Tristeţi britanice. Brexitul din credința în Hristos

_{Prin circumstanţe, independente de eventuale planuri personale de vacanţă, în vara aceasta am revăzut Londra şi, pentru prima dată, am ajuns la Greenwich şi  la Oxford. Prilej de a potoli curiozitatea (re)întâlnirii cu asemenea locuri faimoase, la care s-a adăugat şi bucuria revederii  rudelor, prietenilor}

_{Dar, atunci, de unde vin tristeţile?}

_{Depinde cu ce ochi sunt privite şi cercetate locurile văzute, băştinaşii trăitori de secole în arhipelagul britanic şi  imigranţii mai vechi şi mai noi, cei ai mileniului trei. Superficial, doar cu ochii anatomici, ca o cameră de luat  vederi, sau analitic, cu ochii minţii, sau profund, cu ochii sufletului.}

_{Tristeţile sălăşluiesc la adâncime. Sunt pietrele care se zăresc când şi când şi  care rămân după ce Tamisa trece purtând cele vremelnice spre marea acestei lumi, cimitir al speranţelor deşarte.}

_{Londra… Clădiri vechi, clădiri noi, zone rezidenţiale selecte, cartiere modeste, lume multă şi pestriţă, vânzoleală din zorii zilei până noaptea târziu, aşa cum îi şade bine capitalei unui fost  imperiu, în care nu apunea soarele…}

_{Am locuit câteva zile într-un cartier modest, cu oameni de toate rasele şi religiile, într-o zonă dominată de evrei ultra-ortodocşi. Unele lucruri în modul  de viaţă al acestor evrei ni se par ciudate. Eu am o anumită simpatie pentru că  se definesc ca evrei prin ataşamentul “ ultra” la mozaism, religia care-L anunţă pe adevăratul Dumnezeu, dar pe Care evreii (încă) Îl neagă. Poate printre aceştia (numai Dumnezeu ştie)  se află şi vreo rezervă de apostoli care, la vremea potrivită, vor porni în lume să-i îndemne pe evrei (şi nu numai) să se întoarcă la Sfântul lui Israel, adică la Mântuitorul Iisus Hristos. Sunt mulţi care-şi spun evrei dar nu mai au nicio treabă cu Moise. Cred, însă, în antisemitism, holocaust, darwinism…}

_{Evreii ultra-ortodcşi, deşi trăiesc în condiţii modeste, au mulţi copii. Locaşurile de cult (sinagogile) actuale devenind neîncăpătoare, e nevoie de altele noi. Logic şi normal.}

_{În aceeaşi parte a Londrei, musulmanii trăiesc alături de evrei, în aceleaşi condiţii modeste şi iubesc copiii. Musulmanii nu-L cunosc pe adevăratul Dumnezeu dar vorbesc de El ca de un profet. Unii musulmani (şiiţii) spun, însă, că  Iisus (Isa), fiul Mariei, va judeca lumea, afirmând astfel atotputernicia Mântuitorului Iisus Hristos. Fiind puţine moschei, la vremea rugăciunii (sunt cinci pe zi – hamsa salaat) musulmanii se adună în stradă. Şi aceştia au nevoie de lăcaşe de cult. Logic şi normal.}

_{Dar unde sunt supuşii Majestăţii Sale, creştini între catolicism şi protestantism?}

_{Am intrat într-o biserică, una  din cele care încă nu au fost scoase la vânzare şi transformate în apartamente de lux, birouri, săli de fitness etc. Înăuntru totul alb, două şiruri de bănci, un pian în faţa aşa-zisului altar (o masă), o cruce simplă pe perete, singurul indiciu care face trimitere la o imitaţie de creştinism. Într-una din bănci, un homeless (fără casă)  sforăie puternic. Mai sunt alţi doi care dorm, fără să facă zgomot. La intrare, pe două măsuţe, nişte lumânări pastilă. Cui să aprinzi o lumânare şi de ce, într-o sală de concerte?}

_{În Oxford, la biserica St. Michael at the North Gate Torre, asist la căsătoria dintre un tânăr creştin-ortodox român şi o tânără creştină anglicană (o bură din Africa de Sud). Mirele ar fi vrut (şi mireasa aşişderea) să celebreze cununia în Biserica Ortodoxă Română din Oxford, dar preotul nu a fost de acord. Aşa că mirele a renunţat uşor, dar  nici preotul n-a propus o soluţie.}

_{O căsătorie într-o biserică anglicană nu este o cununie, adică pe capetele mirile nu sunt puse cununiile, pe care le poartă împăraţii, regii, demnitarii, fecioarele. Nu se cântă “Doamne, Dumnezeul nostru, cu mărire şi cu cinste încununează-i pe dânşii!” ca pe nişte împăraţi, stăpâni ai propriei lor vieţi împreună. Printre invitaţi, la această “nuntă din Canaa Galileii” n-o găsim pe Maica Domnului care să-L determine pe Fiul ei să transforme apa în vinul cel mai bun. Câteva vorbe şi rugăciuni spuse de un pastor (în costum obişnuit şi la cravată), ceva muzică la orgă. Tinerii pornesc la drum într-un concubinaj sau parteneriat, ca după o căsătorie civilă, care nu are nicio valoare în faţa lui Dumnezeu.} 

 _{A doua zi, duminică, ies din hotel şi mă duc vis-à-vis la biserica St.Andrew (https://en.wikipedia.org/wiki/St_Andrew%27s_Church,_Oxford ). Pastorul, care tocmai sosise şi deschidea uşile, îmi spune că la orele 8:30 are loc un serviciu divin. Mai era o jumătate de oră şi se prezentaseră doar câţiva enoriaşi în vârstă. Poate la următorul serviciu divin de la  orele 10:30 vor fi mai mulţi, după ce se vor fi trezit şi luat micul dejun…}

_{Întruna din zile am fost şi pe stadionul olimpic la Jocurile Paralimpice. Lume multă, multă ca pe orice stadion.}

_{Pe internet circulă un articol cu titlul “Ţara din Europa care a capitulat în faţa lui Allah” (vezi şi : http://evz.ro/tara-europa-capitulat-allah.html ) Pentru a capitula trebuie să te afli mai întâi într-o luptă, într-un război. Ori, nu există vreo ştire de ieri, de alaltăieri, cum că Marea Britanie se află sau s-a aflat în mileniul trei în război cu Allah, chiar la ea acasă. De fapt, adevărul gol-goluţ este că Marea Britanie (şi nu numai) se leapădă, de secole, de credinţă, adică de Hristos. Şi după lepădare se capitulează uşor şi în faţa lui Allah şi în fața oricărui idol. Ambasadorul Marii Britanii (al Majestăţii Sale, regina Elisabeta a II-a, capul Bisericii Anglicane) în Arabia Saudită s-a convertit la islam. De ce n-ar face-o şi viitorul rege? Şi după rege, supuşii?} 

_{Să nu vă amăgească nimeni, cu nici un chip; căci ziua Domnului nu va sosi până ce mai întâi nu va veni lepădarea de credinţă şi nu se va da pe faţă omul nelegiuirii, fiul pierzării,/ Potrivnicul, care se înalţă mai presus de tot ce se numeşte Dumnezeu, sau se cinsteşte cu închinare, aşa încât să se aşeze el în templul lui Dumnezeu, dându-se pe sine drept dumnezeu. (II Tesaloniceni 2, 3-4)}

_{Nu Brexitul din UE este motiv de îngrijorare ci Brexitul din credinţa în Hristos. De îngrijorare şi de tristeţe.}