fiecare zi!

 

Dar ce este botezul? Un card de sănătate care ne permite să apelăm la serviciile Bisericii ori de câte ori avem probleme de sănătate, copleşiţi de grijile vieţii, sau un atestat de militar în slujba lui Hristos?

 

Ne lămureşte părintele Alexandru Schmemann:

 

“Timpul de după Paşte începe, dar este pătruns de bucuria şi lumina Paştilor, cu puterea care provine din aceasta, făcându-l izvor şi «termen de referinţă» ultim pentru orice lucrare şi pentru viaţa însăşi. În acest timp, timpul alcătuit din tensiune şi luptă între vechi (din noi, din lume şi din viaţă) şi nou, sunt acum trimişi botezaţii.”

 

“Noul creştin urmează să fie trimis în lume pentru a fi (...) un martor  (literal: un martir) al lui Hristos, un promotor al Împărăţiei lui Dumnezeu şi de aceea un luptător împotriva  stăpânitorului lumii acesteia. Viaţa sa va fi una de pericol permanent şi de ispitiri nesfârşite. Pentru că ştim din Evanghelie că duşmanul, învins precum este prin biruinţa lui Hristos, «i-a câştigat» de la El, pentru a-i înşela, dacă este posibil, chiar pe cei aleşi ( cf.Mat.24,24). Orizontul istoric al Evangheliei nu este deloc optimist, complet străin de mitul modern al progresului: «Dar Fiul Omului, când va veni, va găsi, oare, credinţă pe pământ?» (Luc.18,8). Rezultatul final este fie viaţa veşnică, fie moartea veşnică, mântuirea sau osânda. De aici limbajul şi simbolismul «militar» al Bisericii primare, complet străin pentru creştinismul «modern», preocupat de «probleme». (…) Realitatea este că  în timp ce Biserica primară se înţelegea pe sine ca militia Christi, ca popor al lui Dumnezeu mobilizat să lupte cu Vrăjmaşul, creştinul modern preferă să se identifice pe sine şi credinţa sa în termenii terapeuticii, să se vadă nu ca războinic recrutat pentru un război lung, ci ca un pacient într-un spital.” (Extras din “Din apă şi din duh - un studiu liturgic al botezului” de Alexander Schmemann, Ed.Σ○φία, Bucureşti 2009)

 

La întrebările reporterilor, “De ce staţi la coadă, la sfintele moaşte? Pentru ce aţi luat agheazma mare?” şi altele asemenea, răspunsul frecvent pe care-l auzim este “ Pentru sănătate”. Problema sănătăţii trupeşti (şi psihice), a alimentaţiei echilibrate, raţionale etc. a pătruns şi în emisiunile religioase. Totul pentru sănătate!

 

În raporturile sale cu Biserica, a cărei mlădiţă este, creştinul ortodox, sub presiunea vremurilor, se identifică tot mai mult cu omul care, coborând de la Ierusalim la Ierihon şi  căzând între tâlhari, a fost dezbrăcat, rănit şi lăsat aproape mort. Aşteaptă să vină cineva să-l ajute, să-l ridice? Cine? Preşedinţia, parlamentul, guvernul, vreun ONG, UE, NATO etc. şi, în ultimă instanţă, Biserica, trupul mistic al lui Iisus Hristos. Prin cine lucrează Biserica? Prin militarii lui Hristos, prin creştinii botezaţi în Numele Sfintei Treimi. Fără vorbă multă, trecând peste problemele lor de sănătate, făcâdu-şi cruce şi spunând “Doamne-ajută!”, militarii (bărbaţi şi femei) sunt peste tot, cu fapta, cu cuvântul, cu gândul: lângă cei bolnavi, lângă cei flămânzi, lângă cei însetaţi, lângă cei goi, lângă cei oprimaţi, lângă cei închişi ( pe drept sau pe nedrept). Dar sunt tot mai puţini pentru că cei/cele care ar trebui să fie militarii lui Hristos, neîmpotrivindu-se până la sânge luptând cu păcatul (Evrei 12,4), sunt răniţi cu uşurinţă, şi trupeşte şi sufleteşte, îngroşând rândurile pacienţilor.

 

Şi când vor fi copleşiţi  militarii, va  veni comandantul în persoană, cu norii de sfinţi. Fericiţi cei/cele care vor fi găsiţi/te la datorie, luptând!

 

Nicuşor Gliga

Bucureşti, 13 noiembrie 2016

†) Sf. Ier. Ioan Gură de Aur, Arhiep. Constantinopolului; Sf. Cuv. Mc. Damaschin

Duminica a XXV-a după Rusalii (Pilda samarineanului milostiv); Ap. Efeseni IV, 1-7; Ev. Luca X, 25-37