Cu părintele Ioanichie Bălan, despre cele 7 erezii românești din anii ’90

     În noiembrie 1994, m-am reîntâlnit cu părintele Ioanichie Bălan, la Sihăstria. Trecuseră trei ani de la precedenta noastră întâlnire. Trei ani care au creat între noi distanțe amare.  

        Înainte de revoluție, eram răsfățatul părintelui Ioanichie. L-am vizitat, atunci, la Mănăstirea Bistrița, satul Viișoara; după felul cum mă primea, cred că dânsul vedea în mine un posibil ucenic mirean, care-i trebuia. Sau macar un „purtător de cuvânt” spre lumea albă.  

        Îl bucurasem cu cartea Viață și semn (1989), unde vorbeam și despre cartea sa Convorbiri duhovnicești, și mai vorbeam despre homo religiosus, într-un veac ateu. Se mirase că am reușit că contracarez rigorile cenzurii și să public Viață și semn. S-a deschis în fața mea, despre atelierul său, ba chiar mi-a cerut sfaturi scriitoricești.  

         Apoi... Cred că a simțit o frustrare că n-am mai venit la chilia sa. Acum se bucura că am venit, mai ales că avea și un sac de reproșuri, care trebuia golit.

         Constat că era la curent cu viața mea post-decembristă, cu Cercul de oratio mentis, pe care îl coordonam.

        Zice:

        - Aveti o influență asupra tot mai mulți tineri. Vă ascultă, am văzut la Casa Studenților. Mulți tineri vă ascultă! Ce duhovnic aveți?

         - Părintele Manole de la biserica Cărămidari, din București. V-am spus și data trecută.

        - Mi-ați spus! un admirator! Unul care vă citește cărțile... Ăsta nu-i duhovnicul potrivit! Vă trebuie un duhovnic aspru, căruia să-i știți de ascultare!

        Am surâs cu subînțeles. Cred că ar fi vrut să mă spovedesc la dînsul. Dar mie îmi plăcea să-l citesc, nu să-i stau sub patrafir. Îmi plăcea scriitorul. Un mare scriitor filocalic. El voia să fie mare și-n ipostaza de avva. Voia să joace un rol.  Nu-și punea problema că, în veac, cărțile sunt chiar fructul rolului. (Și eu am fost prins de vraja rolului, o vreme.)

        Ziceam, pe pr. Ioanichie îl îndrăgeam ca pe un scriitor (singraphos) filocalic.  Singrafia bătea isihia, la el.  

          După revoluție, în vara lui 1990, mi-a dat de știre că se află în București, într-o cameră de oaspeți a patriarhiei, am venit repede să-l văd și chiar atunci m-a pus la treabă: am început să diortosim o traducere veche din Viețile Sfinților. Voia să înnoiesc limbajul vetust, iar el stătea de veghe ca înnoirile mele să nu fie totuși avangardiste, ci să păstrăm hieratismul graiului nostru.

       N-am colaborat mult. Doar bună parte volumul I, cu sfinți din luna septembrie. Apoi, viața mea a avut zborul ei, s-au deschis granițele, am ieșit din țarcul țării. Am primit trei burse în străinătate, în trei ani la rând, și am dispărut de la orizontul patriei.

         În 1994, am reapărut la chilia sa (la Sihăstria). Zice:  

     - Să vedem dacă vom cădea de acord. Vreau să știu ce faceți, unde sunteți acum...

     Îi spun: La revista nonagenară „Viața Românească”. 

     Îi dau ultimul număr al revistei, nr. 7-8.

     Zice: Mai există o viață românească? Vorbesc și la propriu, și la figurat... Românismul suferă! Știu, eu sunt un fanatic. Așa că voi spune tot ce gândesc, ca un fanatic... Ce-i prin București?

     Îi zic ce este și ce lipsește.

     Zice: Faliment economic. Dar și faliment moral: se scrie dar nu se citește... Cauza? S-a schimbat mentalitatea? Sau e din cauza sărăciei? Omul nu mai iubește nici cărțile neamului, nici istoria neamului. / Îi zic să particularizeze.

 

        Zice: Sunt mulți dușmani ai ortodoxiei, la ora actuală. Vor să nimicească ortodoxia. Printre aceștia, uitați-vă, triunghiul: Pucioasa - Vladimirești - Ghelasie. Asta, cumva dinlăuntrul creștinismului. Iar dvoastră îl susțineți pe Ghelasie! Susțineți Vladimirești! Păi știți ce înseamnă asta? Mii de tineri... se țin după dvoastră! Mii!

     Zic: Tinerilor care vin la mine, eu le fac demarcațiile necesare. În primul rând, triunghiul de care spuneți nu are trei colțuri... Maica Veronica de la Vladimirești nu intră în aceeași oală cu ceilalți. Care ar fi „dușmănia” ei? Vorba lui Pilat: Eu nu găsesc dușmănie la dînsa! Ecce: A fost condamnată la zece ani de închisoare de comuniști, exact pentru rezistența ei ortodoxă... Altceva, ce-ar fi? Etapa sa cu Văsîi a fost nefastă, într-adevăr, a umbrit-o. Văsîi o mânuia spre o „lume paralelă” dubioasă.   Dar s-a separat oficial și categoric de Văsîi în 1980! După 1990, Vladimirești devine o mănăstire model. Și, să știți, maica nu are nici o legătură cu călugărițele turbulente care se dau drept „vladimiriste”. Cineva le manipulează pe acelea. Așadar, triunghiul anti-ortodox (disident, totuși) nu are trei unghiuri... nu mai e triunghi.

        Părintele Ioanichie nu spune nimic. Tace, neconvins. Eu continui:

        - Iar lui Ghelasie de la Frăsinei, eu i-am zis că multe din cele scrise de el nu au acoperire filocalică. Sunt mai degrabă reverii mistagoge. I-am zis să le numească reverii religioase, un termen valabil.

        Pr. Ioanichie zice:

            - Ghelasie e fiul dvostră spiritual. Este produsul dvoastră. L-ați publicat la „Arhetip” și la „Axis mundi”...

          [Notă 2016. Afirmația este eronată. E drept că l-am „lansat” cu prima carte și i-am publicat primele articole, dar asta s-ar numi că-i sunt naș editorial. E drept că a vrut să-i spun procedeul isihast pe care îl primsem de la părintele Calinic Cărăvan, care îl preluase de Ivan Culâghin; dar acel dialog n-a avut caracterul unei „transmisii”, ci era, să zicem, un schimb de experiență.]

           Pr. Ioanichie: - Știți cine-i „Axis mundi”! Radu acesta e român?

      Zic: Nu mi-am pus întrebarea. A fost managerul efemerei editurii, vă spuneam că eu l-am girat oficial (pripit, e drept), ca să-și poată înscrie revista și editura. Probabil e român, că altfel nu dădea faliment!  Am girat și prima carte a lui Ghelasie: prima lui carte era promițătoare. Era jurnalul unui aspirant îndrăzneț. Cu secvențe ficționale.

       Zice: I-ați dat drumul în lume, și aveți o răspundere foarte mare.

     Zic: Tocmai am avut o discuție cu Ghelasie, la Frăsinei. M-a întrebat de ce nu i–am recenzat nici o cărticică despre isihasm. I-am răspuns că ceea ce scrie el  numește impropriu isihasm... Știți, e mai bun la practică, la duhovnicie, decât la teorie...

     Zice:  Nu se vede. Se vede, până acum, că l-ați publicat... L-ați încurajat. Ghelasie – un incult, nu știu dacă are liceul. Din ce scrie, se vede că-i incult. Are liceul?

       Zic: Are liceul, dar n-are rigoare. Scrie ca într-un dicteu automat... El a făcut și o școală tehnico-sanitară de doi ani. A și lucrat vreo 4-5 ani la spitalul din Abrud, ca asistent de laborator.

      – Dar mai întâi, sa-și limpezească situația lui cu stiliștii! Vine ca „frate” la Frăsinei, după ce era călugărit la stiliști! Știați?

-Acum aflu acest lucru.

         (Notă din 2015. Pe atunci nu știam că pr. Ghelasie era popit la stiliști. Abia după moartea – prematură – a lui Ghelasie s-a publicat un curriculum, de către stiliști, și de acolo am aflat că: Timp  de 21 de ani, Ghelasie Popescu și-a ascuns preoția primită la stiliști !  În tot acest timp, el trecea în ochii tuturor ca simplu trăitor în Mănăstirea Frăsinei, ca „Fratele Gheorghiță”. Dar cred că și-a ascuns-o din defensă, nu din rea credință.)

     Zic: Nu știam de situația lui cu stiliștii. Știam doar că, este un spirit ager, phronimos, cum ne cere Iisus.

     Zice: E bolnav de mândrie! Publică fără trimiteri din Biblie. Fără ierarhul care validează. Cine validează? Pe coperțile cărților sale este blazonul masonic. Peste înger, ochiul – simbol al Vechiului Testament; și alte semne masonice.

       [Notă din 2016. Afirmaţii exagerate. Și Ioan Cișmileanu îmi semnalează, la lectura acestui text, că astfel de simboluri se găsesc şi în biserici deoarece la origine nu sunt masonice.]

     Zic: Cred că i-a lipsit un îndrumător care să-i canalizeze teologic căutările. Mi-a spus că a apelat la pr. Benedict Ghiuș de la Cernica, dar acesta l-a refuzat. I-a cerut părintelui Benedict binecuvântare să facă isihasm, iar părintele l-a reufzat, motivând: „Am dat-o câtorva, dar n-au ținut-o, de aceea am hotărât să n-o mai dau.”

     Pr. Ioanichie conchide ferm: - Dați o dezmințire, dacă ziceți că nu-l susțineți. Să se vadă că nu-l susțineți. Mii de tineri vă ascultă! Nici n-ați știut pe cine susțineți, n-ați știut că Ghelasie nu și-a rezolvat încurcăturile cu stiliștii, dar stă la Frăsinei! 

                                           ***

        Trece la al treilea „unghi” anti-ortodox, Pucioasa:

       - Și cei de la așa-zisul „Noul Ierusalim” de la Pucioasa sunt stiliști. Ei sunt plătiți, știm noi de cine, sau  bănuim. Sunt plătiți și lingușiți (banul și mândria) ca să distrugă ortodoxia!

       - De altfel, nu stilismul e marea problemă ci sfidarea lor și vedeniile lor.

       Marian Zidaru m-a întrebat odată, la un Bookfest, unde ei aveau închiriat un spațiu: „De ce  stiliștii de pe Athos sunt considerați corecți și sfinți, iar pe noi, stiliștii din România ne considerați greșiți?”

       I-am răspuns: „Pentru că stiliștii de pe Athos nu se consideră mai buni decât noi, gregorienii, și nu arată ostilitate față de noi, gregorienii; pe când stiliștii din România se consideră mai buni decât noi ceilalți.” (Nu i-am mai spus și restul: stiliștii noștri nu-s sancționați pentru rigiditate culturală, nici pentru că sunt corigenți la astronomie... ci pentru disidență.)

 

     Părintele Ioanichie zice că problema Ghelasie, alături de Pucioasa și de Vladimirești ș.a.. vor ajunge la Sinod. Și va merge până a propune afurisenia în biserică, timp de 40 de zile, să se citească în bisericile României, un text cu afurisenii, împotriva celor ce lovesc ortodoxia.

 

Lista părintelui Stăniloae. Părintele Dumitru Stăniloae, cu câteva luni înainte de a muri (oct.1993), i-a spus părintelui Ioanichie Bălan: „Avem în biserica ortodoxă 7 cazuri care se îndepărtează de ortodoxie: - Vladimirești cu toată mișcarea sa;  - Mișcarea de la mănăstirea Recea (cu părintele Ioan); - Gherasim și Arsenie de la mănăstirea Cocoș;  - Visarion și visarioniștii; - Ghelasie de la Frăsinei; - Pucioasa soților Zidaru. Biserica trebuie să ia măsuri.”

      Părintele Ioanichie ținea cont de lista pr. Stăniloae dar avea și lista sa proprie, cum reiese din dialogul de față.  Cuvântul erezie a fost folosit rar, cu prudență. Mai curând expresii precum: „cazuri” , tulburări, „fenomene”. Cioran zicea: „Câtă vreme mai produce erezii, o religie este vie, viguroasă.” Dar, în cazurile de mai sus, sunt mai potriviți termeni precum: controversă, tulburare.

      Mai aflu că ierarhia oficială nu vede cu ochi buni „cultul” părintelui Arsenie Boca. (Despre asemenea rezerve oficiale îmi vorbise și preotul Savian Bunescu de la biserica Drăgănescu, în 1991). Acum vedeam că și pr. Ioanichie îl amintea în lista lui. Dar nu insista pe acest „caz”, trecea fugitiv peste el; ci insista pe „triunghiul” controversat, care, cu ceva adaosuri, se făcea pentagon... hexagon...

 

     La orizont: al cincilea „fenomen”!    

     Părintele Ioanichie insistă:

     - Trebuie să vorbiți public, să vă delimitați de aceștia. La televizor, în presă. De Vladimirești, de Pucioasa, de Ghelasie.

         Și, ca să arate că nu glumește cu aceste lucruri, mi-a spus că, dacă nu mă delimitez public de fenomenele în discuție, dânsul îl va declara și pe Vasile Andru „fenomen controversat”! Al cincilea fenomen, în lista sa!

      Perspectiva de a fi al cincilea fenomen într-o listă în care figurează – tacit sau mustăcit -  și pr. Arsenie Boca era chiar glorioasă!

     Zic: - S-o luăm pe rând. Eu am avut deja discuții cu Ghelasie, aș vrea ca turnura să vină de la el. Nu aș vrea să-l judec, ci să-l determin personal să se judece singur.

     I. B. - Prea târziu! Prea mulți tineri sunt derutați. Să arătați mai multă fermintate. Să dați o declarație publică scrisă, că vă separați de acest Ghelasie. Cine-l plătește pentru publicarea cărților? Vedeți, este irecuperabil! Veți avea un ecou bun asupra credincioșilor dacă dați o declarație că vă separați de el. Tineretul vă ascultă.

        - Cred că dacă aș publica acest dialog al nostru, ar valora cât două declarații. Dar îmi dau seama că încă nu poate fi publicat tot ce vorbim aici.

       - Nu, nu. Mai bine ar fi să dați cu biciul în cei ce lovesc ortodoxia.

 

       Trădarea intelectualilor

       Zice: Intelectualii nu-s cu biserica! Stau în espectativă.  Superficiali! Au probleme proprii! Și sub comuniști erau așa! Țara NIMĂNUI. Doar țăranii mai sunt cu Țara și cu biserica.

     Zic: Țăranii sunt pe cale de dispariție. Dar  biserica slăbește nu de la oameni, ci de la capete. Vreau să spun, de la unele capete ecleziaste.

     Zice: Da. Dacă slăbește trupul și capul slăbește! Unii se dau dascăli de duhovnicie. Iar cei pur religioși sunt ocoliți [de către ierarhia oficială].

 

      Părintele îmi numește și alte „fenomene” care tulbură azi ortodoxia. Pe lângă acele lovituri îngrijorătoare, care sunt chiar din sânul ortodoxiei (obsedantul triunghi!), mai sunt loviturile din afara ortodoxiei: yoga, asaltul asiatic păgân, sincretismul asiatic. Ca pericol anti-ortodox major, părintele forfeca „fenomenul yoga”, cu înverșunare.

     Zice: Puteți interveni, la viitura dinlăuntru. Aveți destulă influență ca să loviți toate aceste 4 derive. [A patra fiind, de această dată, yoga]. Să loviți în grupul MISA. Public.

      Zic: Părinte, dacă aș vorbi despre ei, oricât de aspru, le-aș face publicitate. Prof. Mario Sorin Vasilescu (tot yoghin, dar din cei legiuiți; că și-n India se face o distincție între două feluri de Yoga: dharma și adharma, adică legiuită și nelegiuită), așadar Mario l-a atacat în presă și la radio pe „guru” misa, l-a atacat sever, cu argumente profesioniste. Rezultatul a fost invers decât cel scontat. Ăia abia așteaptă să se vorbească despre ei, abia așteaptă să pozeze în victime, în persecutați. Le crește tupeul, decenzurarea, libidoul. Ei se hrănesc din asta, din publicitate negativă. Soluția este alta cu acest gen de oameni. Un grup de părinți l-au dat în judecată pe guru.  Ei speră să-l vadă în cătușe. Juridic se rezolvă asta.

        - Ar avea urmări bune intervenția dvoastră. Sunteți altcineva decât Mario Vasilescu. O intervenție  a dvoastră ar avea efect bun asupra studenților care vin să vă asculte.

        - În grupurile mele, fac limpeziri. Mai ales că mi se pun întrebări. Dau răspunsuri adecvate. Dvoastră afurisiți toată yoga, în bloc. Spuneam, se face distincție între două direcții: yoga legiuită (dharma yoga) și yoga nelegiuită (adharma yoga), pe ultima și indienii o combat cu asprime. Mă iertați că fac aceste limpeziri.  Am vorbit și cu părintele Teofil Părăian, iar dânsul, fiind un mare înțelept, are înțelegere pentru ceea ce s-ar numi yoga-gimnastică medicală fără nici un adaos devoțional hinduist. [Concret, părintele Teofil îmi spusese așa: „Dragă, dacă e vorba de yoga-sport, eu n-am nimic împotrivă, că n-am nimic împotriva sportului.” Dar, în final, părerea părintelui Teofil era fermă: „Dragă, cine are pe Hristos nu are nevoie de yoga”.]

         - Toată yoga este vrăjitorie, magie și lucrare ghiavolească! spune categoric pr. Ioanichie, fără să se lase impresionat că există totuși cele „două direcții”.       

         Revenire la lovituri dinlăuntrul ortodoxiei:

        Zice: - Stiați că și mari ierarhi, și monahi, fac parte din masonerie?

        Știam numai de Andrei Scrima; îmi spusese Mihai Rădulescu, profesor la Teologie. Când i-am îngrijit cartea despre „Rugul Aprins”. În cartea sa, Mihai Rădulescu lovea în Andrei Scrima. L-am rugat să elimine atacurile la Andrei Scrima, nu din amor pentru masonerie, ci din admirație pentru mintea minunată a acestui călugăr,  misionar și savant strălucit.

         - Lasă mintea minunată! Depinde ce faci pentru dreapta credință cu mintea asta! zice pr. Ioanichie.  

        Notă. Mai târziu, în 2009, cînd eram consilier editorial la „Paralela 45”, am supervizat cartea Masoneria și clerul, un dicționar. Îngrjitoul dicționarului, A. Fabian, spunea că a primit manuscrisul de la pr. Ioanichie Balan; e posibil, dar Ioanichie Bălan murise (2007) și nu aveam cum să verific. Oricum, dicționarul, este corect făcut, bine  documentat, însoțit de un argument anti-masonic avizat; și știam din discuții mai vechi, că Ioanichie ținea să-i desconspire pe clericii masoni. În dicționar, sunt atestați doar cei care nu mai sunt în viață.

 

       Nu ascunde o mare frustrare

       - Faceți isihasm cu mase mari de oameni! zice pr. Ioanichie. Iar pe noi, 4000-5000 de călugări, nu ne întreabă nimeni, nu ne cheamă nimeni! 4-5000 de călugări cât are România, nu ne cheamă nimeni să facem isihasm!

     Zic: Ceea ce fac eu, la Cercul de ishasm pe care l-am fondat, nu este la competiție cu cei 5000 de călugări, care au rostul lor, mare. Eu n-am o parohie, ci un cerc de studiu și practica Filocaliei. Și iată, vin cu bucurie la Sihăstria, la povață!

     Zice: Bine că ați venit! Dar veniți cam rar! La Bistrița vă vedeam mai des.

     (Aici simt un gen de reproș patern,  ca tata când spune că vin rar pe acasă!).

 

      Alt reproș: - Ce să mai zic de legăturile dvoastră cu cercurile yoghine! Acele discuții publice despre yoga și creștinism! Ați văzut, m-am ridicat și am ieșit din sală atunci, la „Grigore Preoteasa”, când ați dezbătut tema asta!

     Zic: Nu, nu v-am văzut. Sunt consternat, acum aflu că erați în sală! Chiar trebuia să-mi dați de știre ca sunteti în București. V-aș fi invitat urgent la catedră. Eu aveam atunci nevoie de aliați puternici, iar dvoastră, cel puternic, nici nu-mi dați de veste că sunteți în București! Nu am știut că sunteți în sală.

      Zice: Nu m-ați văzut în fundul sălii?

     Zic: Aula este mare, 600 de locuri, eu cu dioptriile mele văd abia până la mijlocul sălii. Am zărit la un moment dat că au intrat în aulă trei călugări, dar nu le-am distins chipurile, dacă aș fi stiut că sunteti dvoastră vă chemam prompt la tribună. Era chiar o mândrie pentru mine. Îmi pare rău că nu m-ați vestit. La dezbaterea aceea, am încercat să împac lucrurile. Am crezut că am destulă diplomație ca să stau între cele două „tabere”: ierarhii și îndrumătorii yoga. Acolo eu nu făceam „paralelisme”, ci un balans! Aveam lângă mine la catedră şi câțiva ierarhi, Înaltul Bartolomeu Anania de la Cluj, Înaltul Daniel de la Iași; și mai erau  părintele Galeriu... Sorin Dumitrescu... Paul Credevia care a făcut Piteștiul...

      - Au vorbit cu mănuși...  Diplomație... Pe mine dacă m-ați fi chemat, aș fi vorbit de se cutremurau șovăitorii... alegeam oile de capre.  

     - Chiar aveam nevoie în seara aceea de un Sfântu Ilie. Îmi pare rău că nu v-ați vestit că sunteti acolo.

     - Iar studenții s-au obrăznicit în sală. Au vorbit fără respect pentru fețele bisericești.

    - Da. A vorbit și acel „guru”, penibil și ridicol. Citea un text lung și anodin, nimeni nu-l putea opri. Nici părintele Galeriu nu l-a putut opri, de două ori a încercat să-l oprească, nu era chip. Aveți mare dreptate, fețele bisericești au vorbit cu mănuși. Întâlnirea trebuia pregătită. Altfel, ea apărea ca o confruntare pugilistică inegală.

 

         Zic - În acest timp, treptat, s-au accentuat dramatic „căile paralele”, clerul și intelectualitatea.   

     - Din naivitatea intelectualilor! zice.

     - Poate din inadecvare! zic. Cele două categorii, fie se ignoră, fie se evită. Se privesc cu trufie sau cu indiferență. Din vina cui?

     - După 50 de ani de comunism, intelectualii nu fac nimic pentru salvarea neamului! Nimic! Politica e o desfrânată cu 7 fețe. Sectele împuțesc România. Cine dă o replică? 

       Aspru: „Mână străină. Lovituri străine. N-au putut să ne sugrume prin comunism și acum ne sugrumă trimițându-ne pe cap mormonii. A fătat România mormoni! Bătaie de joc. Sugrumă ortodoxia. Asta vor! Și distrugând ortodoxia, distrug neamul!

     Patetic: „Avem o țară ca un fagure de miere. Ei aruncă toți scaieții în potirul nostru. Am ajuns lada de gunoi a Europei!

       Acuzator, emfatic: „Condeiele, de ce nu apără cinstea neamului? Ei, străinii, văd că-i o țară liniștită... Și tot vin... Floarea studenției noastre ne-o iau străinii! Fetele sunt mai căzătoare ca băieții. Degradarea socială începe de la fetele noastre! Și urcă până la cei mari...”

 

     - Am ținut la Ioan Alexandru mai mult decât la cei 9 frați ai mei. Că am 9 frați! Tare am ținut la Ioan Alexandru. Și după 89, s-a vândut. L-a bătut Dumnezeu în public! (Aluzie rugoasă la comoția cerebrală care l-a prăbușit pe marele poet, în timp ce predica, la Arad, în fața a 1000 de participanți; îl avea alături și pe astronautul american Duke jr.) S-a dat cu evanghelizanții. După vizita aia în America, a venit alt om. L-au cumpărat? L-au flatat? Alt om.

         Zic: Eu cred că i-au oferit un public „pe tavă”. Poetul iubea băile de mulțime. I-au oferit auditoriu, suflete... De aceea a trecut la ei.

        Zice patetic şi crunt:

        - Domnu Andru, eu pe Ioan Alexandru l-am smuls din inimă, cu jale. Va spun acum... Cred că și pe dvoastră o să vă smulg din inimă... E drept,  Ioan n-a mai venit pe la mine, a fugit de noi. E drept, dvoastră mai veniti pe la mine... Ați fost la indieni... India îți sucește mințile!

        Am simțit lovitura, în plin. Zic:

       - Chiar dacă am fost în India, nu e cazul să produc prin asta doliu național... Aici, la Sihastria, eu vin la două legende: Cleopa și Ioanichie... Chiar dacă, poate, mă veți scoate din inimă... să știți că eu nu vă scot nicioadată din legendă...

    

      Totul a fost zis

      Totuși, notez și finalul întîlnirii. Zice, ca și la adio:

     - „Pe cât vă stă în putință, că lucrați cu mulți oameni, să salvați tineretul. Dacă puteți să-l salvați: de asaltul porno, de yoga. Stau tineri în spirale la yoga! Stau zeci, sute, în spirale. Ce face gorila aceea cu ei? Îi hipnotizează? Vegheați la tineri!  Dacă nu-i puteți îndrepta spre salvare, măcar feriți-i de valul diavolesc, lasați-i în simplitatea lor românească.

        „Isihasmul... să nu-l faceți la oraș. Luați-i pe cei mai buni cu care lucrați și duceți-i la pustie! Numai acolo se face isihasm. Dalles nu-i chiar o pustie...

        „Și mai chemați-ne pe noi, dacă vreți calea asta. Sunt 4000-5000 de călugări, dar nu ne întreabă nimeni!

       „Aveți pe mână studenți! Eu studenților nu le pot vorbi. Nu mă cheamă nimeni. Iar la t.v. nu vreau eu să merg. Căci ecranul t.v. este spurcat de atâta porno și politică...” (De vreo două ori, a apărut la emisiunea viața spirituală.)

     Îmi cere încă o dată să dau o dezmițire în ziar și să vorbesc ferm la televiziune, despre cele multe primejdii. Să fac o delimitare a mea de ceilalți.   

     Îmi dă binecuvântarea și ies.

 

      Masa la trapeză

      Masa copioasă: ciorbă de legume dreasă cu ou și smântână; pâine de casă, coaptă în cuptorul mănăstirii. Sarmale cu mămăligă. Felul trei: pește prăjit cu mămăligă. Carafa cu vin roșu, excelent.

        Părintele Ioanichie a stat în capul mesei. Era senin și hâtru, a spus fraze spirituale; fără nici o referire la discuția noastră de la chilie, căci mai erau la masă și alte persoane. Ziceam, era phronimos, spiritual, un amfitrion perfect.

          A doua zi am plecat la București.

 

        După ani

        În biroul meu de la redacția „Viața Românească”, m-a căutat un călugăr de la Sihăstria. M-am bucurat să-l văd. Îmi cerea un sfat, într-o problemă a sa. Mi-a adus și un ziar local, în care era un interviu cu părintele Ioanichie Bălan. Călugărul se scuza că nu mi l-a adus mai devreme, dar monahii nu pot pleca din mănăstire când ar vrea ei.

        Am citit. (Era, cred, cu puțin înainte de boala care l-a încercat greu ultimii 5 ani de viață.) Regăseam în acel interviu tematica sa anti-eretică, și cârtelile sale. O parte din interviu se referea la Vasile Andru, la isihasmul cu mirenii, la neoisihasm. Își arăta o neliniște obsesivă, dacă nu cumva sunt alogen, străin.

        Nu, nu sunt alogen. Iar dacă aș fi, același aș fi.

        L-am privit pe călugărul care venise la mine, și care voia să plece într-un pelerinaj. Avea o neașezare, se temea că m-a indispus acel interviu. I-am spus că, dacă cineva ne pricinuește o neașezare sufletească, să repetăm de câteva ori acest verset paulin: Pantote hairete, adialeptos proseuchesthe, en panti euharistete. Adică: „Bucurați-vă întotdeauna, rugați-vă neîncetat, întru toate mulțumiți.”

        Nu știu alții cum sunt... dar eu, când repet versetul acesta, mi se schimbă spontan starea de spirit... se schimbă în împăcare cu lumea, în iertare cu semenul, în protimie, în lumină lină. În iubire. Are un efect uimitor de bun amintirea cuvintelor: En panti euharistete: „Întru toate -  mulțumire.”

                                              vasileandru @ yahoo.com