Tema luniiACTUALITATEA religioasăORTODOXIA (dreapta credinţă)Sfânta ScripturăSfânta Tradiţie şi ereziilePredici. Cateheze. PastoraţieORTOPRAXIA (dreapta trăire)Viaţa duhovnicească. MilosteniaMisiune. Mărturii. Vieţile SfinţilorRUGĂCIUNI. Icoane. MoaşteBISERICA si lumeaFamilia. Copiii. Educaţia. VocaţiaBiserica. Neamul. Politica. LumeaRenasterea satului, a scolii si a comunitatii crestineStiinţă. Medicină. Cultură. ArtăCĂLĂTOR prin ţara meaEvenimente. Apeluri. PetitiiCĂRŢI NOI / Produse noi. PROMOTIIArhiva REVISTE (articole) 1998-2011Calendar
Stiinţă. Medicină. Cultură. ArtăNr. vizualizari: 10539
Adaugati un comentariu:
Poezii
Elena KalucziLaudă lui Hristos
Iisuse Hristoase, Tu eşti lumina dimineţii,
Suflarea neschimbată a vieţii,
Logodnicul fecioarelor înţelepte,
Cuvântul Tatălui – urcuşul fără de trepte,
Pe Tine te caută sufletul meu călător
Biciuit de iubire şi dor,
Spre Tine îndrept rugăciunile toate
Din buzele mele înrourate,
Tu eşti nemărginirea mea,
Comoara ascunsă, lumina din stea!
Tu eşti începutul fără de sfârşit,
Rugul de foc cel nemistuit,
Raza ce întunericul topeşti,
Persoană a Treimii Dumnezeieşti
Izvor nesecat care ne miluieşti.
Iisuse Hristoase, toţi cei care
Ţi se roagă cu credinţă
Primesc răspuns.
Tu eşti gândul Tatălui nepătrus,
Tu eşti mielul lui Dumnezeu
Care a ridicat păcatul meu
Si întrega mea fiinţă
Te slăveşte Domn al meu!
Tu eşti pecetea darului
Duhului Sfânt.
Suntem pecetluiţi şi-n cer
Şi pe pământ
Cu semnul crucii, semnul credinţei.
Aceasta este arma biruinţei,
Hristoase, Tu eşti chemarea
Ce tinde spre zarea nemărginită!
Odaia de nunţi e pregătită,
Doar mirele e aşteptat să vină,
Tu, Dumnezeire întreită deplină!
Hristoase, Tu eşti îmbrăţişarea
Infinitului cu marea,
Toată viaţa dacă Ţi-aş cânta
Nu mi-ar ajunge să cânt iubirea Ta!
El a venit
Domnul Iisus a venit pe pământ,
Într-o zi, nechemat de nimeni,
Sau chemat de-al tău gând.
A venit ca un cerşetor,
Ca un om amărât,
Ca să vadă, mai există iubire pe pământ?
Sau inima omului a îngheţat?
Mergea tăcut pe stradă,
Şi a cerut ajutor unui trecător:
Pleacă la muncă, nu mai cerşi!
A pornit Domnul mai departe pe cale,
Şi-n sufletul lui era pustiu, jale,
Că a fost respins, alungat.
O tânăra i-a dat nişte bani
Şi ceva de îmbrăcat.
Altul, deşi era singur, sărman,
I-a dat de-ale gurii, apoi a plecat,
O femeie bătrână l-a alungat,
Şi a vrut să-l lovească,
Iar altul a vrut să-l jefuiască.
Spre seară Iisus a plecat
Să vadă dacă e adevărat
Cum că pământul iubit
Sodoma a devenit.
El – cu ochii Lui a privit,
Că tineretul acestei lumi e pierdut.
Vicii, droguri, crime, orgii,
„Meditaţie”, furturi, omoruri, beţii.
A văzut oameni în stradă abandonaţi,
De copiii lor bătuţi, blestemaţi.
A văzut că suntem minţiţi, apăsaţi,
A văzut că există copii de părinţi abandonţi.
A văzut slujitori ai bisericii care nu-L mai slujesc,
Pentru că sunt morţi după bani, după duhul lumesc.
A văzut biserici moarte, dar care au numele că traiesc.
A văzut milioane de oameni care pântecelui slujesc.
A văzut bogătaşi care adună orice neîncetat,
A mai văzut medici care au uitat de jurământul dat,
A văzut într-o parte a lumii oameni foarte bogaţi,
Iar în cealaltă copii care vor fi sacrificaţi.
A văzut cum aerul este otrăvit,
Cum sunt poluate apele,
Cum totul se apropie de sfârşit.
Fără milă pădurile sunt tăiate,
Fără replică satele sunt strămutate.
A văzut cum televizorul pe om stăpânire a pus,
Şi cum îl învaţă să se poarte şi ce are de spus.
A văzut conducători corupţi care îşi fac palate,
Şi poporul îi duce în spate cu mare greutate.
A văzut toate acestea şi s-a întristat,
A văzut că dacă eşti creştin, e ceva demodat.
Astăzi e la modă altă închinare,
La guru, la duhuri, la natură, la soare....
Şi întreg pământul în beznă e cufundat.
Dar...cineva Îl strigă, cineva Îl cheamă,
Cineva se roagă, cineva-L doreşte.
E un suflet sincer – pentru toţi se roagă,
Plânge şi oftează, inima-şi smereşte;
Doamne sfinte, ştiu că suntem răi
Dar aşa nevrednici suntem copiii tăi.
Ai milă de lume, ai milă de ţară,
Nu lăsa Părinte credinţa să dispară,
Fie-Ţi milă, Doamne, de părinţi, copii,
Celor necăjiţi fă-le bucurii.
Vindecă bolnavii, nu ne părăsi,
Ştim că Ţi-am greşit, dar ne vom pocăi,
Primeşte, Doamne Sfinte, ruga mea,
Şi dă-ne ajutor acum şi pururea ...
Domnul Iisus atunci a plecat,
Căci a venit, chemat de tine sau nechemat,
Ca să vadă dacă e adevărat ce a auzit
Că planeta noastră Sodoma a devenit.
Şi numai Tatăl singur ştie ce hotărâre va lua,
Referitor la planeta şi la adresa ta!
Eu te întreb, în care dintre cei de sus te regăseşti?
În fată, în băiatul care L-a alungat,
În bătrâna ce-a vrut să-L lovească,
În altul, în copilul sărman care L-a ajutat,
Sau în sufletul sincer care pentru toţi s-a rugat?
Candela mea
Candela sufletului meu
E aprinsă mereu.
Necazurile, grijile să o stingă ar vrea
Dar orice-ar fi rămâne aprinsă lumina din ea.
Comoara aflată-n abisuri e candela mea,
Au încercat mulţi să stingă lumina din ea,
Dar candela mea arde neîncetat,
Căci Hristos untdelemn şi fitil mi-a lăsat!
M-a învăţat să îi iert pe cei care mi-au greşit
Să nu ţin minte răul la nesfârşit,
Să îi iubesc pe toţi necondiţionat
Şi o adiere a Duhul Sfânt peste candelă a picurat.
De atunci arde candela, arde mereu
Ocrotită de îngerii lui Dumnezeu
Îngrijită de îngerul meu păzitor,
Cu atâta credinţă şi dor.
Nu voi lăsa candela să se stingă
Nici întunericul să o învingă.
Voi arde-n iubire neîncetat
Orice durere, orice păcat.
Arde nestinsă candela mea,
Cetate în zare, lumină şi stea.
Cărarea din cer
Există oare în cer o cărare
Unde lacrimi şi jale
Se transformă-n petale de trandafir?
Unde gânduri ca un zefir
Se transformă-n iubire şi nemarginire
În vis şi împlinire?
Să fie oare un loc sub soare
Unde răutatea şi falsitatea
Se transformă-n căldura care
Topeste ura din orice gheţar?
Iar gânduri de cleştar
Se transformă-n nectar?
Există, DA – în cer o cărare
Unde dragostea-i necuprinsă
credinţa neînvinsă
Unde grijile toate se topesc...
Şi devin nestemate din
Coroana Tatălui Ceresc!
Există-n cer o cărare
Pe care trebuie să o străbaţi!
Iisus Hristos e Uşa,
Nu trebuie piciorul să ţi-l abaţi
Acolo... la Pieptul Tatălui Sfânt
E cel mai minunat loc din cer şi de
pe întregul pământ!
Mărgăritare, diamante, chihlimbare,
Cântă în zare întreita cântare; Aleluia!
Iar Heruvimii şi Serafimii,
Şi Îngerii, Sfinţii, Apostolii, Părinţii
Şi toţi cei din ceruri cântă cântarea
Cea minunată pe care limba
Omenească n-o poate reda!
Noi plini de smerenie
Dorim să păşim pe o cărare
Unde lacrimi şi jale
Se transformă în petale
De trandafir
Iar Heruvimii şi Serafimii
Îngerii, Sfinţii, Părinţii martirii
Cântă împreună cu cerul,
Întreita cântare:
Aleluia, aleluia, aleluia!
Transformarea sufletului
- Când Duhul Sfânt pătrunde
In inima ta mică
Şi pacea te cuprinde
Să... nu îţi fie frică!
Lucrarea lui curată
În inimă-i văpaie,
E foc ce nu se stinge
Şi sfântă vâlvătaie!
Iar focul se măreşte
Dar fără să te ardă,
Tot ce e rău topeşte,
Cu adierea-i calda!
Tot cerul locuieşte
În pieptul tău acum,
Şi Duhul Sfânt sporeşte
E focul fără scrum!
Când Duhul Sfânt pătrunde
În inima ta mare,
Pe toţi îi poţi cuprinde
Asemeni unui soare.
Rămâi aprins de focul
Adus de Duhul Sfânt
Şi atunci vei şti şi locul
Ce-l ai pe acest pământ.
Sfântul Duh
Arvuna bunătăţilor ce sunt şi or să fie,
Izvor de viaţă, sănătate, bucurie,
Plinătatea Domnului Savaot,
Cunoscător a toate şi a tot,
Eşti Sfinte Duh ceresc,
Potir dumnezeiesc!
Eşti vasul de mult preţ,
Cel vestit de profeţi,
Eşti comoara cea aflată,
Masa cea îmbelşugată,
Eşti a soarelui lumină,
Porumbel alb, fără vină!
Dă-mi putere, sănătate,
Să-le pot duce pe toate
Şi să mă scapi de păcate!
Dă-mi har şi înţelepciune,
Gânduri bune, fapte bune
Duh Sfânt al lui Dumnezeu,
Mire al sufletului meu!
Ce minunat!
Ia-mă Doamne şi mă du
Acolo unde vrei Tu!
Unde răsar zorile
Unde cântă stelele!
Unde nu există dări,
Unde-s binecuvântări,
Unde moartea nu pătrunde
Şi blestemul nu ajunge.
Unde prunci nu-s avortaţi,
Unde-s părinţi respectaţi,
Conducători minunaţi...
Unde darurile mele,
Sunt ca ploile de stele.
Unde nu-s copii orfani,
Şi şefi de stat tirani.
Unde Sfântă ţara mea
E pe cerul Tău o stea.
Unde nu se vând organe,
Şi nu-i trafic de persoane,
Unde nu sunt oameni gay
Pedofili şi criminali,
Unde nu sunt atentate,
Şi-i deplină libertate!
Căci Tu esti nepreţuitul,
Creatorul şi iubitul,
Mire al sufletului meu
Cu numele Dumnezeu!
Părintele Savian Bunescu
Părintele Savian ne-a iubit pana la moarte
Şi ne iubeste dincolo de ea....
Ne-a slujit, ne-a luminat din Sfânta Carte
Ne-a învaţat să respectăm tot ce scrie în ea.
Părintele Savian a fost exemplu de trăire,
A fost plin de har, pace, răbdare
Ne-a învăţat cu blândeţe, iubire
Să trecem prin furtuni, nori negri şi soare!
Cuvânt bun a avut pentru fiecare
Şi rugăciune multă pentru toţi făcea,
Slujea, învăţa cât era ziua de mare
Şi chiar de era bolnav nu ne lăsa!
Ai plecat dintre noi, scump părinte,
Aproape de ziua în care te-ai născut
Iar preţioasele tale învăţături şi cuvinte
Le vom respecta şi împlini negreşit!
Ne-ai fost prieten, frate şi tată,
Pe umărul tău scump am lăcrimat
Şi-ntreaga ta viaţă curată
L-ai slujit pe Dumnezeu cu adevărat.
Nicicând nu voi uita, scump părinte,
Învăţăturile pe care mi-le-ai dat,
Trăirea ta, viaţa curată
Şi felul în care pe toţi ne-ai ajutat...
Doar el
În clipe de durere şi de singurătate,
Când eşti nenorocit peste poate,
Când eşti bolnav şi nu e nimeni lângă tine,
Când nu ai adăpost şi nici un colţ de pâine,
Când paşii celor dragi nu mai ajung la tine,
Când prietenii te-au uitat şi fraţii-s duşi departe
Şi-ai tăi părinţi sunt... duşi demult
Când în suflet îţi e frig aşa cum e afără
Tu nu uita, prieten drag,
Că Dumnezeu nu te lasă!
E greu să n-ai pe nimeni lângă tine
E greu să fii bolnav şi înfometat.
Dar câţi sunt oare aşa
Sau poate şi mai rău!
Ştii tu ce suferinţă are vecinul tău
Te-ai întrebat tu oare cu ce poţi să-l ajuţi
Şi-obrazul plin de lacrimi te-ai dus să îl săruţi?
Niciodată în viaţă să nu disperi
Iubire şi speranţă la Dumnezeu să ceri
Şi când acestea două le vei avea
Nimic din lumea asta nu te va speria!
Vei învăţa de la Hristos să fii supus şi răbdător
Şi iubitor şi tandru prieten tuturor!
Mărgăritare
Când picura din cer mărgăritare
Sub formă de ninsoare albă şi de ploi
E semn de pace şi de binecuvântare,
E semn că Dumnezeu este cu noi.
Când este întuneric peste omenire,
E timp de întristare şi nevoi,
Şi chiar şi-atunci fără să dea de ştire
El-Dumnezeu e pururi lângă noi.
Când pâinea ne lipseşte de pe masă
Şi sufletul ne e pustiu şi suntem goi,
Chiar dacă ni se pare că nu-i pasă
El-Dumnezeu e totdeauna lângă noi.
Când oamenii sunt duşi în cimitire
De-atâta suferinţă şi război
El ne iubeşte şi a Lui iubire
Este prezentă pururi lângă noi.
Când zorii se revarsă dimineaţa
Peste-ale noastre inimi, peste noi,
E semn că binecuvântată este viaţa,
E semn că Dumnezeu e veşnic lângă noi.
Căci dacă plouă cu mărgăritare,
Şi roua cade veselă pe flori,
E timp de pace şi de împăcare,
E semn că Dumnezeu e lângă noi.
Chiar de....
Chiar de mintea-mi omenească
Printre aştrii de-ar umbla
N-ar putea să înţeleagă
Darul Tău şi taina Ta.
Chiar de gândul mi-ar pătrunde
Înspre ceruri tot mai sus
N-ar putea să descifreze
Tainele-Ţi de nepătruns.
Chiar de firea-mi muritoare
Ar străbate printre stele
N-ar putea să povestească
Cum Te oglindeşti în ele.
Iar suflarea gurii mele
De-ar putea cântări Să-Ţi cânte
Ţi le-ar cânta numai Ţie,
Scump Dumnezeu şi Părinte.
Şi chiar de mă înalţ spre tine
În gând faptă şi cuvânt
Tu eşti necuprinsul, Doamne,
Eu – o mână de pământ...
Duhule Sfânt!
Duhule Sfânt necuprins,
Cel de păcat neatins,
Cel în smerenie ascuns,
Cel în răbdare nepătruns,
Tu adiere de cer şi lumină,
Lumină adevărată, senină,
Povăţuitor, ajutor şi scăpare,
Strălucitor mai ceva ca un soare,
Tu bună mireasmă duhovnicească!
Plini de mila Ta cerească
Ne plecăm frunţile cu credinţă
Ştiind că ne vei conduce spre biruinţă,
Înfioraţi de focul tău pătrunzător.
Duhule Sfânt ajutătorul tuturor
Ai transformat lutul acesta,
Tu cerească fiinţă,
Să pot cânta şi eu
Cu îngerii în cor,
Slavă Ţie, Duh mângâietor.
De-ar fi câţi ani după 2000?
De-ar fi să vină Iisus astăzi,
Cu ce-L aştepţi şi ce i-ai pregătit?
Ţi-e inima curată, păcatul răstignit?
Ţi-ai curăţit cămara sufletului tău,
Să fii pe veci cu Fiul – cu Tatăl – Dumnezeu?
Cum stai cu mila, cu iubirea?
Eşti bun cu al tău aproape, sau rea îţi este firea?
Te rătăceşti pe cale şi ţi se pare poate,
Că tu eşti mai aparte, că eşti fără păcate?
De-ar fi să vină Iisus azi, ce ai să-i povesteşti?
Vei regreta păcatul, vei spune că-l iubeşti?
Când ţi-a bătut la uşa un suflet necăjit,
De l-ai primit în casă, pe Domnul ai primit!
Când mâna tremurândă o pâine ţi-a cerut
Şi-ai dat-o cu iubire, ai dat Domnului împrumut.
Eşti necăjit, şi în a ta singurătate,
Nu-i nimeni lângă tine, aşa nu se mai poate!
Ţi-a mai rămas un singur prieten ce nu te părăseşte
Iisus Hristos – cel care te cheamă, te doreşte...
Tu L-ai primi, L-ai invita să vină,
Dar în acelaşi timp ai vrea să-i spui,
Vino altădată, astăzi sunt ocupat,
Mi-e viaţa spre-nserare şi nici nu m-am distrat.
Vreau doar libertatea de a trăi mai bine,
Şi mai spre bătrâneţe, îmi fac timp şi de Tine!
Mai zăboveşte, Doamne, şi nu veni acum,
Să-mi construiesc o casă, să nu rămân pe drum.
Şi la copiii mei vreau să le fac un rost,
Să nu bârfească lumea că am fost nebun sau prost.
Şi-apoi când toate acestea se vor aranja,
Poţi să vii şi Tu Doamne-n împărăţia Ta!
...............................................................
Atunci El îţi arată mâinile însângerate,
Picioarele-i rănite şi hainele-i curate,
Ţi-arată bunătatea-i fără de-asemănare,
Şi a Lui iubire pură ce-i unică sub soare.
Nu te obligă, dar bate-ncet la uşa ta,
Nu-l poţi respinge iară şi nu-l poţi alunga!
El a bătut atâta cale s-ajungă pân’ la tine,
Sute de constelaţii şi mii de ani-lumină!
................................................................
De-ar fi să vină Domnul astăzi, aşteaptă-L cu iubire,
Fii pregătit în orice clipă, nicicând şovăitor,
Nu judeca pe nimeni, avem judecător!
Ce vrei să-ţi facă ţie altul, aşa să-i faci tu;
Şi DA al tău să fie DA şi NU să fie NU.
Fii „treaz”, fii bun, fii drept,
În toate cu iubire, în totul înţelept,
De-ar fi să vină Domnul astăzi, fii pregătit!
Mereu în rugăciune, în toate mulţumit,
Să fii plin de iubire şi împăciuitor,
Căci iată stă la uşă Regele Regilor.
Doamne eşti
Doamne eşti nemărginire
A zilei strălucire
A mării îmbrăţişare
A ploii sărutare
A vântului adiere
A nopţii mângâiere
A munţilor înalţime
Oceanelor mărime
A zilelor lungime
A cerului Părinte
A vieţii înainte
Al zâmbetului Tată
Lumina minunată
Chemare la iubire
Surâs de fericire
O lacrimă în tăcere
Speranţă, mângâiere.
Doamne Tu eşti chemarea
Şi chiar îmbraţisarea
Cerului cu pământul
Îmi poţi pătrunde gândul
Îmi cunoşti sovăiala,
Teama şi îndoiala
Tu eşti suflarea Vieţii
Lumina dimineţii
Ocrotitor fierbinte
Al Sfinţilor Părinte.
Ce mare Ţi-e iubirea pentru noi!
Ne aştepţi ca să venim acasă, înapoi de unde am plecat,
Aceasta e cărarea împărăţiei demnă de urmat.
Doamne dă-mi
Doamne dă-mi aripi
Să pot zbura,
Cât mai aproape de Tine,
De împărăţia Ta.
Doamne dă-mi putere
Pentru a trăi
să pot învinge păcatul,
să pot birui.
Doamne fă-mă lumină
În noaptea grea,
Să le arăt tuturor
Ce mare e dragostea Ta.
Doamne fă-mă cuvânt
Pentru cei apăsaţi,
Fă-mă speranţă
Pentru cei întristaţi.
Doamne fă-mă făclie,
să ard neîncetat
ca să vada lumea
cât eşti de minunat.
Doamne dă-mi tărie
să te pot urma
şi în tot ce fac
să fie voia Ta.
Doamne fă-mă ca
un copil în împărăţia Ta,
Ca veşnic alături să-mi fii,
Să-ţi pot cânta.
Slăvit să fii Tu, Doamne,
Mângâierea mea,
Eşti totul pentru mine,
Te rog, rămâi aşa.
Părintele Savian Bunescu
Un dor pătrunde în sufletul meu,
Un dor pe care caut să îl astâmpăr mereu.
Mi-aduc aminte cu drag şi respect,
De părintele Savian, cel care ne-a iubit,
Şi cu braţele-i părinteşti pe toţi ne-a primit,
De căsuţa cu miros de tămâie şi mir de preţ,
De icoanele frumos aşezate pe pereţi,
De felul cum părintele se ruga,
Şi răspuns bun pentru noi totdeauna găsea.
Cum petreceam timpul în rugăciune,
Cum ne îndemna să facem doar fapte bune,
Ne-ncuraja, ridica, mângâia,
Şi cu blândeţe şi tact ne „certa”.
De cate ori trec spre biserica Sfântă,
Din Drăgănescu, las o lacrimă să curgă
Când văd locul unde a fost căsuţa
Părintelui Savian, un loc de
rugăciune, lacrimi de bucurie
sau tristeţe, un loc al mângâierii,
locul unde toţi ne simţeam acasă.
Dumnezeu să îl binecuvinteze pe părintele Savian pentru tot ce a făcut pentru toţi.
Chilia Părintelui Arsenie Boca
Spre chilia de pe munte,
Astăzi vreau să păşesc.
Griji, nevoi, necazuri multe
La cruce sus se opresc.
Şi în curgerea vieţii,
Prin pădurea cea de brad,
în zorile dimineţii
stă părintele meu drag.
Pică frunza ruginită,
totul în jur e tăcere,
mintea mi-e o clepsidră,
caut pace, mângâiere.
Părintele mă aşteaptă,
Duhul lui e în munte, sus,
Mă ţine pe calea dreaptă
Şi mă iubeşte nespus.
Inima mea îmbrăţişează
Ţara Făgăraşului,
Arsenie - preot veghează
Paşii pelerinului...
Mânăstirea Sâmbăta de Sus - Brâncoveanu
În Ţara Făgăraşului
E gradina Raiului
La poalele munţilor
Pe un plai de vis şi dor.
Brâncoveanu Mânăstire
Rugăciune, împlinire,
Sus în munte-i o chilie,
Peste veacuri mărturie
Loc micuţ de rugăciune,
De tărie, înţelepciune.
Locul acesta minunat
Brâncoveanu l-a salvat,
L-a iubit şi apărat,
Viaţa ca martir şi-a dat
Zici că este în paradis
În acest ţinut de vis
Unde ruga se-mplineşte
Şi Dumnezeu ocroteşte.
Eroii
Doamne, unde s-au dus atâţia eroi
Flămânzi, bătuţi, nevinovaţi şi goi?
Aruncaţi în gropi comune de hidra cea rea
Pentru că şi-au iubit ţara mai presus ca viaţa!
Torturaţi, reeducaţi, în picioare striviţi,
Înfometaţi, batjocoriţi în credinţă loviţi,
De hidra însetată de sânge nevinovat!
Doamne, Tu cel fără de păcat,
Primeşte-le jertfa şi ruga şi plânsul,
Tu - necuprinsul şi nepătrunsul -
Si poarta-i mereu în inima Ta,
Pe eroii, martirii şi mucenicii din Patria mea.
Jertfa
Doamne, cine le va da înapoi,
viaţa atâtor sute de mii de eroi?
Cine le va reda frumuseţea şi tinereţea?
Cine le va reda sănătatea, dar şi bătrâneţea?
Doamne, nu s-au mai întors cei care au plecat
Cei care au fost arestaţi, schingiuiţi, deportaţi!
Doamne Sfinte, câţi tineri au suferit,
Câţi pentru ţară viaţa şi-au dăruit!
Cum şi-au lăsat case, soţii, fii şi părinţi
Cum au suferit tăcut ca nişte sfinţi!
Şi-au iubit ţara mai mult decât viaţa,
Şi au păstrat vie credinţa, speranţa
Prin chinurile îndurate s-au curăţit
Ne-au lăsat nouă iubirea lor fără sfârşit!
Şi-au dat viaţa ca noi să trăim,
Iar noi îi purtăm în suflet şi le mulţumim
Pentru jertfa, durerea şi chinul lor,
Cinste şi slavă eroilor, martirilor.
02-01-2014| De acelasi autor: | |
Adaugati un comentariu:
Mioara siGeorge - 03-08-2015:
Excelent!
Se vede ca aceste poezii sunt scrise de un adevarat credincios.
Bunul Dumnezeu i-a dat inspiratia versurilor deosebite.
Succes pe mai departe, doamna Elena!