Petre Å¢uÅ£ea – Apologetul creÅŸtin, filozoful magistral ÅŸi gânditorul autentic – între Dumnezeu ÅŸi neamul său...
La 6 octombrie anul 1902, în satul Boteni, Muscel, judeÅ£ul ArgeÅŸ, s-a născut Petre Å¢uÅ£ea. Întâi oficial ÅŸi diplomat la Ministerul Economiei NaÅ£ionale, mediatorul celui dintâi tratat economic între Romania ÅŸi URSS. Prieten cu Mircea Eliade, Emil Cioran, Constantin Noica, Petre Pandrea; filosof creÅŸtin, membru activ al MiÅŸcării Legionare, deÅ£inut politic în regimul comunist, personalitate vestită ÅŸi renumită pentru ascuÅ£imea ÅŸi acurateÅ£ea spiritului ÅŸi cuvântului său ("BătrâneÅ£ea ÅŸi alte texte", "Tratat de economie politică", "Comentarii la Platon", "ReflecÅ£ii religioase asupra culturii", "Filosofia nuanÅ£elor", "Introducere mistică în filosofia modernă"). Cu alte cuvinte, economist, publicist, eseist ÅŸi filosof creÅŸtin, Petre Å¢uÅ£ea este considerat ca fiind cea mai importantă personalitate a miÅŸcării gândiriste. S-a născut în viaÅ£a cea veÅŸnică ÅŸi cerească la data 3 decembrie 1991, într-o rezervă a spitalului "Cristiana“ din BucureÅŸti, aÅŸa încât, în iarna acestui an se vor împlini 25 de ani de la mutarea sa la veÅŸnicele lăcaÅŸuri.
Despre el vorbind puÅ£in în paginile următoare vom observa ÅŸi constata că „Scriind, ÅŸi-a pierdut legenda”, spunea Constantin Noica despre Petre Å¢uÅ£ea, pe la începutul anilor 60. Asta înseamnă faptul că Petre Å¢uÅ£ea ar fi trebuit să rămână în legenda sa, aceea de exponent al oralităţii, unul din cei mai mari ai secolului. Dar Petre Å¢uÅ£ea nu ÅŸi-a dorit el oare, prea multă vreme poate ca Socrate, cu care a fost des asemuit, această legendă? A scrie înseamnă a domoli gândul, a-l confisca în forme pe care nu întotdeauna le va ÅŸterge vântul cel bun, dar câte altele rămân în afara literei ÅŸi a cuvântului? Gândul potolit ÅŸi confiscat în forma prozaică a scrisului poartă în chip vădit semnul istoriei, însă nu are totodată ÅŸi încetineala acesteia. Oralitatea este însă vie, este comunicare ce duce la cuminecare (împărtăşire din cuvânt) ÅŸi comuniune ÅŸi lucrare deopotrivă, aÅŸadar întemeiază. Petre Å¢uÅ£ea: o personalitate complexă la care până ÅŸi flecăreala cum o numeau unii, devenea spectacol de idei, sofisme, ca ÅŸi la anticul din porticele Atenei. Geniu oral, Socrate nu ÅŸi-a îngăduit să scrie până la moarte pentru că-l avea urmaÅŸ pe Platon. Exponent, ÅŸi el de geniu al oralităţii, Petre Å¢uÅ£ea a pierdut în cele din urmă pariul cu legenda: la bătrâneÅ£e a început să scrie.
TemniÅ£a comunistă unde a avut revelaÅ£ia religiosului, mai exact a incarnaÈ›iei lui Iisus Hristos sub suferinţă l-au determinat să nu lase la o parte nimic din ceea ce este omenesc: nici chiar scrisul. Sub semnul imediatului la Petre Å¢uÅ£ea se afla mereu raportul religie-istorie, divin-uman. Pentru istorie a avut mai întotdeauna cuvinte grele, dar o accepta. Istoria, spunea el, este plină de oameni de stat, de conducători de oÅŸti, de savanÅ£i, de artiÅŸti, de inventatori, de exploatatori lacomi, de miÅŸcări de mase, de sfinÅ£i ÅŸi de infractori, la ordinul lui Dumnezeu. De aceea, popoarele care vor numai să facă istorie sunt supuse pieirii. Cultura filosofică, ÅŸtiinÅ£a nu trebuie să slăbească sentimentul religios. ÅžtiinÅ£a este seacă dacă nu este însufleÅ£ită de iubire, de pasiunea purităţii ÅŸi de setea de absolut. Citez, iarăşi din „Întâmplări obiÅŸnuite”: „Nu mi se pare justă afirmaÅ£ia că excesele teologice usucă sentimentele, adică rădăcinile sufleteÅŸti ale vieÅ£ii. Se poate spune mai degrabă că această sinistră ispravă o face prostia ÅŸtiinÅ£ifică”. FireÅŸte, săpa, oricât de departe, la temelia pe care s-a ridicat acest hibrid religios ÅŸi istoric, nu duce nicăieri. Orice demers aici este aporetic, te va îngropa, te va vârî în înfundătură. Åži atunci noi ce facem? se întrebă un personaj din piesa evocată. Răspunsul lui Petre Å¢uÅ£ea este acesta: „Trăim. Eu nu suport soarele arzător al istoriei universale. Copacii nu trăiesc cu rădăcinile la soare. Doresc ca neamul meu să trăiască sub puterea protectoare a lui Dumnezeu. Pasiunea gloriei este copilărească. Un ţăran român care se roagă sub nuc, coboară prin actul lui veÅŸnicia în viaÅ£a trecătoare. Pe el rugăciunea îl pune în contact cu absolutul ÅŸi prin aceasta se purifică ÅŸi se întăreÅŸte. În acest sens, haina umilinÅ£ei este expresia unei îndrăzneli nelimitate. Fapta lui este lipsită de conÅ£inutul zgomotos al timpului. PasionaÅ£ii istoriei numesc astă trăire subistorie. Este mai exactă formula absenÅ£ei istoriei. Omul religios respinge terenul nisipos al devenirii. El este.” Dacă era întrebat ce meserie are, Petre Å¢uÅ£ea răspundea că profesiunea lui este aceea de a fi român.
A fost mândru toată viaÅ£a de naÅ£ionalismul său, care nu era ÅŸi un ÅŸovinism : cea mai mare minune a lui Dumnezeu- spunea el în clipele de exaltare- a fost aÅŸezarea pe pământ a românilor. Nutrea convingerea că, dacă printr-un decret divin i s-ar anula calitatea de român, ar suferi ca de o stare ebrietoasă ÅŸi nu ar mai găsi, precum beÅ£ivul înveterat, drumul spre casă. NaÅ£ionalistul Petre Å¢uÅ£ea nu a fost ÅŸi rasist. În piesa de teatru ’’Întâmplări obiÅŸnuite’’, toate personajele poartă spiritul ÅŸi spusele filosofului. Rasismul, spunea el, ar fi motivat de trei direcÅ£ii. Unii urmăresc întărirea neamului în vederea expansiunii, formula poporului ales justificând aici foamea de spaÅ£iu ÅŸi bogăţie. AlÅ£ii, eugenic vorbind, interzic dreptul la procreere degeneraÅ£ilor, suferitorilor de morb ereditar, motivându-se estetic ÅŸi economic. Åži în al treilea rând, paradoxalii, care folosesc argumentul milei. Am întâlnit, încheia el, foarte puÅ£ini care să fie îngrijoraÅ£i de soarta speciei om. Era tributar clasei ţărăneÅŸti din care îÅŸi trăgea seva ÅŸi pe care se clădea conceptul său de om românesc. El zice: „Comunitatea ţărănească este o realitate organică. Nu seamănă cu o adunătură informă(se poate observa ÅŸi aici că platonicianul din el avea oroare de topirea formelor) sau cu un azil de noapte. Sufletul ţărănesc are trăsături de o mare frumuseÅ£e umană. Nu se poate vorbi de umanismul ţărănesc, fiindcă sufletul ţărănesc este incompatibil cu titanismul, sau cu însingurarea încărcată de deznădejde”. Am putea spune că ne aflăm cu Petre Å¢uÅ£ea, în faÅ£a celui mai lapidar gânditor român. Un om care a vorbit enorm în viaÅ£a lui a reuÅŸit să rostească la sfârÅŸitul ei, lucrurile esenÅ£iale despre Dumnezeu, om, moarte ÅŸi eternitate în cele mai puÅ£ine cuvinte. A vorbit despre om, da întotdeauna despre om raportat la logica lui Dumnezeu, despre sfânt, erou ÅŸi geniu, idiot sau impostor, libertate ÅŸi egalitate (pe cea din urmă nu o suporta, spunea:”nu poÅ£i să-i pui pe aceeaÅŸi scară pe Kant ÅŸi Iliescu”), despre cunoaÅŸtere ÅŸi adevăr, despre democraÅ£ie ÅŸi liberalism, despre comunism, despre rugăciune ÅŸi credinţă, despre revelaÅ£ie ÅŸi inspiraÅ£ie, despre politică, despre ÅŸtiinţă, despre creaÅ£ie, despre tehnică. A vorbit despre toate acestea într-un mod răspicat, gândul căzând de fiecare dată peste problemă cu o verticalitate categorică, în urma căruia adevărul se evidenÅ£iază de la sine, părând să spună că, aÅŸa simplu cum este, el nu are nevoie de cine ÅŸtie câte cuvinte pentru ca să poată apărea.
Toată concepÅ£ia filosofică a lui Petre Å¢uÅ£ea stă sub această dimensiune a simplului ÅŸi a răspicatului, categorie de stil care deschide drumul deopotrivă către apariÅ£ia adevărului ÅŸi către formularea lui. Petre Å¢uÅ£ea pare să redescopere pe cont propriu cele câteva adevăruri eterne în care stă lumea, această redescoperire sprijinindu-se la rândul ei pe o logică eternă, adică pe familiaritatea cu „logica lui Dumnezeu în mersul ei natural pe pământ”. AÅŸ adăuga la toate astea un mod firesc de raportare la lucrurile ultime, deopotrivă hâtru ÅŸi solemn, pe care il provoacă ÅŸi înlesneÅŸte originea sa ţărănească. Petre Å¢uÅ£ea este ţăran din Muscel ÅŸcolit la Universitatea de la Berlin ÅŸi care, în mod esenÅ£ial, rămâne să se comporte cognitiv - ca ţăran. Prin felul de a se exprima, Petre Å¢uÅ£ea trimite cu gândul la un personaj a lui Ion Creangă, trecut prin experienÅ£a lagărului comunist, convertit de cunoaÅŸterea cultă a Bibliei ÅŸi de lectura temeinică a lui Kant. AÅŸadar, cine a fost Petre Å¢uÅ£ea? Åži-a pus singur această întrebare.”Pentru că om de stat nu am fost, profesor nu am fost, scriitor nu am fost, da atunci - ce sunt? Că nici ultimul parazit care creÅŸte în cutele societăţii nu sunt... Pesemne că sunt cineva dificil de fixat.” Într-adevăr, cineva dificil de fixat. Sigur este că a fost cineva inconfundabil. Nu ÅŸi-a vorbit niciodată de rău nici măcar torÅ£ionarii pentru ca să nu jignească poporul român, că în interiorul lui s-au petrecut asemenea monstruozităţi. „La închisoare, grija mea a fost să nu fac neamul românesc de râs. Åži toÅ£i din generaÅ£ia mea a simÅ£it această grijă, Dacă mă schingiuiau ca să mărturisesc că sunt tâmpit, nu mă interesa, dar dacă era ca să nu mai fac pe românul, mă lăsam schingiuit până la moarte. Eu nu ÅŸtiu dacă vom fi apreciaÅ£i pentru ce am făcut, important este că nu am făcut-o niciodată doar declarativ, ci că am suferit pentru un ideal. Este o monstruozitate să ajungi să suferi pentru un ideal în mod fizic.”
AÅŸadar, ar fi putut, în stilul său inconfundabil, să afirme despre sine: Până ÅŸi un prost vede că sunt inconfundabil... Cum singur spune, Petre Å¢uÅ£ea s-a revărsat în alÅ£ii. Când apele spiritului său s-au retras, ele au lăsat în urmă, cristaline, ÅŸlefuite de patimă, suferinţă ÅŸi inteligenţă, câteva sute de vorbe memorabile. ÎnÅ£elese în dozajul lor corect, uneori cu doza necesară de umor, alteori rămânând de-a dreptul contestabile, ele pot să apere de amăgitori, de proÅŸti ÅŸi uneori de excesul care stă la pândă în fiecare dintre noi. Dar mai presus de orice ele sugerează un lucru nespus de simplu ÅŸi de greu de obÅ£inut: că a fi liber înseamnă a gândi totul cu mintea ta. Pentru că în acest caz chiar ÅŸi eroarea, aparÅ£inându-Å£i este mai lesne suportabilă. Cu atât mai mult în acest vremuri în care lucrul cel mai teribil care ni s-a putut întâmpla a fost acela de a fi greÅŸit (sau de a fi devenit victime), participând la erorile altora...
Sursa bibliografică de referinţă este cartea: Petre Å¢uÅ£ea, Între Dumnezeu ÅŸi Neamul Meu, ediÅ£ie îngrijită de Gabriel Klimowicz, FundaÅ£ia „Anastasia”, Editura „Arta Grafică”, BucureÅŸti, 1992.
Dr. Stelian GomboÅŸ