Cookies de analiza a traficului sunt inactive, dar pot fi activate prin click pe Accept | Detalii

(oricand puteti renunta la acceptul dat)

Porunca Iubirii
ACTUALITATEA religioasăNr. vizualizari: 1880

Punct de vedere al BOR despre Cardul de Sănătate - Hotârâre a Sfântului Sinod

Biroul de Presă al Patriarhiei Române
Tags: card sănătate;
Punct de vedere al BOR despre Cardul de Sănătate - Hotârâre a Sfântului Sinod

Hotărârea Sfântului Sinod nr. 13.621 luată în şedinţa de lucru din 16-17 decembrie 2014 privind formularea unui punct de vedere al Bisericii Ortodoxe Române despre Cardul Naţional de Sănătate

La solicitarea Patriarhiei Române, Ministerul Sănătăţii a precizat avantajele generale, pentru pacienţi şi furnizorii de servicii medicale ale Cardului Naţional de Sănătate.

La rândul său, Colegiul Naţional al Medicilor din România a menţionat că, din punct de vedere etic, nu mai există nicio raţiune de a respinge cardul de sănătate. Singura problemă care trebuie rezolvată este elaborarea unei soluţii alternative pentru acei pacienţi care din motive de conştiinţă şi religie refuză cardul, iar Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a promis că pentru astfel de persoane va căuta şi va propune o metodă alternativă.

În urma discuţiilor în plen, la propunerea Comisiei pastorale, monahale şi sociale, Sfântul Sinod a hotărât:

            1. ia act de scrisoarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel (nr. 13.486 din 19 septembrie 2014) adresată dlui. prof. dr. Vasile Astărăstoae, Preşedintele Colegiului Medicilor din România, şi dlui. Nicolae Bănicioiu, Ministrul Sănătăţii, prin care se solicită un punct de vedere asupra impactului pe care implementarea Cardului Naţional de Sănătate îl are asupra unor credincioşi ai Bisericii Ortodoxe Române, precum şi de răspunsul că, „din punct de vedere etic, nu există nicio raţiune pentru respingerea cardului de sănătate” (dl. prof. dr. Vasile Astărăstoae).

            2. aprobă ca Biserica Ortodoxă Română să susţină demersurile Colegiului Medicilor din România pe lângă autorităţile abilitate pentru identificarea unei metode alternative ca răspuns la solicitările acelor pacienţi care din motive de conştiinţă sau religioase refuză Cardul Naţional de Sănătate.

            3. aprobă ca ierarhii să îndemne clerul, monahii şi credincioşii ca, în contextul tulburării provocate de opiniile confuze şi contradictorii din mass-media cu privire la Cardul Naţional de Sănătate, să rămână statornici în credinţa în Mântuitorul Iisus Hristos, să cultive mai întâi sănătatea sufletească prin rugăciune şi fapte bune, şi să decidă raţional, nu emoţional, totdeauna cu calm şi înţelepciune.

Prezenta hotărâre a fost comunicată tuturor eparhiilor din ţară şi străinătate în vederea adoptării măsurilor necesare pentru punerea în aplicare.

Biroul de Presă al Patriarhiei Române

 

 

21-01-2015
Citeste si:De acelasi autor:


Adaugati un comentariu:
Nume
Email
(nu va fi afisat)
Comentariu
Comentariile in afara subiectului si cele necuviincioase vor fi sterse
Antispam:
Scrieti, va rog, prenumele lui Eminescu
Daniela Mihaila - 23-02-2015:

Adanca multumire, recunostinta si evlavie Preafericitului Parinte Daniel, parintele nostru, pentru purtarea de grija a sufletelor noastre si pentru toate eforturile Domniei Sale privind elaborarea unei solutii alternative pentru credinciosii care refuza cardul de sanatate! Cand aflati care este aceasta "solutie alternativa" va rugam din suflet sa ne anuntati si pe noi ca sa putem anula cardul. Multumim! Dumnezeu sa va binecuvanteze! Doamne ajuta si post usor!



CARTI/produse despre:
Card Sănătate,