Privegherea și rugăciunea sunt arme ale sufletului

Nota redacției: De câteva săptămâni a revenit în actualitate numele duhovnicului Calistrat Chifăr, cunoscut și ca Părintele Calistrat de la Vlădiceni, care prin stilul direct, actual și sincer de adresare cucerește prin predicile sale atenția și dragostea duhovnicească a unui număr tot mai mare de credincioși. Vă punem și noi la suflet un cuvânt de învățătură despre rugăciune al părintelui Calistrat, preluat din cartea lui Danion Vasile, pe vremea când părintele Calistrat era stareț la Mănăstirea Bârnova.

Despre rugăciune

– Părinte Calistrat, vă rog să ne spuneți câteva cuvinte despre valoarea rugăciunii

– Sfinții Părinți învață că rugăciunea este împărăteasa tuturor faptelor bune. Tronează deasupra tuturor pentru că este puntea de legătură între om și Dumnezeu, este glasul viu al conștiinței. Rugăciunea este starea în care omul își mută mintea de pe pământ la cer, rugăciunea este singura care îl urcă pe om până la tronul lui Dumnezeu, este singura care ajunge și sparge cerul, este legătura, unitatea între duh și materie. Un lucru consemnat despre sfânta rugăciune este că rugăciunea nu poate fi înlocuită cu nicio altă faptă, nu poate fi substituită prin nimic altceva. În materie de spiritualitate, Mântuitorul Iisus Hristos este Cel Care ne cere și spune: “Privegheați și vă rugați să nu cădeți în ispită...“; iar Apostolul Pavel spune “Neîncetat vă rugați“. Privegherea și rugăciunea sunt două arme cu care sufletul se înaripează. Rugăciunea încalzește inima, inima încălzește sufletul, sufletul păzește mintea, iar mintea păzită, cum spunea părintele Stăniloae, poate să urce pe mulțimea faptelor bune și, când întâlnește norul Duhului Sfânt chemat prin rugăciune, ea se răpește și nu mai gândeste omenește.

Sfântul Apostol Pavel consemnează: “Nu știu dacă am fost în trup sau în afară de trup, dar știu că am fost răpit până la al treilea cer, unde ochiul n-a văzut, mintea nu pricepe, urechea nu poate să audă și limba nu poate să vorbească“. Mântuitorul spune clar în Evanghelie: “Cereți și vi se va da, bateți si vi se va deschide, cautati si veti afla“. A căuta înseamnă a te ruga, a bate înseamnă a te ruga, a insista înseamnă a te ruga; și avem pilda din Evanghelie în care acea femeie a sâcâit atât de mult pe judecator, pâna i-a facut dreptate. Și tot în Sfânta Scriptură e consemnat: “Dacă știți ce cereți când vă rugați, și ce vreți, veți primi și veți avea“. Ca dovadă, credința numai cât un sâmbure de muștar e în măsură să mute munții. Este o esență a Sfintei Liturghii care spune clar ca noi însine și unii pe alții și viața noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm; să-I dăm viață nu prin altceva, decât prin rugăciune.

– Care este cauza pentru care mulți creștini se roagă foarte rar sau nu se roagă deloc?

– Ați pus o întrebare esențială. În țara noastră vom întâlni creștinii de rutină, care sunt alcătuiți

din masele de tineri, bătrâni și copii, oameni cu experiență, oameni cu viață sau cu trăire mai puțin duhovnicească, fără contact cu realitatea și trăirea Bisericii. Înainte de a răspunde la întrebarea “De ce nu se roagă creștinii?“ trebuie să înțelegem de ce ar trebui să se roage creștinii, care este esența și folosul rugăciunii. Unii nu înțeleg rostul rugăciunii. Ei consideră rugăciunea ca o plagă pe care trebuie să o primească din partea Bisericii, sau ca pe o obligație, așa cum într-un serviciu trebuie să lucrezi anumite ore. Ei consideră că rugăciunea le fură din timpul liber ori că este un lucru în plus, care-i obosește. Creștinii nu se roagă din mai multe motive.

– Care sunt acelea?

– După învățătura Sfinților Părinți, sunt cei trei mari uriași: uitarea, lenea și nepăsarea. Și aș continua eu cu amânarea sau dorința de a face o fapta bună, dar mai târziu sau altădată, cu neobișnuința de a te ruga și cu lipsa trăirii în rugăciune. Rugăciunea este permanentă comunicare cu Dumnezeu. Ca un om să se poată ruga trebuie să-L simtă efectiv pe Dumnezeu. Am întâlnit foarte multe cazuri, mai ales ca duhovnic la spovedanie, când persoane în vârstă sau persoane care au mers de o viață la biserică mi-au spus următoarele: “Părinte, să nu credeți că dacă eu mă rog și știu ce fac. Eu fac asta din obligație, așa cum se citeste o poezie. N-am făcut nicio dată rugăciune pentru că mi-ar plăcea să mă rog. Fac așa, pentru că așa este tradiția, să mă rog.ˮ Și în tre barea mea, atunci, a fost așa: “Dar mata știi ce înseamnă Sfânta Liturghie? Știi pentru ce vii duminica la biserică?ˮ “Nu știu!ˮ “Dar ce-a făcut Hristos ca să poată să te mântuiască? Ia spune-mi mata, așa, cu cuvintele matale, la cei șaizeci și doi de ani pe care îi ai.ˮ “Părinte, ca să fiu sincer, eu nu știu, eu știu că duminica se trag clopotele și e slujbă și trebuie să fiu în biserică.ˮ “Și ce auzi cât stai în biserică?ˮ “Cânta părintele acolo și strana.ˮ “Și ce cântă?ˮ “Nu știu!ˮ “Dar când stai în biserică și te rogi, ce asculți?“ “Păi, ce spune acolo.ˮ Am primit un raspuns foarte neclar, adică nici măcar nu a pomenit Crezul, Fericirile, care sunt text din Sfânta Evanghelie, sau măcar un stih din Sfânta Liturghie. Iată neatenția, ignoranța față de ceea ce exprimă Biserica în duhul rugăciunii.

Și acum vom aminti pe rând de ce nu se roagă creștinii:

1. Timpul. În permanență întâlnesc oameni care spun: “Nu am timpˮ; iar răspunsul meu a fost

următorul: “Câte minute ai creat tu în univers ca să ți le atribui ție și să spui că e timpul tau? Timpul este numai al lui Dumnezeu. Și așa, din tot cât ți-a dat, trebuie să-i dai și lui măcar cum spunea fariseul în Evanghelie zeciuiala, un minut la o oră, dacă nu zece minute la o oră, în care să se vadă că încerci să concretizezi comunicarea cu Dumnezeu.ˮ

2. Neobișnuința cu rugăciunea. Omul e învățat să se închine din rutină. E învățat să zică din fugă “Doamne-ajută!ˮ, indiferent că e la furat, la serviciu sau într-o călătorie. El își atribuie acea rugăciune scurtă, “Doamne, ajută-mă să reușesc...ˮ, și prin asta crede că a spus tot.

3. Lipsa de patrimoniu cultural bisericesc. Încă nu există la îndemâna credincioșilor acel material pedagogic, deși librăriile și bibliotecile sunt pline de carte religioasă, care să fie pe învățătura sau pe mintea creștinului, ca un abecedar al dreptei credințe cum sunt cărțuliile alea, zece sau unsprezece ale părintelui Cleopa care dă diferite pilde practice. Adică niște abecedare de credință. Mai mult decât atât, cateheza preotului din parohie trebuie să explice concludent omului ceea ce înseamnă legătura între om și Dumnezeu prin rugăciune, ce înseamnă comunicarea cu Dumnezeu prin rugăciune. Creștinul privește rugăciunea ca pe o obligație, cum ar fi o normă în plus în codul penal sau în codul civil. Cum m-a întrebat odată o doamnă “Dar de ce tocmai douăsprezece icoase și ultimul trebuie să-l mai repet odată?ˮ Și i-am zis: “Dacă vrei, repetă-l de două ori!“.

Un alt lucru care stă la baza lipsei de rugăciune este obișnuința clericilor de a comunica creștinilor acele canoane scurte și simbolice pe care noi le întâlnim în bisericile de parohie, când, pentru păcatele spovedite, preotul, în loc să-i spună creștinului să citească o catismă din Psaltire, un număr de Tatăl Nostru, un număr de Psalmul 50, un Acatist al unui sfânt ajutător, un Canon de pocaință sau al Îngerului păzitor, el îi spune să aprinda câteva lumânari, să cumpe re câteva prescuri ori îi zice: “Mergi acasa, am pus la pomenit, se rezolvă, stai liniștit...ˮ

– Si dacă totuși credinciosul face ce a zis părintele, cumpără numărul de lumânări, unde se ajunge?

– Se ajunge la acea rutină sau nepăsare spirituală în care creștinul nu mai este implicat sau nu mai este îngrădit și forțat de a intra pe cărarea rugăciunii.

– Putem considera ca un astfel de creștin merge pe calea mântuirii?

– Nu știu dacă mai e pe calea mântuirii. Se ajunge la formalismul religios. Ne confruntăm acum, în secolul al XXI-lea, cu formalismul religios. Cum? Ajungând să trăim în biserica noastră ortodoxă o atmosfera de magazin, în care tranzacția preot-pomelnic-prescură-lumânare sau tranzacția “închide-te și deschide-te ușă de altarˮ este echivalentă cu rândul la casa de bilete pentru a pleca cu trenul. Am dat banul, am luat restul și am plecat.

Părintele Stăniloae consemna acest lucru și spunea clar: “Este mare greșeală că biserica a alunecat în comerțul spiritual cu pomelnice sau cu aceste prețuri ale ctitoriilor, ale pomenirii morților sau a tot ce se face, prin care omul este dirijat nu spre rugăciune, ci este dirijat spre un formalism în care el, dacă și-a făcut datoria și a plătit, a și rezolvat problema“. Trebuie cultivat spiritul creștin în care omul să înțeleagă că nu banii sau lumânarile atașate unui pomelnic îi împlinesc cererea de folos, ci rugăciunile pe care creștinul trebuie să le savârșească în casa lui și astfel să ajute și el la propria zidire spirituală si la împlinirea cererii.

Spunea și un sfânt părinte: “Dacă o mie de îngeri s-ar ruga, mie nu-mi folosește la nimic dacă eu personal nu mă rog. Așa cum o mie de draci nu pot să-l ducă pe om în ispită dacă el se roagă și Dumnezeu stă lânga el în rugăciunea luiˮ.

Extras din cartea Mângâiere și mustrare. Ne vorbește Părintele Calistrat de la Bârnova, Danion Vasile, Ed. Sophia, București