Folosim cookies de navigare (ce nu pot fi dezactivate) și de analiza a traficului (inactive, ce pot fi activate prin click pe Accept) | Detalii

(oricand puteti renunta la acceptul dat)

Porunca Iubirii
Misiune.Mărturii. Vieţile SfinţilorNr. vizualizari: 2709

O zi-lumină pe colina Guadalupe, locul unde Maica Domnului s-a arătat de 5 ori

Vasile Andru
Tags: Maica Domnului;
O zi-lumină pe colina Guadalupe, locul unde Maica Domnului s-a arătat de 5 ori

Spre deosebire de toate apariţiile mariane din lume, în Mexic la Guadalupe minunea a produs și o probă materială, pe care o putem vedea şi azi, cu ochii noştri. Cînd am văzut această probă, fascinantă, am avut senzația că Maica Domnului mi-a făcut darul s-o întrezăresc!

Voi evoca un pelerinaj la Guadalupe, în Mexic, pe locul unde au fost cinci apariții ale Maicii Domnului. Am fost în 2012. Am urcat colina sacră Tepeyac, loc numit astăzi Villa Guadalupe. Sute de oameni urcau pe colină. Pelerini din toată America Latină. Mă simțeam bine între ei, trup lângă trup, aglomerația anulează străinia, smulge buruiana euforică a egoului, te înrudește cu toți. Pelerinajul mă făcea neam cu tot Mexicul, dincolo de premisele unei înrudiri iberice (prin hispanicul Traian).

Pe această colină, Maica Domnului i s-a arătat unui indio, un aztec sărman. Era pe 8 Decembrie 1531, o zi de sâmbătă, era dimineaţa. Aztecul s-a auzit strigat pe nume: „Juanito!”, numele lui de după botezul creştin era Juan Diego. Înainte de botez se numea Cuatla-ctoactzin, care se traduce: „cel care vorbeşte ca un vultur”. În tetramorf, vulturul este simbolul evanghelistului Ioan. Poate de aici a provenit numele creștin al aztecului.

La data când i-a apărut fecioara Maria, Juan Diego avea 57 de ani. Era creştinat de când avea 51 de ani, la puţin timp după ce Mexicul fusese cucerit de spanioli.

Când s-a auzit strigat pe nume, Juan Diego s-a oprit şi a văzut o tânără foarte frumoasă, care i-a spus că este Maica Domnului şi i-a cerut să transmită un mesaj misionar episcopului din Cetatea Mexicului.

Maica Domnului i-a vorbit lui Juan Diego pe limba lui natală, în nahuatl, limba aztecilor. Cred că i-a vorbit în minte, pentru că persoanele divine, când ne vorbesc, nu rostesc fonic, sonor, că dacă Dumnezeu ar vorbi fonic, ar fi un tunet cumplit care ne-ar nimici. Maica Domnului i-a spus lui Juan Diego să-i ceară episcopului să ridice în acel loc o biserică, în care să-L reveleze pe Dumnezeu aici, în Lumea Nouă.

Juan Diego porneşte imediat spre oraş, la episcopul Zumarraga.

Acest Zumarraga este chiar primul episcop al Mexicului de după conchista: ierarh zbir, a ordonat să fie aruncate pe foc multe codice aztece, şi să fie distruse 500 de temple străvechi…

Diego îi relatează apariţia Fecioarei Maria, o descrie. A fost o apariţie concretă. Adică Diego n-a avut o „viziune”, numai misticii au viziuni, el nu era un mistic. El a avut parte de o apariţie fizică!

Episcopul l-a ascultat distrat (se înţelegeau prin translator), nu credea că un indio prăpădit a avut parte de o apariţie divină. Şi l-a expediat repede. Juan Diego s-a întors la locul unde-i apăruse Fecioara Maria, ca să raporteze eşecul său. Astfel are loc a doua apariţie a Maicii Domnului, care l-a ascultat, iar în final i-a spus ferm: Îţi poruncesc să te duci din nou mâine, să-l vezi pe episcop şi să-i repeţi cererea!

Nici la a doua audienţă, episcopul Zumarraga nu l-a crezut pe Juan Diego. I-a cerut să-i aducă o probă concretă că s-a întâlnit chiar cu Maica Domnului.

Au fost, în total, cinci apariţii; prima pe 8 decembrie, iar a cincea pe 12 decembrie 1531.

La ultima apariţie Maica Domnului a pregătit proba concretă. Va lasa imaginea feţei sale întipărită pe mantaua indianului, ca o fotografie!

Mantaua era un fel de pătură care se încheia pe umărul drept. Era o ţesătură groasă din fibre de agave, de mărimea 1,67 m pe 1,05 m. Pe această mantie s-a imprimat imaginea Sfintei Fecioare.

S-a petrecut aşa: Când Juan Diego s-a aflat iarăşi în faţa episcopului, a desfăşurat mantaua în care învelise trandafirii, culeşi la îndemnul Fecioarei. Desfăşurând mantia, pe ţesătura de agave s-a „revelat” lent, sub ochii celor de faţă, imaginea Maicii Domnului. În culori vii, strălucitoare. Era ca şi cum pe o placă fotografică, introdusă în soluţia chimică numită „revelator”, se iveşte chipul sub privirile tale. Imaginea are calităţile şi fidelitatea unei fotografii, uimitor de expresive, cu dimensiunile 1,43 m pe 0,55 m.

Deşi ţesătura din fibră de agave e grosieră, „fotografia” Fecioarei s-a aşternut compact, armonios. La analize vechi şi noi, nu se disting urme de „tuşe” (cum ar fi la o pictură), ci totul are netezimea unei fotografii.

Impresia produsă de această „probă material” a fost uluitoare. Cu aceasta, a început o fervoare religioasă fără seamăn, care a făcut şi succesul cultului creştin printre mexicani. Imaginea miraculoasă a lucrat asupra minţilor indigenilor mai mult decât oastea de misionari.

Se poate spune că Mexicul a fost creştinat de Nuestra Senora (Maica Domnului) de Guadalupe, sau mai concret, de icoana miraculoasă adusă de ea însăşi acestui popor. Mai ales asupra populaţiei indigene, imaginea Fecioarei a avut un impact extraordinar. A fost ca un şoc metanoic, sau ca o „traumă” de iniţiere, care a produs valuri de credinţă, de atunci şi până azi.

Mantaua cu chipul Sfintei Marii poate fi văzută expusă în uriaşa catedrală din Guadalupe. Cine vede această imagine se simte transportat, înnoit, înviat. Mi-a mărturisit un pelerin-poet ce a simţit dânsul: Este ca şi cum a venit nenăscut şi pleacă de aici născut, în anul unu al fiinţei sale.

 Se crede că imaginea de la Guadalupe este adevăratul chip al Fecioarei Maria. Cazul este comparabil întrucâtva cu Giulgiul de la Torino, pe care sunt întipărite trăsăturile chipului lui Iisus Hristos.

Dar în cazul Giulgiului de la Torino s-au născut multe discuţii cu privire la datare, autenticitate (personal, înclin să cred, după argumente, că este o „relicvă” autentică). Dar imaginea Fecioarei de la Guadalupe nu a suscitat discuţii pro şi contra. Reperarea istorică este sigură, mărturiile despre fenomen sunt credibile, înregistrate „la faţa locului”.

Expertiza neîntreruptă. Pânza a fost examinată în toate timpurile: vizual, în evul mediu; ştiinţific în epoca modernă; cu tehnică de vârf, astăzi.

Pictorii au confirmat că este imposibil ca acea „pânză” să fie făcută de mână umană. Nici la microscop nu se distinge vreo tuşă de penel: culorile formează o suprafaţă fără asperităţi. Chimistul german Richard Kuhn, laureat Nobel, a primit două fibre din această ayate (mantie). El zice că „coloranţii sunt de origine complet necunoscută” pe pământ.

Ţesătura a fost studiată şi de experţi NASA. Ei constată că nici o fisură nu apare pe imagine, după 470 de ani de la minune. Nici culoarea nu s-a spălăcit, nu s-a atenuat, după atâta vreme! „Prospeţimea culorilor rămâne inexplicabilă.”

Numai adaosurile s-au degradat complet. Adaosurile au fost făcute la bordura imaginii primare, ca ornamente sau înrămări.

Testul ochilor certifică minunea

Proba cea mai uimitoare a fidelităţii imaginii este dată de examinarea ochilor de pe „fotografia” spontană. În ochii ei s-au păstrat chipuri şi reliefuri care au fost „privite” de dânsa în momentul „revelării” miraculoase. Ochii au fost examinaţi de oftalmologi, cu aparatură. Ei au caracteristicile unor ochi vii. Cu oftalmoscopul, în 1956, un medic a surprins reflexii luminoase, proaspete. Asemenea detalii nu pot fi observate în picturi, ci numai în ochii celor vii.

Din rezumatul studiilor, făcut de Francois Brune, notăm:

S-a analizat şi cu microdensitometru (aparat care, într-un milimetru pătrat, distinge 27778 puncte!). Numerizarea, sau digitalizarea, permite să recuperăm orice detalii. Aşa s-a constatat că ochii Fecioarei reflectă ceea ce vedea dânsa în momentul „imprimării” chipului: un indian cu barbă (probabil Juan Diego), un franciscan (probabil episcopul Zumarraga), un tânăr într-o poziţie perplexă (probabil translatorul). Se reflectă deci o întreagă scenă a încăperii în momentul în care Juan Diego, desfăşurând mantia, a apărut desenul divin.

Antropologii aduc argumentele lor în favoarea autenticităţii imaginii. Chipul apărut fotografic pe mantaua lui Juan Diego nu are trăsăturile unei femei mexicane. Tenul imaginii originale este alb, nu este brun oacheş decât în unele reproduceri manuale sau picturale, făcute de-a lungul vremilor.

 

După atâtea ispite, o teofanie !

Seara, am coborât de pe colina sacră, între mulți oameni, cu care îmi părea că am fost părtaș la o taină primordială. Lumina de pe feţele lor mă face să spun: Dacă n-ar fi existat sufletul, pelerinajul la Guadalupe l-ar fi inventat.

În fața pânzei miraculoase, am simțit preajma Maicii Domnului cu o putere blândă care nu se poate povesti; ca o răpire într-un halou din firișoare de lumină.

Îmi dădeam seama că am venit în Mexic pentru ceasul acela! Tot restul a fost ispită! Sau a fost o suită de ispite culturale, tropicale: Ispita de a parcurge 4000 de kilometri prin țara vastă, Los Estados Unidos Mexicanos, prin Sierra Madre și la Caraibe, în zone arheologice, Uxmal și Chichen Itza. Eplorări! Părintele Teofil Părăian le numea „ispita bună”... iar Ecleziastul le numea vanitas, adică abur.

Și ispita scrisului: am umplut trei caiete cu însemnări pentru eseul care se cheamă: Topografia sacră a Mexicului, de la Teotihuacan la Tula. Am scris cu sobrietate despre tolteci, cu tristeţe despre azteci, mai cerebral despre olmeci şi cu pătimire despre mayaşi… În Yucatan, între mayași, mă simțeam ca în Bucovina natală. Și nu mă mai puteam smulge din Mexicul atemporal, îmi venea să-mi fac o colibă lângă ferma lui Gabriel Garcia Marquez, pe care l-am mai aflat în viață… Ieșisem din prezentul văzut și zadarnic un SMS-alertă de la Ambasada română (care, ciudat, îi purta de grijă lui Andru!) îmi aducea aminte să mă întorc în patrie și nu cumva să-mi găsesc patrii alternative.

În paralel cu traseul proto-istoric al vechilor regate precolumbiene, am parcurs şi Ruta de los conventos: calea misionarilor din timpul Conchistei. Misionarii mi s-au părut un fel de sanitari religioşi, vindecând cu agheasmă şi tămâie rănile conchistei, învăţându-i pe indios cum este cu mântuirea în lanţuri... Dar un popas la o mănăstire benedictină din Cuernavaca m-a împăcat cu toţi misionarii. De altfel benedictinii, ca și franciscanii, mi s-a părut că au o supleţe ortodoxă… M-au şi ascultat să le vorbesc despre oratio mentis, deși se fereau de arcane filocalice!

Şi, la capătul ispitelor, iată, mă aştepta un mare dar. Pot numi aşa ceasul întâlnirii cu chipul Fecioarei Maria. E mult spus o teofanie! Dar am văzut că mulţi când se află acolo, în faţa chipului miraculos de pe mantia de agave, trăiau clipa cu intensitatea extazului, ca şi cum minunea se petrecea în acel moment. Feţele oamenilor mărturiseau această reiterare a minunii.

Mai spunem că: Ziua când s-a arătat a cincea oară Maica Domnului (12 Decembrie) a devenit sărbătoarea naţională a Mexicului. Nuestra Senora de Guadalupe a fost declarată, de Vatican, patroana Mexicului, apoi patroana Americii Latine. Evlavia pentru Fecioara de la Guadalupe a generat un catolicism popular, paralel cu cel oficial din Sud-America. Din ce am văzut, popularitatea și faima Fecioarei din Guadalupe îndulceşte catolicismul mexican, îl face mai puţin „geometrizat”, îl face mai cald, mai emoţional: adică îi dă o aromă de ortodoxie...

18-08-2015
Citeste si:De acelasi autor:


Adaugati un comentariu:
Nume
Email
(nu va fi afisat)
Comentariu
Comentariile in afara subiectului si cele necuviincioase vor fi sterse
Antispam:
Scrieti, va rog, prenumele lui Eminescu
isabela vasiliu-scraba - 03-09-2015:

Frumos articol. Felicitari autorului.

PS. intre muscelenii lui ION BARBU+PETRE TUTEA+GYR (restul ii va adauga dl Andru...) se spunea: SALUT MUSCELUL!

Cu ac model zic si eu:

SALUT BUCOVINA!