Gingășie și sfințenie - portretul unui sfânt

Introducerea redacției: Fiecare dintre noi ne simțim apropiați în mod tainic de unul sau mai mulți sfinți la ajutorul cărora alergăm ori de câte ori ne încearcă o ispită, un necaz, o durere. Este greu să explicăm de ce ne adresăm cu predilecție unui sfânt sau altuia, iar uneori sunt chiar sfinții cei care ne-au căutat și cercetat mai întâi, cei care ne-au deschis inima spre a-i cunoaște și a-i primi drept ocrotitori. Copilul primește la botez înger păzitor, la Taina Cununiei tinerelor familii preotul le recomandă un sfânt ocrotitor al casei și al căsniciei, la nașterea pruncilor Biserica ne învață să le dăm nume de sfinți, bisericile au la rândul lor unul sau mai mulți sfinți ocrotitori, cinstiți în mod deosebit în ziua hramului. Ce ne îndeamnă să-i căutăm cu atâta încredere, ce trăsături au sfinții încât ne iau poverile cele mai grele de pe suflet și ne transmit o nesfârșită dragoste și nădejde, cum se manifestă sfinții în raport cu ispitele vieții și față de oamenii cei mai păcătoși ne ajută să înțelegem Părintele Dumitru Stăniloae, în portretul de mai jos.

Sfântul - Gingășie și sfințenie

Sfântul este plin de delicatețe, de puritate în gânduri și simțiri, și respectă pe fiecare om

În persoana sfântului, prin disponibilitatea sa în relații, prin extrema sa atenție față de celălalt, prin promptitudinea cu care se dăruie lui Hristos, umanitatea este tămăduită și înnoită... Sfântul lasă să se întrevadă față de fiecare ființă umană un comportament plin de delicatețe, de transparență, de puritate în gânduri și în sentimente... În tot și în toate, el vede un dar al iubirii lui Dumnezeu și pentru că nu vrea să rănească această iubire tratând aceste daruri cu nepăsare și cu indiferență. El respectă pe fiecare om și fiecare lucru și, dacă un om sau chiar un animal suferă, el le arată o compasiune profundă.

Sfântul are o inimă blândă și plină de compasiune. Nu conoaște vulgaritatea sau josnicia

(…) Această compasiune descoperă o inimă delicată, extrem de sensibilă, străină de orice asprime, indiferență și brutalitate. Ea ne arată că înăsprirea este roada păcatului și a patimilor. În comportamentul sfântului, până și în gândurile lui, nu se întâlnește nici vulgaritate, nici josnicie, nici meschinărie. Nici urmă de afectare, nici lipsă de sinceritate. În el, culminează gingășia, sensibilitatea, transparența și ele se asociază curăției, atenției generoase față de oameni, disponibilității prin care el participă cu toată ființa sa la problemele și la necazurile lor. În toate aceste calități, se manifestă o realizare excepțională a umanului.

Sfântul citește în inimă și devine confidentul secretelor intime, dând sfatul cel bun

(…) Sfinții sesizează stările de spirit cele mai discrete ale celorlalți și evită tot ce ar putea să-i contrarieze, fără a omite totuși să-i ajute să triumfe asupra slăbiciunilor lor și să-și învingă dificultățile. De aceea, un sfânt este căutat ca un confident al secretelor celor mai intime. Căci el este capabil să citească la ceilalți o nevoie abia schițată, tot lucrul bun pe care ei îl pot dori. El se grăbește atunci să împlinească această cerere și se dăruie în întregime. Dar el citește la ceilalți și necurățiile lor, chiar și pe cele pe care ei le ascund mai abil. (...)

Sfântul are discernământ, viziune clară și diplomație pastorală

În fiecare din situații, el știe când și ce trebuie să facă. Acest discernământ subtil al sfinților, manifestare nouă a nobleței distincției lor, poate fi considerat un fel de “diplomație pastorală”.

Din persoana sfântului, se revarsă mereu un duh de generozitate, de autojertfire, de atenție, de participare, fără nicio grijă față de sine, o căldură care îi încălzește pe ceilalți și care le dă sentimentul că au dobândit putere și îi face să simtă bucuria de a nu fi singuri. Sfântul este mielul nevinovat, totdeauna gata să se jertfească, să ia asupra sa durerile celorlalți, dar și un zid neclintit pe care toți se pot sprijini. Participând astfel la destinul celorlalți, el face uneori dovada unei mari discreții, alteori, dimpotrivă: el se manifestă cu efuziune. Inutil să mai amintim dezinteresul său desăvârșit în relațiile cu ceilalți.

Sfântul este familiar, firesc, smerit. El s-a dăruit complet lui Dumnezeu

De altfel, nimeni nu este mai smerit decât el, mai lipsit de orice artificialitate, mai departe de orice fanfaronadă, mai “firesc” în comportamentul său, deși acceptă și înțelege tot ceea ce este cu adevărat omenesc, toate situațiile modeste și, uneori ridicole ale umanității noastre, care este mare doar atunci când nu se laudă cu măreția sa. Sfântul creează, astfel, deîndată, o atmosferă de familiaritate, de apropiere umană, de intimitate între el și ceilalți. În acest fel, el umanizează relațiile cu ceilalți și le imprimă o pecete de autenticitate, pentru că el însuși a devenit profund uman și autentic. El vorbește cu gingășie, evitând să numească în mod brutal cu numele lor slăbiciunile celorlalți, în același timp, creează condițiile unei relații directe, sincere și deschise a celorlalți cu el; îi împinge, astfel, să-i mărturisească sincer slăbiciunile și păcatele lor și le dă puterea de a le birui. (...)

Sfântul dă întotdeauna curaj și nădejde, uneori cu un umor delicat

Sfinții dau întotdeauna curaj. Uneori, ei micșorează, pentru aceasta, proporțiile exagerate de închipuire, pe care oamenii le atribuie prin imaginație slăbiciunilor lor, păcatelor și patimilor lor. El îi vindecă de sentimentul deznădejdii sau al neputinței totale. Dar, uneori, ei reduc de asemenea și orgoliul celorlalți, cu un umor delicat. Ei surâd, dar nu râd cu zgomot sau sarcastic. Alteori, în fața faptelor imorale și a patimilor condamnabile, ei își arată seriozitatea, dar nu inspiră niciodată spaimă. Ei acordă o valoare infinită celor mai sărmani oameni, pentru că, întrupându-Se, Fiul lui Dumnezeu Însuși a dat această valoare infinită tuturor oamenilor. În fiecare om, ei Îl văd pe Hristos, cum spun în cugetările lor unii părinți duhovnicești. Dar, în același timp, ei înjosesc orgoliul celorlalți dându-se pe sine pilde de smerenie. Astfel, ei restabilesc neîncetat egalitatea naturală dintre oameni.

Sfântul ne învață că totul este cu putință celui care se pocăiește sincer

Prin smerenia sa, sfântul trece aproape neobservat, dar el se face totdeauna prezent când e nevoie de sprijin, de mângâiere, de încurajare. El rămâne alături de cel pe care toți l-au părăsit. Pentru el, nicio greutate nu este de netrecut, nicio piedică de neînvins, când e vorba de a scoate pe cineva dintr-o situație disperată. El vădește atunci o putere și o dibăcie uimitoare, îngemănate cu un calm și o încredere de nezdruncinat, pentru că el crede cu tărie în ajutorul lui Dumnezeu cerut printr-o rugăciune stăruitoare.

Sfântul atrage ca un magnet, copleșește prin bunătate și impune respect prin smerenie

Sfântul este cel mai binevoitor dintre oameni și, în același timp, fără să vrea, cel mai impunător, cel care atrage cel mai mult atenția și provoacă cel mai mult respect. Pentru fiecare, el devine un apropiat, cel care te înțelege cel mai bine, cel care te face să te simți în tihnă alături de el și, în același timp, te face să te simți stânjenit, făcându-te să-ți vezi propriile insuficiențe morale și păcate, pe care eviți să le privești. El te copleșește prin măreția simplă a curăției sale și prin căldura bunătății și atenției lui; el produce în noi rușinea de a avea un nivel moral atât de jos, de a fi desfigurat umanitatea în noi, de a fi necurați, artificiali, plini de duplicitate, de meschinărie. Toate acestea dobândesc un relief surprinzător în comparația pe care, fără să vrem, o facem între noi și el.

Sfântul întruchipează persoana lui Hristos și are o fermitate fără crispare

Sfântul nu face uz de nicio forță pământească, nu dă ordine cu asprime, nu poruncește cu severitate. De asemenea, nicio critică nu se ridică în noi impotriva lui și nu simțim născându-se nicio împotrivire față de el. Căci el întruchipează pentru noi persoana lui Hristos, deopotrivă delicată și puternică. Și, astfel, nu căutăm să ne ascundem de el sau să ne eschivăm în fața sa; sau poate vom căuta să-l evităm mai mult decât pe cel care ar comanda cu severitate. Căci în el simțim această ireductibilă fermitate, totala identificare a persoanei sale cu binele, deși această fermitate în convingeri, în viață, în opinii și în sfaturile pe care le dă este o fermitate fără crispare. Acesta este motivul pentru care, prin caracterul lor cu totul paradoxal, părerile și sfaturile pe care el le exprimă cu delicatețe cu privire la ceea ce ar trebui să facem devin pentru noi porunci mai imperioase decât orice poruncă pământească, porunci pentru a caror împlinire am fi capabili de orice efort și de orice sacrificii.

Sfântul, ca și medicul, ne dă diagnosticul și tratamentul pentru suferința noastră

Ne temem totuși ca sfântul să nu-și cufunde privirea în sufletul nostru, cum ne temem să nu se descopere un adevăr care ne-ar fi defavorabil, dar pe care totuși îl așteptam, întocmai ca pe privirea medicului, de o competență neîndoielnică și de o prietenie sigură. El ne va da – o știm – și diagnosticul, și remediul eficace pentru a ne vindeca de o maladie despre care știm în mod vag că este mortală. În gingășia, în blândețea, în smerenia lui, percepem o putere pe care nicio altă putere pământească nu o poate încovoia pentru a o face să cadă din curația ei, din iubirea sa pentru Dumnezeu și pentru oameni, din voința sa de a se dărui lui Dumnezeu cu totul și de a sluji oamenilor, pentru a-i ajuta să se mântuiască.

Sfântul, legătură a omului cu Dumnezeu

(...) Sfântul a triumfat asupra timpului, fiind puternic ancorat în timp. El a atins astfel cea mai mare asemănare cu Hristos Care, deși în ceruri, este, în același timp, cu noi cu cea mai mare eficiență. Sfântul Îl poartă pe Hristos în el cu puterea nebiruită a iubirii Sale pentru mântuirea oamenilor. Sfântul reprezintă firea omenească curățită de zgura subumanului sau a inumanului. Este îndreptarea umanului desfigurat de animalitate; el reprezintă firea omenească a cărei transparență restaurată lasă să se străvadă modelul de bunătate nemărginită, de putere și de sensibilitate infinită care este Dumnezeul întrupat. El este chipul restabilit al Absolutului viu și personal devenit Om, un pisc al unei înălțimi amețitoare, dar și al unei apropieri extrem de familiare prin umanitatea sa desăvârșită în Dumnezeu. Este persoana angajată într-un dialog pe deplin deschis și neîncetat cu Dumnezeu și cu oamenii. Este transparența clară a zorilor luminii divine eterne în care se va desăvârși umanitatea. Este reflexul maxim al umanității lui Hristos.

Sursa: extrase din Părintele Dumitru Stăniloae, Rugăciunea lui Iisus și experiența Duhului Sfânt, capitolul: Gingășie și sfințenie

- intertitlurile și sublinierile aparțin redacției