Cabina telefonică de rugăciune

Următoarea știre despre un mod neconvențional de rugăciune, a făcut înconjurul mapamondului în numai câteva zile:

“Primăria din Kansas City (SUA) a recurs la o metodă inedită pentru a promova credinţa. Autorităţile au instalat pe fiecare stradă cabine telefonice pe care enoriaşii ar trebui să le folosească pentru a-L “apela pe Dumnezeu" oricând au nevoie. "Am spus că aceste cabine de rugăciune nu sunt doar pentru creştini, ci pentru orice persoană care decide să ia o pauză, să închidă ochii, să ceară cu voce tare ce îşi doreşte de la viaţă. E ca şi cum ai avea o şedinţă de consiliere gratuită", a explicat pastorul Miles Collier.” – sursa 

După modelul jurnalelor de știri de la noi din țară, ne putem imagina că reporterul face un scurt sondaj și îi întreabă aleatoriu pe trecători ce părere au despre această “invenție”. Tot imaginația ne îndeamnă a crede că răspunsurile vor fi dintre cele mai diverse, mergând de la faptul că este o idee nemaipomenită pentru omul contemporan mereu aflat pe grabă, până la faptul că o astfel de tehnică aduce afront locașurilor de cult. Unii ar spune că nu este important nici timpul, nici locul unde ne rugăm, numai să o facem din adâncul inimii, astfel încât să fim siguri că apelul nostru este preluat de Dumnezeu. Tinerilor le-ar plăcea ideea cabinelor de rugăciune, căci unii dintre ei deja au substituit cartea de rugăciuni cu cele ce se postează pe internet, pe facebook etc. Unii mai evlavioși ar spune că ei preferă să intre în continuare cinci minute într-o biserică să aprindă o lumânare și să se roage, nu să îngenuncheze într-o cabină, fie ea și de rugăciune.

     Dar important este ceea s-a întâmplat practic în aceste cabine și anume, din fiecare cabina foarte-foarte multe persoane L-au apelat pe Dumnezeu! În același timp infracționalitatea a scăzut foarte mult, ceea ce a dus la instalarea de cabine de rugăciune și în alte orașe. Acest lucru ne arată foamea și setea de Dumnezeu a oamenilor și încrederea lor în rugăciune (nu naivitatea, cum am putea crede la prima vedere). Dar ne arată și lipsa de  cunoaștere, de catehizare (în SUA manifestările religioase sunt interzise în spațiul public, deci și în școli). 

         Iată ce ne sfătuiește unul dintre cei mai iubiți sfinți părinți contemporani,  Pr. Paisie Aghioritul, în cartea sa Despre Rugăciune, capitolul Pentru ca Dumnezeu sa ne audă - Patimile sunt paraziți care împiedică dumnezeiasca împreună-vorbire:

“- Gheronda, atunci când mă cuprinde antipatia, inima mea poate lucra rugăciunea?

- Cum să lucreze inima ta rugăciunea, când ai înlăuntru patimi? Iată, ia un cablu ruginit și leagă-l cu telefonul. Te poți înțelege? Face scurtcircuit, țiuie. La fel și omul, când are înlăuntrul său rugină, patimi, face scurtcircuite în viața duhovnicească; singur se scurtcircuitează. Trebuie să ia aminte la mândrie, la ego­ism, la voia proprie, la obrăznicie. Pentru că, dacă este stăpânit de acestea, nu este cu putință să-l cerceteze Harul lui Dumnezeu, așa încât să se poată ruga. Tre­buie să-si curețe „cablurile” lui ruginite, ca să devina bun conductor și să poată comunica cu Dumnezeu. Și cu cât mai mult se va curăța de patimi, cu atât mai mult va spori în rugăciune.

(…) Tot așa și pentru a ne conecta cu Dumnezeu, tre­buie să reglam emițătorul nostru la dragoste și recep­torul la smerenie, pentru ca să ne audă Dumnezeu și să-L auzim și noi. Aceasta este frecvența la care lucrează Dumnezeu: dragoste-smerenie. Omul trebuie să lucreze, pe cât îi stă în putință, astfel încât să prindă aceasta frecvență. Atunci va avea legătura cu Dumne­zeu și mintea lui va fi mereu la El.

Interesul personal împiedică comunicarea cu Dumnezeu.

- Gheronda, mi-ați spus că trebuie să-mi încarc bateria cu cele duhovnicești. Cum se face aceasta?

- Să cultivi noblețea duhovnicească, mărinimia, ca să fugă cât colo interesul personal. Interesul personal împiedică rugăciunea, pentru că-l desparte pe om de Dumnezeu: creează o izolare… Ca să ai legătură cu Hristos, trebuie ca Hristos să Se odihnească în toată viața ta. Iar Hristos Se odihnește atunci când îl odihnești pe aproapele tău în sensul cel bun. De aceea accentuez noblețea duhovnicească, jertfirea de sine. Pentru că, dacă cineva face cele duhovnicești și nu ia aminte la celelalte, adică la jertfirea de sine etc., atunci nu are niciun folos din toa­te îndatoririle duhovnicești pe care le lucrează.

Fie ca să dobândiți această legătură dumnezeiască! Amin. (Cuviosul Paisie Aghioritul, “Despre rugăciune”, Editura Evanghelismos, București, 2013

Sfântul Ardealului, Pr. Arsenie Boca ne învață și el: “Știți voi care rugăciune-i cea mai plăcută lui Dumnezeu? Când toată ființa ta, când toată viața ta, o aduci ca rugăciune. De câte ori lovești pe cineva, fie și cu vorba, de câte ori judeci pe cineva, să știi că nu te poți ruga… Omul care se roagă numai atunci când are un necaz, acela nu se roagă. Ce nu primești rugându-te, nu-ți folosește sau încă nu poți păstra, deși știi că sunt bune. Cerem lucruri mari, dar n-am făcut pe cele mici… Adâncimea sau superficialitatea din om le poți cunoaște mai bine prin lucrurile pe care le cere, decât prin cuvintele pe care le spune. Astfel: unii nu-I cer nimic; alții Îi cer nimicuri; unii Îi cer socoteală; alții Îi cer lui Dumnezeu să facă El ce vor ei… Așa se aseamănă începuturile și sfârșiturile credinței, unii nu cer nimic, alții nu mai cer nimic.” – Vreau să schimb lacrimile voastre în bucurie, Ed. Agaton, 2014

a consemnat Cristina Roman