Noaptea inţelegerii mele ascunde peştii
Iar constiinta mă ceartă
Că barca mie goală
Vâslesc aproape de ţărm, de teamă
Rar câte-o rază de lună arată faţa apei
Şi oboseala mă cuprinde sau bătrâneţea
Am auzit că unii vin cu bărcile pline
Nu sunt mulţi dar multă bucurie aduc
Celor săraci
Valurile mari stau să mă răstoarne
Şi teama se răsfrânge făcându-mă
Să-mi cârmesc barca spre tărm
Simt o rusine faţa de asteptările
Alor mei care credeau că pot
Să-i ajut, fiind timpul meu.
Atunci aud în mine o voce care-mi spune
Să mân mai adânc
Acolo voi găsii peştii căutaţi
Nici nu ştiu dacă vâslele să le schimb
Sau poate că răsuflarea şi gândul
Înspre Unica Fiinţă
Vârful bărcii îl îndrept spre larg
Si teama a dispărut din mine
Ştiind că Tu eşti cu mine
Arunc cu nădejde plasa şi simt apoi
Că abia o mai pot ridica
Fiind plină cu cuvintele Tale.