Ortodoxia şi societatea pragmatică

Interviu realizat de Tudor Petcu

Klaus Kenneth este scriitor, profesor şi muzician din Elveţia şi un important gânditor ortodox contemporan din Occident, cunoscut mai ales datorită operei sale Două milionane de kilometri în căutarea adevărului, în care sunt relatate o serie de experienţe spirituale personale.
 

    Mi-ar plăcea să începem discuţia noastră prin a lua în considerare semnificaţia pragmatismului, care, în zilele noastre, este un subiect foarte important, în special din punct de vedere social şi cultural. Dată fiind această stare de fapt, întrebarea mea este următoarea: care este perspectiva dvs generală în calitate de gânditor ortodox asupra pragmatismului? Credeţi că pragmatismul, general vorbind, este o deconstrucţie a moralităţii elementare şi chiar a spiritului uman?

 Ştiu pur şi simplu că Hristos Însuşi a fost foarte pragmatic în învăţăturile şi cuvintele Sale după cum a fost confirmat mai târziu de către Apostoli. Cred că istoria a arătat suficient de mult că cei ce nu au avut o experienţă personală în Hristos, au distorsionat sensul afirmaţiilor Sale, şi astfel, ca urmare a neînţelegerii lor, s-au înstrăinat de Viaţa însăşi. Toţi oamenii sunt creaţi după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu. Cei ce se ghidează după propria lor imagine, aşa cum au făcut numeroşi gânditori protestanţi, demonstrează de fapt că nu l-au înţeles pe Hristos, după cum nu au înţeles nici pragmatismul Acestuia.

În sfârşit, putem afirma că scandaloasa schismă a Bisericii a fost şi un rezultat al faptului că gânditorii romani au abandonat locul inimii, începând să filosofeze asupra Scripturii, dând naştere unor neînţelegeri.

Înţeles în acest fel, după cum Hristos ne-a spus, pragmatismul ortodox este singura cale care va salva lumea, moralitatea elementară şi spiritul uman. Acest Adevăr este păstrat în Biserica Sa. O biserică făcută de mâna omului, orientată mai mult înspre a discuta despre chestiuni filosofice, o biserică ce nu corespunde unui spital pentru sufletele rănite, nu are dreptul la existenţă. Acesta ar putea fi unul din motivele pentru care bisericile catolice sunt din ce în ce mai goale în zilele noastre. Hristos nu a venit să prezinte umanităţii câteva noi afirmaţii teoretice sau teologice, în niciun caz. El a venit să creeze o viaţă complet nouă pentru întrega umanitate. Înţeles în acest fel, pragmatismul ortodox înseamnă reconstrucţia naturii căzute a omului şi o contrapondere la deconstrucţia valorilor morale elementare.

    Ortodoxia este o foarte importantă perspectivă teologică şi viziune asupra lumii, societăţii, culturii etc. Dar, înainte de toate, ortodoxia este un mod de viaţă foarte profund şi de aceea este esenţial să o înţelegem corect. În acelaşi timp, după cum am subliniat, pragmatismul este într-o continuă dezvoltare, considerat una din marile tentaţii ale lumii contemporane. Putem vorbi de un anumit raport între ortodoxie şi pragmatism, şi dacă da care ar fi acesta?

 Prefer să spun cea mai importantă perspectivă teologică, şi nu doar o perspectivă. Următoarea problemă este acest mod de viaţă foarte profund, care din păcate nu este urmat de cel puţin 95% dintre credincioşi, plus faptul că o foarte mare parte din cler nu înţelege întru totul un asemenea mod de viaţă. Înţelegerea, după cum sfântul părinte Sofronie îmi repeta de multe ori, trebuie să vină din înâlnirea cu Hristos în inimă, şi nu din creierul care filosofează. Pentru că altfel nu se va deschide uşa celor ce cad tentaţiei de a dori să modernizeze ceea ce în realitate este veşnic.

Deci dezvoltarea nu trebuie să aibă loc în tradiţii formale, ci în inima omului: aceasta este relaţia dintre ortodoxie şi pragmatism. Tot ceea ce nu contribuie la edificarea inimii şi sufletului omului trebui dat la o parte.

    În teologia ortodoxă unul din cele mai esenţiale aspecte este desigur tradiţia. De fapt, pentru o corectă înţelegere a ortodoxiei avem nevoie să cunoaştem în primul rând semnificaţia tradiţiei, care are un rol sacru. Dar se pare că în pragmatism tradiţia nu este atât de importantă şi, după cum anumiţi gânditori contemporani, afirmă, pragmatismul poate fi, cel puţin în sensul filosofiei lui Derrida, o deconstrucţie a tradiţiei. Chiar aceasta să fie situaţia? Chiar astfel poate fi înţeles şi tradus pragmatismul? Şi dacă acesta este sensul pragmatismului care ar fi principalul rol al ortodoxiei într-un astfel de context?

Desigur, Ortodoxia înseamnă 50% Tradiţie şi cealaltă jumătate Scriptură. După cum vedeţi, ţin să scriu Tradiţie cu T. Vorbim de asemenea şi de o tradiţie folclorică a sărbătorilor locale printre ortodocşii din diferite colţuri ale lumii. Tradiţia noastră ortodoxă ne-a fost transmisă de Hristos Însuşi şi apostolii săi. Prin urmare, cine ar îndrăzni să schimbe Învăţăturile Sale? Numai ignoranţii şi deziluzionaţii au încercat să procedeze aşa. Adevăratul pragmatism ne conduce către adevărata Tradiţie. Sfânta Liturghie, sărbătorile ortodoxe, rugăciunile ortodoxe..., toate acestea sunt de fapt pragmatice în scopul vindecării naturii căzute a omului. Deci, îndrăznesc să spun: Ortodoxia trebui să fie pragmatică şi să dea la o parte toate elementele lumeşti, care falsifică Învăţăturile lui Hristos. Cred din tot adâncul meu că Dumnezeu i-a creat pe Adam şi Eva ortodocşi. Iar ceilalţi trebuie să redescopere asta.

   Cum ar trebui să înţeleagă Biserica Ortodoxă pragmatismul, atât din punct de vedere religios, dar mai cu seamă din punct de vedere etic şi cultural? Nu în ultimul rând, consideraţi că putem găsi un anumit numitor comun între ortodoxie şi pragmatism?

Biserica Ortodoxă cu sfinţii ei a înţeles demult legătura dintre religie, ethos şi cultură. Toate celelalte religii sau sisteme politice sunt exclusiviste, ceea ce a dus la distrugere şi cădere, cum a fost cazul Imperiului Roman. Deci, integrând ethos-ul – prin propria sa natură – şi cultura, Biserica Ortodoxă a contrubuit încă de la început la educaţia şi sfinţenia omului. Ortodoxia şi pragmatismul merg mână în mână.