Cookies de analiza a traficului  Accept | (oricand puteti renunta la acceptul dat) Detalii

(oricand puteti renunta la acceptul dat)

Porunca Iubirii
RUGĂCIUNI. Icoane. MoaşteNr. vizualizari: 91720

Rugăciuni pentru căsătorie binecuvântată

Tags: rugăciune; căsătorie;

Rugăciunea tinerilor care vor să se căsătorească

Doamne, Dumnezeule al milostivirilor şi a toată bunătatea, care plineşti cererile celor care Te cheamă cu credinţa, ascultă şi nevrednica noastră rugăciune. Tu vezi că vrem să ne unim vieţile prin căsătorie, Tu vezi dorirea inimilor noastre şi ştii dacă este bună sau este rea. Dacă este bineplăcut Ţie să luăm asupra noastră crucea căsătoriei, ajută-ne să biruim toate piedicile cu care vrăjmaşul ne necăjeşte. Ajută-ne, Doamne, că la Tine este nădejdea noastră. Dăruieşte-ne pace, dăruieşte-ne linişte şi sănătate sufletească şi trupească. Fereşte-ne de noroiul desfrâului, fereşte-ne de căderea în poftele trupeşti. Luminează-ne minţile ca să nu fie întunecate de vrăjmaş. Curătești-ne Tu, ca să nu ne întineze păcatul. Întăreşte-ne să mergem pe calea cea îngustă, ocrotiţi de Preacurata Ta Maică şi de soborul tuturor sfinţilor.Să avem o familie în care să strălucească făclia credinţei şi a virtuţilor, şi pruncii noştri să fie călăuziţi aşa cum trebuie pentru a ajunge mădulare vrednice ale Bisericii Tale. Iar dacă Tu ştii că din anumite pricini ne este mai de folos sa părăsim vrerea noastră şi să nu pornim împreună pe drumul căsătoriei, ajută-ne să înţelegem aceasta şi să părăsim voia noastră fără a fi cuprinşi de tulburare sau de deznădejde. Înaintea Ta, Doamne, sunt vieţile noastre. Rânduiește cu ele precum ştii că este mai bine pentru noi. Că văzând grija Ta să Îţi mulţumim si să Te lăudăm până la sfârșitul zilelor noastre. Că Tu eşti Dumnezeul nostru şi Ţie slavă Iţi înălţăm, Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor.  Amin.

Rugăciune pentru căsătorie

Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, Cel Ce ai zis: „Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu, și toate celelalte se vor adăuga vouă”, dăruiește-mi toate cele de trebuință pentru a merge pe calea mântuirii. În mâinile Tale este viața mea și fără Tine nu pot cunoaște nici împlinirea și nici bucuria cea adevărată. Știind aceasta, având dorința de a purta crucea căsătoriei, Te rog să mă ajuți să găsesc făptura potrivită alături de care să înfrunt marea vieții acesteia. Ajută-mă, Doamne, ajută-mă, cum numai Tu mă poți ajuta. De multe ori ispita singurătății mi-a rănit inima, de multe ori diavolul deznădejdii a lovit în poarta sufletului meu. De atâta durere inima mea s-a strâns, și nu este nimeni care să îmi aline durerea. La Tine alerg, Doamne, nădejdea mea, întărirea mea, lumina vieții mele. Ajută-mă să am o familie bineplăcută Ție, o familie peste care să se reverse mulțimea binecuvântărilor Tale. Ferește-mă, Doamne, de tot răul. Ferește-mă de o alegere greșită. Ferește-mă de minciuni, de răutate, de desfrâu. Să nu mă înșele frumusețea cea degrab trecătoare, ci să caut mai ales frumusețea sufleteasca. Să nu mă orbească dragostea pătimașă, nici să nu mă biruie patimile și poftele. Tu știi, Doamne, nepriceperea și slăbiciunea minții mele. Izbăvește-mă prin harul Tău de neputințele care mă apasă. Vino în ajutorul meu, Iubitorule de oameni! Dăruiește-mi înțelepciune și răbdare. O, grea este crucea răbdării, și greu îmi este să nu fiu covârșit de ea. Dar în Tine îmi pun nădejdea. Ajută-mă, Doamne, să iubesc Biserica, să stărui în rugăciune și să am râvnă pentru împlinirea poruncilor Tale. Să mă spovedesc ori de câte ori umbra păcatului va tulbura mintea mea, mai înainte ca gândul murdar să devină faptă. Dăruiește-mi ca primind dezlegare de păcate să-mi îndrept viața după cum Îți este bineplăcut Ție. Fă să-mi fie mie familia cale de mântuire, cale de bucurie. Să nu caut împlinirea cea înșelătoare cu care mă ademenește această lume, ci să caut dragostea pe care ai binecuvântat-o la nunta din Cana Galileii. Să îmi fie familia prilej pentru a-Ți mulțumi în fiecare zi. Și la vreme potrivită, dăruiește-mi, Doamne, copii credincioși și sănătoși, care să duca o viață curată și sfântă. Rugători aduc pentru mine pe toți sfinții, pe mai marii cetelor îngerești, pe Înaintemergătorul Tău, pe înțelepții Apostoli, și împreună cu aceștia pe Preacinstită și Preacurata Maica Ta, ale căror rugăciuni primește-le, Milostive Hristoase al meu, pentru folosul meu și pentru mântuirea mea. Că Tu Însuți ești, Bunule, sfințirea și luminarea sufletelor noastre și Ție după cuviință, ca unui Dumnezeu și Stăpân, toți slavă Îți înălțăm, în toate zilele. Amin. 

Rugăciunea unui soţ pentru soţia lui

Dumnezeul meu, Tu mi-ai dat o soţie ca tovarăşă nedespărţită a vieţii mele şi să-mi fie părtaşă soartei în timpul călătoriei mele pe pământ. Fă, Preabunule, să cunosc că încredinţându-mi această fiinţă, din mâinile Tale mi-ai încredinţat-o, să-i fac fericirea şi să lucrăm împreună virtutea; că floarea frumuseţii, blândeţii şi a bunătăţii fiind însuşirile firii sale, totdeauna este supusă, prin însăşi firea sa, la felurite slăbiciuni şi neputinţe. Ajută-mi să nu fiu asupritor şi nedrept cu ea. Să nu pretind lucruri mai presus de puterile ei şi împotriva dreptului cuvânt. Căci dacă nu cerem de la strălucitorul trandafir să înflorească afară din timpul său şi de la frageda viorea, să să aibă tăria şi trăinicia copacilor, cum voi cere de la soţia mea lucruri mai presus de puterile ei?

Rugăciunea soţiei 

Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, care ne-ai învățat să ne rugăm tot timpul unul pentru celălalt, ceea ce facem acum cerându-Ți mila și bunăvoința, ai grijă și păzește pe soțul meu de toate relele, cele văzute și cele nevăzute. Dă-i sănătate și înțelepciune ca să-și îndeplinească toate îndatoririle, cele după voința și porunca Ta. Păzește-l de toate ispitele cărora le-ar putea cădea pradă. Sprijinește-l în credința adevărată și dragoste, ca să putem trăi împreună în cinste, și luminează-ne căile după voia Ta. Că a Ta este puterea și slava în vecii vecilor. Amin.

Rugăciunea comună a soților

Bunule Doamne, ajută-ne să ne amintim mereu de sfințenia căsătoriei și întărește legătura noastră. Miluiește-ne ca să putem trăi viețile noastre în credință și dragoste. Ajută-ne să ne înțelegem și să avem încredere unul în altul și depărtează de la noi certurile. Binecuvântează-ne și ai milă de noi, ca să fim demni de Împărăția Ta; că Tu ești preasfânt, și Ție ne închinăm.
În numele Tatălui, al Fiului și al Sfântului Duh, acum și în vecii vecilor. Amin.

Rugăciunea părinților pentru căsătoria fiului lor

Doamne, ascultă puțina noastră rugăciune pentru copilul nostru, robul Tău (numele) și nu ne lăsa fără răspuns. Tu ai rânduit ca bărbatul să lase pe tatăl său și pe mama sa și să se unească cu femeia sa și să fie amândoi un trup. Tu ai binecuvântat nunta, arătând curăția ei. Tu i-ai primit în Împărăția Ta pe soții care au dus o viață de evlavie, împlinind poruncile Tale și crescându-și urmașii în frica Ta. Rânduiește, Doamne, precum știi, ca la vremea potrivită robul tău (numele) să-și întemeieze o familie. Ca nu cumva să trăiască o viață de păcat, stând departe de nuntă. Să nu-și întineze trupul cu patimile și cu poftele, batjocorit fiind de diavol. Ajută-l, Doamne, să găsească o soție credincioasă, o soție blândă, bună și iubitoare, care să-i fie cu adevărat podoabă și alături de care să meargă pe calea mântuirii. Te rugăm, Doamne, vino în ajutorul lui, că numai Tu știi ce e în adâncul inimilor oamenilor. Găsește-i Tu, Doamne, o soție vrednică alături de care să facă tot binele. Nevoința este pentru femeia credincioasă bărbatul necredincios, și nevoința este pentru bărbatul credincios femeia necredincioasă. Dăruiește-i Tu, Doamne, să aibă parte de un cămin liniștit, de dragoste și de înțelegere, ca să Te laude împreună cu toți ai casei lui până la sfârșitul vieții sale. Amin.

(Dacă rugăciunea se citește pentru căsătoria fetei, se va citi cu schimbările cuvenite.)

 

00-07-2014
Citeste si:


Adaugati un comentariu:
Nume
Email
(nu va fi afisat)
Comentariu
Comentariile in afara subiectului si cele necuviincioase vor fi sterse
Antispam:
Scrieti, va rog, prenumele lui Eminescu
casatorie.ro - 05-05-2015:

Un site crestin gratuit care propune relatii serioase pentru casatorie intre femei si barbati de credinta ortodoxa, este www.casatorie.ro si are link http://www.casatorie.ro Doamne mantuieste pe cei bine credinciosi.

Un Suflet! - 30-11-2017:

Doamne ajura! Doamne,
dă-mi seninătatea de a accepta lucrurile pe care nu le pot schimba,
curajul de a schimba lucrurile pe care pot să le schimb,
şi înţelepciunea de a şti să le deosebesc.
valerian.liviu@yahoo.com
valerian.liviu23@gmail.com

Doamne ajuta!