Pe 21 noiembrie a.c., Patriarhul Kirill al Moscovei si al Intregii Rusii a implinit 65 de ani de viata. Astfel, cu acesta ocazie, întâistătători si reprezentanţi ai şapte Biserici Ortodoxe Locale (Antiohia, Geor- gia, România, Bulgaria, Polonia, Cehia si Slovacia) i-au urat la reşedinţa patriarhala din Kremlin cuvenitele urări de bine. Din partea Patriarhiei Române a participat IPS Nifon al Târgoviştei. Folosindu-se de acest prilej, Patriarhul Kirill a abordat, la întâlnire, mai multe probleme, între care si cea a convocării viitorului Sinod Pan-Ortodox.
S-a semnat, la finalul discuţiilor, şi un comunicat oficial, care a fost oferit presei. La finalul acestuia se menţionează că reprezentanţii celor şapte Biserici Ortodoxe Locale au nădejdea convocării acestui Sinod, pentru ca sa fie rezolvate multe probleme bisericeşti importante si sa se dea un răspuns competent provocărilor actuale moderne. De asemenea, se spune ca procedura şi conţinutul ordinei de zi a Sinodului trebuie pregătite cu temeinicie. Pentru aceasta, este necesar ca poziţia fiecărei Biserici Ortodoxe Locale să fie luată în consideraţie şi să se ţină cont de principiul consensului atunci când se iau decizii atât la nivelul comisiilor pregătitoare presinodale, cât şi la lucrările Sinodului propriu-zis. Deciziile Sinodului trebuie să corespundă întocmai “Tradiţiei dogmatice şi canonice şi să nu introducă inovaţii care pot pune în pericol unitatea Sfintei Biserici”.
Intr-un recent interviu acordat revistei ruseşti “Toma” (30 noiembrie 2011, Konstantin Matza) pe tema viitorului Sinod Pan-Ortodox,IPS Nifon al Târgoviştei arata ca poziţia Patriarhiei Romane este de menţinere si de susţinere cu tărie a principiului consensului in metodologia de luare a deciziilor atât la întrunirile pregătitoare ale comisiei presinodale, cat si in cadrul viitorului Sinod („în materie de spiritualitate, credinţă si liturgică nu ne putem compromite să luam deciziile prin vot majoritar”). De asemenea, ierarhul insista si pe aplicarea principiului proporţionalităţii la convocarea membrilor participanţi la viitorul Sinod Pan-Ortodox. „Biserica Ortodoxa Română considera ca participanţi la lucrările Sinodului sunt toţi episcopii ortodocşi. Aceasta este tradiţia. Dacă nu toţi episcopii, măcar toţi episcopii titulari. Este oportun să se recurgă la principiul proporţionalităţii: trebuie să fie luata în considerare dimensiunea Bisericii şi a turmei. În cazul în care la Sinod sunt convocaţi diferiţi episcopi din diferite biserici, acest lucru nu va reflecta viata reala a Bisericii”.
Aceste comunicate şi interviuri au apărut ca reacţie la comunicatul Sinaxei Întâistătătorilor de limba greacă a vechilor Biserici Ortodoxe din Răsărit (Patriarhia Constantinopolului, Alexandriei, Antiohiei, Ierusalimului şi Arhiepiscopia Ciprului), prin care este criticat principiul consensului deoarece ar întârzia pregătirile Sinodului Pan-ortodox. În schimb, se propune principiul majorităţii simple!
În acest context, menţionăm şi o declaraţie recentă a Mitropolitului Ilarion Alfeiev, care conduce Departamentul de Relaţii Externe al Patriarhiei Ruse, în care se afirmă că la viitorul Sinod Panortodox nu se vor aduce inovaţii la practicile canonice şi nu se va semna unirea cu Vaticanul.