Cookies de analiza a traficului sunt inactive, dar pot fi activate prin click pe Accept | Detalii

(oricand puteti renunta la acceptul dat)

Porunca Iubirii
RUGĂCIUNI. Icoane. MoaşteNr. vizualizari: 4925

Rugăciunile copiilor pentru părinți

Tags: rugăciuni; părinți;

Prima rugăciune a copiilor pentru părinţi

Doamne, Dumnezeul nostru, Tu, Care împuterniceşti florile şi verdeaţa de pe tot pământul cu căldura soarelui Tău, şi sufletul omenesc cu căldura iubirii Tale; Tu, Cel ce toate le-ai zidit de bunăvoia Ta în cer şi pe pământ şi pe toate le păstrezi prin dragoste şi milă, revarsă, mult-îndurate Doamne, peste sufletul meu cel slab şi umilit care se închină Ţie, bunătatea şi darul Tău şi iubire şi milă peste părinţii mei, peste mai-marii mei şi peste toţi aceia care se ostenesc pentru mine şi care m-au ajutat cu sfatul şi bunătatea lor. Fă din sufletul meu un soare călduros pentru sufletul lor, ca fiecare din ei să simtă din îndestulare mângâierile şi ajutorul cel venit de la Tine şi revărsat asupra lor prin rugăciunile şi prin dragostea mea fiască.

Îţi vorbeşte, Părinte, inima mea de fiu (fiică), ştiind că Tu cunoşti lăuntrul nostru şi că nu Te vei întoarce de la inima mea, deschisă tuturor acelora pentru care Te rog; dăruieşte-mi, Doamne, înţelepciune, ca să nu uit niciodată, nici în supărări, nici în necazuri şi nici în bucurie, învăţătura Ta, cum că „binecuvântările părinţilor întăresc casele fiilor“, şi iarăşi: „cununa bătrânilor sunt fiii lor şi fală fiilor sunt părinţii lor“. Pentru aceasta, rogu-Te, Doamne, slăvite Împărate şi bunule Părinte, întăreşte-mă să cresc înaintea feţei lor cu temerea de Tine şi cu ruşinea de oameni, pentru ca, prin curăţirea de orice rău, prin împlinirea oricărui bine, prin fuga de orice păcat şi prin setea de orice virtute, viaţa mea să fie spre mântuirea mea şi a lor.

Că Tu eşti, Doamne, Cel ce odinioară ai zis: „Lăsaţi copiii să vină la Mine, că a unora ca aceştia este Împărăţia cerurilor“, şi Ţi-ai pus dumnezeieştile Tale mâini peste capetele lor şi i-ai binecuvântat. Însuţi Tu, Doamne, Iisuse Hristoase, trimite din cerul Tău cel preaînalt binecuvântarea Ta peste mine, robul Tău, şi ajută-mi să fac bucurie părinţilor mei şi să umblu întru cărările Tale cele sfinte, săvârşind numai ce este bun şi plăcut Ţie, că binecuvântat eşti în vecii vecilor. Amin.

A doua rugăciune a copiilor pentru părinți

Doamne, Dumnezeule, rugându-mă Ţie pentru tatăl meu şi pentru mama mea, împlinesc una din cele mai sfinte îndatoriri pe care Tu le-ai pus asupra mea, care este să-i cinstesc şi să-i iubesc din tot sufletul meu şi din toată inima mea. Cea mai dintâi îndatorire a mea faţă de ei este aceea de a mă ruga Ţie, întotdeauna, pentru sănătatea şi fericirea lor şi de a-i ajuta din toate puterile mele.

O, Dumnezeule Îndurate şi Puternice, Care binecuvântezi pe copii pentru părinţii lor şi adesea, în dreapta Ta mânie, îi pedepseşti pentru greşelile lor: primeşte mulţumirea mea umilită, pentru binefacerile, bucuriile şi binecuvântările pe care le reverşi neîncetat asupra lor. Trimite-le, Preabunule, acum şi totdeauna binecuvântările Tale şi le iartă lor greşelile pe care, ca nişte oameni, le vor fi făcut.

Tu îmi porunceşti să respect în ei puterea Ta şi să le fiu recunoscător pentru viaţa pe care mi-ai dat-o prin ei şi pentru toate îngrijirile şi purtarea de grijă pe care au avut-o şi o au pentru mine. Ajută-mi, dar, să urmez poruncile Tale cele sfinte; să le fiu supus, ascultător şi să nu fac nimic care să-i amărască şi să-i întristeze. Răsplăteşte-le, Preabunule, cu facerile Tale de bine, pentru dragostea şi îngrijirea neadormită de totdeauna ce au pentru mine. Apără-i de toate nenorocirile şi întristările. Dă-le viaţă îndelungată, fericită, liniştită şi cu bună înţelegere. Fă-i pe ei părtaşi binecuvântărilor Sfinţilor Tăi. Înmulţeşte roadele ostenelilor lor. Fă să prisosească peste ei binefacerile Tale şi să sporească în virtuţi şi întru îndestulare, ca să Te binecuvântăm în toate zilele vieţii noastre. Amin.

A treia rugăciune a copiilor pentru părinți

Doamne, Dumnezeule cel atotbun, care mi-ai dăruit părinţi buni, ca prin ei să mă împărtăşesc de multe binefaceri: Cel ce voieşti să le fiu moştenitor pentru viaţa ce prin ei mi-ai dat-o şi pentru toate îngrijirile ce au avut şi au faţă de mine. Ţie ma rog cu umilinţă pentru sănătatea şi mîntuirea lor. Dumnezeule, Cel ce eşti atotîndurat, dar şi atotdrept, care binecuvîntezi pe fii pentru părinţii lor şi adeseori, în dreapta Ta mînie, îi pedepseşti pentru păcatele lor; primeşte umila mea mulţumire pentru binefacerile ce le reverşi neîncetat asupra părinţilor mei.

Trimite-le, Stăpîne cel atotbun, şi în viitor binecuvîntarile Tale şi le iartă lor toate greşelile pe care, ca nişte oameni le-au făcut. Invaţă-mă ca să cinstesc în ei puterea Ta şi să le fiu recunoscător şi mulţumitor pentru viaţa ce prin ei mi-ai dat-o şi pentru toate îngrijirile ce au avut şi au faţă de mine. Ajută-mi ca să urmez poruncile Tale cele Sfinte, să le fiu supus, ascultător şi să nu fac nimic care să-i amărască şi să-i întristeze. Răsplateşte-le, Preabunule, cu facerile Tale de bine, pentru dragostea şi îngrijirea neadormită, ce totdeauna o au pentru mine. Apără-i de toate nefericirile şi întristările. Dă-le viaţă lungă, fericită, liniştită şi paşnică. Fă-i părtaşi de binecuvîntarea Sfinţilor Tăi, înmulţeste roadele ostenelilor lor, fă să prisosească peste ei binefacerile Tale şi să sporească în virtuţi şi în îndestulare, ca să Te binecuvîntăm în toate zilele vieţii noastre. Amin.

06-12-2014
Citeste si:


Adaugati un comentariu:
Nume
Email
(nu va fi afisat)
Comentariu
Comentariile in afara subiectului si cele necuviincioase vor fi sterse
Antispam:
Scrieti, va rog, prenumele lui Eminescu