Folosim cookies de navigare (ce nu pot fi dezactivate) și de analiza a traficului (inactive, ce pot fi activate prin click pe Accept) | Detalii

(oricand puteti renunta la acceptul dat)

Porunca Iubirii
Misiune.Mărturii. Vieţile SfinţilorNr. vizualizari: 18447

Despre Părintele Savian Bunescu şi câteva mărturii cu Părintele Arsenie Boca

Elena Kaluczi
Tags: Savian Bunescu; Arsenie Boca;
Despre Părintele Savian Bunescu  şi câteva mărturii cu Părintele Arsenie Boca

Părintele Savian Bunescu s-a născut în 3 februarie 1911 în localitatea Stăneşti, Craiova. A făcut şcoala primară în comuna natală, seminarul la Râmnicu-Vâlcea unde a locuit ca internist, apoi a făcut teologia la Bucureşti şi a locuit într-o cămăruţă închiriată în Teiul Doamnei. A fost un student exemplar, avea o voce deosebită.

            În anul 1937 a fost hirotonit preot paroh al Bisericii cu hramul Sfântul Nicolae din satul Drăgănescu-Giurgiu. A fost arestat în anul 1952 şi închis timp de 2 ani la coloniile Galeş, Valea Neagră, Oneşti, Borzeşti şi Canal. Motivul oficial: legătura cu legionarii, lucru pe care părintele l-a negat. Motivul real: nu era pe placul regimului comunist pentru că la slujbele părintelui Savian, biserica era totdeauna plină de credincioşi.

            A fost preot cu har. A efectuat lucrări de mărire a bisericii, de dezvoltare arhitecturală,  înălţând biserica cu 1,75m şi lungind-o cu mai mult de 2 metri. Biserica a fost înzestrată cu mobilier, catapeteasmă, strănile si uşa sculptate în stejar de către sculptorul în lemn Ion D. Cârcei din Grumăzeşti jud. Neamţ. În anul 1967 a adus la biserică pe ieromonahul Arsenie Boca care timp de 15 ani cu răbdare, îndemânare şi rugăciune, a pictat biserica în duh şi adevăr. Biserica s-a sfinţit pe 2 octombrie 1983 de către PS Episcop Vicar Roman Ialomiţeanu, un sobor de preoţi şi protoiereul Sibianu Enache. Părintele Savian Bunescu a fost preot paroh al acestei biserici cu hramul Sf. Nicolae între anii 1937- 1999. A adormit în Domnul la data de 5 februarie 2005, Dumnezeu să-l odihnească!

            Am avut privilegiul să îl cunosc pe părintele Savian Bunescu, un om de o aleasă ţinută morală un om al rugăciunii, care avea o mare dragoste faţă de oameni, o vastă cultură, o voce minunată şi o mare înţelegere faţă de neputinţele noastre.

            De câte ori mergeam la dânsul îi duceam câte o poezie. Dânsul mă încuraja de fiecare dată:

  • Balena [aşa mă alinta părintele!], fă ceva mă cu poeziile astea, nu le lăsa aşa, roagă pe cineva să te ajute să le publici [o parte din poezii sunt publicate AICI).

            Din „Iubiţilor!” nu ne scotea şi se ruga atât de mult încât i-am pus numele de „părintele Savian rugătorul”. Până nu reuşeai în problema pe care o aveai, nu înceta din rugăciune. Câte lucruri s-au adunat pe umărul părintelui Savian! Cum ne rugam cu toţii, iar la sfârşit cântam "Născătoare de Dumnezeu Fecioară bucură-te".

            Îmi amintesc mereu cu drag de căsuţa mică primitoare cu miros de tămâie şi busuioc, cu pereţii plini de icoane, o căsuţă ca o mică bisericuţă. Părintele ne aştepta totdeauna îmbrăcat în veşminte preoţeşti impecabil de curate, ca un părinte ce îşi aşteaptă copiii. De ziua dânsului (în anul in care a trecut la Domnul) l-am sunat, i-am cântat "La mulţi ani" la telefon împreună cu fiul meu Mihail care îl iubea foarte mult pe părintele Savian, iar această iubire era reciprocă. Era în luna februarie 2005, polei, îngheţ. Cine mă iubeşte o să vină, a spus părintele. Ne-am luat la revedere aşteptând ziua de duminică (6 februarie). Dar în loc de tort - colivă, în loc de "La mulţi ani" - "Veşnica pomenie". Am pierdut un părinte drag, câte lacrimi au vărsat oamenii. Un sobor de preoţi au slujit Sf. Litughie şi apoi slujba înmormântării. Au venit fii duhovniceşti din Bucureşti, Drăgănescu, Posta şi din alte localităţi. A fost îngropat alături de doamna preoteasă Ligia. După un timp a murit şi unicul fiu al părintelui, Sorin, şi apoi maica Zamfira, cumnata părintelui.

            Referitor la moarte, părintelui Savian spunea că cea mai sfâşietoare durere este atunci când un părinte îşi îngroapă copilul (fie acesta prunc, adolescent sau adult). „Nu există durere mai mare pe lume decât cea a unui părinte care şi-a îngropat copilul”. Părintele Savian îi iubea tare mult pe locuitorii din Drăgănescu şi nu numai pe ei, dar şi pe noi cei care veneam din Bucureşti şi alte localităţi. Ne-a primit cu iubire, respecta pe toată lumea.

            Înainte să moară părintele, cu vreo lună-două înainte, au venit doi tineri frumoşi (soţ şi soţie), tineri, deosebiţi, dar care erau în pragul despărţirii din cauză că el îşi găsise o colegă mai veselă. Soţia lui era frumoasă, nemachiată, mi se pare profesoară. Frumoşi foc amândoi. Părintele a stat de vorba separat cu fiecare câte o oră. Cât a fost el cu părintele, ea ne-a povestit că s-au cunoscut în facultate, şi-au cumpărat casa lor, au luat totul de la zero, s-au iubit, s-au înţeles, dar el şi-a găsit pe alta şi vrea să se despartă de ea. Ea plângea, se vedea că suferă. Când a plecat ea cu părintele să vorbească în altă cameră, l-am întrebat pe el (înainte i-am cerut iertare că mă amestec) dacă cealaltă femeie din viaţa lui e mai frumoasă sau mai bună decât soţia lui. Mi-a răspuns sincer că încă îşi iubeşte soţia, o respectă, dar e prea sensibilă, cealaltă femeie, deşi e mai urată decât soţia, îl face să râdă mereu, e plină de viaţă…

La moartea părintelui (la slujba de înmormântare) m-am întâlnit cu ea şi am întrebat-o: “Ei.. totul e bine? V-aţi împăcat, nu-i aşa?” . “Nu”, a răspuns ea, dar el m-a căutat şi mi-a spus să il rog pe părintele Savian să nu se mai roage… Avea putere rugăciunea părintelui iubit Savian Bunescu de la Drăgănescu.

            Părintele Arsenie a fost în bune relaţii cu Pr. Savian Bunescu. Nici nu poţi să stai în casa unui om şi alături de un om 15 ani dacă nu te înţelegi cu el.  Ştiu sigur de la oameni care au fost în preajma părintelui Savian că acesta l-a spovedit şi împărtăşit pe părintele Arsenie înainte ca acesta să treacă la Domnul. Ştiu de asemenea că părintele Savian mergea la Sinaia (unde părintele Arsenie era bolnav) şi slujea Sfântul Maslu.

            Se ştie că maica Zamfira a fost sora d-nei preotese Ligia, soţia părintelui Savian Bunescu. Am pus mai jos o scrisoare scrisă de părintele Arsenie către un frate, din care rezultă că părintele s-a îngrijit deopotrivă de părintele Stăniloae şi de maica Zamfira [Nota red.: se pare că relaţia cu părintele Stăniloae s-a răcit după ce părintele Arsenie a ajuns la Prislop, 1948, unde a înfiinţat mănăstire de maici, părintele Stăniloae dorind însă mănăstire de călugări, probabil pentru a continua mişcarea duhovnicească începută la mănăstirea Sâmbăta].

Frate Vasile*,

            Am scris părintelui Cucu de la Maica Veronica despre cartofii de la frăţia ta. Aşteptăm să vină după ei.

            Acum fii bun şi dă lui Gheorghe al nostru şi celor ce îl însoţesc ceapă şi fasole din ale măicuţii, câtă e potrivit, pentru ca să ducă la coana Lucica din Bucureşti, unde găzduieşte măicuţa şi unde am şi pe părintele Stăniloae.

Cu cele bune, Arsenie

Duminică 17.III. `47

* Vasile Bica din Ludişor

            Când picta părintele Arsenie nu bea multa apă ca sa nu coboare mereu de pe schelă. Din pricina asta şi-a vătămat rinichii şi mergea la tratament la spitalul Panduri. Şi-a vătămat şi ochii cu pictura şi detaliile atât de frumos realizate la Drăgănescu. Lucra curat, în halat alb, cu bonetă. Halatul era mereu curat. Era elegant - am văzut nişte poze cu dânsul civil. Era perfecţionist, nu vorbea mult, vorbea puţin, pentru că aşa cum scrie într-o carte  „Cuvântul a ajuns vorbă, vorba - vorbe, vorbele – slăbiciune şi slăbiciunea – patimă”.

            Părintele Arsenie mai pleca şi la munte, îi plăcea tare mult muntele, ne îndemna şi pe noi să mergem ca să mai desfundam „ţevăraia”.

Am fost de curând la Sfânta Mânăstire Sâmbăta de Sus unde am stat câteva zile la masă la trapeză, mi-a atras atenţia o femeie în port popular în vârstă de circa 80 ani, din modestie nu a vrut să-mi spună cum o cheamă. Am întrebat-o dacă ştie ceva despre părintele Arsenie şi mi-a povestit câteva vorbe rostite de părintele către preotul de acolo.

  • „Măi, vedeţi cum pleacă oamenii mângăiaţi de la mine? Aşa să plece şi de la voi!”

Când părintele Arsenie a plecat de la Sâmbăta, în 1948 - referindu-se la credincioşi - a spus:

  • „Pietrele mele, pietrele mele, cine le va lua pe ele?”

Pr. Mihail a raspus:

  • „Le iau eu părinte!” la care pr. Arsenie a răspuns:
  • „Apa trece, pietrele rămân!”

Şi mi-a mai spus această doamnă că la scurt timp de la plecarea pr. Arsenie, a plecat şi pr. Mihail.

            Cosmin: Cosmin e un bărbat tânăr care are o soţie minunată, Elena-Roxana. Voiam să plec pe 8 mai cu Manuela şi Florica la Prislop, dar nu prea aveam bani de tren. Se scumpise trenul. Manuela mi-a facut cunoştinţă cu Cosmin care a acceptat să ne ducă, dar cu o condiţie: să-şi plătească partea lui de drum. Am fost mai mult decât încântată şi am plecat pe 7 mai spre Prislop ca să stăm de veghe la mormântul părintelui. Călătoria a fost minunată. De atunci mergeam mereu cu el. Dar să vă povestesc ce a păţit el, una dintre întâmplări.

            Într-o dimineaţă a plecat la muncă, iar în borsetă avea câteva sute de milioane (lei vechi) şi poze cu părintele Arsenie Boca. A ajuns acolo, s-a gândit: „Nu pot să las banii aştia care circulă prin atâtea mâini lângă pozele cu părintele în borsetă. Aşa că îi scot şi pun în alt loc în maşină”. Zis şi făcut, a mutat banii, a băgat maşina la locul obişnuit şi a plecat. La scurt timp a revenit. Cu stupoare a constatat că borseta lipseşte. Banii însă erau la locul lor, în maşină! S-a dus la prima secţie de poliţie unde a reclamat dispariţia borsetei. Un poliţist l-a însoţit până la maşină. Între timp, cineva îi găsise borseta şi venise cu ea. În borsetă erau toate actele lui, actele maşinii şi pozele părintelui. De atunci Cosmin este nelipsit de la Prislop; a fost şi la Sâmbăta cu soţia şi la Drăgănescu.

            Lucia Stănescu (Ludişor): Părintele Arsenie Boca a fost deseori în satul Ludişor, unde înnopta uneori la familia Bica Vasile fiind condus de acesta cu căruţa la Făgăraş la gară, când părintele Arsenie mergea la Sibiu sau la Bucureşti. În iarna anului 1942 în preajma Crăciunului părintele Arsenie Boca a participat la slujba vecerniei din satul Ludişor. În drum spre biserică, în centrul satului era o horă unde tinerii jucau, chiuiau. Aceştia văzând că se apropie  părintele Arsenie împreună cu domnul Vasile Bica s-au oprit din chiuit, iar un tânar a mai cântat un pic şi a chiuit. Părintele Arsenie a spus: „Lăsati-l să cânte că nu o să mai cânte mult timp”. La puţin timp, tânărul a fost recrutat, a plecat pe front în Rusia unde a murit.

În anul 1943 părintele Arsenie a format un grup de credincioşi care urmau să urce împreună cu dânsul pe Valea Sânbetei, pentru începutul lucrării la chilia sfinţiei sale. Grupul era format din credincioşi din Ludişor printre care: Vasile şi Ioan Giani Bica, Nicolae Streza, Constantin Fătu şi Andrei Streza. Lucrarea a început în data de 26.VI.1943, a doua zi după naşterea Sf. Ioan Botezătorul. După Sfânta Liturghie au pornit cu toţii pe drumul spre chilie. Pe parcurs s-au mai adăugat şi alte persoane. În stâncă se săpa cu dalta. Cei care erau mai tineri au coborât la un fierar în sat pe nume Ludu Ioan care le ascuţea dălţile. Se întorceau şi cu mâncare. Printre cei care făceau drumurile acestea erau: Giani Bica, Viorel Streza, Elena Fătu.

În 1948, înainte de a se naşte doamna Lucia Stănescu, părinţii dânsei, Vasile şi Letiţia Bica, au mers să se spovedescă şi să se împărtăşească la Sf. Mănăstire, la părintele duhovnic Arsenie Boca, pentru că Letiţia urma să nască. Părintele era la clopotniţă unde avea o cameră ca un mic birou unde mai primea lume. Părintele i-a întâmpinat şi le-a spus „Dragă, nu vă mai pot primi că plec la Prislop, dar vă recomand pe părintele Serafim Popescu. Mergeţi la el înainte de plecare”. Le-a dat o icoană cu binecuvântare. Până s-au dus la dânsul, la părintele Serafim, părintele Arsenie Boca împreună cu mitropolitul Nicolae Bălan au plecat spre Prislop.

Doamna Lucia Stănescu l-a întâlnit pe părintele Arsenie Boca în vara lui 1969 când a mers la Drăgănescu împreună cu tatăl dânsei Giani Bica şi bunicul Vasile Bica. Bunicul era epitrop şi cantor la biserica din sat. Era o zi însorită. Părintele picta sus pe schelă pe evanghelistul Ioan. Bucuros că i-a văzut, părintele a coborât de pe schelă, le-a zâmbit, i-a îmbrăţişat şi ia spus lui Giani Bica: „Măi Giani, chiar pe Sf. Evanghelist Ioan îl pictam, dar el era mai bătrân decât eşti tu acum”. Pe atunci tatăl doamnei Lucia Stănescu avea 50 ani. Giani Bica a prezentat-o pe Lucia părintelui Arsenie, dânşii au ieşit să stea de vorbă, iar doamna Lucia a rămas să vadă pictura. La un moment dat, părintele Arsenie a venit spre dânsa, i-a pus mâna pe umărul drept şi i-a spus: „Îmi place că Bucureştiul nu te-a schimbat. Să-ţi păstrezi ochiul curat”. Au plecat mulţumiţi, s-au oprit undeva să mănânce şi au plecat spre Bucureşti.           După 2 ani doamna Lucia a mers la părintele Arsenie împreună cu fratele dânsei Ioan Bica, student, pentru a-i cere sfatul părintelui în legătură cu plecarea tatălui dânsei în America. Nu era multă lume. Părintele i-a primit cu multă bunăvoinţă şi le-a spus că ştie că Giani, tatăl lor a fost frământat mereu de gândul plecării în America, dar numai prin dânşii, prin copiii lui se va hotărî ce are de făcut, adică să vă formaţi oameni buni creştini, cu profesii serioase cu familii, cu copii, aceasta îl va determina să tragă spre urmaşi. Părintele Arsenie a mai spus: „Măi, America, de acolo începe sfârşitul, iar ţara noastră a suferit prea mult ca Maica Domnului să nu o ocrotească”. I-au mulţumit părintelui şi au plecat bucuroşi spre casă.

            În anul 1986 doamna Lucia Stănescu s-a dus împreună cu tatăl dânsei Giani şi mama Letiţia la părintele Arsenie la Drăgănescu. Mama avea probleme cu inima şi mai avea şi nişte ganglioni pe gât. Doctorii spuneau că trebuie operată, dar părintele Arsenie a spus:

  • „Măi, acolo nu se umblă, aceştia sunt sacii de gunoi ai organismului; tu să ai grija de organele interne: ficat, rinichi, inima, stomac. Cu inima o să o duci, dar ai grijă la mâncare şi la medicamente.”

Au discutat şi alte probleme, au plecat liniştiţi, întăriţi, bucuroşi. Doamna Letiţia nu s-a operat, ganglionii s-au retras, iar dânsa trăieşte şi în ziua de azi. Are mare evlavie la părintele Arsenie ca toată familia dânsei, este nelipsită de la comemorările care se fac părintelui Arsenie Boca.
      

În 1988, de Sfintele Paşti Giani Bica a fost chemat la Drăgănescu de părintele Arsenie, care l-a întrebat:

  • „Ce ai măi, esti supărat?”
  • „Da părinte, ne demolează satul.”

Părintele Arsenie a răspuns:

  • „M-am gândit la asta, dar nu o să poată să mai facă nimic. Se va răscula lumea.”

Giani Bica s-a gândit că se va răscula satul cu topoare, furci. Dar iată că după un an s-au petrecut evenimentele din decembrie 1989 şi s-au împlinit spusele părintelui.

 

            O doamnă, Lucreţia, mi-a spus că prin `85 sau `84 s-a dus la Drăgănescu şi deasupra când intri în biserică e pictat Sfântul Ioan Botezătorul. Cineva i-a spus părintelui Arsenie: Aici este autoportretul? Părintele Arsenie nu a zis nici da, nici nu.

Sper să apucăm cu toţii cât de curând canonizarea Sfântului Cuvios Arsenie al românilor, pentru că dânsul este al nostru, al întregii ţări. La centenarul naşterii părintelui Arsenie Boca organizat la Sf. Mânăstire Sâmbăta de Sus, printre multe persoane care au vorbit s-a numărat şi PS Daniil Stoenescu. Acesta printre alte rostiri a afirmat că "Trupul părintelui Arsenie Boca este într-un sicriu nou de stejar aşteptând canonizarea"

 

02-01-2014
Citeste si:De acelasi autor:


Adaugati un comentariu:
Nume
Email
(nu va fi afisat)
Comentariu
Comentariile in afara subiectului si cele necuviincioase vor fi sterse
Antispam:
Scrieti, va rog, prenumele lui Eminescu
Ileana - 07-02-2014:

Doamne ajuta! Parintele a fost un inger trimis de Bunul Dumnezeu pe pamintul romanesc intru mintuirea sufletelor noastre. L-am cunoscut f.putin in anul 1988 la biserica din Draganescu intr-o zi de Pasti. Un Sfint pe pamant. Ajuta-ne bunule Parinte Arsenie, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi pacatosii!! Amin!